Pariorii vechi și noi

    Prăpastia dintre dorinţă şi furt devine doar un şănţuleţ atunci când mentalitatea bişniţarului se lăfăie pe culoarele palatelor ducale. Mă aflam prin Munţii Rodnei într-un început de noiembrie. Toamna întârziată n-a lăsat norii albi să-şi aştearnă plapuma rece peste coamele vârfurilor Galaţi, Ineuţ şi Ineu, iar apa rece din Lala şi Buhăescu împingeau din ce în ce mai greu câteva şiroaie spre un pârâiaş ce căta, din piatră în rădăcină, drumul spre Marea Neagră. Am păşit mândru peste izbuc şoptindu-mi în barba nerasă de câteva zile: "Am traversat Bistriţa!".

   Textul de mai sus l-am scris în urmă cu exact 11 ani. Atunci, presat de o situație politică incertă spre fluctuantă am încercat câteva figuri de stil care să ne facă să pricepem că orice mare vâltoare are un mic izvor. Pe atunci bișnițarul din palat era Becali. Astăzi, pe un nivel superior, cei ce trec ușor peste „Bistrița”, adică trec de la dorință la furt sunt Barna și Câțu. Barna uită complet de denumirea partidului pe care îl conduce și tratează pe principii fripturiste relația din guvern, iar Câțu, orbit de fanta de lumină zărită din peștera urșilor, sapă inconștient la temelia propriilor interese.

   Etnicii și stânga moderată stau și așteaptă. Unii să vadă cu cine continuă iar ceilalți para mălăiață. Extremiștii nu ar fi avut ce căuta în această elucubrație, dar surprizele sunt pentru pariori. Nu? Ia uite!? Am devenit și analist politic. Scuze! Nu mai fac.

   Tot acum unsprezece ani, trei zile mai târziu, după o noapte petrecută de Răzvan Lucescu pe Podul Grant, cătam belelele aduse de clanul Becali în fotbalul românesc și am identificat cinci dintre ele:

   1. Vânzarea generaţiei de aur în străinătate pe preţuri de nimic, dar cu comisione (şpagă) maxime;
   2. Lipsa totală a unei preocupări pentru noile generaţii;
  3. Monopol pe echipele cu rezonanţă din fotbalul românesc, pe care le-a dezbrăcat de onoare, sportivitate şi, în ultimul timp, de performanţă;
  4. Implicarea pe principii mafiote în activitatea echipelor naţionale de-a lungul timpului;
  5. Monopol pe principalele suporturi (print şi TV) din presa sportivă românească.

   Dacă despre punctul unu putem trage numai ponoase, acțiunea fiind ireversibilă, la punctele doi și trei putem constata ameliorări, dar nu la un nivel de anvergură. Academia lui Hagi și măsurile lui Burleanu au făcut câte ceva în sens pozitiv, dar Hagi e unic, chiar prea unic, iar Burleanu e multiplicat de interese colaterale. În ceea ce privește presa, monopolul mafioților a  cam dispărut de pe TV, iar printul s-a transformat în on-line și acolo nu există stăpân.

   Mai nou pericolul vine chiar din partea presei subjugate caselor de pariuri. În scurt timp acestea vor aduce numai necazuri și nu numai în fotbal, ci pe întreaga plajă a sportului. Nu numai în România, ci pe întreaga planetă. Nu numai în sport ci și...

   Punem pariu?