joi, 22 septembrie 2022

Hermannstadt lideră în Superligă?

    Poate că nu e rău de menționat că echipele din Ardeal au obținut din nou maximum de puncte din câte ar fi putut obține. De data aceasta acest maxim este de doar 12 puncte pentru că două dintre ele au jucat pe același teren în același timp și cu o singură tabelă de marcaj.

   O altă caracteristică a etapei este că nu s-a risipit nici un punct. Patru victorii ale gazdelor, patru ale oaspeților și 23 de goluri înscrise ar fi cifrele de interes ale etapei. Media golurilor înscrise în acest campionat a crescut la 2,26. Scormonind puțin prin rezultatele etapei care a trecut am observat că în 7 din cele 8 meciuri echipele mai bine clasate au câștigat, ceea ce mă face să cred că în scurt timp se vor crea în clasament grupuri de echipe distanțate între ele de câteva puncte. Așa cum este acum între locul trei și patru.

   După 11 etape câte o singură echipă are înscrisă cifra 0 pe coloana victoriilor, a meciurilor egale, respectiv a înfrângerilor. Acestea sunt în ordine Chindia, Rapid și Hermannstadt. La ultima echipă ar mai trebui menționat că antrenorul ei, Măldărășanu, este singurul antrenor de pe mapamond (zic și eu așa, poate am dreptate) care este neînvins în carieră după 17 meciuri jucate, toate în primul eșalon al unei țări. Tot Măldărășanu este și singurul jucător de fotbal pe care l-am văzut în cei 7 ani de juniorat și 21 de ani de arbitraj ai mei că în timpul unei partide oficiale (div. A, actuala Superligă, la Rapid), se duce la arbitru și îi spune că a greșit că a acordat 11m în favoarea lui pentru că el, de fapt, a alunecat.

   Cred că nu mai este necesar să explic titlul. Dacă echipa din Sibiu va câștiga restanța cu CFR Cluj ar fi, după 11 etape, pe locul întâi. Un mucalit mi-ar spune că și CFR Cluj e în aceeași situație. Să fim mai pragmatici, să vedem rezultatele concrete: Voluntari - 48 Craiova 1-0 cu sentimente contradictorii; Petrolul - Farul 1-3 într-un derbi onorat; UTA - Hermannstadt 1-2 cu disciplină și șansă; Sepsi - Botoșani un 7-0 ieșit din tipare; Rapid - Mioveni 2-1 șontâc, șontâc dar izbăvitor; „U” - Chindia 1-0 șontâc, șontâc dar izbăvitor (scuzați-mi iterația); Univ. Craiova - FCSB 2 - 1 cu gândul la naționala României; Argeș - CFR 0-1 după un meci frumos.

      Nu închei fără să spun câteva cuvinte despre „petiția” celor 34 de glorii ale Olimpiei Satu Mare și ale fotbalului sătmărean în care se cere să nu fie întinate reușitele conducerilor administrative ale orașului nostru de-a lungul timpului. Începând de acum 101 ani, de când primarul Augustin Ferențiu a înființat clubul Olimpia Satu Mare și până în 2017 când acesta s-a dizolvat (adoua oară), clubul a dezvoltat o istorie care nu merită să fie îngropată. Azi, aceeași instituție a inventat o altă echipă. Normal ar fi să fi reinventat aceeași echipă. Sunt promisiuni că „petiția” nu va rămâne doar pe o coală de A4. Totuși am câteva rezerve. Nu știu care este situația colaborării dintre toți cei implicați în numele Olimpia. Am sunat și eu câțiva de pe lista semnatarilor și cei mai mulți au spus că nu este semnătura lor. M-a frapat și faptul că semnăturile apar pe niște hârtii fără cap și fără coadă.

   Opriți războiul!

Niciun comentariu: