În deschiderea „Zilelor muzicale sătmărene” ascultăm Schubert și Dvořák

 

    Joi, 29 septembrie de la ora 19, se vor auzi primele acorduri din cea de-a patruzeci și cincea ediție a „Zilelor Muzicale sătmărene” (ZMS). Motiv pentru care melomanii sătmăreni vor fi conectați la muzica de calitate, la artiști (dirijori, instrumentiști și soliști) din elita europeană a momentului și la compozitori din patrimoniul cultural al tuturor timpurilor, vreme de patru săptămâni. Abonamentele cu nr. 3 și biletele procurate de la casieria filarmonicii aflată în sediul instituției vă vor da dreptul joi să pășiți în această lume aristocrată.

                                              Paul Mann

   Primii invitați ai noii ediții ale ZMS sunt dirijorul englez Paul Mann și violoncelistul român prin naștere, maghiar prin simțuri, Áron Petrus Bölöni. Aceștia vor interpreta „Simfonia a IV-a, Tragica, în do minor a lui Franz Schubert și „Concertul pentru violoncel în si minor” al lui Antonín Dvořák.

   Despre Paul Mann puteți găsi amănunte în ziarul nostru din 26/27 (site/cotidian) aprilie când am adus câteva amănunte despre universalitatea acestui  relativ tânăr dirijor. În ceea ce privește biografia tânărului violoncelist Áron Petrus Bölöni vă redau mai jos propria sa descriere, tradusă din limba maghiară), cea care m-a și determinat să scriu despre el că este maghiar prin simțuri.

 Áron Petrus Bölöni

    „M-am născut la Nagyvárad (n.a. - Oradea) în 11.11.1989 într-o familie de muzicieni și artiști. Am început să cânt la violoncel la vârsta de 7 ani, la Liceul de Muzică Nagyvárad (n.a. - v-ați prins, tot Oradea) cu profesoara Ágnes Marcu Sikes.

   Când aveam 11 ani, am fost admis la catedra pregătitoare a Conservatorului Béla Bartók din Budapesta ca elev al violonistului Zsolt Puskás.

   Pentru a învăța să cânt în orchestră, am fost admis la Academia de muzică Szent István (n.a. - nu am găsit referințe despre această academie; în Ungaria este Academia de Muzică Franz Liszt; există totuși o Universitate Szent István, dar aceasta nu are legătură cu muzica), unde mi-am continuat studiile cu profesorul Zsolt Puskás și am fost admis la Orchestra Filarmonicii Zuglói (n.a. - Zugló este sectorul XIV al Budapestei). În timpul petrecut aici, am reușit să cunosc și să stăpânesc munca orchestrală profesionistă și am avut norocul să cânt cu muzicieni și dirijori excelenți. În iunie 2010, am fost admis la Academia de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta. Mi-am obținut diploma de licență la clasa lui György Déri, ​​violonist.

   Am participat la mai multe cursuri de master: Miklós Perényi, Steven Isserlis, László Mező, Tamás Koó, Tamás Mérei, Pál Banda, György Kertész, Ottó Kertész, György Déri, ​​​​Jonathan Cohen, Fridrich Gauwerky, Tamás Varga, Dmitry Ferschretman, Franz Helmerson, Zakhar Bron, Ivan Monighetti, Andreas Brantelid. Am obținut distinsul meu master ca student al renumitului  Miklós Perényi la Academia Liszt în vara anului 2015.

   În cei 5 ani petrecuți la academie, am fost invitat la concerte în China, Elveția, Italia, Cehia, Slovacia, Olanda, Spania și România. Ca muzician de cameră și solist, concertez în mod regulat atât în ​​Ungaria, cât și în străinătate.”

Tragica lui Schubert

    Simfonia nr. 4 în do minor este o simfonie finalizată în aprilie 1816 când Schubert avea 19 ani, la un an după a treia simfonie a sa, dar premiera a avut loc la mai bine de două decenii după moartea lui Schubert (19 noiembrie 1949, la Leipzig).

   Schubert a adăugat titlul Tragica manuscrisului său autograf la ceva timp după ce lucrarea a fost finalizată. Nu se știe de ce. Se poate observa, totuși, că simfonia este una dintre cele două pe care le-a scris („Simfonia neterminată” este cealaltă) într-o tonalitate minoră. Partitura este pentru două flaute, două oboaie, două clarinete, două fagoturi, patru corni, două trompete, timpani și coarde. Există patru mișcări iar în timp durează în jur de 30 de minute.

1. Adagio molto – allegro vivace
   
2. Andante
3. Menuetto - allegro vivace – Trio
4. Allegro

   Introducerea lentă este modelată după uvertura „Reprezentarea haosului” a lui Haydn la oratoriul „Creația”. Tema de deschidere a allegro-ului primei mișcări derivă din tema de deschidere a „Cvartetului de coarde” al lui Ludwig van Beethoven, în aceeași cheie.

  Concertul pentru violoncel în si minor a lui Dvořák

   A fost ultimul concert solo al compozitorului și a fost compus pentru prietenul său, violoncelistul Hanuš Wihan, deși violoncelistul englez Leo Stern a fost cel care l-a interpretat la premieră. Este una dintre cele mai cunoscute compoziții ale lui Dvořák precum și una dintre cele mai importante lucrări din repertoriul pentru violoncel și orchestră. 

   Concertul este orchestrat pentru două flauturi (al doilea dublează piculina), două oboaie, două clarinete, două fagoturi, trei corni, două trompete, trei tromboni, tubă, timpane, trianglu (doar în ultima parte), coarde și, bineînțeles, violoncel solo.

Concertul este structurat în trei părți:

1. Allegro
2. Adagio, ma non troppo
3. Allegro moderato - Andante - Allegro viv

O interpretare tipică durează aproximativ 40 de minute.

   În 1865, la începutul carierei sale, Dvořák a lucrat la un concert pentru violoncel în La major (B. 10), compus pentru violoncelistul Ludevít Peer. A oferit partitura (cu acompaniament de pian) lui Peer pentru recenzie dar nici el nici Dvořák nu au avut intenția de a finaliza concertul. A fost recuperat de la reședința lui Dvořák în 1925.

   Hanuš Wihan, printre alții, au comandat de mai multe ori un concert pentru violoncel dar Dvořák a refuzat de fiecare dată, declarând că violoncelul este un instrument orchestral bun dar total insuficient pentru un concert solo. Într-o scrisoare adresată unui prieten, Dvořák a scris că el însuși este poate cel mai surprins de decizia sa de a compune un concert pentru violoncel, în ciuda numeroaselor sale ezitări.

   Dvořák a compus concertul la New York în al treilea său mandat ca director al National Conservatory. În 1894 unul dintre profesorii de la Conservator, Victor Herbert, și el compozitor, a finalizat Concertul pentru violoncel nr. 2 în mi minor, pe care l-a prezentat printr-o serie de concerte începând cu 9 martie. Dvořák a audiat cel puțin două interpretări ale concertului și a fost inspirat pentru a onora comanda lui Wihan de a compune propriul său concert pentru violoncel. Herbert a fost violoncelistul principal în orchestra care a interpretat premiera Simfoniei nr. 9 a lui Dvořák pe 16 decembrie 1893 și a compus concertul său în aceeași gamă, mi minor. Partea a doua a concertului lui Herbert era în si minor, ceea ce l-ar fi inspirat pe Dvořák să compună concertul său în această gamă. A început să lucreze la concert pe 8 noiembrie 1894 și l-a finalizat pe 9 februarie 1895.

   După ce văzut partitura Hanuš Wihan a făcut câteva sugestii de îmbunătățire, inclusiv două cadențe, dar Dvořák a acceptat doar câteva modificări minore și niciuna din cadențe. Hanuš Wihan a interpretat prima dată concertul în particular acompaniat de Dvořák la pian la Lužany în August 1895. Deși nu a acceptat majoritatea sugestiilor lui Wihan, Dvořák tot dorea ca Wihan să interpreteze concertul într-o premieră la Londra în timpul vizitei sale acolo în martie 1896 și până pe 14 februarie 1896 a declarat ferm că refuză să se implice în interpretarea de la Londra dacă Wihan nu este solist. Faptul că Leo Stern a fost ulterior ales ca solist în locul lui Wihan este atribuit următoarelor teorii:

• Wihan a refuzat să interpreteze concertul după ce Dvořák i-a interzis să interpreteze cele două cadențe sugerate de Wihan;
• Concertul de la Londra se suprapunea cu concertele Cvartetului Boem, pe care Wihan le acceptase deja;
• Societatea Filarmonică l-a ales pe Stern fără a-l consulta pe Dvořák iar compozitorul nu a spus clar Societății că i-a promis interpretarea lui Wihan;
• Stern ar fi luat legătura cu Dvořák la Praga și, după ce a devenit clar că Wihan nu mai poate interpreta la premieră, Dvořák l-a ales pe Stern în locul său;
• Stern a primit acordul doar după ce i-a trimis lui Dvorak două exemplare rare de porumbei (Dvořák era un mare iubitor de porumbei).

   Există o oarecare doză de adevăr în fiecare dintre aceste teorii. Totuși, orice s-a întâmplat, nu este adevărat (după cum s-a sugerat) ca Dvořák și Wihan s-au certat. Wihan a interpretat concertul înregistrând un succes important, inclusiv sub bagheta lui Dvořák într-un concert la Budapesta pe 20 decembrie 1899, și au rămas prieteni apropiați.

   Premiera concertului a avut loc pe 19 martie 1896 la Queen's Hall din Londra cu Orchestra Filarmonică din Londra sub bagheta lui Dvořák, cu Leo Stern în calitate de solist. Violoncelul la care a interpretat Stern a fost "General Kyd" din 1684, unul din cele doar 60 de violoncele realizate de Stradivarius. Concertul a fost publicat în 1896 de N. Simrock în Berlin.

   Johannes Brahms, prietenul și mentorul lui Dvořák, a compus un dublu concert pentru vioară și violoncel în 1887, cu opt ani înainte de concertul lui Dvořák. În 1896 Robert Hausmann a interpretat concertul lui Dvořák la reședința sa cu Brahms la pian și se spune că Brahms a declarat: "Dacă știam că este posibil să compun un asemenea concert pentru violoncel, aș fi încercat și eu unul". Pe 7 martie 1897 Brahms a audiat interpretarea lui Hugo Becker a concertului împreună cu Filarmonica din Viena și i-a spus prietenului său Gänsbacher înainte de concert: "Astăzi vei auzi o piesă adevărată, o piesă masculină!".

   Partitura originală a lui Dvořák, înainte de a accepta sugestiile lui Wihan, a fost descrisă ca fiind "mult mai muzicală" și această versiune este interpretată din când în când. Pe tot parcursul lucrării există un motiv care amintește de muzica folclorică americană. S-a sugerat că Dvořák a fost puternic influențat de muzica amerindienilor și a folosit-o ca inspirație pentru concertul său pentru violoncel.