Oamenii sunt toți egali între ei. Atât de egali încât se impune ca un număr mai mare sau mai mic de femei să facă parte din conducerea sau corpul unei organizații oarecare. Atât de egali încât se specifică la admiterea în facultăți un număr de locuri pentru o etnie sau alta. Și în fața Domnului suntem egali. Unii de-a dreapta, altele de-a stânga. Sau invers. Depinde de care parte a altarului te afli. Cei bogați și cei săraci sunt de asemenea egali. Ca dovadă blue jeans-ii rupți prin genunchi de pe covoarele adânci ale Marriott-ului. Egali sunt și creștinii, mozaicii sau musulmanii. Cu mici excepții: cele mai mici de statură nu ajung la tejghea. Unii ar spune că excepția întărește regula. Egali sunt și cei naturali cu cei care se încontrează cu natura. La fel de egali precum sănătosul cu bolnavul, slobodul cu dependentul sau privatul cu slujbașul.
După cum vedeți acest egalitarism nu prea corespunde cu realitatea. Peste tot sunt excepții. Excepții care depășesc numeric regulile generale. În privirea peste umăr de săptămâna aceasta voi lăsa deoparte marea majoritate a „egalităților” și mă voi apropia doar de acele egalități care aduc atingere noțiunii de competență.
Dacă aș fi femeie aș respinge cu toată ființa mea propunerea unora de a se aloca un anumit număr de locuri special pentru femei într-un anumit concurs sau pe o anumită treaptă a organigramei. Asta deoarece acest lucru ar da de înțeles că femeile ar fi mai puțin competente. Aici ele, femeile, ar putea invoca misoginismul de care dau dovadă cei care, conform naturii, au o putere fizică mai mare decât marea majoritate a sexului gingaș.
Nu cred că din punct de vedere intelectual există vreo diferență între femei și bărbați însă sunt convins că în anumite domenii femeile au capacități superioare (atenție, răbdare, analiză...) celor ale bărbaților, precum și invers (putere, dibăcie, inițiativă...). Din păcate factorul putere pune în umbră uneori celelalte calități. Indiferent că este vorba de putere fizică, de concentrare sau de capacitare puterea oferă o aroganță bărbatului, iar acesta nu de puține ori face uz de aceasta, conștient sau din instinct.
În lumea sportului acest lucru este cel mai vizibil. În marea majoritate a sporturilor se impun cei cu capacități fizice mai robuste, de aceea se și fac competiții separate pentru bărbați și femei. Chiar dacă în ultimii 20 de ani au apărut competiții pentru femei în sporturi eminamente bărbătești, precum boxul sau rugby-ul, nu se va ajunge vreodată ca, în sporturi unde forța fizică este unul din factorii principali, cea mai bună dintre femei să pătrundă într-un top al primilor o sută de bărbați. Dar sunt și sporturi în care forța brută este inutilă și atunci competițiile mixte au câștigători alternativi, gen călăria, tirul (în ultimul timp) sau sporturile cu motor. Șahul este marele semn de întrebare al meu. De ce oare nu se fac competiții mixte de importanță majoră? Sunt convins că la început bărbații vor domina, dar la fel de convins sunt că în 20-30 de ani balanța se va echilibra.
În artă diferența este aproape inexistentă. Muzica, teatrul, pictura, literatura... dau coloși ai genului care poartă atât joben cât și pălării simandicoase. Tocmai faptul că în artă puterea fizică este aproape fără importanță face ca egalitatea dintre bărbați și femei să fie vizibilă. Am și aici câteva nedumeriri. De ce oare sunt atât de puține femei dirijor? De ce femeile nu ating acea coardă sensibilă a compunerii, a creației? Pentru trecut, până pe la începutul secolului al XX-lea ar fi un răspuns, pe care desigur îl intuiți și voi. Dar după aceea? Suntem în 2022 totuși!
Aș fi vrut să extind aceste rânduri și spre motivul pentru care se promovează politic anumite etnii în domenii precum învățământul sau lucrul la stat. Indiferent dacă ești țigan, șvab sau maghiar ești incompetent pentru această muncă în România dacă nu știi limba română. Mă rezum totuși a spune că în toate etniile sunt și oameni capabili și viceversa. De ce nu se lasă ca doar competența să primeze?
Opriți războiul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu