Secțiunea de minimă rezistență

     Această noțiune care ține mai mult de „rezistența materialelor” are aplicare aproape în orice alt domeniu. De fapt fiecare din noi avem pentru fiecare tip de emoție în parte câte o secțiune de minimă rezistență. Râsul, plânsul, furia, grija, tristețea, adorația... toate aceste manifestări ale emoției apar atunci când s-a depășit un anumit grad, suportabil până atunci, al faptului divers. Altfel spus atunci când s-a trecut peste ceea ce structura noastră sufletească consideră că este normalitate.

    Cunoașterea psihicului propriu (oare e posibil?) este o speranță a fiecăruia din noi. Dacă ne știm limitele capacitatea noastră de apărare împotriva atacurilor intempestive este mai ridicată. Decât autoobservația (introspecția) omul folosește mult mai des observația, adică mult mai repede găsește aceste secțiuni de minimă rezistență emoțională la cei din jurul său, mai apropiați sau mai îndepărtați, printre prieteni și rude sau printre adversari și dușmani, decât își descoperă și mai ales își recunoaște propriile limite. Nu numai că le găsește ci le și exploatează în favoarea sa. Această exploatare poate fi benefică sau malefică pentru subiectul observat.

    Moftul acesta modern numit GDPR (mai pe românește RGPD, adică Regulament General de Protecția Datelor) tocmai la asta se referă. Adică s-a redescoperit (din nou!) focul, s-a reinventat (din nou!) roata. Cine sunt cei ale căror date personale nu trebuiesc date în vileag? Păi tocmai cei ale căror fapte nu vor să fie cunoscute, adică în cea mai mare parte lumea infractorilor și în mai mică măsură a celor copleșiți de rușine. Am observat în ultimii treizeci de ani că infractorii au mai multe drepturi decât ăștialalți. De ce? E simplu: pentru că drepturile ți le dau legile și legile sunt făcute de o gașcă de infractori. Iar am trecut de secțiunea mea de minimă rezistență în fața nedreptăților.

    Secțiunea de minimă rezistență la nivel de conștiințe nu se aplică doar la indivizi ci și la grupuri de indivizi. De la familie și până la partide politice orice grup de persoane (creșe, grădinițe, școli, găști, locuri de muncă, bande, grupuri sociale...) au secțiuni de minimă rezistență care pot fi sau nu exploatate de către un alt grup sau, mai grav, de o persoană. Un Ceaușescu sau un Putin tot timpul se găsește la cotitură sau pe drumul drept. Vă dați seama că aici am trecut deja în sfere înalte cu tente naționaliste. Pe aceste principii s-au iscat revoluțiile și s-au planificat războaiele. Noi, ăștialalți cum ziceam mai sus, ce vină avem? Pe noi ne-a întrebat cineva ceva? Nu! Nu pentru că ni s-a studiat cu atenție secțiunea noastră de minimă rezistență și s-a concluzionat că mai e până atunci...

    După cum vedeți am tratat acest subiect, secțiunea de minimă rezistență, doar prin prisma factorului uman. Se pare că mai important ar fi fost să tratez acest subiect vorbind despre factorii care influențează omul, influențează omenirea și influențează viața pe această planetă. Poate cu altă ocazie. Ce ziceți? Atingem secțiunea de minimă rezistență a vieții pe Pământ?

    Opriți războiul!

Geaba-i zâsă, geaba-i justă

      Parafrazând frumoasele versuri scrise și cântate de inegalabila Ioana Radu, a cărei muzică încă îmi mai răsună prin cotloanele minții mele, îmi vărs năduful în continuare asupra arbitrajelor de care beneficiază Hagi. Motivul nu este invidia pe punctele acumulate de Farul în campionat, ci de efectul pe care îl au asemenea arbitraje asupra tinerilor și foarte tinerilor jucători de fotbal care consideră că așa e drept. Toate astea se reflectă în comportarea acestor tineri atunci când pleacă de la Farul (în special în a celor care pleacă peste hotare) sau când sunt selecționați în diverse reprezentative naționale și atunci sunt bulversați și dezorientați.

    Îmi veți spune că la 4-1 ce mai contează. Nu scorul mă interesează ci modul de arbitraj. Dacă până acum au fost doar mângâiați pe creștet acum chiar s-a furat în favoarea lui Hagi. Să nu uităm totuși că după 0-1 în primele minute, Hagi a primit gratuit două lovituri de pedeapsă până în minutul 52, lovituri care au întors soarta partidei. Cum le-a primit? Foarte simplu! Reducând la absurd am putea spune că la primul penalti Carnat a dat singur cu capul într-un zid, iar la al doilea Rivaldinho a șutat cât a putut în ditamai planeta. Păcat că televiziunile s-au încăpățânat, la această ultimă fază, să dea o singură reluare și aceea de la 60 de metri. Hagi știe despre acest „ajutor” și asta explică discursul său amenințător de la sfârșitul partidei adresat propriei echipe. Iac-așa mi s-a îndeplinit dorința de a-i zvânta pe cei din Voluntari.

    Sepsi - „48” 1-0 cu schimb de „cap”-uri între Dioszegi și Orban; UTA - CFR 1-3 în duelul acronimelor a câștigat valoarea; Farul - Voluntari 4-1 din fluier; FCSB - Dinamo 2-1 meritat; Poli Iași - Hermannstadt 1-3 normal; „U” - Rapid 0-3 curat; Botoșani - Petrolul 1-1 smuls de gazde; Univ. Craiova - Oțelul 0-0 smuls de oaspeți.

    Să vedem ce ne așteaptă. Deocamdată, după numai două etape, cele șase participante la recentul play-off se regăsesc pe primele șase locuri ale clasamentului. Nu în aceeași ordine. Cele 22 de goluri înscrise în etapa a doua ne fac să ne dorim și mai multe realizări. pe lângă goluri trebuie să remarc și creșterea calității fotbalului ăracticat de combatante și creșterea interesului pentru spectatori. Media de prezență a acestora la meciuri a crescut simțitor în pofida sincopei de pe Arcul de Triumf.

    CFR - Univ. Craiova (duminică, ora 21,30) Debiul etapei. La olteni deja sunt frământări. Frământări care s-au lăsat cu demitere de antrenor și revigorarea unui expirat. Poate că Rotaru s-a cam grăbit. Se pare că Mitriță face legea acolo. Nu-i meci ușor pentru Mandorlini și ceferiștii lui. Spun asta deoarece cele douăsprezece transferuri din această vară, unele sunt adevărate bombe (viitorul va decide dacă bombele sunt cu confetti sau cu sare amară), sunt departe de a forma o echipă omogenă. Până s-or pune la punct relațiile de joc pot apare disfuncțiuni. Interesant joc. Hai clujenii!

    Farul - Poli Iași (duminică, ora 18,30) L-am rânduit ca al doilea meci al etapei doar pentru că joacă Farul, campioana de facto. Se pare că această etapă nu are meciuri tari cu excepția celui din Gruia. În mod normal Farul ar trebui să câștige și cu echipa a treia, mai ales că prima echipă este angrenată în Liga Conferinței.

    Rapid - Botoșani (vineri, ora 21) Jocul din Giulești se înscrie cam pe aceleași coordonate cu cel de la Ovidiu. Doar numărul de spectatori și decibelii din tribună diferă. Nu prea văd vreo surpriză în acest meci, dar niciodată nu se știe. Oare Bergodi va începe al treilea meci consecutiv cu același prim unsprezece? Depinde. Depinde de cum se simte Iulian Cristea. Depinde dacă nu vrea să dea un caracter și mai ofensiv echipei... Apropo! Se tot spune că le-ar mai trebui un număr nouă Rapidului. Da la un număr doi nu se gândește nimeni? Onea nu prea are concurență pe post.

    „48” - „U” (vineri, ora 18,30) Se poate spune despre acest joc că este un meci tare, dar pentru partea de mijloc a clasamentului. Sper că și în acest nou duel Cluj - Craiova, ca și în derbiul etapei, să învingă ai noștri. Punctul slab al echipei ardelene este Toni Petrea. Noroc că pe teren experiența debordă.

    Petrolul - Voluntari (luni, ora 18,30) Și acesta se poate încadra în specia meciurilor tari pentru un loc cât mai liniștitor în partea de jos a clasamentului. Nu vă ascund că aici țin cu galben-albaștri. Nu neaparat pentru că-mi aduce aminte de un 3-0 pentru Olimpia la redebutul sătmărenilor pe prima scenă, acum câteva secole, ci și pentru că nu mai vreau să văd echipe fără suporteri în primul eșalom al fotbalului românesc.

    Oțelul - FCSB (sâmbătă, ora 21,30) Cam nemeritat apare acest joc pe poziția a șasea a acestei etape. Asta pentru că, dintre noile promovate, echipa lui Dorinel Munteanu practică cel mai frumos joc, înaintea celor de la Dinamo și la ani lumina de cel al moldovenilor din Copou. Totuși nu prea au șanse în fața celei mai în formă echipe din acest debut de campionat chiar dacă latifundiarul ar putea alinia un prim 11 bine altoit.

    Dinamo - Sepsi (luni, ora 21,30) La scară ceva mai redusă, partida de pe Arcul de Triumf ar trebui să aibă cam același aspect cu precedenta. Aici totuși acord mai multe șanse bucureștenilor, deoarece participarea secuilor în cupele europene s-ar putea să le micșoreze interesul pentru campionat. A doua sa echipă nu se ridică la nivelul Ligii I, iar titularii s-ar putea să o lase mai moale. 

   Hermannstadt - UTA (sâmbătă, ora 18,30) Cenușăreasa etapei. Nemeritată denumire. Ambele echipe de dincoace de Carpați au arătat că au resurse să evite lupta pentru retrogradare. Sibienii chiar cu prisosință. Din păcate depunctarea pentru sibieni și rezultatele contrastante cu jocul relativ bun pentru arădeni i-a adus în această poziție.

    Opriți războiul!

S-a născut un star

     Undeva în România s-a născut un star. Sau mai multe staruri. Undeva în România tinere sau mai puțin tinere mame au dat viață. Fiecare nouă viață are, pe lângă greutate și înălțime, un talent ascuns. Un talent care îl poate face unic în lume. Un talent ce trebuie descoperit, dezvoltat, ferit de factori perturbatori și conștientizat în mintea și inima viitoarei celebrități. Un talent căruia, dacă are cine să-l șlefuiască, îi poate da acea strălucire unică pentru care a fost adus pe lume prin acel procedeu minune pe care noi îl numim naștere.

    Arta, sportul și știința sunt principalele domenii în care talentele ascunse pot reverbera natural. Dar nu numai în aceste direcții se pot naște talente. Multitudinea de meserii (de ieri, de azi și de mâine) sau oricare altă activitate umană, chiar și politica, au câmpuri albe care urmează a fi completate cu aptitudinile fiecărui nou născut. Aceste talente pot fi remarcate încă de la naștere. Glumind puțin am putea spune că primul „oaa” scos în lumea vie ar putea fi pus pe portativ.

    Unele aptitudini sunt descoperite la vârste fragede (1-2 ani), altele la vârsta primelor creații (3-6 ani). Cele mai multe însă sunt descoperite de talentatul însuși, după vârsta de 7 ani. Noi cei din anturajul lor nu trebuie decât să le punem la dispoziție întrega plajă de oportunități din toate domeniile, iar atunci când observăm o anumită înclinație spre unul din drumuri să-i cultivăm această direcție de dezvoltare. Să-i lăsăm totuși posibilitatea să renunțe în cazul în care își pierde interesul sau dorește să treacă la un nivel mai înalt sau la unul paralel. Ce trebuie să le spunem totuși este că perfecțiunea (culmea culmilor într-un domeniu) nu se poate obține decât prin muncă.

    Cine este anturajul? Păi în primul rând familia, în al doilea rând sistemul educațional și în al treilea rând mediul social. La anturaj, pentru modelarea unei personalități, se adaugă autoinstruirea (autodidaxia). Fiecare factor are o implicare individuală și una în consens cu ceilalți factori. Fiecare factor are importanța lui și dacă unul din ei scârție ne putem lua adio de la perfecțiune. Dar asta nu înseamnă să se renunțe. Chiar dacă nu este „capo di tutti capi” poate fi un reprezentant de seama în domeniu la nivel mondial, continental, național, județean..., un nivel neatins de un alt muritor al arealului respectiv.

    Familia este prima care ar putea observa care este acel talent ascuns ce ar trebui șlefuit. Principala greșeală care poate impieta asupra candidatului la nemurire este impunerea unei anumite direcții de dezvoltare fără a ține seama de aptitudinile eroului lor.

    Sistemul educațional (educatori, învățători, profesori, maiștri, antrenori...) la noi este mult slăbit în ultimii 30 de ani. De aceea cei care încă mai sunt buni pedagogi în acest sistem, trebuie să se implice mai activ în descoperirea de talente.

    Mediul social în care se dezvoltă copiii nu trebuie să fie foarte restrâns. Nu poți să-i ții sub un glob de cristal în care să respire doar aer pur. Trebuie doar să-i conștientizezi să discearnă răul de bun. Mai bine invers: bunul de rău. Au nevoie de anticorpi, de un sistem de apărare care să alunge influențele negative. Pentru acestea trebuie să le cunoască. Școala, locul de joacă, terenurile sportive, călătoriile, taberele trebuie să facă parte din viața fiecăruia și să fie în continuă schimbare. Doar „acasă” rămâne acasă perpetuu. Dar și aici trebuie să avem grijă să se întoarcă cu drag acasă.

    Autoinstruirea se face prin fiecare acțiune pe care o dezvoltă subiectul. Cititul, vizionatul, învățatul, antrenamentul, joaca, cultivarea curiozității și toate celelalte sunt prilejuri de autoinstruire. Un autodidact profită de orice astfel de oportunitate.

    În scurt timp David Popovici ar putea deveni cel mai mare sportiv al planetei.

    Opriți războiul! 

Reversul medaliei

    E cam greu de explicat eliminarea Farului din cursa pentru una din grupele Ligii Campionilor. Greu de explicat dar și mai greu este de înțeles. După capul meu una din explicații ar decurge și după modul în care este aplicat arbitrajul pe care-l are Farul în România și arbitrajul neutru de pe plan european. Acea mângâiere pe creștetul capului de care au parte copiii lui Hagi în Superligă nu au mai întâlnit-o și în exterior. Ei au crezut că așa e normal. Tocmai de aceea randamentul selecționaților din echipa Farul nu este același la diferitele echipe naționale ca și la cel de la club. Hagi nu înțelege că acele „mici înțelegeri” cu comisia de arbitraj creează în mintea tinerilor și foarte tinerilor săi jucători o stare de normalitate aparte, care nu are nici o legătură cu viața reală, cu fotbalul adevărat.

    Asta explică și de ce după 14 ani de la înființare un singur jucător produs de Academia Hagi este titular de bază în echipa națională a României și, după cum spune Răzvan Govor, și acela este titular doar pentru că nu avem altul mai bun. E vorba de Răzvan Marin. Dacă Gică Hagi nu-și schimbă modul de a relaționa cu fotbalul, toată munca lui are un singur deznodământ: mediocritatea. Păcat! Poate să-și aducă aminte cineva câți ani au trecut de când un arbitru a greșit împotriva lui Hagi în Liga I sau Superligă? Vi se pare normal? Și pentru că nu există un arbitraj perfect înseamnă că la meciurile lui toate greșelile de arbitraj l-au avantajat!

    Prima etapă a adus doar o medie de două goluri pe meci. Dar nu asta este caracteristica de bază. Nivelul jocurilor a fost peste media din campionatul trecut și asta este îmbucurător, dar să nu ne pripim. S-au desfășurat doar opt jocuri din cele 240 ale sezonului regulat plus încă 75 de meciuri din extrasezon. Cele trei victorii în deplasare față de doar două ale gazdelor dă o notă de distincție față de sistemul „cooperativă” de acum 20-30 de ani. Fotbalul se joacă pe teren nu în culise și asta reprezintă un pas mare înainte.

    Oțelul - UTA 1-1 în meciul Pop-ilor; Rapid - Sepsi 0-0 cu controverse de ambele părți; Hermannstadt - Farul 0-1 cu mângâieri, cum spuneam; CFR - Poli Iași 2-0 de rutină; Petrolul - „U” 1-1 smuls de arădeni; „48” - FCSB 1-3 natural; Voluntari - Botoșani 2-1 fără virtuți; Dinamo - Univ. Craiova 0-2 nemeritat. Cam asta s-a întâmplat succint în debutul de sezon.

     Farul - Voluntari (sâmbătă, ora 18,15) Derbiul etapei. Precis că am să fiu taxat pentru că am ales acest meci ca fiind derbiul etapei. Campioana de circumstanță (cum a dovedit și prezența ei în preliminariile cupelor europene) se întâlnește cu o echipă pe care aș dori să o bată zdravăn. Curios cum echipele cu cei mai puțini suporteri ajung să dispute derbiul etapei. Poate când Farul va reveni la Constanța să fie privite lucrurile cu mult mai mulți ochi. La Ovidiu nici coniacul de la trei dimineața nu mai pică bine.

    Sepsi - „48” (vineri, ora 18,30) Secuii și juveții lui Mititelu continuă odiseea. Cetatea Trei Scaune și cea a Băniei vor lupta în preambulul „Universității de Vară” a lui Viktor Orban de la Tușnad. Să sperăm că la Sf. Gheorghe or fi mai mulți, că spectacolul sportiv primează în fața băgatului bățului prin gard (citește uzurparea hotarului cu declarații belicoase).

    „U” - Rapid (duminică, ora 21,30) Meci greu pentru gazde. Mai ales că joacă la Mediaș. Ambele echipe cu antrenori noi. Lotul și antrenorul Rapidului sunt net superiori lotului și antrenorului ardelenilor, dar în teren mai joacă și conjunctura. Cred totuși că giuleștenii se vor impune. Ar fi fost fain ca duelul celor două frumoase galerii să fi avut loc pe unul din cele mai splendide stadioane ale țării: Cluj Arena.

    UTA - CFR (vineri, ora 21,30) Derbiul Ardealului. Cele două echipe cu cele mai multe titluri de campioni din Ardeal au prilejul să dezvolte un meci pe cinste. Nu-mi spuneți iară că Aradul nu e în Ardeal. Geografic aveți dreptate dar în mintea mea nu. Precis știți de ce gândesc așa. Tare aș vrea ca textiliștii să obțină măcar un egal.

    FCSB - Dinamo (sâmbătă, ora 21,30) „Eternul derbi” cum i se mai spune nu este chiar așa de etern. Dinamo și Steaua au fost înființate în 1948 și introduse prin metode laparoscopice în vintrele fotbalului românesc. Pe lângă asta FCSB este Steaua? Dacă nu atunci derbiul de tradiție nu are nici măcar două decenii. Oricum, ambele au galerii frumoase (lăsăm la o parte ultrașii) și merită tot respectul. Pe deasupra sportivii au o cotă valorică ridicată, mai ales cei conduși din Pipera, așa că ne putem aștepta la un meci îndârjit și spectaculos.

    Univ. Craiova - Oțelul (luni, ora 21,30) Nou promovata lui Dorinel Munteanu nu cred că poate face față unei echipe ce a demonstrat și pe Arcul de Triumf că-și dorește să fie mai pragmatică. Oltenii sunt favoriți în fața moldovenilor dar niciodată nu se știe. La Craiova...

    Botoșani - Petrolul (luni, ora 18,30) Două echipe care nu prea și-au mulțumit fanii. Poate frământările din cadrul conducerilor celor două echipe să fi produs consecințe asupra poftei de joc a combatanților. Nu prea ne dă ghes să urmărim meciul dar hai să parodiem zicala. Adică să mergem cu sacul la pomul hulit.

    Poli Iași - Hermannstadt (duminică, ora 18,30) Cenușăreasa etapei. Cam cu jumătate de vrere am denumit acest meci ca Cenușăreasa etapei. Parcă totuși ieșenii vin după un campionat dificil pe care l-au terminat cu „magna cum laude”, iar sibienii au fost drastic sancționați de au ajuns în josul clasamentului în ediția trecută. Asta e! Sper să urmărim un meci frumos.

    Opriți războiul!

Oximorone

    De la „curat murdar”-ul caragialesc și până la Sf. Gabriel cel Viteaz din Voluntari am avut parte de-a lungul timpului de o multitudine de oximorone. Unele, precum cea a lui Caragiale fiind o ironie fină a situațiilor bizare în care duce servilismul și automatismul lui Pristanda pe de o parte și capacitatea impresionantă a autorului de a surprinde momente tragicomice din propiul lui habitat pe de altă parte, altele, precum cea a lui Godei de Voluntari, denotă o capacitate redusă de percepție a religiei creștine și a înțelepciunii populare.

    Din ce în ce mai mult își fac loc în viața de zi cu zi oximorone de genul „creștere negativă” la economiști sau „evoluție regresivă” în sectorul medical. Am stat să mă gândesc de ce a pătruns în limbajul curent al unor oameni cu o cultură peste medie un limbaj păsăresc. De ce o limbă frumoasă precum cea a românilor este maltratată tocmai de cei care ar trebui dacă nu să o dezvolte, măcar să o cunoască. Una din rațiunile pentru care apar asemenea „anomalii normale (sâc!)” este și pătrunderea din ce în ce a mai multor neologisme în dicționarele explicative cu caracter general sau specializate.

    Traducerea mot-à-mot a unor expresii din limbi a căror bogăție a cuvintelor este mult redusă (ex: engleza și mai ales engleza americană) față de cea a limbii române este unul din factorii care contribuie la apariția acestor oximorone.

    Privind un pic peste umăr, când am ajuns pentru prima oară la Tășnad (prin '83), am rămas contrariat de unele expresii precum „la deal în jos” sau „lapte sus”. Chiar dacă doar prima este un oximoron, ambele provin din traducerea forțată din limba maghiară a înțelesurilor respective. De ce nu folosim tradiționalele cuvinte românești „la vale” respectiv „smântână” nu am înțeles atunci. Acum înțeleg dar nu sunt de acord. Acestea sunt doar niște exemple din ploaia de astfel de expresii venite, dar neavenite.

    Este cu totul altceva când apar neologisme care nu au corespondent în dicționarele românești, precum germanul „șperaclu” (cu forma sa mai puțin utilizată din franceză „paspartu”) din evul mediu sau „video” din secolul trecut. Cu precădere în ultimul sfert de veac dezvoltarea tehnologiei a adus o puzderie de astfel de termeni, îmbogâțind substanțial vocabularul limbii române.

    Din păcate, odată cu aceștia, au pătruns și o grămadă de cuvinte care, copiate literă cu literă din limba respectivă și pronuțate sau scrise ca atare în texte ce se doresc pur românești, dau alte sensuri unor cuvinte românești aprioric cunoscute. Am mai scris pe această pagină despre englezescul „resilience” care se traduce normal cu „rezistență”. Johannis și ai lui (Guvern și Parlament) au tradus și impus ca atare prin cuvântul „reziliență”, cuvânt care în limba română înseamnă „rezistență la rupere”, mai exact este o mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și valoarea inițială a ariei secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă.

    Chiar și în învățământ au pătruns cuvinte care preluate direct dintr-o limbă străină dau peste termeni în limba română cărora, cu timpul, le schimbă sensul. Dar și despre asta am mai scris. „Termin începutul” ăsta de săptămână cu același...

    ...Opriți războiul!

Istanbul fast food

     În ultimul timp s-au iscat multe controverse asupra calității deservirii și asupra calității produselor de la cele trei unități deschise în Satu Mare sub titulatura „Istanbul fast food” în care se servesc produse specifice Asiei Mici. Mi-a trezit curiozitatea. Nu neaparat pentru că aș fi un mare amator de bucătării exotice sau pentru că aș fi un fin cunoscător al mâncărurilor de orice fel, dar neastâmpărul meu de a-mi da cu părerea despre aproape orice m-a făcut să trec pragul unei astfel de locații.

    M-am înarmat cu un specialist în de-ale bucătăriei (Adriana mea), cu timp la dispoziție și cu obiectivitatea ziaristului care doresc să fiu și am ales localul aflat pe strada Independenței la parterul blocului UH 44. Nu de alta, dar era mai aproape de casă.

    Afară ploua. Oare să-mi strice seara? Adrianei nu i-am spus că pentru mine era un test. I-am spus doar că m-a cuprins doar așa, un moment romantic de pe vremuri, cum spre rușinea mea din ce în ce mai rar mă cuprinde, și am invitat-o la o cină în oraș. La intrarea în local m-a surprins aerul oriental ce răzbătea atât din partea personalului cât și a mirosurilor specifice bucătăriei tradiționale orientale (în special cel al humusului).

    Personalul, foarte amabil, nu chiar așa agasant precum am pățit în Turcia, ne-a preluat de la intrare și ne-a condus la o masă liberă. Nici nu a fost prea greu deoarece ploaia în rafale de afară a cam gonit clienții. Pe parcurs, ce-i drept, odată cu înseninarea cerului s-au ocupat și celelalte mese disponibile fără a da totuși impresia de sufocare.

    Pentru alegerea meniului m-am lăsat întru totul pe mâna prietenei mele Adriana, cu condiția ca mie să-mi comande ceva diferit față de ce-și comandă ei. Aici a intervenit persoana care ne-a condus la masă care tocmai se apropia cu apa plată pe care o cerusem aprioric și ne-a recomandat un platou special surpriză. Cum rareori se întâmplă, Adriana a acceptat provocarea.

    După nici 15 minute de conversație familială despre copiii noștri ne-a fost adus la masă un platou frumos ornat și două farfurii dreptunghiulare cu ornamente orientale. Platoul conținea frigărui cu mai multe feluri de carne, garnitură specific orientală și două sosuri a căror savoare o mai simțisem la noi în țară doar la Salonul Oriental de la renovatul local din inima Bucureștiului „Hanul lui Manuc”. Ca putere de comparație cu ce am văzut în exterior vă spun că, la gust, preparatele nu difereau de ceea ce am întâlnit în localuri faimoase din Turcia (Antalia, Cipru de Nord), Egipt sau Tunisia sau prin saloanele specifice de pe vasele de croazieră.

    Gurmand fiind sunt ușor de mulțumit cam de orice fel de mâncare, dar laudele care le-am auzit din partea specialistului, a Adrianei, m-au făcut să întreb de conducerea localului. Nu mică mi-a fost surpriza când am aflat că tocmai cel care ne condusese la masă este patronul localului. Așa am aflat că, Atiq Rehman, se află de 14 ani în România, iar de șase-șapte ani și-a deschis propria afacere, aflându-se acum pe cale să deschidă al patrulea local, de data aceasta în Baia Mare. Cele trei de până acum se află în Ardud și Satu Mare (2).

   Am mai întrebat în stânga și-n dreapta, am citit și niscaiva recenzii și am dedus că marea majoritate sunt pozitive. Ca peste tot mai sunt și scăpări. Nimeni nu-i perfect, dar peste 90% din cei chestionați (inclusiv băieții mei Decebal și Darian care au dat nota 10 calității produselor și nota 8 deservirii) au avut cuvinte de laudă la adresa lor.

    M-am interesat și despre amenzile usturătoare pe care se spune că le-a primit din partea organelor de control. Atiq, puțin înciudat, mi-a spus că într-adevăr au primit o amendă de 2.000 de lei (mi-a arătat chitanța), dar motivele sunt doar din categoria celor administrative. Mai precis: nu au trecut pe meniu caloriile în dreptul fiecărui fel de mâncare, nu au precizat ingredientele introduse în mâncăruri, la prețuri au scris RON în loc de lei... În ceea ce privește ingredientele și modul lor de asociere interlocutorul mi-a spus că acestea sunt secret profesional și nu este normal să i se ceară să le facă publice.

    Concluzia finală este că mie mi-a plăcut și, probabil, am să revin cu plăcere. Lipsa băuturilor alcoolice din meniuri este un alt atu al gazdelor, aici venind fără teama de a fi agresați (verbal sau fizic) oameni civilizați, inclusiv femei, copii și pensionari.

Actorii și saltimbancul

    Parodiind producția cinematografică din 1975 a lui Manole Marcus pe care am revăzut-o recent și în care prea tânăr pierdutul Toma Caragiu a dat pe de-a-ntregul măsura valorii sale, m-am gândit ca, pentru prima etapă a noii ediții de campionat ce stă să înceapă, să vă ofer numele jucătorilor români și antrenorul echipelor participante. V-ați prins desigur că am atacat un pic în titlu și tragicomedia de la Rapid. Consider că Șumudică e un antrenor excelent dar în momentul de față Bergodi e mai indicat. Vinovat pentru asta este Mutu.

    „48” - FCSB (duminică, ora 21,30) Derbiul etapei. Juveții conduși deocamdată de interimarul Florin Drăgan au patru portari (Mogoșanu, Popa, Gurău și Enache), un singur fundaș, (Negru), zece mijlocași (Raicea, Achim, C-tin Albu, Chițu, C-lin Albu, Zanfir, Sofianu, L. Duță, Voda și Pop) și trei atacanți (B. Duță, Vanghele și Ilie). La oaspeți latifundiarul are la dispoziție trei portari (Târnovanu, Vlad și Maxim), cinci fundași (Gheorghe, Crețu, Panțâru, Haruț și Pantea), șapte mijlocași (Șut, Oct. Popescu, Ov. Popescu, Băluță, Radaslavescu și Cordea) și patru atacanți (Coman, Miculescu, Tănasă și Olaru).

    Rapid - Sepsi (vineri, ora 21,30) Un stadion plin. Italianul feroviar dispune de trei portari (Moldovan, Drăghia și Ungureanu), opt fundași (Onea, Grigore, Săpunaru, Ignat, Ștefan, Demici, Cristea și Iacob), nouă mijlocași (Cârjan, El Sawi, Oaidă, Ciobanu, Ioniță, Pănoiu, Iordache, Crivac și Gheorghe) și trei atacanți (Costache, Despa și Stan). Secuii lui Ciobotariu au în componență patru portari (Rol. Nitzuly, Raj. Nitzuly, Moldovan și Gedo), șapte fundași (Ciobotariu, Dumitrescu, Bălașa, Ispas, Popa, Dobozi și Oroian), șase mijlocași (Renta, Oteliță, Gheorghe, Păun, Matei și Nistor) și patru atacanți (Ștefănescu, Kocsis, Grigore și Șerban).

    Hermannstadt - Farul (sâmbătă, ora 18,30) 62 de români în loturi. Campionii lui Hagi se bazează pe patru portari (Aioani, Buzbuchi, Mușat și Răfăilă), treisprezece fundași (Popescu, Bădulescu, Bîrzu, Băluță, Dănuleasa, Sîrbu, Larie, Borza, Duțu, Grosu, Mitulețu, Vlad și Buta), zece număr zece (Grameni, Băsceanu, Nedelcu, Artean, Banu, Malama, Iorga, Cercel, Calu și Popescu) și nouă atacanți (Alibec, Andronache, Mazilu, Doicaru, Mustaca, Vână, Sali, Stoian și Carnat). Gazdele sub bagheta lui Măldărășanu se mândresc cu doi portari (Uțiu și Muțiu), șapte fundași (Stoica, Beja, Opruț, Popa, Niță, Găman și Hanzu), treisprezece mijlocași (Antoche, Petrescu, Butean, Bărbuț, Mitrică, Biceanu, Oroian, Balaure, Șerban, Neguț, Jipa, Dușmanu și Bucuroiu) și patru atacanți (G. Iancu, D. Iancu, Paraschiv și Petre).

    CFR - Poli Iași (sâmbătă, ora 21,30) Șapte în poarta frânarilor. Italianul are la dispoziție șase portari (Bălgrădean, Cobuz, Pânzariu, Gal, Hindrich și Sava), șapte fundași (Peteleu, Burcă, Manea, Bălan, Țâru, Camora și Mogoș), șase mijlocași (Deac, Petrila, Lucaci, Fica, Rusu și Itu) și doi atacanți (Birligea și Buș). Câștigătorii Ligii a II-a îl au la catedră pe Leo Grozavu, în poartă pe nimeni, zece fundași (Țincu, Martac, Ilie, Șerban, Ștefanovici, Olăeru, Purcariu, Ungurenașu, Ciaun și Azoiței), unsprezece mijlocași (Dragomir, Ion, Militaru, Vașvari, Roman, David, Mogoș, Hrib, Hlistei, Farcaș și Buțerchi) și cinci atacanți (Deac, Ciubuncan, Istratie, Grigoriu și Dumitru).

    Petrolul - „U” (duminică, ora 18, 30) Tradiție și pasiune. Regățenii lui Florin Pârvu sunt patru portari (Jercălău, Radu, Gavrilaș și Eșanu), șase fundași (Hanca, Papp, Țicu, Latovlevici, Velisar și Oprea), treisprezece mijlocași (Budescu, Tolea, Pătrașcu, Rădulescu, Ioniță, Dumitriu, Dima, Tudor, Bratu, Licsandru, Botovan, Cojocaru și Constantinescu) și opt atacanți (Moldoveanu, Bucur, Grozav, Guiu, Muși, Mitrov, Răducan și Bălașa). Anton Petrea la ardeleni se bazează pe trei portari (Gorcea, Kis și Jisa), nouă fundași (Miron, Oancea, Perianu, Chinteș, Bălan, Techereș, Vomir, Vătăjelu și Mitrea), doăzeci și doi de mijlocași „Doamne iartă-mă!” (Bota, Stoica, Tescan, Filip, Pițian, Moraru, Nistor, Trif, Molnar, Chipciu, Bic, Rotund, Larionesi, Moraru, Scocilcă, Popadiuc, Văsălie, Maneran, Meșter, Micaș, Calcanu și Bordeian) și doi atacanți (Hofman și Popa).

    Voluntari - Botoșani (luni, ora 18,30) Cu gradene goale. Ilie Poenaru cu patru portari (Râmniceanu, Paraschiv, Vâlceanu și Ștefan), trei fundași (Andres, Chilli și Boboc), șapte mijlocași (Răduț, Cristian, Andrei, Popescu, Bălan, Voican și Cocian) și cinci atacanți (Florea, Dumiter, Munteanu, Lambrinoc și Dima). De partea cealaltă moldovenii deghizatului Marius Croitoru sunt patru portari (Tomache, Ureche, Dugan și Began), șapte fundași (Niculescu, Patache, Șeroni, Ilaș, Dragu, Creț și Cărăușu), nouă mijlocași (Dican, Florescu, Mailat, Golofca, Cioiu, Țigănașu, David, Filip și Moescu) și doi atacanți (Roman și Chică-Roșă).

    Dinamo - Univ. Craiova (luni, ora 21,30) Oarecând oarece! Ovidiu Burcă are în lot doi portari (Oncescu și Stoian), șapte fundași (Toni, Irimia, Patriche, Giafer, Cune, Amzar și Grigore), zece mijlocași (I. Roșu, Ionescu, Borcea, Bordușanu, Bani, Irimia, Crețu, N. Roșu, Delciu și Florescu) și trei atacanți (Țâră, Bobea și Pop). Oltenii lui Eugen Neagoe sunt doi portari (Lazăr și Popescu), patru fundași (Mitran, Benga, Vlădoiu și Crețu), nouă mijlocași (Mitriță, Borta, Screciu, Mateiu, Bancu, Căpățână, Ișfan, Sala și Danciu) și cinci atacanți (Trică, Ivan, Markovic, Baiaram și Câmpanu).

    Oțelu - UTA (vineri, ora 18,30) Cenușăreasa etapei. Dorinel Munteanu revine cu cinci portari (Paharnicu, Păun, Stoian, Dur-Bozoancă și Ursu), șapte fundași (Stancu, Nedelea, Rus, Ghiocel, Farcaș, Panait și Sârghi), opt mijlocași (Bodișteanu, Tănasă, Cireș, Mereuță, Neagu, Nica, Bordun și Adăscăliței) și patru atacanți (Cârjan, Pop, Gorovei și Ursu). Textilistul Mircea Rednic are la dispoziție doi portari (Iacob și Zamfir), opt fundași (Bota, Iurasciuc, Codrea, Dumitrașcu, Benga, Anișorac, Sarkozi și Pătlăgică), șapte mijlocași (Pop, Cibi, Șteau, Negoescu, Mihai, Stahl și Maxim) și un atacant (Mercioiu).

    Opriți războiul!

Educație și coerciție

     Am auzit aceste două cuvinte din gura unui om politic român în urmă cu câteva zile. Se referea la legea aceea cu drogați și/sau băuți la volan. De fapt corect ar fi trebuit să spună educație prin coerciție. Am reportat aceste noțiuni și în afara sferei de acțiune a proiectului de lege cu pricina. Nu cred că este o soluție civilizată dar dacă altfel nu se poate... Are un strop de sadism în ea legea asta. Profil asiatic.

    Din păcate în viața de zi cu zi și-au făcut loc acest tip de penalizări tocmai pentru că nivelul de educație este scăzut în Europa balcanică, în marea majoritate a Asiei, în Africa și în America de Sud. Anvergura sistemului de penalitate, de sancționare mai bine zis, a diverselor abateri de la morală sau de la lege în corelare cu un sistem de punere în aplicare mai puțin corupt au făcut din Europa centrală și de vest un leagăn al unei civilizații moderne, cu aspect integrator și tendință pozitivă. Asta până la sfârșitul mileniului doi.

    Astăzi, după nici un sfert de veac din mileniul trei, după ce porțile Europei au devenit permisive, civilizația aborigenă a asimilat, mai de voie mai de nevoie, populații ale căror culturi, religii și tradiții erau complet diferite. Urgisite pe de-o parte, lacome pe de altă parte, acești nou veniți s-au comportat în mod diferit. Partea cerebrală s-a integrat armonios în modul de viață civilizat, au îmbrățișat cu plăcere sistemul de valori occidental chiar dacă, în cea mai mare parte, și-au păstrat religia și tradițiile.

    Din păcate cealaltă parte, hămesită și nu mică la număr, s-a pus pe căpătuială și, sub acoperirea unor religii ale căror principii au fost agresiv deformate, s-au dedat la teribilism iar în final la terorism. Să nu hulim prea mult extremismul religiilor despre care vorbeam pentru că și noi, creștinii, am avut extremiștii noștri. Aduceți-vă aminte de evul mediu, de exacerbarea cu care se trecea la pedeapsa capitală pentru vini mărunte sau inventate. Unii spun că și în ziua de azi avem răzleți ai interpretării bibliei. Un exemplu ar fi exorcizarea.

    Ziceam de pătrunderea coerciției în viața de zi cu zi. Ce spuneți de șoferii (indiferent de nație) care după ce trec de Petea spre vest respectă cu strictețe regulile de circulație? La întoarcere le încalcă și mai abitir. Poate îmi veți spune că dincolo amenzile sunt mult mai mari, dar să știți că dacă le raportăm la nivelul de trai, sancțiunile sunt comparabile. Nu vorbesc de Ungaria aici, ci de Germania, Austria, Franța, Marea Britanie... țări cu nivel de câștiguri superior celor mai mulți dintre noi. Bașca viciile gen corupție sau crailâc.

    Dacă sintetizăm amenzile din vest pentru vestici sunt o metodă de educație, iar amenzile din vest pentru estici reprezintă o coerciție. Bun ș-așa!

    Sportul este un domeniu în care termenul sancțiune și-a pierdut din spiritul educativ. În sport a apărut noțiunea de greșeală asumată (fault intenționat acceptând aprioric atât sancțiunea disciplinară cât și cea tehnică). În trecut faultul apărea de cele mai multe ori neintenționat. Acum balanța e covârșitoare pe dos. La fel și cu băutul la volan pentru cei cu dare de mână. Reiterez: nu numai valoarea scăzută a amenzilor duce la asumarea infracțiunii ci și ușurința cu care pot fi corupte organele de control.

    Opriți războiul!

Traumatisme

    Nu mă refer la sensul de traumă ci la cel de stare psihică patologică a unui organism. Normal că dacă este vorba de o stare psihică organismul trebuie să fie viu. Asupra sportului în general și, cred eu, a fotbalului în special apasă o sumedenie de traumatisme. De la presiunea din partea publicului și până la războiul din estul Europei traumatismele se costumează în diverse forme și se relevă pe diferite fonduri. Nu am pretenția că le cunosc pe toate, darmite că le-aș putea judeca pe toate în acest colț de pagină. Am să iau totuși în discuție câteva chestii cu exemple punctuale care se pot sau nu generaliza în funcție de contexte.

    Perioada de transferuri este traumatismul la modă în acest interval de timp. Capătă forme diferite. În primul rând există o secretomanie înainte de parafarea fără dubiu a unui transfer tocmai pentru a nu interveni „concurența”. Cunosc personal două cazuri în care fotbaliști care mai târziu au ajuns jucători de bază ai naționalei au plecat la București să semneze cu Dinamo și a doua zi purtau tricoul Stelei. Lăcătuș și Didi Prodan sunt cei care mi-au povestit de pățaniile lor, dar cu siguranță cazurile sunt mai multe și nu într-un singur sens.

    O altă formă a traumatismelor apărute în perioada de transferuri este cea determinată de momentul când trebuie făcut un transfer. Teoria zice că cu cât mai repede cu atât mai bine, pentru ca omogenizarea echipei să fie făcută în perioada de pregătire și nu după începerea campionatului. Ce te faci însă dacă după perioada de pregătire și de omogenizare îți pleacă antrenorul? S-a dus totul pe copcă. În plină vară.

    Presa sportivă dezvoltă un alt evantai de traumatisme care mușcă sau uneori chiar distrug eșafodaje care păreau solide la un moment dat. Sunt unii ziariști din domeniu care, plătiți sau din pur amuzament, complotist au ba, introduc tot felul de știri false, uneori mondene, care lucrează negativ la baza unei echipe sau a unui sportiv. Cei mai afectați în aceste cazuri sunt tinerii. O acuză improvizată sau o laudă excesivă pot transmite mesaje care au un efect iremediabil asupra unui caracter încă neformat. Nu întâmplător cele mai multe exemple în acest sens au fost și sunt la FCSB. Becali, cu ajutorul presei, a distrus de-a lungul timpului, cel puțin 30-40 de tinere talente care atrase de mirajul banului, s-au refugiat în mediocritate la prima răbunire a latifundiarului. După presiuni sistemtice chiar și caracterele mai puternice au fost măcinate cu ajutorul ziariștilor de circumstanță.

    Pe finalul acestei caricaturi vreau să scot în evidență un alt traumatism, un traumatism care acționează asupra lumii moderne din afara sportului dar iată că psihoza acestui început de mileniu s-a râsfrânt și în lumea sportului. A sportului alb. Chiar asupra celui mai alb dintre sporturi: turneul de tenis de la Wimbledon. Sorana Cîrstea a postat pe una din rețelele de socializare următorul text: „Faceți bărbații din nou masculini, faceți femeile din nou feminine, faceți copiii din nou inocenți!”. Ce să vă spun? O lume deja traumatizată de o fobie patologică a mileniului a interpretat mesajul ca pe un atac asupra celor ce văd normalul mai altfel. Chiar dacă nimeni nu are nimic cu modul lor de a înțelege lumea ei se tot bagă în seamă.

   Am mai spus și cu altă ocazie. Am prieteni de familie și cunoștințe care înțeleg altfel viața. Îi accept chiar dacă nu le împărtășesc modul de a privi lucrurile. Asta nu înseamnă că îi blamez. Poate mă fac înțeles altfel. Nu am carnet de șofer și nu am avut niciodată. Nu am vrut să am. Asta nu înseamnă că îi desconsider pe șoferi. Ba mai mult. Eu sunt cel care se află în minoritate. Trebuie să fiu scos în afara legii?

    Opriți războiul!

Classic Rocks cu Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti la Tășnad

 

    Tășnădeni! Vi se pregătește ceva! Pentru tinerii și mai puțin tinerii ce se vor afla sâmbătă, 8 iulie, de la ora 20 în Parcul Central din spectaculoasa stațiunea balneară sătmăreană, prezența Orchestrei Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti acolo va reprezenta un fapt inedit. Inedit și palpitant. Mai ales că membrii orchestrei, aflați în vacanță de fapt, se vor dezbrăca de muzica savantă și vor îmbrăca hainele libertine, mai largi, ale rock-ului. Pentru că, totuși, muzica este interpretată de muzicieni cu studii temeinice în domeniul teoriei muzicale, spectacolul va avea și o notă calitativă de excepție care. probabil, va lăsa pe ici pe colo și locul pentru improvozație sau interpretare personală.

   Ca la orice concert rock este nevoie de o chitară electrică (Alex Cioată), o chitară bas (Simo Péter), niște tobe (Didi Péter) și... un insolit pian (Andrea Antal). Orchestrei, ca oricărei orchestre, îi este necesară un dirijor (Remus Grama). Numele și prenumele personale din prefața acestui paragraf nu sunt chiar necunoscute, ele reprezentând talente de ieri și de azi a două centre muzicale de excepție. Mă refer aici la Târgu Mureș și Satu Mare.

   Programul este variat și, precum în urmă cu un an în aceeași componență la Teatrul Municipal din Carei, atinge rock-ul graniței dintre milenii. Dar mai bine vă spun cui aparțin piesele care vor fi interpretate: Karl Jenkins (Soft Machine, azi are 79 de ani), Deep Purple (înființată în 1968), ABBA (activă din 1972 până în 1982), Adele (...Laurie Blue Adkins, azi are doar 35 de ani), Guns N'Roses (din 1985 și până acu), Coldplay (formată în 1996 cântă și azi), Nirvana (trupă activă din 1987 până în 1994), Jimi Hendrix (inutil să vă mai spun că a murit în 1970 la doar 28 de ani; am avut colegi de liceu care au purtat doliu după el în acea perioadă), Ed Sheeran (indecent de tânăr, numai 32 de ani), One Republic (activă din 2003), Bruno Mars (37 de ani) și eterna Queen (cântă neîntrerupt din 1970).

    Despre Remus Grama și Alex Cioată am mai scris în această pagină pe 14 iunie anul trecut, iar despre sătmăreanul născut în Târgu Mureș Simo Péter promitem să dăm amănunte în una din aparițiile sale viitoare, după ce-și încheie primii doi ani de miere (adică după 24 luna asta).

       Didi Péter

    „Cântatul la tobe dezvoltă personalitatea, îmbunătățește imaginea de sine și poate pune bazele unei cariere muzicale” gândește Didi.

    De șapte ani, de trei ori pe săptămână ține lecții de tobe în Centrul „Casa Prieteniei” al organizaței Caritas a diecezei Satu Mare. În cadrul proiectului „Integrare prin muzică și artă”, demarat în luna septembrie, cu sprijinul financiar al unor sponsori, 10 copii au posibilitatea să învețe să cânte la unul din cele mai vechi instrumente muzicale.

    Didi Péter este artist instrumentist al Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare. Un important avantaj al cântatului la tobe este faptul că poate fi exersat acasă chiar și în lipsa unui instrument propriu. „Ei bat cu ce pot prin casă, unii pun perne una lângă alta, sau jur împrejur, alții exersează pe caiete sau pe oale, așa se pregătesc pentru următoarea oră de curs” relatează Péter.
    Pe lângă setul de tobe acustice, cursanții pot cânta și la alte tipuri de tobe. „Încerc să mă adaptez nevoilor fiecărui copil, să identific tipul de tobe spre care are o înclinație mai mare” spune profesorul. Bucuria succesului fiind foarte importantă, Péter stă cu drag la dispoziția micilor toboșari atunci când ei cer să-i învețe să cânte la tobe câte-un șlagăr actual.
    Proiectul „Integrare prin muzică și artă” include cursuri de tobe și ateliere de creație, finalizându-se în data de 14 decembrie. La festivitatea de închidere a proiectului, elevii care frecventează atât „Casa Prieteniei”, cât și Școala Gimnazială „Ion Creangă”, vor participa la activități creative împreună cu colegii lor de clasă. În cadrul evenimentului, copiii care au învățat să cânte la tobe, își vor demonstra talentul printr-un miniconcert.

 Antal Andrea 

   A absolvit Liceul vocațional de artă din Târgu Mureș sub îndrumarea doamnei profesoare Kovács Zsuzsa. În prezent este studentă în anul 4 la Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, la clasa prof. univ. dr. Csíky Boldizsár și asist. univ. dr. Mihai Diaconescu. Pe parcursul anilor de școală a participat la numeroase concursuri și olimpiade, unde a câștigat multe premii de excelență.

    Colaborează frecvent și cu orchestrele filarmonice din Târgu Mureș, Cluj, Satu Mare, Craiova, Sibiu în cadrul concertelor „Rock the Symphony” alături de dirijorul târgumureșean Remus Grama. În 2021 a susținut un turneu european de muzică de filme în colaborare cu Filarmonica de Stat Sibiu.

    Opriți războiul!

Publicitate (VI)

    Privirea peste umăr se proptește în acest număr de suportul de publicitate. Astăzi suportul de publicitate este foarte diversificat. De la nisipul de pe malul mării până la ghețarul de la 8848 de metri deasupra lui, pe Chomolungma (Everest) în Munți Himalaia, orice poate reprezenta suport de publicitate. Pe orice se poate face o informare. De la copacul pe care ți-ai scrijelit sentimentele până la camionul cu însemnele celei mai cunoscute băuturi răcoritoare, tot ce mișcă sau nu mișcă poate reprezenta un suport de publicitate.

    Secolul XX a fost cel care a conștientizat noțiunea de publicitate și a creat o industrie în acest domeniu. Atunci au apărut noțiuni ca „public țintă”, „audiență” sau chiar „publicitate”. Poate mă certați și îmi veți spune că publicitatea a apărut în China, acum vreo 3-4 mii de ani, când vănzătorii își promovau produsele cu mici poezioare pe care le recitau sau cântau cu glasuri stridente. Sau veți spune că în epoca medievală erau „strigători” care aduceau vești prin târguri. În paranteză fie spus, acest obicei l-am văzut și în ziua de azi la Sighișoara, parodiat în diverse răstimpuri în centrul istoric al municipiului. Îmi veți aminti că tipograful a fost inventat în 1453 de Johann Gutenberg sau că primul slogan a apărut în Anglia anului 1886. Aveți dreptate, dar tot cred că marea masă a cetățenilor nu erau conștienți că fenomenul reprezintă de fapt publicitate.

   Chiar dacă în România prima agenție de publicitate a apărut în 1880 (patron David Adania) tot cred că noțiunea nu avea un înțeles concret pentru clienții de publicitate (vânzător) și publicul țintă (virtual cumpărător). Abia prin 1920  când au apărut noțiuni precum marketing (ansamblul activităților prin care producția este orientată și adaptată cererilor prezente și viitoare ale consumatorului) sau copywriting (activitatea sau ocupația de redactare a textului reclamelor sau a materialelor publicitare) lumea a înțeles adevăratul sens al noțiunii de publicitate.

   Pașii importanți care au dus publicitatea la rang de industrie sunt ziarele, radioul (apărut în 1920), televiziunea (din 1950), calculatorul (inclusiv telefonul, din 1980), digitalizarea (din 1990). Publicitatea on-line a apărut pentru prima oară în 1995 și astăzi este domeniul cel mai răspândit. După părerea mea nu este și cel mai eficient. Neîncrederea populației în informațiile venite pe surse greu controlabile este din ce în ce mai mare și va duce la o estompare a acestui sistem de informare sau de a promova produse. Deocamdată clienții mici de publicitate nu sunt conștienți de acest lucru și, mai ales cei tineri, pedalează în continuare pe a investi bugete de publicitate într-un domeniu unde ei au acces mai ușor. Nu se gândesc că la fel de ușor au acces și impostorii și răuvoitorii.

    Timpul le va lămuri pe toate și până nu se mai născocește ceva nou în lumea asta în perpetuă schimbare (nu neapărat înspre bine) recomandarea mea este să se recurgă tot spre vechile suporturi de publicitate: TV, ziare clasice, radio, panouri publicitare și alte metode clasice. Din on-line recomand doar portalurile unde este o audiență măsurată de instituții abililtate. În România instituția abilitată în acest domeniu este doar BRAT-ul.

    Opriți războiul!