Mission DART, mai pe românește Misiunea Suliță (dart din engleză se traduce suliță sau lance), ocupă astăzi o mică parte din preocupările celor curioși, celor care știința încă le mai produce o stare de freamăt. Dacă ținem seama că DART este de fapt un acronim care vine de la „Double Asteroid Redirection Test” care s-ar traduce prin „Test de redirecționare a asteroidului dublu”, ar trebui să denumim întregul eveniment Misiunea TRAD.
Ce ar trebui să știm despre misiunea Dart? NASA, a încercat și reușit să devieze un asteroid. NASA a lansat acum 10 luni (24 noiembrie anul trecut) o navă spațială care a lovit marți (27 septembrie anul curent) un asteroid situat la unsprezece milioane de kilometri de Pământ pentru a-i devia traiectoria. Scopul: pregătirea unui dispozitiv de „apărare planetară”. Misiunea ar trebui să „ajute la determinarea răspunsului nostru dacă detectăm un asteroid care amenință să lovească Pământul”, a declarat luni șeful NASA Bill Nelson.
Experiența amintește inevitabil de filmele Armageddon sau Deep Impact, lansate în 1998. În aceste lungmetraje, Pământul este amenințat de un asteroid și o cometă mare. Ciocnirea ar fi sinonimă cu cataclismul sau chiar sfârșitul umanității. Pentru a evita ce este mai rău, bărbații și femeile încearcă apoi să arunce în aer aceste corpuri cerești. Acest scenariu, descris drept „apărare planetară” de NASA, trece de la ficțiune la realitate cu misiunea DART.
Acest proiect de 330 de milioane de dolari (293 de milioane de euro la vremea investițiilor), care intenționează să se ciocnească de un asteroid pentru a-și schimba orbita, reprezintă lansarea unei nave kamikaze către un sistem de asteroizi.
Misiunea Dart a vizitat un sistem dublu situat la 11 milioane de kilometri de Pământ. Sistemul este format dintr-un asteroid principal, Didymos, care măsoară 780 de metri în diametru. Pe orbita acestuia din urmă se află un alt asteroid mai mic, Dimorphos, care este un satelit al acestuia de 160 de metri diametru.
Nava, cu o anvergură de 19 metri, echivalentul unui autobuz mare, a decolat la bordul unei rachete SpaceX Falcon 9. A avut o singură cameră necesară pentru navigarea sa deoarece misiunea lui Dart a fost de tip kamikaze (să lovească pe Dimorphos cu o viteză de 24.000 km/h). Cu alte cuvinte, în ultima secundă înainte de impact, Dart a parcurs 6 km.
Misiunea a purtat și un mic satelit de observare proiectat de agenția spațială italiană. Acest instrument, numit LICIACube (pentru Light Italian CubeSat for Imaging Asteroids) este compus din două camere și s-a separat de nava principală cu zece zile înainte de eveniment pentru a se poziționa astfel încât să filmeze prăbușirea și să transmită rapid primele imagini către Pământ.
„Sistemul Didymos este candidatul ideal pentru Dart, deoarece nu reprezintă o amenințare reală de impact asupra Pământului, iar oamenii de știință pot măsura schimbarea orbitei lui Dimorphos cu telescoape de la sol”, explică NASA pentru a justifica această misiune. Obiectivul misiunii nu este de a distruge asteroidul lunar Dimorphos, ci de a-i modifica ușor orbita, fără a atinge orbita lui Didymos (ceea ce l-ar putea face potențial periculos pentru Pământ). Nava spațială „îi va da doar un mic ghiont”, a declarat, înainte ca evenimentul să se producă, Nancy Chabot, de la Laboratorul de Fizică Aplicată de la Universitatea Johns Hopkins, care conduce misiunea în parteneriat cu NASA. Orbita lui Dimorphos a fost redusă doar cu „aproximativ 1%”, precizează Nancy Chabot. Înainte, Dimorphos îl înconjura pe Didymos în 11 ore și 55 de minute. Acum, după șoc, orbita ar fi de „11 ore și 45 de minute, sau ceva de genul”, a detaliat ea.
Un test pentru a pregăti omenirea pentru o posibilă coliziune. Probabilitatea unui impact critic cu un asteroid sau o cometă nu este deocamdată actuală. Obiectivul lui Dart este să testeze acum un dispozitiv de „apărare planetară”, destinat generațiilor viitoare. „Nu vrem să ne aflăm într-o poziție în care un asteroid se îndreaptă spre Pământ și noi să nu fim pregătiți”, a detaliat în timpul unei conferințe de presă Lindley Johnson, de la Departamentul de Apărare Planetară al NASA.
„Încercăm să oferim un plan valid pentru generațiile următoare și vrem să evităm improvizația” a spus Patrick Michel, astrofizician la Observatorul Coastei de Azur. Acesta evidențiază mulți parametri care trebuie luați în considerare cu acest tip de risc, menționând dimensiunile științifice, tehnologice, politice și etice. Tocmai pentru a pregăti bine lucrurile, prin integrarea tuturor acestor aspecte, trebuie trăită o astfel de misiune”, insistă el, dorind să evite orice catastrofism. Pentru că riscul unei coliziuni majore este „minim”, ne asigură Eric Lagadec, astrofizician la Observatorul Coastei de Azur, precizând că acest lucru nu este așteptat în anii următori. Nu există „niciun obiect cunoscut care să ne amenințe cel puțin pentru următorul secol”, adaugă Patrick Michel.
În detaliu, conform datelor NASA, toți asteroizii cu diametrul de aproximativ 10 km (cum ar fi cel care a provocat dispariția dinozaurilor în urmă cu 66 de milioane de ani) din vecinătatea Pământului au fost identificați. Sunt patru. Dacă un corp ceresc de această dimensiune ar atinge planeta noastră, ar provoca o catastrofă majoră. Dar asta se întâmplă doar la fiecare 100 de milioane sau 200 de milioane de ani.
Aproximativ 900 de asteroizi cu diametrul de 1 km au fost identificați în apropierea Pământului. Ei traversează orbita Pământului aproximativ la fiecare 500.000 de ani, iar o coliziune cu unul dintre ei ar putea provoca o extincție în masă. În ceea ce privește asteroizii cu diametrul de 140 de metri, adică dimensiunea satelitului pe care l-a lovit Dart, specialiștii estimează numărul lor la 25.000. Numai 40% dintre ei sunt cunoscuți și traversează orbita planetei noastre aproximativ la fiecare 20.000 de ani. Dacă un corp de această dimensiune s-ar prăbuși în București, cel puțin întregul județ Ilfov ar fi distrus instantaneu. Bilanțul uman ar fi dramatic, iar consecințele planetare.
Inițial, nava spațială Dart nu trebuia să plece singură: trebuia să decoleze în același timp cu misiunea Hera, care trebuia „să ne furnizeze rezultatele detaliate ale impactului, să ne permită să interpretăm primele măsurători efectuate. cu telescoape terestre și să extrapolăm la alte scenarii”, explică francezul Patrick Michel, inițiator al misiunii Hera. Dar, în cele din urmă, misiunea Hera nu va decola până în 2024.
Aceste misiuni „gemene” sunt „un experiment fundamental pentru a verifica înțelegerea noastră despre fizica impactului asupra asteroizilor, impact care se află în centrul tehnicii de deviere pe care o vom testa”, a explicat Patrick Michel înainte de impact pe site-ul Agenției Spațiale Europene.
Mă tem. Mă tem totuși că, precum aproape toate celelalte mari descoperiri ale ultimului secol și jumătate, acestea vor fi folosite în viitor nu pentru îmbunătățirea traiului pe Pământ ci, din contră, pentru distrugerea acestuia. Iar l-am supărat pe Doamne, Doamne?
Opriți războiul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu