Creanță, credit, credință

     Nu, nu... N-am să aprofundez subiecte din lumea bancară. De fapt nici nu mă pricep. De câte ori m-am apropiat de subiect am luat țeapă. De aceea nu am făcut în viața mea vreun împrumut bancar. M-a atins prea profund vorba ceea populară „banca îți dă o umbrelă pe timp senin și ți-o ia când plouă”. Am împrumutat, în titlu, doi termeni din această lume complexă și unul din religie, un domeniu care ar trebui să fie de o simplitate dezarmantă. Am împrumutat acești trei termeni pentru a judeca aceat nou an, 2024.

    2024, se spune, este un an atipic. Cică nu știu câte miliarde de oameni se vor prezenta la vot. Curios nevoie mare m-am uitat peste scrierile lui Michel de Nostredame (mai cunoscut ca Nostradamus) pentru 2024. Nu le luați ca literă de lege ci doar ca fapt divers. Cică patru vor fi necazurile care vor împestrița acest an: război extins (probabil cel între religii aflat în desfășurare să se extindă, pentru că cel dintre ruși și ucrainieni a fost prezis cu precizie pentru 2022), cutremur de mari proporții, alegeri cu final dezastruos (cam trasă de păr chestia asta, puțin credibilă) și dispariția curcubeului (tradusă prin secetă). Cică 70% din prezicerile acestui om, făcute la începutul secolului al XVI-lea, s-au cam îndeplinit. Cum eu nu sunt prea credul, am impresia că unele au fost născocite pe parcurs și atribuite acestuia din cochetărie a misticismului.

    Să revenim la realitate și la temele acestei priviri peste umăr. Creanța, creditul și credința în acest an se învârt în jurul alegerilor, a votului pe care nu mă întrerup a vă recomanda să-l onorați cum se cuvine. Fiecare după cum gândește și după așteptările care le are. Eu am să încerc să evit să votez după promisiuni și să mă orientez spre cei care oferă soluții. Asta cu soluțiile va fi mai greu pentru că nimeni din cei de până azi nu oferă soluții. Toți oferă promisiuni. Aproape toți, căci sunt unii care doar hulesc.

    Creanța, în modul electoral de a gândi, este dreptul meu de a cere alesului, în schimbul votului, prosperitate pentru marea majoritate a românilor („nu numai a infractorilor” ar bolborosi un hâtru). Creanța este actul prin care eu, cetățeanul de rând, îți ofer ție, om capabil, posibilitatea să iei hotărâri în folosul comunității. Am strecurat intenționat aici expresia „om capabil”. De ce? Pentru că trebuie să fim responsabili atunci când votăm. Să nu votăm niște litere ci niște oameni. Oameni capabili și nu pe cei „capabili de orice”.

    Creditul este votul. După cum gândesc, este viitorul pe care îl așez în palmele alesului, este prosperitatea spre care năzuiește orice votant atunci când se apropie de urnă, este speranța la care nu a renunțat cel ce și-a așternut doleanța pe buletinul de vot. Creditul depus este cel ce-mi dă dreptul să laud sau să blamez. Resemnatul, cel care nu s-a prezentat la vot, nu are aceste drepturi. Sau cel puțin nu cu aceeași tărie cu cel care și-a rezervat motivația de a crede.

    Credința e ceea ce ne rămâne după actul electoral. De cele mai multe ori credința se întovărășește cu îngrijorarea. Cu acel „dacă”. Nu ajunge doar să credem. Trebuie să încercăm să dăm o mână de ajutor pentru a ajunge la îndeplinirea năzuințelor. Să sprijinim aleșii puși pe treabă și să ne descototrosim de aleșii de circumstanță (leneșii, egocentricii și/sau răufăcătorii).

    Recitesc ce am scris și îmi dă impresia că este ca o scrisoare către Moș Crăciun. Vă spun cu siguranță „Moș Crăciun există aievea!”. Doar trebuie să-l descoperim. Să-l descoperim acolo, în maldărul de nume și prenume din opisul neamului românesc.

    Apropo de Nostradamus! Știți ce n-a prezis? Ce n-a putut să-i treacă prin minte? Că Tudorel Toader primește titlul de „Doctor honoris causa” din partea Academiei de Sudii Economice București. Mâine sau poimâine se orientează și Academia Română?

    Opriți războaiele!