Primul „Concert simfonic” al stagiunii are cu adevărat invitați de seamă

    Așa cum reiese și din afișul publicat de ziarul nostru în numărul de ieri, pe baza abonamentului cu nr. 2 din această stagiune, melomanii sătmăreni se pot delecta joi, 22 septembrie, cu un concert simfonic de excepție.

   Dirijorul Sergey Simakov, despre care am mai scris în această pagină (n.a - vezi ziarul din 25 mai 20210), și flautistul Cătălin Oprițoiu, cofondator al Operei Simfonice București, ne vor delecta cu ceea ce au înțeles ei din „Simfonia nr. 70 în re major” a lui Haydn, ”Concertul pentru flaut nr. 1 în sol major” al lui Mozzart și „Simfonia în re major” a lui Cherubini.
  Luigi Cherubini

     Pe numele său întreg Maria Luigi Carlo Zenobio Salvatore Cherubini , născut la 14 septembrie 1760 la Florența (Italia) și decedat în 15 martie 1842 la Paris (Franța), Luigi este un compozitor francez de origine italiană din perioada de tranziție de la clasicism la romantism. A contribuit la dezvoltarea operei franceze și a fost și un maestru al muzicii sacre. Operele sale mature se caracterizează prin modul în care folosesc unele dintre noile tehnici și subiecte ale romanticilor, dar își derivă forța dramatică dintr-o demnitate și reținere clasică.

   Fiul unui muzician, Cherubini a studiat sub Giuseppi Sarti, renumit compozitor de operă și muzică religioasă. Cea mai mare parte a lucrărilor timpurii a lui Cherubini constă în muzică sacră, dar mai târziu și-a îndreptat cea mai mare parte a atenției către scena muzicală, scriind 15 opere italiene și 14 franceze. În 1786 s-a stabilit în Franța, iar în 1795 a devenit inspector al noului Conservator din Paris. Nu a prea fost agreat de Napoleon, dar odată cu restaurarea monarhiei franceze, în 1816, a devenit director muzical al capelei regale a lui Ludovic al XVIII-lea. În 1822 a fost numit director al Conservatorului, funcție care i-a conferit o mare influență asupra tinerei generații de compozitori.

   Cherubini prezintă paradoxul unui conservator înnăscut obligat să funcționeze într-o eră revoluționară din punct de vedere politic și muzical. A fost instruit în tradițiile operei serale, stilul aristocratic al operei din secolul al XVIII-lea, iar lucrările sale anterioare, inclusiv cele scrise ca director al operei italiene din Paris, Théâtre de Monsieur, păstrează grandoarea eroică și aristocratică a acestui stil. . Lucrările sale ulterioare, în special cele în limba franceză, urmează reformele operistice ale Christoph Gluck (1714–1787) în căutarea unor subiecte relevante pentru o lume în schimbare.

    Chiar și în operele care au tratat subiecte din antichitatea clasică, precum Médée (1797), el dezvăluie o preocupare pentru trăsăturile umane. Opera care i-a inaugurat noul stil a fostLodoïska (1791). S-a îndepărtat de accentul pus pe vocea solo găsită în opera sa pentru a oferi o nouă amploare ansamblurilor și corurilor și o nouă importanță dramatică orchestrei. El a creat astfel o legătură între stilul mai vechi și marea operă a Franței din secolul al XIX-lea.

    În armoniile, ritmurile și utilizarea formei muzicale, el a rămas în limbajul clasic și nu a încercat stilul romantic incipient. Cei care au făcut-o, însă, au fost influențați de operele sale. Înainte de a scrie Fidelio, Ludwig van Beethoven (care îl considera pe Cherubini drept cel mai mare contemporan al său) a studiat partitura unei opere Cherubini cu o temă similară de salvare: „Les Deux Journées” (1800, Cele două zile, cunoscut și sub numele de Purtător de apă din titlul său german Der Wasserträger). Această operă este considerată de mulți a fi capodopera lui Cherubini.

   Mai târziu a apelat la muzica bisericeasca. Lucrări precum Liturghia sa în fa major (1809) și cele două recvieme ale sale, în special cea în re minor pentru voci masculine (1836), sunt caracterizate de o luciditate clasică combinată cu un sentiment de grandoare religioasă. Requiem-ul anterior, în do minor, a fost evidențiat pentru laude de către Beethoven, Robert Schumann și Johannes Brahms.

   Cherubini a scris mai multe tratate, inclusiv cel numit „Cours de contrepoint et de fugue” (1835; „Curs de contrapunct și fugă”), care este mult mai conservator din punct de vedere muzical decât muzica actuală a lui Cherubini.

   Mult timp eclipsat de Beethoven și de alți compozitori mai puțin conservatori din punct de vedere muzical, Cherubini a devenit centrul unui interes reînnoit cu renașterile moderne ale unor opere precum „Médée” sau „Requiem în re minor”.

    Cătălin Opriţoiu  

   Născut în Bucureşti- România, Cătălin Opriţoiu şi-a început educaţia muzicală şi lecţiile de flaut la vârsta de şase ani, cu tatăl său, profesorul Virgil Opriţoiu. Elev al liceului de muzică "Dinu Lipatti" şi-a dezvoltat talentul şi personalitatea muzicală în diferite apariţii pe scena ca interpret solist.

   Între 1992 - 1997 urmează cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti la clasa prof. Ioan Catianis, de asemenea îşi îmbunătăţeşte cunoştinţele în diferite cursuri de perfecţionare artistică organizate în România şi Germania cu profesorii Demetrius Popp, Aurel Nicole, Philip Boucli, Irene Graffenauer. În anul 1998 şi-a terminat studiile aprofundate (master) la Universitatea Natională de Muzică din Bucureşti la clasa prof. Virgil Frâncu.

   Stilul său interpretativ, inteligent şi elegant este foarte des remarcat şi apreciat în competiţiile naţionale şi internaţionale de flaut, de exemplu: Concursul Naţional de Interpretare - primul loc; în anii 1992, 1991, 1990, 1993 a fost Laureat al Concursului Internaţional "Constantin Silvestri" - România; deasemenea în anul 1998 a obţinut locul întâi la Concursul Internaţional de Flaut, Timişoara - România şi în anul 2007 a câştigat locul întâi la Concursul Internaţional de Flaut din Volos - Grecia. In anul 2004 a fost solo flautist al Orcehestrei Simfonice din Seul - Coreea.

   În anul 2005 a absolvit cursul de măestrie artistică (master de solist) în cadrul Universităţii Superioare de Muzică din Munchen - Germania. În acelaşi an, înfiinţează orchestra "Camerata Classica" şi activează ca solist permanent al acesteia, având multe apariţii în emisiuni Radio şi TV. În anul 2009 obtine titlul de doctor în muzică cu calificativul „magna cum laudae”.

   Ca şi reprezentant al şcolii moderne de interpretare flautistică, Cătălin Opriţoiu a încântat publicul în numeroase concerte ca solist, acompaniat de orchestră, în mari centre culturale europene: Elveţia, Spania, Germania, Franţa, Italia, Austria.

   A colaborat cu diverse personalităţi muzicale: Seiji Ozawa (Japonia), Denno Foster (Germany), Octav Calleya (Spain), Atsushi Nukii (Japan), Horia Andreescu, Sergiu Comissiona, Mircea Cristescu, Corneliu Dumbrăveanu, Marian Didu.

   În prezent, Cătălin Opriţoiu este Lector Universitar Doctor la Universitatea Natională de Muzică (catedra de flaut) şi prim flautist al orchestrei filarmonice "George Enescu" din Bucureşti.