Probabil sigur

    Caragiale a zis mai simplu: „curat murdar!”. Am ales acest titlu, această alăturare de cuvinte aproape antagonice tocmai pentru că le-am întâlnit în diferite construcții verbale atât în vorbirea populară cât și în texte oficiale sau comunicate ale administrațiilor, ale formatorilor de opinie și, mai ales, ale politicienilor. Poate nu erau chiar alăturate, dar, din context, reieșeau că sunt adresate aceluiaș eveniment, aceluiaș fir (i)logic al discursului.

    De cele mai multe ori ele trec neobservate de ascultători sau cititori. Uneori din neatenție, alteori din neștiință. Astfel de treceri cu vederea sunt mult mai periculoase atunci când intervine analfabetismul funcțional. Neatenția sau neștiința pălesc în fața analfabetismului funcțional, mai ales atunci când acesta se regăsește în poziția unui factor decizional, a unui factor de care depind acțiuni ulterioare, destine sau chiar vieți.

    Cum ajunge un analfabet funcțional să ia decizii cu consecințe asupra altora? Prin propriile eforturi este imposibil. Se autoelimină din start. Alegerile electorale și nepotismul sunt principalele căi de pătrundere a acestora în sfera capilor. Îmi veți spune că și în societățile comerciale de succes se practică nepotismul. Vă contrazic parțial. În acest sector promovările rudelor și prietenilor pe posturi de conducere se fac pe bază de competențe. Rareori se întâmplă ca un administrator să-și promoveze copilul, să zicem, fără ca acestuia să-i fie acordată o educație civică și profesională adecvată. Altfel falimentul bate la ușă.

    Să luăm și exemple. Cel mai clasic este cel al unui patron de hotel-restaurant care înainte de a-i înmâna feciorului cheile „seifului” îl trece pe acesta prin toate muncile aferente activității comerciale, adică de la portar până în biroul „Director” trece prin posturi precum: liftier, spălător de vase, recepționer, ajutor de bucătar, ospătar, șef de sală, șef aprovizionare... În general aceste locuri de muncă sunt oferite copiilor în vacanțele de studii. Posturile fără pretenții în perioada vacanțelor din învățământul gimnazial și liceal, iar posturile cu un anumit grad de răspundere în perioada învățământului superior. Chiar și după terminarea studiilor este necesară o perioadă de doi-trei ani în care acesta trebuie urmărit, sfătuit și uneori chiar lăsat să greșească atunci când greșeala nu aduce prejudicii grave.

    O altă fațetă a „probabil sigur”-ului nefast este aceea în care pe baza unor presupuneri, de altfel logice, îți construiești mental o adevărată teorie, un mod de lucru care nu mai ține cont de realitate, ci doar de presupunerea ta inițială. Uneori ajungi ca tu însuți să uiți că a fost doar o presupunere. Nu de puține ori această probabilitate pe care, în mintea ta, ai gândit-o ca fapt împlinit, să nu aibă acoperire în realitate, ceea ce face ca deciziile luate și acțiunile efectuate în acest sens să fie greșite. Este foarte posibil ca orgoliul să te macine și să cauți tot felul de argumente care să-ți legitimeze greșeala. Este și mai tragic. Nu e ușor să îți spui „da, am greșit!” și să o iei de la capăt. Doar persoanele cu probitate reușesc asta. Tot ele sunt și cele cu cele mai mari șanse de reușită în viață.

    De ce vă spun toate astea? Uitându-mă peste umăr îmi dau seama că de-a lungul timpului am observat astfel de greșeli, unele din ele chiar aparținându-mi. În ceea ce mă privește în cele mai multe dintre cazuri am tăiat răul de la rădăcină și am ales calea corectă, cea care mă face să nu plec privirea în fața altora. Au fost și năravuri despre a căror existență nu eram conștient și nici nu eram atent la cei care încercau să mi le aducă la cunoștință. Noroc că efectele acestora nu au fost nici acute nici de lungă durată și am putut să le depășesc. Nu toți au însă norocul meu.

    Opriți războaiele!