skip to main |
skip to sidebar
Joi, 2 septembrie, pleacă din Lisabona Connecting Europe Express - un tren al interoperabilității
Realizarea
proiectului Connecting Europe Express a fost posibilă datorită
colaborării partenerilor din sectorul feroviar european și a
instituțiilor de la nivel național, local și de la nivelul UE. Din cauza
lățimilor ecartamentului diferite din Europa, Connecting Europe Express
va fi compus, de fapt, din trei trenuri – trenul iberic, trenul
standard și trenul baltic – care se vor întâlni de-a lungul călătoriei.
Proiectul este o ocazie de a reaminti lipsa interoperabilității dintre
unele părți ale rețelei feroviare europene, dar și de a demonstra
cooperarea foarte bună dintre întreprinderile feroviare și
administratorii de infrastructură.
Connecting Europe Express este un tren special, creat în cadrul anului european al căilor ferrate - 2021. Acesta va pleca din gara Lisabona pe 2 septembrie. Trenul va opri în peste 100 de localități din 26 de țări
în cursul călătoriei sale de cinci săptămâni, înainte de a ajunge la
Paris pe 7 octombrie. În total, traseul are o lungime de 20 000 km iar
trenul va traversa 33 de puncte de trecere a frontierei. Plecând de la
Lisabona și încheindu-și călătoria la Paris, trenul va face o oprire
notabilă la Ljubljana, conectând președințiile portugheză, slovenă și
franceză ale Consiliului UE.
Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean a declarat: „Căile
ferate au modelat bogata noastră istorie comună. Transportul feroviar
reprezintă însă și viitorul Europei, este soluția noastră pentru
atenuarea schimbărilor climatice și stimularea redresării economice în
urma pandemiei, pe măsură ce construim un sector al transporturilor
neutru din punctul de vedere al carbonului. În săptămânile următoare,
Connecting Europe Express va deveni o conferință continuă, un laborator
și un forum de dezbatere publică cu privire la modul în care transportul
feroviar poate deveni mijlocul de transport de predilecție atât pentru
călători, cât și pentru întreprinderi. Vă invităm să-l întâmpinați
călduros când se va opri într-o gară din apropiere.”
De-a
lungul călătoriei, sunt prevăzute diverse evenimente pentru a întâmpina
trenul în gările în care se va opri în Europa. Persoanele pasionate de
căile ferate vor putea urmări, de asemenea, dezbaterile care vor avea
loc la bord, precum și conferințele privind politica UE în domeniul infrastructurii și rolul rețelei europene care vor fi transmise în direct pe site-ul evenimentului de
la Lisabona, București, Berlin și Bettembourg. Connecting Europe
Express este rezultatul cooperării unice dintre Comisia Europeană și
Comunitatea Căilor Ferate Europene și a Gestionarilor de Infrastructură
(CER), operatorii feroviari europeni, administratorii de infrastructură
și numeroși alți parteneri de la nivelul UE și de la nivel local.
În România trenul intră pe 17 septembrie pe la Giurgiu și iese în 19 septembrie pe la Curtici. În aceeași zi (17 septembrie) trenul garează în Gara de Nord și pleacă a doua zi cu opriri în Brașov, Sibiu, Copșa Mică, Cluj, Oradea, Arad și Curtici. Sătmărenii care vor să salute trenul o pot face sâmbătă 18 septembrie la Cluj unde trenul staționează 30 de minute (între orele 18,23 - 18,53) sau tot sâmbătă seara, la Oradea unde Express-ul va staționa 55 de minute (între orele 21,21 - 22,16).
Nu știu în ce măsură CFR-ul va reuși să respecte programul de mai sus. Știm că de mult n-a mai existat vreun tren în România care să respecte cu strictețe programul unui parcurs. Probabil calitatea infrastructurii și lipsa electrificării a împiedicat efectuarea unei bucle astfel încât și noi sătmărenii să putem să-i fluturăm batista.
Vagoanele care alcătuiesc
trenul au fost oferite de diferite companii feroviare europene.
În cadrul acestei expoziții vor fi prezentate numeroasele tehnologii și
inovații existente care îmbunătățesc experiența în sectorul feroviar și
va arăta modul în care UE sprijină proiectele de infrastructură.
În contextul pandemiei actuale, siguranța a fost un aspect
prioritar în organizarea tuturor activităților din jurul proiectului
Connecting Europe Express. Unele evenimente vor fi transmise în direct,
iar persoanele pasionate de căile ferate sunt încurajate să întâmpine
trenul în anumite gări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu