joi, 30 septembrie 2021

Ego sum servus tuus


   „Sunt servitorul tău”. Așa își întâmpinau romanii oaspeții dragi. Fără a se simți înjosiți. Prin asta își arătau prietenia și considerația pe care le-o acordau celor care le călcau pragul. Exista și un alt salut, unul de supunere, de umilire în fața celor pe care îi considerau superiori (nu și ca respect în fața senectuții): „Ego sum schiavo tuus”, salut din care astăzi a mai rămas doar „ciao” și care se traduce prin „sunt sclavul tău”. Noi ardelenii, maghiarii, polonezii, sărbii... folosim „servus” ca un salut informal, chiar are o notă de intimitate.

   Șapte din primele nouă echipe din clasament vor juca în etapa a unsprezecea a Ligii Întâi în deplasare. Asta ne face să credem că vom avea o etapă foarte interesantă, cu dispute acerbe pentru puncte și, de ce nu(?), cu multe goluri. Mă gândesc la vreo 25 de zgâlțâiri de plasă.

   Nu credeam vreodată ca Voluntariul să dispute derbiul etapei. Iată că se întâmpla. Partida lor de duminică de la ora 16, de pe teren propriu cu Farul, are iz de derbi. Doar se întâlnesc locul cinci cu locul trei. Se vede treaba că Hagi a făcut ceea ce trebuia la echipa sa. A debitat, a aliat, a tratat și a finisat astfel încât materia primă a devenit produs final de calitate.

   Nu lipsit de interes este și meciul de la Ploiești de vineri de la ora 21, unde nomazii din Târgoviște primesc vizita altor nomazi. De fapt FCSB este singura echipă care nu are teren propriu. Celelalte care joacă meciurile de acasă pe alte terenuri au alte motive: ba sunt suspendate (nu este cazul anul acesta), ba sunt în restaurare sau reconstrucție, ba n-au toate vizele... Doar Becali e într-o transhumanță perpetuă. Pe teren probabil că Edi Iordănescu se va impune în fața lui Emil Săndoi.

   Lidera clasamentului, CFR, are o misiune ușoară duminică de la ora 18 în fața Gazului Metan din Mediaș. Oaspeții n-au apucat încă să se înfrupte din scumpirea gazului, așa că au o echipă încropită care nu prea face față ritmului. S-ar putea ca din primăvară să pună puțin mercaptan (sau alt fenol mai plăcut) în gaz, să-i dea miros.

   Sâmbătă, de la 19,30 la Sf. Gheorghe, Sepsi primește vizita Rapidului. Un Rapid care, în ultimul timp, dacă joacă bine pierde sau face egal, dacă joacă prost pierde. Cum totdeauna Rapidulețul a fost o echipă cu toane ne așteptăm la orice. Pe stadionul Dinamo, luni de la ora 20,30, gazdă este Academica Clinceni. Gazdă ospitalieră cred, în fața celor din Botoșani care speră să recupereze din ce-au furat juveții etapa trecută.

   În regalul de duminică seara (ora 21) este programat meciul dintre pașoptiști și Univ. Craiova. Noul derbi al Olteniei. Nici pozițiile din clasament, nici tradiția nu ar arăta că partida de pe stadionul din Craiova ar fi derbi, dar cum numărul de spectatori preezenți va fi mai mare decât la orice partidă din această etapă, și-a câștigat dreptul de a fi programată duminică seara. Tot un derbi, de data asta al argeșenilor, va avea loc vineri, de la ora 18, la Mioveni, în deschiderea etapei.

   Din nou Dinamo joacă în „cenușăreasa” etapei. Partida lor cu UTA de sâmbătă de la ora 16,30 ne va arăta dacă în Ștefan cel Mare s-a reușit să se închege o echipă. Până acum ne-au arătat că jucătorii aduși știu fotbal dar nu se prea cunosc pe teren. Arădenii au un contur bine definit și ar fi de-a dreptul nemulțumiți să se întoarcă cu traista goală. Doar n-au țesut degeaba...

   Servus!

   

   

luni, 27 septembrie 2021

Concert Simfonic (joi) și Recital Cameral (sâmbătă) în această săptămână la Filarmonica Dinu Lipatti

 
 
    Zilele Muzicale Sătmărene continuă să ne răsfețe cu compozitori celebri și interpreți cu notorietate afișând un melos de cea mai bună calitate. Răzvan Stoica (vioară) și Andreea Stoica (pian) ne poartă joi, de la ora 18,30 (abonament nr. 5), pe portativele inscripționate de Felix Mendelsson - Bartholdy și Antonin Dvorak, iar Silvia Sorina Munteanu (solistă) și Viorela Ciucur (pian) ne aduc aminte sâmbătă, de la aceeași oră 18,30 (abonamentul cu nr. 6), că au trecut 110 ani de când trupul lui Gustav Mahler a fost condus la cimitir.
   Așadar joi vom asculta „Concertul pentru vioară și pian în Re Minor” a compozitorului german de origine evreiască și „Serenada pentru orchestră de coarde în Mi Major” a etnicului ceh din Imperiul Austriac. Mendelsson și Dvorak au impresionat muzicologii de la începutul și mijlocul secolului al XIX-lea.
   Gustav Mahler, pe parcursul vieții sale, dar și după, a trăit prin muzica sa situații controversate. Când aplaudat preț de peste jumătate de oră, când mânjit cu toate noroaiele scurse de penițele criticilor. Când ridicat pe piedestalul nemuririi, când interzis. Originea sa evreiască i-a adus multe din aceste ponoase, dar și stilul muzical uneori lânced, alteori organic (cu triluri și mugete) l-au trecut prin sita nu totdeauna condescendentă a contestatarilor săi.
 

   Cu toate că pe parcursul vieții sale a trecut de la iudaism la creștinism, naziștii nu l-au iertat, fiindu-i interzise compozițiile. Renașterea sa a avut loc după 1945, iar recunoașterea deplină după 1955.
   În continuare situația pandemică la nivel mondial are repercursiuni asupra participării spectatorilor în sălile de concerte. Nici Satu Mare nu este scutit de inconveniente. Datorită regulilor şi a măsurilor impuse de autorităţi, sala poate primi doar 50% din capacitatea sa, astfel numărul locurilor este limitat.
  

La concerte pot participa persoanele care:

-sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare

-prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore

-prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore

-se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

 
 

   Soprana Sorina Munteanu, astăzi una dintre vedetele scenei lirice româneşti, a absolvit Facultatea de Arte din Timişoara, a urmat cursuri de Master la Academia de muzica Gh.Dima din Cluj, a participat la cursuri de măiestrie susţinute de Mariana Nicolescu 1996, Alexandru Farcas 1997, Ionel Pantea 2000, Renato Bruson 2004 și Viorica Cortez 2009. În 1995 debutează ca mezzosoprană, la Opera din Cluj. În 2002 a devenit prim solistă a Operei din Timişoara. Are o voce rară, aşa numita voce falcon, care permite abordarea cu egal succes atât a repertoriului de mezzosoprană, cât şi a celui de soprană dramatică. În anul 2003 a devenit prim solista Operei din Bucureşti. Sorina Munteanu a repurtat succese impresionante la operele din Essen, Budapesta, Bratislava, Praga, Frankfurt. Ca interpretă de lied sau a unor partituri vocal – simfonice a fost invitată în Statele Unite ale Americii, Belgia, Bulgaria, Germania, Olanda, Franţa, Italia, Elveţia, Macedonia, Portugalia, Spania. În 2010 a primit în cadrul galei vip, titlul de artistul liric al anului. 


   Viorela Ciucur este cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, este doctor în muzicologie, din 2003 este şi profesor asociat la Universităţii din New Jersey, a susţinut peste 300 de recitaluri şi peste 50 de concerte cu orchestrele ţării, a cântat pe scene din Germania, Italia, Anglia, Olanda, Austria, Grecia, Canada.

  
   Despre Răzvan Stoica am mai scris pe această pagină. Reamintim că a câștigat în 2013 premiul New Talent la Bratislava, cea mai importantă competiție dedicată tinerilor muzicieni, fiind primul muzician român cu o asemenea performanță în istoria acestui concurs inițiat de Sir Yehudi Menuhin. Are în palmares peste 30 de premii naționale și internaționale, iar din 2009 cântă pe vioara Stradivarius ex – Ernst din 1729, câștigată în urma concursului Strad Prize, de la Salzburg, unde a avut 170 de contracandidați. Din 1996 cântă alături de sora sa, pianista Andreea Stoica, în Duo Stoica, o formulă de succes care i-a adus în concerte și recitaluri nu doar pe pe mari scene din Europa, dar și în Statele Unite și Asia.
 
 
 
   Cariera muzicală a Andreei Stoica începe la vârsta de cinci ani, atunci când tatăl i-a dat primele lecții de pian. Talentul tinerei a fost evident încă din primii ani, iar la vârsta de șase ani a început cursurile de specialitate la Colegiul Național de Muzică George Enescu din București. În toți acești ani, Andreea Stoica a participat la cursuri de măiestrie în Italia, Germania, Coreea sau Olanda cu pianiști de prestigiu precum Maurizio Pollini, Constantin Ionescu Vovu, Paul Badura-Soka, Anatol Ugorski sau André Previn
 
   Laureată a mai multor concursuri internaționale, forța înnăscută, tehnica impecabilă și virtuozitatea, alăturate unei profunzimi emoționale lirice, i-au asigurat Andreei recunoașterea artistică. A urmat o activitate muzicală intensă de-a lungul Europei, atât în recitaluri, cât și alături de orchestre.

   Începând din 2014, Andreea Stoica este solistă permanentă a orchestrei de cameră Kamerata Stradivarius (Olanda), alături de care a susținut numeroase turnee europene, cu un program divers, ce îmbină cele mai apreciate lucrări clasice și bijuterii ale compozitorilor moderni.

  A consemnat Gruiță Ienășoiu

 
 
 
 

 

joi, 23 septembrie 2021

România și Polonia aplică incorect normele privind siguranța operațiunilor petroliere și gazeifere de sub nivelul mării

   Printre multele decizii anapoda care se iau la nivel guvernamental și parlamentar, sunt unele care ating și norme ale Uniunii Europene, iar unele din acestea sunt obligatorii. Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană  urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corelată a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al societăților.

    Comisia Europeană solicită României și Poloniei să transpună, să pună în aplicare și să aplice corect normele UE privind siguranța operațiunilor petroliere și gazeifere din Marea Neagră, respectiv Marea Baltică Baltică. Astfel s-au trimis scrisori de punere în întârziere Poloniei și României pentru că nu au integrat corect anumite aspecte ale Directivei privind siguranța activităților offshore în sistemele lor juridice.

   În această directivă, UE a pus în aplicare un set de norme menite să contribuie la prevenirea accidentelor și la asigurarea unei reacții prompte și eficiente în cazul producerii unor astfel de accidente. Statele membre trebuie să se asigure că întreprinderile cărora le acordă o licență de explorare sau de producție  sunt bine finanțate, dispun de expertiza tehnică necesară și au la dispoziție resurse care să poată fi utilizate atunci când este necesar.

   Trebuie instituită o autoritate independentă pentru a asigura respectarea cerințelor de siguranță, precum și un sistem adecvat de gestionare a cererilor de despăgubire în caz de accident. Întreprinderile sunt pe deplin răspunzătoare de daunele ecologice cauzate speciilor și habitatelor naturale protejate. Statele membre vizate au la dispoziție două luni pentru a soluționa deficiențele semnalate de Comisia Europeană.

   Încărcătoare comune la dispozitivele electronice

   În altă ordine de idei, Comisia Europeană a mai făcut joi un pas important împotriva deșeurilor electronice și a inconvenientelor cauzate consumatorilor de prevalența diferitelor încărcătoare incompatibile pentru dispozitivele electronice. Asfel s-a propus ca:

  • Un port de încărcare armonizat pentru dispozitivele electronice: USB-C va fi portul comun. Aceasta va permite consumatorilor să își încarce dispozitivele cu același încărcător cu port USB-C, indiferent de marca dispozitivului.
  • Tehnologia de încărcare rapidă armonizată va contribui la prevenirea faptului că diferiți producători limitează în mod nejustificat viteza de încărcare și va ajuta la asigurarea faptului că viteza de încărcare este aceeași atunci când se utilizează orice încărcător compatibil pentru un dispozitiv.
  • Separarea vânzării unui încărcător de vânzarea dispozitivului electronic: consumatorii vor putea cumpăra un nou dispozitiv electronic fără un încărcător nou. Acest lucru va limita numărul încărcătoarelor nedorite sau neutilizate. Se estimează că reducerea producției și eliminării noilor încărcătoare va reduce cantitatea de deșeuri electronice cu aproape o mie de tone pe an.

   Informații mai pertinente pentru consumatori: producătorii vor trebui să furnizeze informații relevante cu privire la performanța de încărcare, inclusiv informații privind puterea cerută de dispozitiv și dacă acesta permite încărcarea rapidă. Astfel, consumatorii vor putea vedea mai ușor dacă încărcătoarele lor pe care le posedă îndeplinesc cerințele noului lor dispozitiv sau vor putea să aleagă un încărcător compatibil. Împreună cu celelalte măsuri, acest lucru ar ajuta consumatorii să limiteze numărul de încărcătoare noi achiziționate și i-ar ajuta să economisească 250 de milioane EUR pe an care ar fi cheltuiți cu achiziții inutile de încărcătoare.

 


 

 


Între „blanche” și „black”. Un fel de bla - bla...

       Între albul parizian și negrul londonez, ca de altfel între orice alb de pe mapamond și negru universal există o paletă de culori calde și reci, apropiate și depărtate, iubite și urâte, intense și pale sau curate și murdare. Țin minte că mama nu-mi putea cumpăra decât cutia de șase culori, uitându-mă cu jind către unii care aveau în ghiozdan cutia cu douăsprezece creioane colorate, cutie în care se găseau și culorile alb și negru. Oamenii de știință au identificat doar cifra fatidică de șapte culori între infraroșul apropiat albului și ultravioletul din preajma negrului. I-au dat și un nume acelui curcubeu. În română îi spune ROGVAIV.

   În viața de zi cu zi acest curcubeu se aplică absolut în toate domeniile. Nimic nu este doar „blanche” sau doar „black”. Toate sunt împrăștiate într-un bla-bla consistent. De la iubire la ură se trece prin toate stările intermediare, doar prietenia este scoasă din context. Așa spuneam mai alaltăieri. Apropo de „mai alaltăieri”. Fără să fie nimeni vinovat, dintr-o lipsă de comunicare adecvată, mai alatăieri a apărut pe acest suport informațional un scurt istoric al companiei Zetea sub semnătura mea. Nu sunt eu autorul acestui istoric, eu doar l-am cules din grădina virtuală și l-am plantat pe pagină.

   Să revenim la paleta noastră de culori ca orice pictor după o noapte de desfătare și să deslușim care ar fi aplicația pe care aceasta ar putea-o da etapei a zecea din sportul nostru mult iubit/urât. Pentru aceasta ne transformăm într-un dezlegător de enigme și alcătuim un ROGVAIV din cuvinte încrucișate.

   Roșu intens, adică derbiul etapei, se petrece la Arad, unde roșul transpirat al textilei de pe textiliști ar vrea să întineze vișiniul campion pe câmpul verde nou-nouț. Lidera va veni în vestul țării, duminică de la ora 21, oră la care probabil țara va scăpa de incertitudinea (unii îi spun criză) politică în care se află. Adică, cu un USR fără Barna, cu un PNL cu un Câțu mai aproape de oameni decât de cifre și cu un PSD întărit din greșelile altora, mai aproape de nevoia cetățeanului. De toți avem nevoie. Cred că va fi un pas înainte în lupta cu corupția. Ne mai trbuie doar încă 99 de pași.

  Oranj este culoarea care îmbracă speranțele mele de vineri seară, ora 20, când vișiniul din Giulești, curat și renăscut, are datoria morală și patriarhală de a reface sensul și consensul sportului în general. Adică să dezbrăcăm haina intereselor mercantile și vanitoase ale unora și să repunem în lumina Măriei Sale SPECTATORUL valorile umane ale sportului. Voluntariul nu prea are ce căuta pe acestă hartă.

   Galben este culoarea geloziei. Gazdele, botoșenenii, sunt geloși pe juveți pentru titlurile de campioni pe care cică, după cum afirmă Mititelu, le au în camera tezaurelor, iar pașoptiștii sunt geloși pe locul ocupat de moldavi după nouă etape. Un loc doi meritat zic eu. Pizma va avea momentul culminant duminică de la ora 18,30.

   Verde va fi de data asta culoarea tomnatică a mării reflectată de gazonul din Ovidiu, unde Farul, după lumina ștearsă împrăștiată pe parcursul jocului din Cupa României, vrea să arate că în campionat este cu totul altceva. Și oaspeții, echipa din Mioveni, au încheiat conturile cu a doua competiție fotbalistică a țării așa că, duminică de la ora 15, ar dori să-și bucure suporterii. Atâția câți sunt. Dacă se uită în tribune nu prea îi disting.

   Albastru este a cincea culoare a ROGVAIV-ului. E culoarea care îmi place. Nu știu de ce a așezat-o Doamne-Doamne doar pe locul cinci. În această etapă se asociază însă cu Nicolae Dobrin și asta îi dă un aer aristocratic. Sâmbătă, la Pitești, de la ora 17, urmașii Gâscanului vor înfrunta căutările nomazilor de sub Turnul Chindiei. Cică în curând vor afla Cantave, Kocic și Rrumbullaku „unde e Târgoviștea”. Merg pe piciorul violeților fără violență.

   Indigó. Termenul este cunoscut la noi mai mult cu înțelesul de plombagină. Este a șasea culoare a spectrului luminii. Că despre el vorbim. Noi îl asociem cu meciul de sâmbătă de la ora 21, de pe Arena Nașională, unde cei ce „fac ce spune Becali” ar trebui să-i snopească în bătaie pe „academicieni” după dușul scoțian, când rece când cald, din confruntarea din Cupă cu discipoli de-ai lui Gabor, Rednic sau Andone (Hunedoara).

   Vilolet reprezintă cenușăreasa spectrului. Adică cea mai apropiată de negru. La noi se asociază cu partidele dureroase, cele ale suferinței. Cele care nu-și găsesc „bocancul” rămas năclăit în smoala ce duce spre Liga a II-a. De aici fac parte partidele de luni de la Craiova (uluitor, Universitatea e doar pe locul 9), ora 21 și Mediaș, ora 18. Sepsi, respectiv Dinamo sunt oaspetele care nu prea au ce căuta în această zonă a clasamentului. Cum nu pot fi toate patru victorioase, însă este posibil ca niciuna să părăsească terenul învinsă mă aștept la rezultate pe muchie de cuțit. Altă dată un meci Univ. Craiova - Dinamo decidea campioana Diviziei A, acum decide cine rămâne să lupte pentru evitarea retrogradării. Tot altă dată un meci Gaz Metan Mediaș - Oltul Sf. Gheorghe a fost un derbi de tradiție al Diviziei B.

   Bla(nche) - bla(ck)!

  

   

marți, 21 septembrie 2021

Erasmus+ invită viitori studenți din România să-și „ridice” legitimația europeană digitală

 

   De la începutul programului Erasmus inițiat în 1987, 10 milioane de persoane au beneficiat de mobilitate în străinătate. Noul program Erasmus+ oferă oportunități pentru perioade de studiu în străinătate, stagii, ucenicii și schimburi de personal în toate domeniile educației, formării, tineretului și sportului, la toate vârstele.

 Studiul de impact privind învățământul superior Erasmus+, publicat în 2019, a arătat că programul are efecte pozitive asupra dezvoltării profesionale, sociale, educaționale și personale a participanților. Peste 70 % dintre studenți înțeleg mai bine ceea ce doresc să facă în viitoarea carieră atunci când se întorc în urma mobilității în străinătate, permițându-le să își reorienteze studiile pentru a corespunde ambițiilor lor profesionale. Peste 90 % din studenții Erasmus+ își îmbunătățesc, de asemenea, capacitatea de a lucra și de a colabora cu persoane din culturi diferite și consideră că au o identitate europeană.

   Pentru anul universitar actual (2021-2022), se preconizează că 600 000 de studenți din învățământul superior vor merge în străinătate datorită programului Erasmus+. Președinta von der Leyen a propus ca anul 2022 să devină Anul tineretului european.  Tinerii trebuie să poată modela viitorul Europei.  Uniunea noastră are nevoie de un suflet și de o viziune de care ei să se poată atașa.

   Marți, 21 septembrie, Comisia Europeană a lansat noua aplicație Erasmus+, marcând o nouă etapă în digitalizarea programului Erasmus+. Aplicația, disponibilă în toate limbile UE, va oferi fiecărui student o legitimație europeană digitală, valabilă în întreaga Uniune Europeană. Viitorul este digital, iar această aplicație reînnoită va garanta că studenții vor avea nevoie de mai puține documente pe suport de hârtie.

  Datorită noii aplicații, care funcționează pe sistemele Android și iOS, elevii din anii terminali vor putea:

  • să caute și să selecteze destinația lor dintre partenerii universității;
  • să semneze contractul de studii online;
  • să descopere evenimente și sfaturi utile de la și despre destinația lor și să ia legătura cu alți elevi și
  • să obțină legitimația europeană de student pentru a avea acces la servicii, muzee, activități culturale și oferte speciale în universitatea și țara gazdă.

   În prezent, peste 4 000 de universități sunt implicate în rețeaua „Erasmus fără hârtie”, care le permite să facă schimb de date în condiții sigure și să identifice mai ușor contractele de studii. Această cooperare digitală permite introducerea și recunoașterea pe scară largă a legitimației europene de student.

În conformitate cu planul de acțiune pentru informare digitală, programul Erasmus+ pentru perioada 2021-2027 sprijină dezvoltarea competențelor digitale și contribuie la tranziția digitală a sistemelor de învățământ europene. Cu un buget majorat de peste 28 miliarde EUR pentru perioada de 7 ani, Erasmus+ va sprijini, de asemenea, rezistența sistemelor de educație și formare în fața pandemiei.


luni, 20 septembrie 2021

Bach, Mozart și Brahms în cadrul „Zilelor muzicale sătmărene”

 

 Oboiul lui Sorin Crudu atent la bagheta lui Tiberiu Soare

 >>Condiții noi de vizionare și audiție impuse de pandemie

 

     Ediția cu numărul 44 a „Zilelor muzicale sătmărene” este așteptată cu nerăbdare de melomanii din nord-vestul României. Din păcate, odată cu toamna a sosit în Satu Mare și un val anormal de intens al pandemiei. Lâncezeala și tânjala de care au dat dovadă cei care ar fi trebuit să ia măsuri ne aduc iar restricții. Să revenim la obiectul acestui articol și să remarcăm a nu știu câta oară grija pe care o are conducerea Filarmonicii „Dinu Lipatti” asupra calității invitaților săi. Joi, 23 septembrie, de la ora 18,30, cu abonamentul cu numărul 3 vom avea posibilitatea să ascultăm actul de cultură produs de doi dintre cei mai curtați muzicieni români pe scenele internaționale.

           SORIN CRUDU a început studiul oboiului cu profesorul Mihăiță Vasile la Liceul de Arte „O. Băncilă” din Iași. După terminarea liceului este acceptat la Conservatorul de Muzică din Berna unde va studia cu profesorul Matthias Arter. Urmează studiile de Masterat la Geneva cu Profesorul Roland Perrenoud și la Salzburg cu profesorul Gunther Passin.
      Sorin este premiat la concursuri internaționale, astfel el a câștigat premiul II la Concursul Internațional Citta di Chieriin Italia, premiul Ferlendis la Concursul Ferlendis tot în Italia, precum și premiul II la concursul internațional pentru oboi Gheorghe Dima în Cluj. În Elveția este laureat al concursului Kiefer Hablitzel Stifftung și ajunge în semifinala concursului de la Muri (Elveția). În anul 2020 câștigă premiul I la Concursul Internațional de Oboi din Los Angeles. 
 

      Din anul 2019 este angajat ca prim oboist al orchestrei naționale din Slovenia. A avut ocazia de a cânta sub bagheta multor dirijori renumiți precum Zubin Mehta, Riccardo Chailly, Bernard Haitink, Charles Dutoit, Myung-Whun Chung, Paavo Jarvi, Michail Jurowsky. Pe lângă activitatea sa orchestrală, Sorin este deseori invitat să cânte solist cu orchestre din țară și din străinătate.

          Născut în 1977 la București, TIBERIU SOARE este absolvent a două dintre Facultățile Universității Naționale de Muzică din București, cea de dirijat, clasa profesorilor Ludovic Bács și Petru Andriesei și cea de interpretare muzicală-tubă, clasa conf. Ion Popescu.

   S-a perfecționat apoi în cadrul Studiilor aprofundate-secția dirijat orchestră cu Horia Andreescu, și a urmat cursuri de măiestrie susținute de dirijorii Alain Paris și Adrian Sunshine. În 2018 a obținut titlul de Doctor în muzică la Universitatea Națională de Muzică București cu lucrarea ”Tragedia lirică Oedipe de George Enescu, O perspectivă dirijorală”, îndrumătorul său fiind Prof. Univ. Dr. Dan Dediu.


    Artistul își desfășoară activitatea ca dirijor din 1999, aparițiile sale în fața publicului obținând, pe lângă aplauze, aprecierea unanimă a criticilor de specialitate. A dirijat orchestrele a numeroase filarmonici și teatre de operă din țară, realizând turnee în Ungaria, Israel, Polonia, China, Germania și Elveția. A colaborat cu artiști de prestigiu, dintre care îi putem aminti pe Angela Gheorghiu, Eduard Tumagian, Viniciu Moroianu, Alexandru Tomescu, Pompeiu Hărășteanu, Marin Cazacu, Felicia Filip, Horea Mihail, Răzvan Suma, Teodora Gheorghiu și mulți alții.

   În anul  2010 a dirijat orchestra London Philarmonic. La pupitrul Orchestrei Naționale Radio a realizat mai multe concerte și înregistrări. Între anii 2005 și 2013 a fost dirijor al Operei Naționale din București, unde a debutat cu baletul Spărgătorul de nuci de P.I. Ceaikovski. În aceeași calitate a semnat, printre altele, conducerea muzicală a tragediei lirice "Oedip" de George Enescu în cadrul ediției din 2011 a Festivalului Internațional "George Enescu". Între 2012 și 2015 a deținut funcția de Dirijor Principal al Orchestrelor și Corurilor Radio România. Deși domeniul său predilect de activitate îl constituie interpretarea muzicii culte, tânărul dirijor s-a remarcat mai ales prin fervoarea cu care susține coexistența tuturor genurilor muzicale în universul cultural al oricărui meloman. El este de părere că granițele de ordin temporal și conceptual nu ar trebui să existe în muzică.

   Din ianuarie 2007 până în mai 2008 Tiberiu Soare a fost primul coordonator al Studioului Experimental de Operă și Balet „Ludovic Spiess” înființat în cadrul Operei Naționale din București.

   În data de 25 martie 2015 Casa Regală a României i-a conferit lui Tiberiu Soare Ordinul Coroana României în Grad de Cavaler, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Peleș. In prezent detine titlul de Ofițer al Ordinului Coroana României.

 
       Programul de joi seara cuprinde realizări a trei monștri sacri ai muzicii universale. „Concertul Simfonic” al Filarmonicii Dinu Lipatti cuprinde „Concertul pentru oboi și orchestră în Re Minor” al lui Bach, „Andante în Do Major” a lui Mozart și „Simfonia nr. 3 în Fa Major” a lui Brahms.
   Înainte  de a vă ura vizionare și audiție plăcute trebuie să vă informez și despre noile condiții de participare survenite din cauza pandemiei:
    Sala poate primi doar 50% din capacitatea sa, astfel numărul locurilor este limitat. La concert pot participa doar persoanele care:

-sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare

-prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore

-prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore

-se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

 
 
 

duminică, 19 septembrie 2021

Festivalul prunelor

Amfitrioana ediției a VII-a, Atelierele Zetea, a depășit limita așteptărilor

>>Din cauza pandemiei manifestarea s-a desfășurat într-un cadru restrâns, pe bază de invitații


   Sâmbătă, 18 septembrie , pe la ora 14.50. la Atelierele Zetea se aflau doar cei cu treabă și cu mine. Ploaia, care tocmai începuse, clipocea în apa cristalină a piscinelor care de data asta reprezentau doar decor. Mesele numerotate și decorate festiv își așteptau oaspeții. Un bar discret, într-un colț al spațiului de tip terasă, era amenajat pentru cei care mai doreau ceva în plus: o cafea, o măslină... Pe platoul din fața piscinei erau două cutii mari, paralelipipedice, deasupra cărora sfârâia un jeratic cu puternic accent personalizat. Noroc cu Decebal care mi-a explicat la ce sunt bune dulapurile alea ciudate. Cică înăuntru ar fi niște godaci.

 

   Pe o latură a terasei de 25-30 de metri lungime se aflau prezentate aperitivele: brânzeturi de toate felurile și culorile, mezeluri tradiționale (porc, vită...) și vânătorești (mistreț, cerb...), fructe și dulciuri. Fiind vorba totuși de un festival dedicat, absolut toate produsele posibile din prune erau răspândite cu obstinație ca un liant, prin toate zonele de acces. Prune, plăcinte, găluște, magiun, alte mâncăruri... toate așteptau cuminți să fie stropite cu produsele Zetea, adică cu țuici, pălincă, vinars și lichioruri.

   Încet, încet oaspeții au apărut și încă minunați de spectaculoasa terasă salutau gazdele primitoare, Teodora, Tanita și Silviu Zetea. Așa, în particular pentru că tot nu ne aude nimeni, vă spun cum m-a impresionat mândria din ochii și glasul soților Zetea pentru pasiunea și ardoarea cu care se ocupă Tanita de moștenirea de familie. Probabil că cei care au timp să se uite pe filmulețele de pe site-ul nostru își vor da seama de ce înseamnă pruna, dar mai ales produsele obținute din prune.

   Silviu Zetea a cules pruna și a metamorfozat-o în pălincă, a luat pălinca și a impresionat Medieșul Aurit, a luat Medieșul Aurit și l-a înscripționat mai adânc pe harta județului Satu Mare, a scos produsele sale din Satu Mare și le-a răspândit în toate zonele elitiste ale României, a scos România din anonimat demonstrând Europei că pălincă se face și în România, contestând și având câștig de cauză asupra acestei paternități acordate inițial doar Ungariei. Astăzi pălinca, țuica și lichiorurile Zetea pot fi consumate în cele mai scumpe restaurante de pe mapamond.

   Festivalul ca atare a debutat cu un discurs al amfitrionului despre istoricul, prezentul și viitorul acestui eveniment, lăsând apoi specialiști (profesori universitari, cercetători și alți producători), să reveleze și să releve importanța și necesitatea prunei în cotidian.

   De la teorie s-a trecut la practică. Însoțit de un număr limitat de oaspeți din cauza pandemiei, Silviu a făcut un tur al Atelierelor Zetea unde a explicat pe înțelesul tuturor cum ajunge pruna de la stadiul de fruct la momentul când ne îmbujorează de plăcere. De la metodele arhaice ale bunicului său la cele ultramoderne puse în practică acum de fiica sa, Tanita. S-a oprit nuanțat asupra tatălui său, Valer, care a reprezentat momentul de inflexiune. Aflat într-un regim care nu prea încuraja realizările personale, Valer Zetea a reușit nu numai să ridice la un nivel superior parametri de calitate ci și să insufle unei părți a familiei, mai precis mezinului Silviu, pasiunea meșteșugului, oferindu-i experiența sa și dezvâluindu-i tainele.

   După ce am trecut în revistă produsele, de la țuica Zetea din 1990 și până la „Crai Nou” Zetea (2.000 de Euro sticla de 50 de cl, denumire și design inspirate din opereta Crai Nou a lui Ciprian Porumbescu) și am degustat din mâncărurile speciale ale producătorilor invitați, s-a trecut la un moment artistic de o excepțională calitate care s-a întins mult după ce umbrele serii s-au lăsat peste Atelierele Zetea, terasa dezvelidu-și tainele sub iluminația de o calitate și un bun gust desăvârșiți.

   Vocile care au impresionat veneau de la Petrică Mureșan (muzică populară și folc), Raluka (dance și house, melodii personale și împrumutate de la Céline Dion) și Vlad Miriță (pop și cafe concert, incluzând și amintiri de la Elvis Presley). Ca instrumentist a fost suficient DJ Madan sub „bagheta” căruia s-au aliniat toate somitățile muzicii, iar pentru antren nu putea fi găsit unul mai potrivit decât Marius Chiș.

joi, 16 septembrie 2021

„Festivalul prunelor” ne aduce aminte că e toamnă iar


 

   Atelierele Zetea vor fi din nou gazda unei sărbători tipic sătmărene, o sărbătoare care îmbină armonios pomicultura, gastronomia și activitățile specifice pălinciilor. Ca de fiecare dată gazda noastră Silviu Zetea, omul care a dus renumele țuicii sătmărene pe toate meleagurile Europei și nu numai, ne va primi în spațiul dedicat evenimentului, adică la Atelierele Zetea de la Medieșul Aurit.

   Evenimentul va fi marcat nu numai de prezentarea și degustarea produselor (fructe proaspete, plăcinte, gemuri, dulcețuri, mâncăruri și bineînțeles țuici) din livezile, ogrăzile, bucătăriile și distileriile gospodarilor, ci și de un bogat program cultural.

   Seminarul despre „utilitatea prunelor în domeniul alimentar” susținut de amfitrion și dezbătut de invitați speciali a căror identitate o veți afla doar la fața locului va preceda remixul lui DJ Madan. De la Petrică Mureșan vom afla desigur „Pălincă cine-o băut” sub strunele ceterii, iar Raluka ne va povesti în stil dance, house și pop cum a câștigat Trofeul Internațional George Grigoriu. Vlad Miriță este și acum, după 13 ani, „Pe o margine de lume” sub impresia participării sale la Eurovision. Oare ne va impresiona prin muzică pop sau va interpreta vreo arie de operă?

   Nu uitați! Sâmbătă, 18 septembrie, de la ora 15 sunteți așteptați în curtea Atelierelor Zetea pentru „Festivalul prunelor.