Varietate de prun

     Știți ce-i avramul? Pentru noi, cei ignoranți în pomicultură, habar n-am avut că avramul este o varietate de prun. Pentru mine, umil cronicar al fotbalului românesc, avram se scrie cu a mare, adică Avram, și înseamnă „familie de arbitri”.

 

    Vasile, tatăl, a stat un an după gratii, între aprilie 2015 și aprilie 2016, condamnat în dosarul „Mită în elicopter”. Fostul șef al CCA fusese condamnat pentru luare de mită şi tentativă la fals în înscrisuri sub semnatură privată, după ce ar fi primit 19.000 euro pentru a delega arbitrii preferaţi de FCM Tg. Mureş în sezonul 2011-2012.

    Sigur că pruncii lui, în frunte cu Marius, fost arbitru FIFA ieșit din arbitraj prin ușa din dos, la doar 41 de ani, nu pot fi învinovățiți de faptele tatălui lor, chiar dacă au fost promovați peste rând în loturi superioare valorii lor intrinsece. Până să ajungă în casele noastre pe ecranele televizoarelor, pe Marius îl puteam acuza doar de lipsă de valoare în arbitraj, dar de când apare pe sticlă, fiind în cunoștință de cauză, îl pot acuza direct de formator de opinii strâmbe. La început era obiectiv în aparițiile lui, dar în ultimul timp a devenit un manipulator de opinie. Chiar se pricepe la acest lucru. Cu frânturi de regulament, cu scoateri din context. cu jumătăți de adevăruri, Marius se descurcă în această „meserie” de parcă ar fi plantat de o agenție de dezinformare (era să scriu pariuri). I-aș recomanda lui Radu Naum, pentru calitatea emisiunilor moderate de el, să renunțe la „varietatea de prun”.

    18 goluri s-au înscris în etapa care a trecut. Cinci victorii și un egal au obținut gazdele (16 puncte), oaspeții plecând cu șapte puncte din care șase obținute de echipe de pe podium. Farul - „48” 1-0 acerb; UTA - Sepsi 2-1 cu aplomb; Oțelul = Petrolul 0-0; Dinamo - Rapid 1-2 în care gazdele nu meritau să piardă, dar altfel ar fi fost viciere de rezultat! Hermannstadt - Botoșani 2-0 simplu; Poli Iași - „U” 1-0 târziu; Univ. Craiova - FCSB 0-3 pe valoare; CFR - Voluntari 4-1 spre satisfacția Mutului.

    Fasonul etapei care urmează este faptul că opt echipe dintre primele 10 clasate joacă între ele și patru din ultimele șase clasate așijderea. Nu mai fac greșeala să rup clasamentul în grupe de echipe pentru că, după cum se vede, constanta acestui campionat este doar distanța dintre FCSB și restul lumii. Oare cât va ține și chestia asta? Un alt chițibuș al etapei este faptul că pentru prima oară într-o etapă disputată la sfârșit de săptămână seara de duminică este fără fotbal românesc.

    FCSB - Farul (luni, ora 20) Derbiul etapei. Pentru a doua oară consecutiv FCSB-ul dispută derbiul etapei cu locul patru. Să aibă același deznodământ? Chiar nu mai introduce latifundiarul nici o insectă malefică? Devine plictisitor. Glumesc desigur. Mă bucură forma internaționalilor români de la echipele de frunte;

    Petrolul - CFR (sâmbătă, ora 17) Antrenorul oaspeților a petrecut de paisprezece ori mai mult timp în vestiarul ploieștenilor decât în cel al clujenilor. Contează? Nu-i ușor pentru gazde cu nărăvașii ardeleni;

    Sepsi - Univ. Craiova (duminică, ora 15,30) O partidă similară cu cea de la Ploiești, dar parcă mai aprigă. În caz de înfrângere oltenii părăsesc primele șase locuri pentru prima oară după o veșnicie. Câtă răbdare să mai aibă Rotaru în acest caz?

    Rapid - Oțelul (sâmbătă, ora 20) Anul acesta Bergodi a câștigat cele două partide disputate după minutul 70, adică după ce s-au produs schimbări în compoziția combatantelor. Credeți că e italianul maestru al schimbărilor? Eu nu cred. Adversarii au mutat în favoarea rapidiștilor, atât Constantino cât și Kopic fiind total neinspirați. Să facă și Dorinel aceeași greșeală?

    „U” - UTA (duminică, ora 13) Ardelencele, ocupante ale locurilor 8 și 12, speră fiecare să obțină cele trei puncte. Ambele au antrenori români de calitate. Jucătorii se vor ridica la nivelul acestora? Ca de obicei când se întâlnesc două echipe de dincoace de Carpați mă rog să nu se termine egal.

    Voluntari - Hermannstadt (luni, ora 17) Hai Sibiul!

    „48” - Dinamo (vineri, ora 20) Cele două jocuri programate vineri se dispută între echipe aflate de la locul 11 în jos, prilej pentru ultimele două clasate să dovedească faptul că merită să rămână în Superligă. La Craiova, în fața juveților lui Mitică, trebuie să performeze Dinamo.

    Botoșani - Poli Iași (vineri, ora 17) Cenușăreasa etapei. În același timp partida reprezintă și derbiul nordului Moldovei. Cum spuneam la meciul precedent, aici ar trebui să demonstreze Botoșaniul.

    Opriți războaiele!

Analia Selis și Mariano Castro într-un „tango” prin Satu Mare

     Luna februarie debutează la Filarmonica Dinu Lipatti cu un concert „Astor Piazzolla” susținut de solista vocală Analia Selis și pianistul Mariano Castro. Dacă mai țineți minte cei doi argentinieni au mai susținut un concert „Astor Piazzolla” în urmă cu doi ani, în plină pandemie, în fața unui public restrâns, când renumitul compozitor din Pampas ar fi împlinit 100 de ani de la naștere. Detalii despre cei doi artiști găsiți în numărul din 15 februarie 2021 al ziarului nostru, așa că pentru spațiul dedicat împrospătării culturii noastre muzicale am căutat și găsit în rețeaua informatică mondială amănunte despre biografia părintelui tangoului modern, Astor Piazzolla.

 

    Joi, 1 februarie, ora 19, accesul în sala de concerte a filarmonicii sătmărene se poate face doar pe bază de bilet procurat de la casieria din incinta instituției de cultură. Seara se preconizează a fi dedicată în totalitate tangoului argentinian, adică a tangoului de la mama lui de acasă cum s-ar spune, atât soliștii cât și compozitorul fiind reprezentanți ai țării de pe continentul sud-american.

 Astor Pantaleón Piazzolla 

    A fost un muzician argentinian, compozitor și virtuoz instrumentist la bandoneon. ^⁠A revoluționat muzica de tango, creând ceea ce s-a numit ,,Tango Nuevo" (,,Noul Tangou"), replică a tradiționalului tangou argentinian (tango argentino).

    Astor Piazzolla s-a născut la 11 martie 1921 la Mar del Plata, port pescăresc pe coasta Atlanticului, care avea să devină în anii următori o vestită stațiune balneară. În 1924 familia se mută la New York, oraș unde, începând din 1929, va începe să cânte la bandonéon (asemănător acordeonului, despre acest instrument găsiți detalii în Gazeta de Nord-Vest din 3 mai 2023). În 1932 compune primul său tango, La catinga, și îl întâlnește pe compozitorul Carlos Gardel, care îi dă un mic rol în filmul său „El dia que me quieras” (În ziua în care mă iubești).

 

    Reîntors în Mar del Plata în 1936, face parte din mici grupuri muzicale locale, dintre care unul adoptă stilul sextetului Vardaro, al cărui exponent, violonistul Elvino Vardaro, va continua și în viitor să cânte împreună cu Piazzolla. În 1938 sosește la Buenos Aires și intră în ansamblul celebrului interpret la bandonéon, Anibal Troilo. Piazzolla se dovedește și un bun pianist și ia contact cu stilul muzical avangardist al epocii. Spiritul inovator al lui Piazzolla se dezvoltă în mod real începând din anul 1944, când, după ce se desparte de Troilo, își formează propria orchestră cu care îl acompaniază pe popularul cântăreț Francisco Fiorentino. Împreună lansează 24 de titluri, printre care și cunoscute tangouri: „Nos encontramos al pasar” (Ne-am întâlnit întâmplător), „Viejo ciego” (Bătrânul orb) și „Volvió una noche” (S-a întors într-o noapte). În această perioadă înregistrează și primele sale două tangouri instrumentale, „La chiflada” (Nebuna) și „Color de rosa” (Roz), compuse încă în stil tradițional. Până în 1948 lansează peste 30 de tangouri imprimate pe discuri, dintre care unele au deja valoare antologică: „Taconeando” (Călcâie), „Tierra querida” (Drag pământ), „La rayuela” (Șotron), „Para lucirse” (Evidențiere) sau „Contratiempo” (Contratimp). Piazzolla s-a dovedit a fi fost un compozitor genial în genul muzicii de tango, plin de originalitate și de inspirație neegalată. Compozițiile lui au intrat în repertoriul a importante orchestre din Argentina, ca Anibal Troilo, Osvaldo Fresedo și José Basso.

 

    La începutul anilor '50, Astor Piazzolla oscilează încă între bandonéon și pian, intenționează chiar să se dedice muzicii clasice. Cu aceste idei întreprinde o călătorie în Franța, cu o bursă a Conservatoriului din Paris. Cunoscuta muzicologă și pedagogă, Nadia Boulanger îl convinge să-și dezvolte capacitățile muzicale pornind de la ceea ce constuie adevărata sa chemare artistică, bandonéon-ul și muzica de tango. La Paris, în 1955, în compania lui Martial Solal la pian și a orchestrei de coarde a Operei din Paris, înregistrează o serie de tango-uri de mare succes, printre care „Nonino” (precursor al celebrului „Adiós, Nonino!”, un emoționant adio la moartea tatălui său), „Marrón y azul” (Maro și albastru), „Chau,Paris!” și „Bandó”.

    Întors în Argentina, Piazzolla organizează o orchestră compusă din bandonéon și instrumente de coarde și un solist vocal, Jorge Sobral, cu care lansează noi tango-uri, ca ,,Tres minutos con la realidad" (Trei minute cu realitatea), ,,Tango del ángel" (Tangoul îngerului), ,,Melancólico Buenos Aires" (Melancolicul Buenos Aires).

    În 1958, Piazzolla se duce la New York unde încearcă, fără prea mult succes, crearea unui nou gen: Jazz-Tango. Pendulează între Buenos Aires și New York, dând nenumărate concerte, printre care, în 1965, neuitata apariție în Philarmonic Hall - New York, unde interpretează ,,Serie del Diabolo" (Seria diavolului), ,,Serie del ángel" (Seria îngerului) și ,,La mufa" (Manșonul). În același an compune ,,Verano porteño" (Vara din Buenos Aires), primul din tangourile care vor alcătui seria ,,Las Cuatro Estaciones" (Cele patru anotimpuri). Pe libretul poetului Horacio Ferrer compune o scurtă operă, ,,Maria de Buenos Aires".

    Fiind un admirator al jazz-ului american, Piazzolla a schimbat aproape complet muzica de tango, adăugându-i elemente din muzica de jazz și accente interpretative de muzică simfonică. Astfel, prin această combinație de genuri și stiluri muzicale a apărut „Tango nuevo” (Noul tangou). În noul gen muzical, nu numai sonoritatea tangoului s-a modificat (chiar și față de interpretările mai noi, netipice) dar și alte elemente ale tangoului ,,clasic'' au fost schimbate: melodiile sunt cel mai des interpretate numai instrumental și au o durată mult mai mare (de circa 5-7 minute, ajungând la 10 min. și chiar peste această durată); totodată și structura instrumentală a formațiilor de Tango a fost schimbată, prin: 1) reducerea tipurilor de instrumente folosite, a numărului acestora (de exemplu: bandoneonul, păstrat ca instrument, e folosit acum în 1-2 exemplare; aceasta, de la mult mai multele bucăți folosite de orchestrele de tango clasic, cele tipice și cele ulterioare acestora); 2) eliminarea completă a unor tipuri de instrumente (de exemplu, viorile). În schimb Piazzolla a introdus noi instrumente, necunoscute până atunci în formațiile de tango: chitara electrică și saxofonul. În acest fel, s-a ajuns ca o formație instrumentală de „Tango nuevo” să semene într-o oarecare măsură cu o formație de muzică clasică de cameră.

    În anii '70 ai secolului XX, Piazzolla întreprinde mai multe turnee în Europa. Cu prilejul campionatului mondial de fotbal din 1976 (disputat în Argentina), compune și înregistrează o serie de piese dedicate acestui eveniment. Începând din anul 1979, Piazzolla colaborează cu o serie de cântăreți și instrumentiști de valoare, ca George Moustaki, Gerry Mulligan și Gary Burton, pentru care compune mai multe lucrări. Prezentarea în 1986 a compoziției sale, ,,Suite for vibraphone and new Tango Quintet" (Suită pentru vibrafon și noul Tango Cvintet”, de către Gary Burton în cadrul festivalului de Jazz din Montreux îi aduce elogiile lui Keith Jarret și Chick Corea.

 

    Astor Piazzolla a compus benzile sonore pentru mai mult de 50 de filme, printre care Sur (Sudul, 1988) în regia lui Fernando Solanas. În 1989, revista specializată în muzica de jazz, Down Beat, îl situează printre cei mai mari muzicieni ai lumii. Celebrul vioncelist Mstislav Rostropovici interpretează în 1990 la New Orleans piesa pentru violoncel și pian ,,Le Grand Tango" (Marele Tango), compusă de Piazzolla special pentru el.

    Bolnav de inimă, Astor Piazzolla încetează din viață la 4 iulie 1992 în Buenos Aires. Prin crearea ,,noului tango" (tango nuevo), Piazzolla revoluționează acest gen muzical într-o formă colorată, cu un limbaj ritmic original, spirit puternic dramatic și pasional. Compozițiile sale au intrat în repertoriul marilor orchestre cu participarea unor interpreți renumiți. El a demonstrat că tangoul poate fi expresia eternă a spiritului uman.

    Totuși trebuie spus faptul că, pe lângă multele aprecieri elogiative din ultimele decenii (la adresa sa, ca artist muzician cât și a noii sale muzici), Piazzolla a primit (în special la începuturile noului gen/stil muzical de tango nuevo al cărui creator a fost) din partea ''tradiționaliștilor'' de tango numeroase critici (s-ar zice, întemeiate) că el ar fi ,,ucis tangoul''. În Argentina a fost o vreme când Piazzolla era insultat în public, pe stradă! Se pare că i-au fost adresate chiar și amenințări cu moartea fizică. În prezent, însă, este mult mai popular și îndrăgit. Lupta pare să se fi încheiat de mult. Totuși, voci contestatare mai există și astăzi.

    Opriți războaiele!

Plăcerea de a citi

     Se pare că este un subiect la modă să se discute despre  „năravul” de a citi. M-am uitat peste umăr și mi-am dat seama că am suferit și eu de boala asta. Nu împlinisem încă 5 ani când număram copacii până la grădiniță și la întoarcere îi număram invers, având grijă să nu calc peste umbrele cetățenilor cu care mă intersectam pe trotuar, iar când ajungeam la piață și în centru, buchiseam toate firmele (alimentare, librării, tutungerii, ceaprăzării, frizerii, cinematografe...) din Mediaș. În fața locuinței aveam un „Magazin de carne - autorizația nr. 57”.

    Mai târziu, în clasa întâia (Mediaș) și a doua (Hunedoara), mi-am flexibilizat adaptarea la nou prin trecerea la învățământul în limba germană, limbă pe care nu o vorbea nimeni în familie. Abia în clasa a treia (Brănișca - jud. Hunedoara) am revenit la limba română, nevoit de posibilitățile comunei unde am locuit un an. Adevărata pasiune pentru citit am descoperit-o însă în clasa a patra (Brașov) când în casa mătușii și nașei mele (Jeni) am descoperit o bibliotecă întreagă. Aici am trecut de la „Traista cu povești” (o colecție de cărticele cu literatură pentru copii) la romane adevărate. Primul roman citit a fost volumul doi de la „Cei trei mușchetari”. Apoi tot ce am găsit de Dumas (tatăl și fiul), Hugo și alți mari reprezentanți ai culturii franceze. În această perioadă am descoperit cu ajutorul lui Mitică, prietenul nașei Jeni, rebusul, o altă pasiune plecată din copilărie.

    În clasele a cincea și o parte din a șasea (Săcele), la biblioteca internatului care mi-a ținut loc de casă, m-am adăpat din cultura rusă, Tolstoi și Dostoievski fiind doar exemple. Reîntâlnirea cu mama, clasele a șasea (ultimul trimestru), a șaptea și a opta (toate la Brașov), a dus la o relaxare în privința cititului, dar a crescut pasiunea pentru rebus, sport și matematică.

    Liceul (București, unde am ajuns cu fotbalul) a avut trei perioade distincte. În primul an făceam naveta din cartierul Berceni, unde se mutase prin căsătorie nașa Jeni, până în Giulești (circa o oră cu tramvaiul 9, în al doilea vagon unde prețul biletului era de 25 de bani față de scumpetea din primul vagon, 35 de bani), prilej cu care îmi făceam temele (învățat și scris pentru ziua în curs). În anii doi-patru de liceu am intrat la internat ceea ce m-a apropiat nu numai de antrenamentele din Giulești ci și de o bibliotecă imensă pe care am devorat-o. De la beletristică la filozofie am citit tot ce-mi pica în mână. Anul cinci de liceu (așa se făceau atunci liceele industriale, iar la absolvire primeai un certificat care atesta că ești muncitor cu înaltă calificare) l-am sacrificat pentru pregătirea pentru facultate. Fugeam ca de molimă de munca fizică așa că era imperios necesar să reușesc la facultate. Ce-i drept îmi și plăcea nespus matematica.

    Cele nouă luni petrecute în armată (Baia Mare) mi-au dat răgazul de a face cunoștință cu o altfel de bibliotecă, cea militară. Un alt izvor de a-mi îmbogăți cultura. O îmbogățire care nu tare era conștientă. Nu citeam pentru că trebuie ci pentru că-mi plăcea. Curiozitatea cred că era principala locomotivă a iubirii mele pentru citit. Aici am început să scriu. Cred că ar fi o lectură plăcută să citești o colecție de scrisori scrise de mine din armată. Aveau fiecare farmecul ei, poezia ei, înțelesul ei, înțeles care de multe ori era neînțeles la capătul celălat, la destinatar. Mi-a răspuns o dată o fată că scriu foarte frumos dar să scriu ceva și pentru ea...

    Facultatea (TCM în Brașov) a fost spațiul care mi-a permis să-mi desăvârșesc apucăturile. Matematica, cititul, fotbalul (din anul întâi m-am apucat de arbitraj, activitate la care am fost obligat să renunț, din cauza unui accident de mașină care s-a lăsat cu implanturi metalice la brațul drept, 21 de ani mai târziu), rebusul, apoi poker-ul pe care l-am experimentat încă din liceu și l-am îndrăgit în armată, bridge-ul și logica.

    Recitesc ce am scris și nu-mi vine să cred. Mă așezasem în fața tastaturii cu titlul în minte dar cu un alt desfășurător. De fapt vrusesem să aduc un elogiu lui Pompiliu Comșa pentru editorialul de ieri, 29 ianuarie, din Gazeta de Nord-Vest. Un editorial răscolit din Mhai Viteazu, Cantemir, Brâncoveanu și Lucaciu. Un editorial pe care dacă l-ar fi citit Brâncuși și Cioran n-ar mai fi devenit transfugi ai regimului ci modelatori ai acestuia, îmblânzindu-l și transformându-l într-o democrație mai reală decât cea în care suferim astăzi.

    Of! Ce ușor este să-i judeci pe alții. Opriți războaiele! 

Precipitați sub precipitații

     Prima etapă a noului an calendaristic, cea de-a douăzeci și doua a competiției naționale supranumită Superliga, ne-a adus nu mai puțin de 27 de goluri. Lapovița de la Sf. Gheorghe și ploaia de pe Giulești au dat frâu liber imaginațiilor jucătorilor celor patru echipe (una doar prin autogoluri) și, impulsionați de tribune, au trecut mingea printre stâlpii porții și pe sub bara transversală de nu mai puțin de 13 ori.

    Să ne hrănim privirea prin decolteul cifrelor ca să ne dăm seama de toată grația și grațiile acestei frumoase etape. Frumoasă pentru unii, ar bolborosi oltenii și o parte din clujeni. Să nu uit să amintesc aici că șase din cele opt partide s-au încheiat cu victoria aplaudată a gazdelor și că la Voluntari, unde nu au câștigat gazdele, au fost doar 210 spectatori dintre care 14 erau localnici. Deci și aici s-au bucurat majoritatea celor prezenți. Sepsi - Poli Iași 6-0 concludent; Rapid - „48” 4-3 precipitat sub precipitații; „U” - Hermannstadt 2-1, bine că n-a fost egal; Petrolul - Dinamo 1-0 meritat; Botoșani - CFR 1-0 cu demitere de antrenor; Univ. Craiova - Farul 1-2 fără demitere; Voluntari - Oțelul 1-1 șters; FCSB - UTA 4-0 curmându-mi teoriile.

    În etapa care începe primele șapte clasate joacă bizar. Adică cele clasate pe locuri impare joacă în deplasare, iar cele clasate pe locuri pare joacă acasă. Cu excepția partidelor de la Cluj și Sibiu etapa pare echilibrată chiar dacă pe Arena Națională joacă două echipe între care, în clasament, sunt 11 alte echipe și una din echipe are mai mult deccât dublul de puncte față de cea realizat cealaltă.

    Univ. Craiova - FCSB (duminică, ora 20) Derbiul etapei. Cele două echipe abordează meciul cu stări de spirit diferite. gazdele caută împăcare cu tribunele și conducerea pe când oaspeții vin cu un moral ridicat pe lângă valoarea intrinsecă a lotului. Este un meci pe care iubitorii de fotbal nu prea au cum să-l rateze;

    CFR - Voluntari (luni, ora 20) Ușor, ușor, echipa fără suporteri alunecă în partea de jos a clasamentului. Mutu trebuie să demonstreze, iar Poenaru n-are cu ce.

    Farul - „48” (vineri, ora 20) Deschiderea de etapă este ceva între derbiul etapei (cu roluri inversate gazde - oaspeți) și partida de la Cluj. Constantino, care i-a oferit victoria pe tavă conaționalului său Bergodi, motiv pentru care pentru o noapte a fost demis, are obligația să demonstreze. Dar Hagi...

    Oțelul - Petrolul (sâmbătă, ora 17) Este partida în care se întâlnesc echipele de pe locurile 10 și 8, cele mai apropiate ale etapei. Ar trebui să dezvolte fotbal de calitate mai ales că ambele vin după rezultate mulțumitoare;

    UTA - Sepsi (sâmbătă, ora 14) Un derbi al echipelor de dincoace de Carpați. „Bătrâna Doamnă” ar dori să se purifice în bătrânul Olt. „Puriul” și-ar dori asta, dar nu e ușor. Să-și fi tras secuii toate săgețile în piepturile moldovenilor?

    Dinamo - Rapid (sâmbătă, ora 20) Ce amintiri... Ce partide memorabile răscolește afișul acetui joc... Nu cred că va fi un joc la discreția favoriților. În asemenea meciuri se dezvoltă energii nebănuite. Sper că nu și oculte;

    Poli Iași - „U” (duminică, ora 17) O altă partidă interesantă. Dacă Iașiului nu-i plac toboganele ar fi cazul să se așeze mai solid în teren, mai ales că întâlnesc o echipă care vine după o victorie mai mult întâmplătoare decât meritorie. Normal că țin cu ardelenii, dar asta nu înseamnă că nu-mi pare rău de situația echipei din Copou.

    Hermannstadt - Botoșani (duminică, ora 14) Cenușăreasa etapei. Rar se întâmplă ca două meciuri ale aceleiași etape să se desfășoare la ore relativ mici. În mod normal băieții lui Măldărășanu, săpuniți bine după insuccesul de la Cluj, ar trebui să fie zvârlugi pe teren și până la 4-0 în minutul 30 n-ar trebui să se odihnească. Asta așa, ca să mai întindă tenul lui Dani Coman, președintele lor.

    Opriți războaiele!

Probabil sigur

    Caragiale a zis mai simplu: „curat murdar!”. Am ales acest titlu, această alăturare de cuvinte aproape antagonice tocmai pentru că le-am întâlnit în diferite construcții verbale atât în vorbirea populară cât și în texte oficiale sau comunicate ale administrațiilor, ale formatorilor de opinie și, mai ales, ale politicienilor. Poate nu erau chiar alăturate, dar, din context, reieșeau că sunt adresate aceluiaș eveniment, aceluiaș fir (i)logic al discursului.

    De cele mai multe ori ele trec neobservate de ascultători sau cititori. Uneori din neatenție, alteori din neștiință. Astfel de treceri cu vederea sunt mult mai periculoase atunci când intervine analfabetismul funcțional. Neatenția sau neștiința pălesc în fața analfabetismului funcțional, mai ales atunci când acesta se regăsește în poziția unui factor decizional, a unui factor de care depind acțiuni ulterioare, destine sau chiar vieți.

    Cum ajunge un analfabet funcțional să ia decizii cu consecințe asupra altora? Prin propriile eforturi este imposibil. Se autoelimină din start. Alegerile electorale și nepotismul sunt principalele căi de pătrundere a acestora în sfera capilor. Îmi veți spune că și în societățile comerciale de succes se practică nepotismul. Vă contrazic parțial. În acest sector promovările rudelor și prietenilor pe posturi de conducere se fac pe bază de competențe. Rareori se întâmplă ca un administrator să-și promoveze copilul, să zicem, fără ca acestuia să-i fie acordată o educație civică și profesională adecvată. Altfel falimentul bate la ușă.

    Să luăm și exemple. Cel mai clasic este cel al unui patron de hotel-restaurant care înainte de a-i înmâna feciorului cheile „seifului” îl trece pe acesta prin toate muncile aferente activității comerciale, adică de la portar până în biroul „Director” trece prin posturi precum: liftier, spălător de vase, recepționer, ajutor de bucătar, ospătar, șef de sală, șef aprovizionare... În general aceste locuri de muncă sunt oferite copiilor în vacanțele de studii. Posturile fără pretenții în perioada vacanțelor din învățământul gimnazial și liceal, iar posturile cu un anumit grad de răspundere în perioada învățământului superior. Chiar și după terminarea studiilor este necesară o perioadă de doi-trei ani în care acesta trebuie urmărit, sfătuit și uneori chiar lăsat să greșească atunci când greșeala nu aduce prejudicii grave.

    O altă fațetă a „probabil sigur”-ului nefast este aceea în care pe baza unor presupuneri, de altfel logice, îți construiești mental o adevărată teorie, un mod de lucru care nu mai ține cont de realitate, ci doar de presupunerea ta inițială. Uneori ajungi ca tu însuți să uiți că a fost doar o presupunere. Nu de puține ori această probabilitate pe care, în mintea ta, ai gândit-o ca fapt împlinit, să nu aibă acoperire în realitate, ceea ce face ca deciziile luate și acțiunile efectuate în acest sens să fie greșite. Este foarte posibil ca orgoliul să te macine și să cauți tot felul de argumente care să-ți legitimeze greșeala. Este și mai tragic. Nu e ușor să îți spui „da, am greșit!” și să o iei de la capăt. Doar persoanele cu probitate reușesc asta. Tot ele sunt și cele cu cele mai mari șanse de reușită în viață.

    De ce vă spun toate astea? Uitându-mă peste umăr îmi dau seama că de-a lungul timpului am observat astfel de greșeli, unele din ele chiar aparținându-mi. În ceea ce mă privește în cele mai multe dintre cazuri am tăiat răul de la rădăcină și am ales calea corectă, cea care mă face să nu plec privirea în fața altora. Au fost și năravuri despre a căror existență nu eram conștient și nici nu eram atent la cei care încercau să mi le aducă la cunoștință. Noroc că efectele acestora nu au fost nici acute nici de lungă durată și am putut să le depășesc. Nu toți au însă norocul meu.

    Opriți războaiele!

Vedetele săptămânii sunt vioara și pianul

     O nouă săptămână cu două evenimente culturale pe scena Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti din minicipiul nostru. Astăzi de la ora 19, pe baza abonamentului cu nr. 22 se poate asculta un „Recital cameral dedicat zilei culturii naționale maghiare”. Frumos gestul conducerii instituției culturale sătmărene de a puncta evenimentul dedicat maghiarilor de peste granița de vest a Sătmarului. Nu ar fi rea ideea ca aceștia să provoace un gest cultural și pe 13 iulie, când vecinii noștri din nord sărbătoresc „Ziua Culturii Ucrainene”.

    Invitații zilei sunt soliștii Béres Melinda (vioară) și Horváth Edit (pian), două formidabile ambasadoare ale muzicii baroce. De data asta se vor axa pe o muzică provenită exclusiv de la compozitori maghiari: Leo Weiner („Sonata pentru vioară și pian”  în re major), Zoltán Kodály („Adagio pentru vioară și pian”),  Károly Goldmark („Romanțe pentru vioară și pian”), Ferenc Farkas (Două sonatine pentru vioară și pian) și Győrgy Ligeti (selecții din „Musica ricercata” pentru pian).

     Joi, de la ora 19, ne reîntâlnim cu excepționalul violonist sătmărean Vlad Răceu, care sub bagheta dirijorului Mihnea Ignat ne va răsfăța cu muzica finlandezului Jean Sibelius („Concertul pentru vioară şi orchestră” în re minor). Sunt valabile abonamentele cu nr. 23. Deoarece despre Vlad și Mihnea am scris în nenumărate rânduri pe această pagină, voi încerca să îmbunătățesc cultura mea muzicală și a celor ce-mi seamănă, cu câteva date despre invitatele de astăzi și despre compozitorul Károly Goldmark.

 Károly Goldmark 

    Karl sau Carl Goldmark în germană, s-a născut la Keszthely, pe 18 mai 1830 și a decedat 85 de ani mai târziu, la Viena, pe 2 ianuarie. Este un compozitor, violonist și profesor de muzică maghiar-austriac de origine evreiască, vorbitor nativ german. Era copil al unei familii sărace de cantori.

    Și-a început studiile muzicale cu unul dintre colegii de canto ai tatălui său, care l-a învățat să cânte la vioară , apoi a continuat la Sopron și Viena. Educația sa a fost finanțată pe tot parcursul de către fratele său vitreg, József Goldmark, care a studiat ingineria chimică în capitala Austriei. Din cauza unor probleme financiare, a fost nevoit oricum să-și întrerupă studiile. Mult timp a fost autodidact, iar apoi a avut ocazia să se înscrie la Conservatorul din Viena.

     În timpul revoluției din 1848-49 și al războiului de independență, a lucrat ca muzician de teatru în Sopron și Győr . În această calitate, a venit la Buda în 1850, unde a petrecut un an și a cunoscut lucrările compozitorilor de operă la modă ai epocii.S-a întors la Viena în 1851, unde a fost patronat de familia Bettelheim. Cu ajutorul lor a avut loc primul concert de autor al lui Goldmark în 1857.

     Încurajat de succesul său, compozitorul a călătorit la Pest, unde a obținut și un mare succes cu concertul său, dar nu i-a fost fezabil financiar să rămână în capitala Ungariei, așa că s-a întors la Viena, unde a petrecut practic restul viata lui. Uvertura sa Sakuntala a fost lansată în premieră în 1865, aducându-i mult așteptatul succes internațional.

     Goldmark a început apoi să se gândească să compună o operă. A început lucrarea doi ani mai târziu și a terminat-o în 1872. După multe eșecuri, prezentarea a avut loc în sfârșit la Viena în 1875, cu un succes enorm. „Regina din Saba” a devenit unul dintre cele mai mari hituri ale secolului în toată Europa, ceea ce a adus faimă autorului său. După aceea, Goldmark nu a mai avut probleme financiare și a mai compus cinci opere, dar cu acestea nu a avut decât un succes moderat, cu excepția ultimei, „Téli rege”. Ultimele decenii ale vieții sale au fost aurite de fiica sa, necunoscută anterior. Compozitorul și-a îndeplinit cu bucurie obligațiile paterne. La început, a salutat cu entuziasm izbucnirea Primului Război Mondial, dar când a aflat de moartea nepotului său, a căzut la pat și a murit.

Horváth Edit

    Pianista Horváth Edit s-a născut la Târgu-Mureş în anul 1973, unde în 1991 a absolvit Liceul de Muzică, la clasa prof. Szőnyi Zoltán. S-a format ca pianistă în cadrul Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj la clasa prof. Adriana Bera. După absolvirea Academiei de Muzică şi-a continuat studiile la Academia Europeană Mozart din Varşovia, iar în prezent este lector universitar al catedrei de pian. Şi-a susţinut teza de doctorat în anul 2010, aprofundând tematica creaţiei pentru pian a lui Joseph Haydn.

    Din şirul cursurilor de măiestrie absolvite trebuiesc amintite cele susţinute de Robert Levin, Pierre Laurant Aimard, Rohmann Imre, David Ward, Arcadii Sevidov, Gérard Frémy, Vassily Lobanov, Kiss Gyula şi Gabriel Amiraş.

    A susţinut numeroase recitaluri şi concerte atât în ţară cât şi în străinătate (Polonia, Cehia, Bulgaria, Macedonia, Ungaria), iar palmaresul său artistic conţine pe lângă participările la concursurile internaţionale de la Târgu-Mureş, Sofia şi Bremen şi două premii III la Concursul Mozart din Cluj (1994), respectiv la Festivalul Muzicii Maghiare de la Bucureşti (2009).   

Melinda Beres 

    A absolvit Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca (licență și master). Melinda Beres a susținut recitaluri in țară și în străinătate (Germania, Ungaria, Polonia, Austria, Spania). Melinda a urmat cursuri de perfecționare cu artiști renumiți precum Alexandru Gavrilovici, Vasile Beluska, Trio Cadek, Jacques Saint-Yves, Devics Sandor, Jaap Schroeder, Mira Glodeanu, Benoit Douchy (vioara barocă).

    Melinda a concertat ca solistă alături de orchestrele filarmonicilor din Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Sibiu, Arad, Oradea, precum și cu Orchestra de Cameră a Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca. Este membru fondator al Cvartetului Arioso si abordează cu succes repertoriul muzicii vechi, fiind membră a trioului Affettouso si colaboratoare a Ansamblului Baroc Transylvania, Orchestrei de Cameră Ciuc și formației „Gli Studiosi di Sebastiano” din Bucuresti. In prezent, Melinda este conferențiar universitar la catedra de coarde a Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca și doctor în muzică (tema „Cvintetul de coarde. Ipostazele mozartiene”, lucrare elaborată sub conducerea științifică a profesorilor Francisc Laszlo si Gabriel Banciu).

    Opriți războaiele!

 

De la FCSB la CSB

     Se reia Superliga. De la FCSB, echipa aflată detașat pe primul loc, și până la CS Botoșani, lanterna roșie, toate cele 16 echipe își fac speranțe pentru un 2024 mai fructuos. Chiar și Farul și-ar putea depăși performanța dacă pe lângă un virtual titlu din acest an ar adăuga și o Supercupă a României. Că tot am pomenit de sintagma „lanterna roșie”, știți de la ce provine? Un răspuns simplist ar fi că reprezintă farul cu lumină roșie din spatele unui convoi (mașini, tren...). Totuși, ultimul sau ultima clasată dintr-o competiție sportivă are altă explicație ce provine tot dintr-o competiție sportivă: Turul Franței. Competiția ciclistă care anul acesta împlinește 121 de ani de la prima ediție este pricina. La primele sale ediții, în fiecare etapă (cu excepția prologului) ultimul clasat în clasamentul general purta sub șa o lanternă cu lumină roșie. A fost și o perioadă (1939-1948) în care acesta era eliminat din competiție după fiecare etapă dacă rămânea pe ultimul loc.

    Să revenim la mieii noștri, miei care speră să zburde pe islazurile unei primăveri rodnice. Dacă prin miei înțelegem jucători și prin islazuri înțelegem terenuri gazonate, rodnicia (ferilitatea) o putem defini ca atingerea obiectivelor. Unii și-au propus salvarea de la retrogradare (în special Botoșaniul și Dinamo), alții salvarea de la barajul pentru retrogradare și/sau prinderea unui loc pentru bătălia pentru titlu (cele două obiective le-am luat la pachet pentru că oricare dintre echipele aflate pe locurile 5-14 ar putea avea pe parcurs asemenea năzuințe), iar cvartetul din față țintește performanța supremă.

    Etapa a douăzeci și doua, cea care ne stă în față pare a fi favorabilă gazdelor, patru din primele cinci clasate având meciuri acasă și patru dintre ultimele șase clasate jucând în deplasare. Spun „pare” deoarece în patru din cele opt jocuri echipele care joacă în deplasare sunt mai bine poziționate în clasamnet decât gazdele lor.

    Universitatea Craiova - Farul (duminică, ora 20) Derbiul etapei. Merită acest titlu deoarece acesta este singurul meci în care sunt implicate două echipe din primele șase clasate. Ambele echipe țintesc victoria. Cred că va fi un joc dezordonat pentru că nici una din cele două echipe nu și-au definitivat loturile, fiecare așteptând noi achiziții dar au și actuali jucători cu valiza la ușă;

    FCSB - UTA (luni, ora 20) Oare s-au gândit bine cei de la FCSB când au programat întoarcerea din cantonament doar cu o zi înainte de a reîncepe campionatul? Au uitat că prima înfrângere din tur le-a administrat-o tocmai textiliștii? Aș fi înțeles acest lucru dacă ar fi urmat să joace cu Botoșaniul, dar așa... Becali se află în plină campanie de dezinformare, iar UTA mizează pe stabilitate, aducând până la ora la care scriu aceste rânduri un singur jucător nou;

    Rapid - „48” (vineri, ora 20) O partidă care ar trebui să fie deosebit de interesantă dacă luăm în calcul cele opt goluri înscrise în partida tur. Se spune despre giuleșteni că au făcut cea mai bună campanie de transferări. Asta rămâne de văzut cât a fost de bună. Contează și timpul necesar pentru adaptare și coeziune. Juveții lui Mititelu au fost întotdeauna impredictibili. În tribune nu va lipsi spectacolul. Să sperăm că se vor molipsi și jucătorii. Hai Rapid!

    „U” - Hermannstadt (sâmbătă, ora 17) Este singurul meci în care se întâlnesc vecine de clasament. În plus ambele sunt din Ardeal. N-aș vrea să se termine egal. Implicarea „Moțului” în plecări și veniri s-ar putea să fie de bun augur. Să vedem cum răspunde Măldă. În cantonament după un prim eșec usturător au urmat două victorii consistente;

    Botoșani - CFR (duminică la ora 15) Probabil că este partida programată la ora cea mai bună pentru un joc cu valențe spectaculare. Gazdele vor încerca prin toate mijloacele (regulamentare sperăm) să împiedice pe clujeni să obțină toate cele trei puncte. Este normal să se întâmple așa. E greu însă să reușească, dar nu imposibil. Spun asta pentru că în ultimul timp Mandorlini a luat niște decizii foarte ciudate;

    Sepsi - Poli Iași (vineri, ora 17) Chiar dacă se află la cele două capete ale plutonului de edhipe de mijloc, cum am stipulat în al doilea paragraf al acestei Caricaturi, nu cred că gazdele obțin victoria înainte de minutul 90 (sau 99...). Nici nu sunt convins că o obțin. Sper să mă convingă până în final. Se întâlnesc două echipe care au abordat diferit campania de transferări. Sepsi conservatoare, Iașiul activ;

    Voluntari - Oțelul (luni, ora 17) V-ați prins. Țin cu Oțelul. După curățenia de iarnă impusă de Dorinel Munteanu, acesta păstrând doar cheagul, renunțând la lături, se așteaptă și rezultate pozitive. La Voluntari se pare că se petrec tot felul de afaceri dubioase la această oră. Cred că n-ar fi lipsită de interes o autosesizare a instituțiilor de control. Atunci când un jucător vine gratis și pleacă după nici 10 jocuri complete, fără a demonstra cine știe ce pe teren, în schimbul a jumătate de milion de euro ceva nu sună bine.

    Petrolul - Dinamo (sâmbătă, ora 20) Cenușăreasa etapei. Cu toate acestea meciul este programat la oră de derbi. Sigur că în urmă cu o eternitate acesta era un derbi. Totuși, să nu-i apostrofăm prea mult pentru că în tribune precis va fi atmosferă de derbi, ambele schipe având suporteri adevărați. Nu de mucava sau huligani cum mai găsești prin alte părți. Sper ca Dinamo să scape și ea de acel sector în care huiduielile sunt mai pronunțate decât încurajările.

    Opriți războaiele!

     

     

Drag și/sau respect

    Fiecare loc de muncă are caracteristicile lui, aspecte mai mult sau mai puțin plăcute, în funcție de mai mulți parametri cum ar fi: gradul de complexitate al muncii, relația cu colegii, eventual cu clienții sau partenerii, relația cu conducerea atunci când este cazul, distanța dintre locul de muncă și domiciliu..., asta indiferent dacă ești un simplu angajat, faci parte din sistemul de conducere având oameni în subordine, ești administrator (manager, patron, președinte, primar...) sau doar colaborator.

    Din multitudinea de parametri care dau complexitatea muncii depuse aleg astăzi să mă refer la două aspecte esențiale pentru bunul mers al lucrului. Primul aspect este să-ți placă ceea ce faci. Totuși puțini sunt aceia care sunt îndrăgostiți de locul de muncă. Puțini sunt cei care, după terminarea programului, se mai gândesc la problemele sau la reușitele acelei zile de muncă. Cei mai mulți își îndreaptă atenția spre familie, spre hobby-uri, spre relaxare sau spre un mixt al acestor îndeletniciri. Asta nu este de condamnat, totuși cei dedicați muncii pe care o fac au o durere de cap mai puțin. Nu trec prin acel calvar al unei noi dimineți în care „trebuie” să mergi la serviciu.

    Plăcerea de a merge către locul de muncă este o consecință a educației pe care ai primit-o de-a lungul timpului, a conștiinței pe care ți-ai dezvoltat-o, a talentelor pe care le ai și le-ai pus în valoare și a relațiilor sociale pe care le-ai dezvoltat în cadrul acestuia. Cu cât valorile acestor parametri sunt mai ridicate cu atât gradul de reușită profesională este mai aproape de perfecțiune. De cele mai multe ori acest grad de reușită profesională merge mână în mână cu valoarea câștigurilor financiare. Pentru cei care merg cu drag la serviciu bunăstarea este o consecință, nu un scop. Este adevărat că uneori relațiile de familie au de suferit, în special educația copiilor, și nu întotdeauna confortul financiar suplinește acest lucru.

    Cum spuneam, puțini sunt cei care și-au ales un serviciu care să le creeze plăcere, să reprezinte o doleanță a copilăriei sau măcar din perioada pubertății. Cei mai apropiați de acest deziderat sunt artiștii și sportivii, dar nici aceștia nu trec de furcile caudine ale tuturor parametrilor expuși mai sus, nu pentru că ar face concesii umilitoare ci doar pentru că au fiecare la rândul lor caractere imperfecte, precum avem cu toții.

    A doua temă care o punem în discuție și care nu o pune neapărat în contrast cu prima, este respectul pe care îl ai față de locul de muncă. Plăcerea de a merge la serviciu nu poate fi educată, eventual poate fi dobândită, în schimb respectul pentru locul de muncă este necesar. Dacă nu ți se dezvoltă în mod natural atunci trebuie să-l educi. Este ca o materie primă maleabilă pe care o poți modela după propriile-ți puteri și talente pentru a obține produsul finit. Dacă nu reușești această transformare atunci mai bine renunți și te îndrepți către altă activitate.

    Atunci când ești o persoană de conducere în activitatea pe care o desfășori respectul pentru locul de muncă este foarte important. Acest respect se răsfrânge nu numai asupra obiectului activității pe care o depui, ci și asupra colectivului din care faci parte. Respectul este cu atât mai important cu cât poziția ta pe scara ierarhică, în organigramă cum s-ar spune, este mai ridicată, mai aproape de vârful piramidei.

    Dacă ești chiar în vârful piramidei de care vorbeam și dragul și/sau respectul pentru ceea ce faci nu este doar la modul declarativ, atunci masa de oameni pe care o conduci ar trebui să fie fericită. Dacă nu e așa înseamnă că pe undeva este o hibă. Dacă se simt exploatați în loc de îndrumați, dacă se cred manipulați în loc de dirijați, problema este la tine, conducătorul, nu la ei. O trecere în revistă a motivelor care au dus la acest fapt nu ar fi de neglijat. De la judiciozitatea deciziilor pe care le-ai luat până la motivația salarială sunt o serie de cauze pe care trebuie să le descoperi și să le analizezi.

    Nu mai vorbesc de conducătorii cărora prezența în mijlocul mulțimii pe care o conduc le creează un disconfort (jenă, milă sau chiar rușine). Cei cărora li se pare inutilă o asemenea prezență dau impresia de aroganță, fapt care are o influență nefastă importantă asupra coeziunii echipei din subordinea lor. Unii conducători, cei meschini în general, chiar dezvoltă o anumită animozitate în sânul colectivelor pe care le conduc, bazându-se pe sloganul „dezbină ca să stăpânești”, o chestie care demontează tot ceea ce am scris mai sus despre plăcerea de a merge la serviciu.

    Este ușor de a duce raționamentul celor expuse mai sus pe un fir logic așa că nu am s-o mai fac, lăsându-i fiecăruia dintre voi posibilitatea să-și dezvolte propria idee sau să combată cele spuse de mine. Vreau doar să menționez în final că ideea acestei priviri peste umăr a venit în urma recentei celebrări a Zilei Culturii Naționale, când în entuziasmul general din curtea Muzeului de Artă, o instituție reprezentativă a municipiului nostru a excelat prin neimplicare. Nu intru în amănunte pentru a nu politiza acest demers în defavoarea normalității, dar acea persoană stingheră, nu foarte reprezentativă, ce a depus o jerbă spre amintirea unui etern Eminescu părea mai mult obidă decât obedientă, mai mult obidită decât oblăduitoare.

    Opriți războaiele!