Plăcerea de a citi

     Se pare că este un subiect la modă să se discute despre  „năravul” de a citi. M-am uitat peste umăr și mi-am dat seama că am suferit și eu de boala asta. Nu împlinisem încă 5 ani când număram copacii până la grădiniță și la întoarcere îi număram invers, având grijă să nu calc peste umbrele cetățenilor cu care mă intersectam pe trotuar, iar când ajungeam la piață și în centru, buchiseam toate firmele (alimentare, librării, tutungerii, ceaprăzării, frizerii, cinematografe...) din Mediaș. În fața locuinței aveam un „Magazin de carne - autorizația nr. 57”.

    Mai târziu, în clasa întâia (Mediaș) și a doua (Hunedoara), mi-am flexibilizat adaptarea la nou prin trecerea la învățământul în limba germană, limbă pe care nu o vorbea nimeni în familie. Abia în clasa a treia (Brănișca - jud. Hunedoara) am revenit la limba română, nevoit de posibilitățile comunei unde am locuit un an. Adevărata pasiune pentru citit am descoperit-o însă în clasa a patra (Brașov) când în casa mătușii și nașei mele (Jeni) am descoperit o bibliotecă întreagă. Aici am trecut de la „Traista cu povești” (o colecție de cărticele cu literatură pentru copii) la romane adevărate. Primul roman citit a fost volumul doi de la „Cei trei mușchetari”. Apoi tot ce am găsit de Dumas (tatăl și fiul), Hugo și alți mari reprezentanți ai culturii franceze. În această perioadă am descoperit cu ajutorul lui Mitică, prietenul nașei Jeni, rebusul, o altă pasiune plecată din copilărie.

    În clasele a cincea și o parte din a șasea (Săcele), la biblioteca internatului care mi-a ținut loc de casă, m-am adăpat din cultura rusă, Tolstoi și Dostoievski fiind doar exemple. Reîntâlnirea cu mama, clasele a șasea (ultimul trimestru), a șaptea și a opta (toate la Brașov), a dus la o relaxare în privința cititului, dar a crescut pasiunea pentru rebus, sport și matematică.

    Liceul (București, unde am ajuns cu fotbalul) a avut trei perioade distincte. În primul an făceam naveta din cartierul Berceni, unde se mutase prin căsătorie nașa Jeni, până în Giulești (circa o oră cu tramvaiul 9, în al doilea vagon unde prețul biletului era de 25 de bani față de scumpetea din primul vagon, 35 de bani), prilej cu care îmi făceam temele (învățat și scris pentru ziua în curs). În anii doi-patru de liceu am intrat la internat ceea ce m-a apropiat nu numai de antrenamentele din Giulești ci și de o bibliotecă imensă pe care am devorat-o. De la beletristică la filozofie am citit tot ce-mi pica în mână. Anul cinci de liceu (așa se făceau atunci liceele industriale, iar la absolvire primeai un certificat care atesta că ești muncitor cu înaltă calificare) l-am sacrificat pentru pregătirea pentru facultate. Fugeam ca de molimă de munca fizică așa că era imperios necesar să reușesc la facultate. Ce-i drept îmi și plăcea nespus matematica.

    Cele nouă luni petrecute în armată (Baia Mare) mi-au dat răgazul de a face cunoștință cu o altfel de bibliotecă, cea militară. Un alt izvor de a-mi îmbogăți cultura. O îmbogățire care nu tare era conștientă. Nu citeam pentru că trebuie ci pentru că-mi plăcea. Curiozitatea cred că era principala locomotivă a iubirii mele pentru citit. Aici am început să scriu. Cred că ar fi o lectură plăcută să citești o colecție de scrisori scrise de mine din armată. Aveau fiecare farmecul ei, poezia ei, înțelesul ei, înțeles care de multe ori era neînțeles la capătul celălat, la destinatar. Mi-a răspuns o dată o fată că scriu foarte frumos dar să scriu ceva și pentru ea...

    Facultatea (TCM în Brașov) a fost spațiul care mi-a permis să-mi desăvârșesc apucăturile. Matematica, cititul, fotbalul (din anul întâi m-am apucat de arbitraj, activitate la care am fost obligat să renunț, din cauza unui accident de mașină care s-a lăsat cu implanturi metalice la brațul drept, 21 de ani mai târziu), rebusul, apoi poker-ul pe care l-am experimentat încă din liceu și l-am îndrăgit în armată, bridge-ul și logica.

    Recitesc ce am scris și nu-mi vine să cred. Mă așezasem în fața tastaturii cu titlul în minte dar cu un alt desfășurător. De fapt vrusesem să aduc un elogiu lui Pompiliu Comșa pentru editorialul de ieri, 29 ianuarie, din Gazeta de Nord-Vest. Un editorial răscolit din Mhai Viteazu, Cantemir, Brâncoveanu și Lucaciu. Un editorial pe care dacă l-ar fi citit Brâncuși și Cioran n-ar mai fi devenit transfugi ai regimului ci modelatori ai acestuia, îmblânzindu-l și transformându-l într-o democrație mai reală decât cea în care suferim astăzi.

    Of! Ce ușor este să-i judeci pe alții. Opriți războaiele!