Aritmetica

    Mi-a plăcut matematica. Ba chiar o iubeam. Sau mai bine zis credeam că o iubesc. Prin anul doi de facultate mi-am dat seama că de fapt eu logica iubeam, dar cum la vârsta copilăriei și a pubertății logica se regăsea în cotidianul natural cel mai mult în matematică, m-am îndrăgostit de matematică. M-am îndrăgostit în așa măsură încât pe la sfârșitul anului trei de liceu (am făcut cinci ani pentru că atât dura pe atunci) am început să predau meditații pentru admiterea la facultate. Cu succes. N-am avut rabaturi. De fapt primul meu insucces, primul învățăcel care nu a trecut examenul pentru care l-am pregătit a fost mult mai târziu, prin anul doi de facultate, iar astăzi este mama copiilor mei. Ce să-i faci!? Dragostea a fost mai dulce. Poate a fost mai bine. Astăzi este un remarcabil psiholog.

    De fapt nu despre mine vreau să vă vorbesc ci despre matematică. Sau despre logică. Mai bine zis despre logica matematică. Primul contact cu matematica este aritmetica. Noțiunile primare ale aritmeticii sunt cunoscute și înțelese de toată lumea. Toți pricep că 1+1=2. Nu e doar o formulă care se învață pe de rost ci chiar are un înțeles. Toți pricep că o pară plus un măr sunt două fructe. E palpabil. E logic. Apoi restul de cifre, adunările, scăderile, înmulțirile și împărțirile iar au fost ușor de înțeles. Au fost ușor de transpus în realitate. La puteri și radicali au fost primele împleticiri pentru cei neatenți sau cu absențe, dar s-au învățat și astea.

    Abia acum încep să se delimiteze cei care îndrăgesc matematica de cei cărora le displace. De fapt a displace matematica este similar cu a nu o înțelege. A nu reuși să o transpui în practică. Divizibilitatea, inelele matematice, seriile, numerele iraționale, ecuații cu numere... și până la teoria numerelor sunt pași pe care dacă nu îi parcurgi succesiv nu ai cum să înțelegi aritmetica. Ieși din logica matematică și nu regăsești în natural, în viața de zi cu zi, înțelesul, transpunerea în realitate a noțiunilor întâmpinate.

    Consecința acestei nepriceperi este învățatul pe de rost a tot felul de formule și bazaconii care într-un final sunt așa de multe și așa de neînțeles încât te fac să urăști matematica. Din contră, cei care sunt curioși din fire și merg pe firul logicii ajung să găsească înțelesul fiecărui termen al aritmeticii, baza de la care se pleacă pentru a pricepe și transpune în realitate celelalte părți ale matematicii: geometria, trigonometria, algebra, analiza matematică sau, mai târziu, algebra liniară, geometria analitică, geometria descriptivă ș.a.m.d.

    Se spune despre geometria descriptivă că la început este distractivă ca mai apoi să devină distructivă. De fapt întreaga matematică este așa. Dacă nu ești foarte atent la noțiunile primare, simple, din fiecare domeniu al matematicii te încurci odată cu aprofundarea materiei. Puțini sunt cei care au terminat un liceu cu profil real care își explică fizic ce este aceea o integrală. Marea majoritate rezolvă problemele în mod mecanic fără să înțeleagă fenomenul fizic. Nu mai vorbesc de integrala multiplă. Pentru ceilalți matematica nu a ajuns să fie distructivă ci, din contră, constructivă.

    Uitându-mă din nou peste umăr mi-aduc aminte de o întâmplare de când eram în clasa a șasea (1968-69). Matematicianul Grigore Moisil, părintele informaticii românești, de la a cărui moarte s-au împlinit anul acesta 50 de ani, împreună cu televiziunea română, în cadrul unei emisiuni dedicată liceenilor, a invitat într-un studio încropit la Brașov câțiva elevi de clasele a cincea și a șasea care s-au dovedit mai acătării la olimpiadele de profil. Am avut surpriza să fiu și eu printre cei opt invitați, chiar dacă proveneam dintr-o școală generală afiliată unui liceu teoretic din Săcele (un orășel de lângă Brașov unde stăteam la internat, mama trecând printr-o perioadă nefastă a vieții ei). Eram fascinat chiar dacă stăteam la masă cel mai departe de bătrânul erudit. Atunci am auzit pentru prima oară de „logica matematică”. Nu am înțeles-o în întreg conținutul său. Abia peste ani am priceput-o.

    Pentru IT-iștii de azi ar fi bine să le spun că părintele lor, Grigore Moisil, a instalat în România, mai precis la Institutul de Fizică Atomică, primul calculator de construcție românească în 1957. În perioada 1969-71 s-a opus acordării titlului de academician Elenei Ceaușescu și, doi ani mai târziu, a murit subit la Ottawa, unde se afla pentru un șir de conferințe în SUA și Canada. Avea doar 67 de ani și a fost membru corespondent al Academiei Române de la vârsta de 29 de ani, iar la doar 35 de ani, pe 3 iunie 1941, a devenit academician cu drepturi depline.

    Opriți războaiele!

Rockul prin prisma muzicienilor erudiți

    „We will rock you”. Nu ne îndoim că actorii care vor urca pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti joi seara, de la ora 19, ne vor „mișca”. Cu siguranță că rock-ul dezvoltat sub bagheta dirijorului târgmureșan Remus Grama ne-a fascinat și la Carei anul trecut și astă vară la Tășnad, dar acum, în sala cu cea mai bună acustică din Satu Mare ne va vrăji pur și simplu. Rockul interpretat de o orchestră simfonică are ceva aparte, ceva ce publicul tânăr și mai puțin tânăr va aprecia cu prisosință.

    În sală, pe baza biletului pentru care s-a achitat fix 42 de lei indiferent ce loc ocupi, se vor afla atât pasionați ai muzicii simfonice cât și pasionați de rock-ul mai vechi sau mai nou sub toate formele sale. Nu puțini vor fi cei care vor veni pentru unul din aspectele muzicale (muzică simfonică sau rock) și vor pleca îndrăgostiți de ambele. Nici nu poate fi gândit altfel dacă luăm în considerare că instrumentele vor dezvolta o muzică înțeleasă de minți care adunate la un loc au sute de ani de Conservator. Nici nu concepem să avem parte de rabat de la calitate dacă citim numele formațiilor ale căror partituri au ajuns pe mâna acestora. Queen, The Beatles, Deep Purple, Led Zeppelin, Pink Floyd, Bon Jovi, Red Hot Chili Peppers, Metallica sunt nume celebre pe care cu siguranță nu le poți asculta rămânând indiferent.

    Vibrația din corpul instrumentelor cu siguranță va pătrunde în sufletele și trupurile celor prezenți, formând un corp comun numit „Concert rock simfonic”. Soliștii invitați la acest regal sunt mai vechile noastre cunoștințe, Alex Cioată, a cărui chitară electrică a rezonat și la Carei și Tășnad și pianista Laszlo Cristina al cărei talent l-ați aplaudat la prezența Analiei Selis pe scena sătmăreană (12 septembrie 2022).

     Pentru că am promis la precedenta ei prezență la Satu Mare vă voi spune câteva cuvinte despre Cristina László. Este absolventă a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, unde a studiat pianul cu Daniel Goiți, Adriana Neculai și muzica de cameră cu Cârlejan Márta. A susținut concerte alături de filarmonicile din Târgu Mureș, Sibiu, Satu-Mare și a colaborat cu muzicieni precum Petre Sbârcea, Emil Simon, Robert Houlihan (Irlanda), Simina Croitoru, Kozma Péter, Lokodi Károly, Joachim Eijlander (Olanda), Mihail Agafiță. În prezent este profesor la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș, profesor de pian la Liceul Vocațional de Artă Târgu Mureș și pianist-colaborator al orchestrei Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș.

    Rock - sursa wikipedia și adnotări personale

    Muzica rock este un gen muzical specific celei de-a doua jumătăți a secolului XX și în secolul XXI. Instrumentele muzicale de bază pentru rock sunt chitarele electrice (varianta standard cu șase corzi și chitara bas) și bateria, însă în multe subgenuri se întâlnesc și claviaturi (pian, orgă electronică, sintetizator) sau alte instrumente. Pe cât m-am priceput am încercat să acopăr și cu evantaiul de interpreți și formații românești ai genului.

    Muzica rock își are rădăcinile în rock and roll-ul anilor '50. A apărut prima oară prin combinarea muzicii country cu blues. Ulterior s-au adăugat și elemente de rhythm and blues. De la început au apărut subgenuri, însă începând cu anii '70 aceste subgenuri s-au înmulțit și mai ales s-au diferențiat foarte mult. Astfel au apărut genurile punk, heavy metal, alternative rock și altele, care la rândul lor au dat naștere unor subgenuri.

    Primii artiști care au abordat stilul rock and roll (sau rock 'n' roll) au fost afro-americani (Chuck Berry, Bo Diddley, Little Richard, Fats Domino). Imediat a apărut și un val de albi, care au fost acuzați că au "furat" un stil muzical al negrilor și l-au făcut "alb" (Bill Haley, Buddy Holly, Elvis Presley, Jerry Lee Lewis, Johnny Cash). Spre sfârșitul anilor '50, la concerte publicul a devenit mixt. Rock-ul reprezintă un stil de viață.

    Cântecele unor artiști precum Elvis Presley au ajuns peste Ocean, unde, în Marea Britanie, un nou curent a luat naștere: rock-ul britanic (british rock). Inspirat de rock and roll-ul american, rock-ul britanic avea să revoluționeze muzica, prin formații ca The Beatles, The Who, The Yardbirds, The Animals, The Kinks, The Rolling Stones sau Queen. În România liceele, în special cele de artă, erau avide de ceva nou și rock-ul de peste ocean s-a pliat perfect peste nevoile lor emoționale. Asfel au apărut formații precum Uranus, Pioneers, Phoenix (varianta arhaică), Cometele sau Entuziaștii.

    În S.U.A. apare un curent care va îmbina muzica rock cu cea folk. Produsul rezultat, numit folk rock, este reprezentat de Bob Dylan, The Byrds, Neil Young, Simon & Garfunkel, The Mamas & the Papas, Joni Mitchell, The Band ș.a.

    Următorul curent important din istoria muzicii rock este genul rock psihedelic, ca reacție față de criza spirituală a societăților consumiste occidentale (Europa, S.U.A.). Se caută o expresie mai cuprinzătoare atât ca formă, cât și ca mesaj, în același timp viabilă la contactul cu publicul larg. Se împrumută mult din alte genuri muzicale, instrumentația este mult mai bogată și cuprinde efecte sonore nemaiauzite; o zonă de influență preferată de mulți este Orientul, sub forma muzicii arabe, indiene sau, cu mult mai rar, a culturilor din Orientul Îndepărtat (China, Japonia, Indonezia). Ca reprezentanți ar fi de amintit The Doors, Grateful Dead, Jefferson Airplane, Jimi Hendrix, The Velvet Underground, parțial The Beach Boys (S.U.A.), Pink Floyd, The Rolling Stones, The Who, dar și deja cunoscuții The Beatles, aflați într-o a doua etapă de creație, desfășurată după jumătatea anilor șaizeci (formațiile citate provin din peisajul britanic). Tot din Marea Britanie, trebuie amintită comparativ formația The Kinks, care a „sfidat” curentul psihedelic și a prefigurat alte zone ale muzicii rock din anii șaptezeci.Formațiile românești care au îmbrățișat acest stil au fost Phoenix (varianta Nicu Covaci), Sfinx și Semnal M în special, dar și interpreți precum Mircea Florian sau Dida Drăgan

    Influența muzicii rock cunoaște un moment semnificativ în anul vara lui 1969, când 500.000 de oameni iau parte la Festivalul de la Woodstock. La începutul anilor '70, muzica rock psihedelic își schimbă treptat orientarea, fiind construită în jurul unui public tot mai specializat, dezvoltând un limbaj rafinat, depărtându-se de „populismul” și iraționalitatea muzicii psihedelice (adeseori alimentată de experiențele psihedelice, de unde și numele, provocate de consumul de droguri). Se elaborează o muzică, intitulată rock progresiv, ce face adeseori apel la mijloacele muzicii culte (înțeleasă de muzicienii rock în chipuri mai mult sau mai puțin oportune, ceea ce aduce la o atitudine rezervată din partea mediului muzical academic). Este epoca unei mari diversificări stilistice, a momentelor instrumentale solistice extinse (aducând cu desfășurările de acest fel din lumea muzicii de jazz). Se cuvin amintiți ca promotori ai acestui stil: Genesis, Yes, King Crimson, Emerson, Lake and Palmer, Van der Graaf Generator, Renaissance (Marea Britanie), Amon Düül II, Can (Germania), Captain Beefheart, Frank Zappa și The Mothers of Invention, Kansas (S.U.A.), Rush (Canada) (Franta) și mulți alții. La noi se dezvoltă formații precum Phoenix, Sfinx, Progresiv TM, Catena (grup feminin dispărut prematur), Mondial...

    Curentul se schimbă drastic din punct de vedere formal în a doua jumătate a anilor șaptezeci și va deschide drumul altor genuri muzicale, fie mai atractive pentru public (este cazul formațiilor britanice Yes și Genesis, care se îndreaptă către un sunet pop după anul 1982), fie reformulate la periferia contextului rock (jazz-rock, rock experimental ș.a.). La noi apar Semnal M, Compact, Celelalte cuvinte...

    La mijlocul anilor '60, tot în Marea Britanie, apare hard rock-ul, din care se va desprinde mai târziu heavy metal-ul. Acesta s-a separat mai târziu de restul rock-ului, devenind o cultură individuală. Sunt de amintit Led Zeppelin, Black Sabbath, Alice Cooper, Deep Purple, Van Halen, Iron Maiden, Judas Priest, AC/DC, Whitesnake, Scorpions. În anii '80 se vor dezvolta multe subgenuri, cum ar fi glam metal, power metal, speed metal, doom metal, gothic metal, symphonic metal, death metal, thrash metal, black metal. Câteva nume românești: Iris, Mental District, Blind spirits, Magic, PhenomenOn, Vikthor Brock, Doom sau deplânsa Goodby to Gravity

    Punk rock-ul apare la finele anilor șaptezeci, ca un curent împotriva comercializării genului rock, dar și ca replică față de muzica elaborată, adesea ermetică pentru publicul larg, a subgenului progresiv. Cele mai importante nume din primul val de punk sunt Sex Pistols, Ramones, The Clash și Patti Smith. În Marea Britanie, muzica punk a devenit instrument de propagandă anarhistă; chiar și astăzi, genul este asociat cu anarhismul.

     Următorul val important din rock se numește new wave, care vine ca o variantă mai elaborată a muzicii punk. Este reprezentat de formații ca The Police, The Pretenders, Duran Duran sau Depeche Mode.

    În anii '80 apare termenul de "alternative rock" pentru a eticheta formațiile care nu se încadrează în nici unul dintre genurile cunoscute de rock. Acest gen se va dezvolta mult în următoarele două decenii, când va da muzicii multe subgenuri, cum ar fi britpop, gothic rock, grunge, indie rock ș.a. Începând cu anii '90, diversele genuri de rock existente au fost combinate cu alte genuri muzicale, făcându-și astfel apariția multe forme hibride.

Doamne, ce etapă!?

     23 de goluri s-au înscris în cele opt jocuri ale etapei ce a trecut. În Caricatura de săptămâna trecută spuneam că în condițiile în care cinci echipe din primele șase clasate joacă acasă în meciuri relativ disproporționate ar fi slabe speranțe ca numărul meciurilor egale să depășească cifra 2. Lăsasem și un „dar” acolo, dar nu prea credeam în el. Și totuși, nu mai puțin de cinci meciuri s-au încheiat nedecise, la două dintre ele tabela nici nu s-a clintit. Ba mai mult. Nici una din primele cinci clasate nu a terminat meciul învingătoare, mai de înțeles fiind doar ocupanta locului trei care a jucat în deplasare. Ce să mai spunem de ocupanta locului patru care a pierdut acasă fără drept de apel în fața locului 7.

    Ar mai fi de remarcat revenirea secuilor, echipă a căror ultime rezultate au fost un pic inexplicabile pentru mine. Cele cinci goluri reconfortante s-ar putea să readucă plăcerea de a hoinării prin frumoasele plaiuri covăsnene. Mă bucur pentru Ciobotariu în primul rând, antrenor prea puțin răsplătit de contracte în comparație cu valoarea pe care o are. La fel și Măldărășanu printre cetățile sașilor. UTA - Rapid 2-2 controversat pe nedrept; Hermannstadt - Dinamo 4-0 absolut previzibil; Farul - „U” 1-1 smuls de gazde; Poli Iași - „48” 1-1 sub zodia nimicniciei și a întâmplării; Univ. Craiova - Petrolul 1-3 fără drept de apel, cum spuneam; FCSB - Voluntari 0-0 când Faceți Ce Spune Becali fac ce spune Becali; Sepsi - Botoșani 5-2 descătușat; CFR - Oțelul 0-0 în loc de încheiere pentru o etapă nebună.

    Până la etapa următoare, a paisprezecea, mai este restanța despre care eu scriu la viitor dar pentru voi, cititorii, este la trecut: Farul - UTA. Apropo! Și săptămâna trecută a fost o restanță: imprevizibila Poli Iași - Sepsi 1-0. Dacă spun că vom avea o etapă echilibrată voi fi contrazis de realitate? În nici unul din meciurile sătămânii nu este o distanță mai mare de șase locuri  între combatante. Doar ocupantei ultimului loc nu-i prevăd nici o șansă.

    Petrolul - FCSB (sâmbătă, ora 20,30) Derbiul etapei. Mă orientasem inițial pentru alt derbi al etapei, dar privind mai atent configurația clasamentului și situația din sânul combatantelor cred că acesta este adevăratul meci cheie. Dacă bucureștenii nu câștigă va plana incertitudinea în ceea ce privește campioana turului, ultima etapa a lui fiind cu adevărat incendiară. Gazdele au demonstart că atunci când întâlnesc echipe dezorganizate în joc au puterea să înscrie mai mult decât oponenții, chiar dacă valoarea lor intrinsecă nu e așa ridicată;

    Rapid - Univ. Craiova (duminică, ora 20,30) Un derbi de tradiție. Singurul al etapei. O întâlnire la care dacă dau frâu năzuințelor aș vedea o victorie a gazdelor la trei goluri diferență. Nici nu mai știu de când i-am bătut pe olteni la măcar trei goluri decalaj. Ambele echipe au nevoie de cele trei puncte. Ce-o ieși om vedea!

    CFR - Farul (luni, ora 20,30) O altă întâlnire cu tentă de derbi. Doar se întâlnesc ultimele două campioane. Să fi readus Hagi fregata pe linia de tragere? Ultima întâlnire cu o reprezentantă a Clujului nu le-a fost prielnică. Acum mai joacă și în deplasare. Partida este deschisă oricărui rezultat. De-ar fi și un joc atractiv...

        Oțelul - Hermannstadt (sâmbătă, ora 14) Doi antrenori care nu prea știu să piardă. Împreună au doar patru înfrângeri în 26 de partide. Bun scor! Nu? Câte două fiecare. Toți pariorii merg pe X. Ei, eu nu cred că va fi egal. Ar putea fi chiar o victorie la două goluri a uneia dintre ele. De ce? Să fie de vină mafia pariorilor? Oricum meciul e la ora prânzului când îl urmăresc mai puțini. Hai să nu fim defetiști. Să vedem un joc frumos, pe bune, sorbindu-ne țoiul și supa!

    Voluntari - Sepsi (vineri, ora 17,30) Cu partida asta intrăm în zona noroioasă. În zona în care, acum în preajma încheierii turului, trebuiesc agonisite victorii pentru vremuri de restriște. Nu știu cum au ajuns oaspeții în aceste mlaștini dar cred că vor pleca cu fruntea sus din Ilfov;

    Botoșani - „U” (luni, ora 17,30) Neaparat studenții ardeleni trebuie să se întoarcă cu trei puncte de aici. Este păcat să nu profite de forma bună a lor și de pasa proastă a moldovenilor. Mai ales că gazdele par să fi renunțat la aspirații de mai bine. Moțul are o misiune ușoară. Să vedem dacă și coconii de pe iarbă;

    „48” - UTA (duminică, ora 14) Un alt meci programat pe perioada sarmalelor. Ăsta parcă nu este la fel de interesant. Doar parcă. Dacă orednicul Rednic nu-i vrednic să fie rodnic e vremelnic. Na, că mi-a ieșit! Dacă voi nu o faceți mă felicit singur pentru calambur.

    Dinamo - Poli Iași (vineri, ora 20,30) Cenușăreasa etapei. Două echipe de la care se așteaptă mai mult. Din păcate numai de la una cu temei. Cealaltă are doar istorie. Așa, cam vreo 78 de ani.

    Opriți războaiele!

     

     

    

    

 

Cu gândul la mama

    Egalitatea dintre femei și bărbați este un subiect din ce în ce mai uzual în mediile de tot felul. Uneori acest concept este dus la extrem, forțând imposibilul, alteori se dovedește a fi un posibil, dar un posibil distonant, un posibil cel puțin straniu dacă nu chiar sfidând legile anatomiei. Nu ai să vezi niciodată un bărbat alăptând sau o femeie urinând direct peste un  foc de tabără. Poate spuneți că sunt prea tari exemplele dar am căutat să arăt cu tot dinadinsul că sunt aspecte care diferențiază natural, uneori și artificial, cele două genuri care populează planeta rațională.

    Să nu înțelegeți cumva din șapoul de mai sus că sunt împotriva emancipării femeii. Nicidecum. Chiar aș milita pentru asta. Dar între „egalizarea salariilor!” și „la muncă egală - salariu egal!” este firesc să aleg al doilea slogan. Primul, populist, arată de parcă ar fi o milogeală. În genul ajutoarelor sociale. Nu au nevoie consoartele noastre de milă, ci doar de tratament egal în situații identice sau comparabile.

    Să vă explic un pic titlul. Uitându-mă deunăzi peste umăr, la niște poze vechi împreună cu Victoria, nepoțica mea, am dat peste privirea blândă și totodată dură a mamei mele. Blândă atunci când mă privea și dură atunci când se atașa de pericolele care mă pândeau la tot pasul. Nimic nu ar fi trebuit să mă atingă din ceea ce mi-ar fi putut periclita viitorul. Aici trebuie să vă spun că nu mi-a fost numai mamă ci și tată. Un tată care nu avea în discurs și acel „lasă-l să se lovească de greutăți ca să învețe să le depășească”. Noroc că spiritul meu rebel m-a adus și în asemenea sutuații. Bunele învățăminte pe care mi le-a insuflat prima femeie puternică din viața mea, atât conștient cât și inconștient, m-au ajutat să depășesc punctele de inflexiune.

    În acest context mi-am dat seama că dacă în multe lucruri femeia nu poate fi egala bărbatului sunt la fel de multe domenii în care bărbatul nu poate fi egalul femeii. Acea egalitate care se afișează atunci când, din dorința de a epata, se supune trupul delicat al unei femei la cazne care revin de obicei bărbatului. În sport de exemplu. Nu am salutat competițiile de box, de rugby sau de lupte rezervate femeilor. La pregătire egală nu este bază de comparație. În asemenea competiții nu poate fi egalitate. În primul rând constituția celor două genuri nu este egală. Să luăm ca exemplu media de înălțime. Sunt vreo 20 de centimetri diferență.

    Am mers prea departe cu aceste comparații? Poate. Dar este în măsura careva să-mi explice de ce sunt competiții separate de șah pentru femei și bărbați? Să fie doar din inerție? Las fiecăruia dintre voi libertatea să-și dea propriile răspunsuri cu propriile argumente. Eu nu reușesc. Aproape la fiecare argumentare găsesc contraargumente viabile.

    Nu vreau să închei acest editorial fără să salut acordarea de către Parlamentul European a „Premiului Saharov pentru libertate de gândire” celei care a fost Jina Mahsa Amini, o tânără iraniană kurdă care la vârsta de 22 de ani a fost arestată de poliție la Teheran pe 13 septembrie 2022 pentru că ar fi ignorat legile stricte ale Iranului privind purtarea vălului islamic (hijab) și a murit trei zile mai târziu într-un spital din Teheran, în timpul detenției. Festive dar cu sens sunt cuvintele unei alte femei puternice, Roberta Metsola, președinte al Parlamentului European:

    „La 16 septembrie am marcat un an de la asasinarea lui Jina Mahsa Amini în Iran. Parlamentul European este mândru de cei curajoși și sfidători care continuă să lupte pentru egalitate, demnitate și libertate în Iran. Suntem alături de cei care, chiar din închisoare, continuă mișcarea <<Femeie, Viață, Libertate>>. Prin alegerea lor ca laureați ai Premiului Saharov pentru libertatea de gândire în 2023, Parlamentul le recunoaște lupta și continuă să-i omagieze pe toți cei care au plătit prețul suprem pentru libertate.”

    Opriți războaiele!

Pianul juvenilei Eva Garet și bagheta lui Paul Mann în armonie pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti

     Ce seară? Ce desfrâu al poftelor melomane? Ce talente din evantaiul generațiilor muzicii de extremă calitate? Pianul Evei Garet, acest giuvaier desprins din panoplia armelor neletale ale unei orchestre simfonice, mângâiat de degetele grațioase ale unui talent precoce. Bagheta lui Paul Mann, această făcătoare de imagini sonore ce farmecă un auditoriu aflat în transă, purtată prin aerul încărcat de pasiune de către degetele ferme ale unui cetățean mondial pentru care nu prea găsești scene celebre pe mapamond pe al căror pupitru să nu fi călcat.

 

    Pregătiți-vă așadar joi seară de la ora 19 abonamentele cu nr. 11 pentru un „Concert simfonic” de excepție. Dacă nu aveți abonament, până vă faceți unul, verificați dacă mai găsiți bilete la casieria instituției de cultură, casierie aflată chiar în sediul Filarmonicii Dinu Lipatti, acolo unde, de fapt, va avea loc și concertul.

    Deoarece despre Eva Garet (24 octombrie 2022), Paul Mann (26 aprilie 2022), Serghei Rahmaninov (9 ianuarie 2023) și Felix Mendelssohn-Bartholdy (14 martie 2022) am mai scris pe această pagină, vom încerca să vă aducem în atmosferă prin prezentarea uneia din cele două compoziții cu care ne vor desfăta cei doi invitați alături de Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti. Este vorba despre „Simfonia nr. 3 - Scoțiana” în la minor a lui Mendelssohn-Bartholdy. Cealaltă lucrare a serii, de fapt compoziția cu care va debuta spectacolul și în care Eva Garet își va arăta întreaga măiestrie, este „Concertul pentru pian nr. 2” în do minor al lui Serghei Rahmaninov (uneori numele marelui compozitor este scris și Rachmaninoff).

 Simfonia nr. 3 în la minor (sursă wikipedia)

    Cunoscută și sub numele de „Scoțiană”, este o simfonie compusă de Felix Mendelssohn între anii 1829 și 1842. Mendelssohn a fost inspirat inițial să compună această simfonie în timpul primei sale vizite în Anglia în 1829. După o serie de spectacole reușite în Londra, Mendelssohn a început un tur al Scoției cu prietenul său Karl Klingemann. Pe 30 iulie, Mendelssohn a vizitat ruinele Capelei Holyrood la Palatul din Holyrood în Edinburgh, unde, cum a povestit familiei sale într-o scrisoare, el a găsit inspirația pentru piesă:

„Într-un amurg adânc am fost astăzi la palatul unde Regina Maria a trăit și a iubit... Capela de dedesupt este acum fără acoperiș. Iarba și iedera prosperă acolo și în altarul spart unde Regina Maria a fost încoronată Regină a Scoției. Totul este ruinat, stricat iar cerul liber este noul ei acoperiș. Cred că am găsit acolo începutul simfoniei mele scoțiene.”

    Pe lângă această descriere, Mendelssohn a anexat scrisorii sale o bucată de hârtie cu măsurile de început la ceea ce avea să devină tema de început a simfoniei. Câteva zile mai târziu, Mendelssohn și însoțitorii lui au vizitat coasta de Vest a Scoției și insula Staffa, care l-au inspirat pe compozitor să înceapă „the Hebrides”. După ce a terminat prima versiune a operei „the Hebrides”, Mendelssohn și-a continuat munca la schițele sale inițiale la ceea ce avea să devină Simfonia a 3-a în timp ce vizita Italia. În orice caz, n-a reușit să progreseze așa că după 1831 a lăsat piesa deoparte.

    Nu se știe cu exactitate când Mendelssohn a continuat munca sa la această simfonie (schițele sugerează că s-ar fi întors la prima parte spre sfârșitul anilor 1830) dar cu siguranță el lucra serios la piesă în 1841, finalizând-o în Berlin la 20 ianuarie 1842. Cu toate că a fost a 5-a si ultima simfonie a lui Mendelssohn care avea să fie terminată, a fost a 3-a care a fost publicată, și este știută de majoritatea persoanelor ca simfonia a 3-a. Curios este că deși și-a descris opera ca „Simfonia Scoțiană” familiei sale în 1829, când opera a fost publicată în 1842, Mendelssohn nu a atras niciodată public scoțian și este discutabil dacă el a vrut ca opera finală să se numească sau nu „Scoțiană”.  De când proveniența scoțiană a operei a devenit cunoscută, după moartea compozitorului, publicului i-a fost greu să nu audă piesa ca și o evocare a sălbaticelor dar romantice peisaje ale Nordului – chiar dacă asocierile pitorești au cauzat audienței să treacă cu vederea multe alte calități muzicale ale acestei simfonii. Premiera a avut loc pe 3 martie 1842 în Leipzig Gewandhaus.

    Opera a fost compusă pentru o orchestră care constă din două flaute, două oboaie, două clarinete în si bemol și la, două fagoturi, doi corni în do și la, doi corni în mi, fa și re, două trompete în re, tobe și corzi.

    Simfonia lui Mendelssohn are 4 părți interconectate:

1. Andante con moto – allegro un poco agitato (în la minor și în formă de sonată în introducere);
2. Vivace non troppo (în fa major și sub formă de sonată);
3. Adagio (în la major și sub formă de sonată abreviată);
4. Allegro vivacissimo – allegro maestoso assai (în la minor spre la major și sub formă de sonată);

    În mod normal, Mendelssohn a vrut ca părțile să fie cântate fără pauză, subliniind conexiunea dintre părțile simfoniei, făcându-le să crească din transformarea tematică continuă a idei lui originale notată în 1829, prezentată în introducerea primei părți. Pe lângă grija excesivă pentru unitate muzicală, scopul emoțional al operei este larg, constând dintr-o întunecată și furtunoasă primă parte, o veselă și scurtă a doua parte, o parte înceată care menține o luptă vizibilă între dragoste și credință, și un final care are componente preluate dintr-un dans folk scoțian.

    A doua parte este atât melodic cât și ritmic în stilul muzicii folk scoțiene, folosind note ale gamei pentatonice și caracteristicul ritm scoțian „snap”, chiar dacă nu au fost găsite niciodată citări directe. O nuvelă prezintă minciuni în coada finalului, unde Mendelssohn introduce  o nouă temă maiestuoasă  în la major ca să încheie opera într-o manieră contrastantă finalului de până atunci în la minor. Vrând un imn victorios și intenționat de Mendelssohn pentru a face aluzie unui cor vocal masculin, aceasta încheiere se întoarce la tonul baladic al introducerii primei părți, transformând materialul piesei originale, pe care Mendelssohn l-a avut cu 12 ani înainte.    Muzicieni contemporani precum Robert Schumann au găsit acest efect foarte poetic, chiar dacă unii critici ai secolului 20 au arătat un dezgust pentru „finalul fericit”. Dirijorului Otto Klemperer, spre exemplu, nu i-a plăcut acest final și a scris propria sa versiune într-un mod similar caracterului general al acelei părți. Există înregistrări cu acesta dirijând ambele finaluri. În orice caz, eliminarea sfârșitului maiestos distruge structura ciclică complicată pe care Mendelssohn a creat-o de-a lungul celor patru părți ale simfoniei, iar în ziua de azi criticii sunt înclinați să recunoască sfârșitul original al compozitorului.

    Opriți războaiele!

 

 

Printre bombe și bombițe

     Este aproape jenant ca acum, când se întâmplă atâtea orori chiar și aici la noi, în Europa, aproape jenant spuneam ca să mă apuc să scriu despre competiții sportive. Totuși scriu. De ce? Pentru că astfel arăt lumii că pacea este mai frumoasă, mai plină de viață, decât radicalismul impus de terorism. Să arăt astfel ce pierdem dacă renunțăm la sport, la cultură sau la viața de zi cu zi (familie, timp liber sau chiar opinii socio-politice). Să tânjim după momente de bucurie este trist. Să ne ferim de bombe ucigașe în loc de a ne expune pasiunile omenoase nu este o alternativă a dezvoltării speciei umane. Autoflagelarea din orice religie nu este dorința Domnului, indiferent ce transmit unii pseudoslujitori ai ei, ci din contră.

    Cam trist șapoul de mai sus. Nu? Hai să vedem ce ne așteaptă în etapa următoare și să nu ținem cont de a câta etapă este. Să ne axăm doar pe caracterul fotbalistic al ei. Fără can-can-uri, fără intimidări, fără declarații belicoase, fără sfinți războinici și fără îngeri de baltă.

    Dacă ținem cont că cinci din primele șase clasate joacă acasă, iar locul trei joacă la antepenultima clasată, ar trebui să avem o etapă cu foarte puține meciuri egale. Unul, maxim două. Să fie chiar așa? Să nu uităm nici de restanța care la ora la care citiți aceste rânduri are un rezultat final pe care eu nu-l cunosc acum, când tastez articolul: Poli Iași - Sepsi. Orice rezultat din această confruntare va bulversa un pic partea de jos a clasamentului și ar putea da o lumină nouă, un alt interes, pentru cele două partide care nu cuprind echipe din primele șase clasate. Să lăsăm vorba lungă și să trecem la concret.

    CFR - Oțelul (luni, ora 21) Derbiul etapei. Interesantă programare pentru meciul cheie al etapei. La închiderea ediției cum s-ar spune. Au mai fost asemenea programări dar erau justificate de meciuri intermediare de cupe europene sau Cupa României. Acum... Gazdele par și chiar sunt favorite. Nu prea văd cum vreun giumbușluc de-al lui Dorinel să-l lase mască pe Andrea.

    Univ. Craiova - Petrolul (duminică, ora 18) Un meci care seamănă din multe puncte de vedere cu derbiul etapei. Doar banca tehnică se află la celălalt capăt al rezonanței, al experienței și al valorii demonstrate. Bon și Pârvu nu-s Mandorlini și Munteanu. În plus parcă oltenii sunt mai apropiați de o sincopă decât ardelenii. Ne așteptăm la un meci frumos și să nu se caute motive jenante dacă nu va fi așa.

    FCSB - Voluntari (duminică, ora 21) Lidera este clar favorită în fața unei echipe căreia nu i se mai găsește timona. Zic timona pentru că la asta mă duce gândul când văd sigla oaspeților, o ancoră. Doar gârla Valea Saulei trece prin Voluntari. Nici la pește nu poți da în ea d-apoi să arunci o ancoră (cum ar zice Creangă). Pe bune! N-are cum să se împiedice Coman și Tavi Popescu de Rață cu Boboc.

    Farul - „U” (sâmbătă, ora 21,45) Poate că briza de toamnă la lumina lunii îi va determina pe jucători la un efort susținut, oferindu-ne un meci frumos, antrenant. Cerul senin și cele 20 de grade preconizate de meteorologi le-ar putea da ghes, mai ales că avem doi antrenori care se adaptează la jocul adversarilor fără să uite de propriile atuuri. Chiar vă îndemn să urmăriți această partidă și dacă sunteți pe la vreo nuntă. No să vi se observe lipsa, mai ales că acum se mai fură și mirele. Din confuzie.

    UTA - Rapid (vineri, ora 21) Uite că am ajuns și la partida de care sunt legat afectiv. Faptul că jocul se dispută la Oradea ar putea fi în folosul oaspeților, dar să nu uităm că și gazdele scapă un pic de presiunea imensă care vine din tribună din cauza locului din clasament. Oricum, tribunele se anunță că ar fi arhipline. Cu arădeni, cu orădeni, cu rapidiști. Doar sunt peste tot acasă. În ultimul timp Rednic a simțit presiune atât din partea tribunelor cât și din partea conducerii, și ar dori să demonstreze că alta îi este valoarea. Sper că nu tocmai acum.

    Hermannstadt - Dinamo (sâmbătă, ora 17) Nu cred că Dinamo are puterea să treacă de un adversar precum trupa lui Măldărășanu. Dar un egal ar putea obține prin dăruire și abnegație (vă sună cunoscută această asociere a termenilor?). În mod normal sașii sunt favoriți. Frământările din tabăra bucureștenilor nu pot avea ca urmări decât sclipiri pasagere pe toboganul rezultatelor și tocmai au avut una.

    Poli Iași - „48” (duminică, ora 15,30) Federația ne-a obișnuit ca în fiecare săptămână să programeze câte un meci, dacă nu la oră de matineu, măcar la ora dejunului. De data asta e rândul partidei de la Iași, unde gazdele vin după restanța cu secuii, și întâlnesc juveții lui Mititelu, echipă despre care  nu știi niciodată în ce ghete se încalță. Cred că ieșenii dacă obțin un rezultat pozitiv cu secuii (victorie) nu vor obține trei puncte duminică. Reciproca e valabilă.

    Sepsi - Botoșani (luni, ora 18) Cenușăreasa etapei. Poate că dacă gazdele nu ar avea, la ora la care scriu, un meci mai puțin jucat, nu aceasta ar fi fost Cenușăreasa etapei. Nu pot să am comentarii despre ce va fi, fără să știu cu de-amănuntul ce s-a întâmplat până acum așa că vă las pe voi să judecați. Mie așa mi-a ieșit. Despre meci nu pot să spun decât că gazdele sunt mari favorite.

    Opriți războaiele!

 

...prune, nuci, lămâi

    De cealaltă parte a eșichierului cu fructe politice se află cele care se ocupă mai puțin de aproapele nostru și mai mult de viitorul nostru. Se interesează mai puțin dacă vecinul e sănătos și mai mult despre ce ar putea să facă să nu se îmbolnăvească. Nu caută să afle dacă pot merge copiii lui la școală ci la ce școală pot învăța. Nu cumva să credeți că una din variante ar fi mai importantă decât cealaltă. Ideal ar fi ca ambele emoții referitoare la anturaj să fie aplicate după necesități. Este o utopie să visezi la un viitor fără să te intereseze prezentul, la fel cum este fără sens să te îndopi azi fără să-ți pui întrebarea dacă mâine ai ce mânca.

    

 

    Dacă tot am deconspirat ce reprezintă fructele din capul locului, hai să pătrundem și în esența lor, să le dezghiocăm sâmburii. Încheiam într-un mod optimist privirea mea peste umăr de săptămâna trecută, dar trebuie să fac precizarea că despre corupție nu poate fi vorba doar în „Pere, struguri, dude...” ci și în „...prune, nuci, lămâi”. Corupția și-a găsit culcuș în toate alveolele infestate cu dulcegării toxice și promisiuni nocive. Chiar și în alveolele infertile corupția dă roade. Legumele usturoi, spanac, roșii, sau mai nocivele azalee, untul (pământului), ricin nu sunt cu nimic mai protejate de flagel. Mai ales ultimele care se află în elementul lor, în modul lor existențial, adică otrăvirea în masă.

    A milita doar pentru prezent sau doar pentru viitor nu este o soluție. Nu reprezintă un mod de a rezolva lucrurile nici să aduni laolaltă pere cu prune, struguri cu nuci sau dude cu lămâi. Creezi un amalgam de care pe care. Fiecare fruct vrea să-i arate celuilalt că el e mai gustos sau mai hrănitor. Dacă tot căutăm o soluție să privim mai atent în coșul cu fructe. Hai să descoperim mărul. În general lucrurile simple sunt cel mai dificil de abordat. Să fie chiar atât de simplu? Să fie mărul soluția ideală?

    Bine, dar cine este mărul? Sunt eu? Ești tu? E cetățeanul anonim de lângă noi? E învățătorul? E doctorul? E contabilul sau inginerul? E poetul sau pictorul? Oricine poate fi? Chiar și cerșetorul din colț poate fi? Nu! Categoric nu! Cerșetorul din colț nu poate fi. Nici bancherul. Dacă mă întrebați pe mine nici anonimul sau politicianul nu pot fi.

    E drept că fără politică nu putem trăi dar să nu uităm ce înseamnă politician conform DEX în al doilea sens al cuvântului: „persoană care face din politică un mijloc pentru realizarea intereselor personale”. E mult mai expresiv decât primul sens: „persoană care face politică (în interes personal, de grup, etc.)”. În acest prim sens prin „etc.” înțeleg doar „de partid”. Poporul nu e implicat în viziunea lui decât la nivel declarativ.

    Nu pretind că sunt atoateștiutor, dar am dreptul la o opinie. Nu dețin adevărul absolut. Nici nu există așa ceva. Nici nu vreau să fiu formator de opinie ci doar să scot în evidență anumite aspecte care uneori trec nebănuite. Se scurg pe sub conștientul nostru fără să atragă atenția, iar consecințele acestui fapt le simțim doar după un an de la vot. Să vă dau un exemplu. Știți când vor fi gata podul peste Someș, parcul central, mare parte din autostrăzi, infrastructura rețelelor de apă și canalizare...? Știți când li se vor tăia panglica? Exact înainte de alegeri. Fix înainte de alegeri. Podul și parcul înainte de alegerile locale, șoselele și rețelele înainte de alegerile parlamentare. Până atunci suferim sătmăreni. Până atunci suferim români. Ce-ar fi dacă ne-am aduce aminte de aceste suferințe exact în timp ce intrăm în cabina de vot?

    Opriți războaiele! 

„Zilele muzicale sătmărene” se încheie în forță

     Atât de intensă a fost această ediție a „Zilelor muzicale sătmărene” încât nici nu ne-am dat seama când a trecut timpul. Această ultimă săptămână pune punct evenimentului cultural de excepție cu două noi concerte cu caracter internațional, invitații fiind, cum am fost obișnuiți, din sfera elitei de profil.

    Marți, 17 octombrie, de la ora 19, pe baza abonamentului cu nr. 9, sala Filarmonicii Dinu Lipatti ne primește să trăim emoția unui „Concert cameral”. Protagoniștii acestei manifestări culurale sunt pianistul francez Christophe Alvarez și un cvintet de mânuitori ai arcușului format din Vlad Răceu - vioară, Răzvan Dumitru - vioară, Traian Boală - violă, Zsolt Török - violoncel și György Robert Vilmos - contrabas. Ei ne vor purta prin minunata lume a lui Frederic Chopin prin două „Concerte pentru pian”. Unul în fa minor și celălalt în mi minor.

    Pentru ziua de joi, tot de la ora 19 și tot în sala Filarmonicii Dinu Lipatti, avem rezervat un „Concert simfonic” în care invitații instituției de cultură sătmărene sunt dirijorul maghiar/german (după cum singur se descrie) Farkas Robert și violonista olandeză Liza Ferschtman. Ei au ales pentru noi o seară Ceaikovski în care vor da măsura artei lor prin „Concertul pentru vioară” în re major  și „Simfonia nr. 4” în fa minor. Pentru acest concert sunt valabile abonamentele cu nr. 10.

    Pentru astăzi ca supliment cultural m-am gândit să-l lăsăm pe Christophe Alvarez să se descrie așa cum se vede pe sine.

Christophe Alvarez - autobiografie

     Sunt pianist concertist, doctor în muzică, dirijor și compozitor. De fapt, predau la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj (România) ca lector titular de pian. De asemenea, sunt directorul artistic al Festivalului Internațional SCENA. M-am născut în Franța în 1987. Mi-am început studiile muzicale la Conservatorul din Nisa (Franța), unde am fost distins cu Prix de Piano și diplome în armonie, lectură vizuală și muzică de cameră. Mai târziu, am devenit student la prestigioasa Ecole Normale Alfred Cortot din Paris unde am absolvit cu Diplome Professionnel de Piano în 2007.

    Sunt laureat la mai multe concursuri internaționale de pian: Unesco (2002), Flame (2003), Rodolfo- Caporali (2007), Brest-Chopin (2007), Simone-Delbert (2009). Am beneficiat de îndrumarea artistică prețioasă a lui Andras Schiff, Christopher Elton, Christian Zacharias, Kyoko Hashimoto, Sergio Perticaroli, Rena Shereshevskaya, Desire N’Kaoua, Philippe Bianconi. Cariera mea m-a determinat să cânt în multe săli de concerte și festivaluri din America de Nord și din Europa precum: Sala de concerte Tivoli din Copenhaga, Sala Filarmonicii din Varșovia, Salle Cortot din Paris, Grimaldi Forum din Monaco, Teatro del Verme Milano, Filarmonica de Stat Cluj, Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare, Filarmonica Oltenia, Chapelle du Bon-Pasteur Montreal. 

    Am fost invitat la festivaluri de renume din Franța, Canada, Italia, Germania, Polonia, România, precum Festivalul Jozef Zeidler, Scaunele muzicale, les Nuits du Suquet de Cannes, al 60-lea Festival de Musique de Menton, al 30-lea Festival Chopin. w barwach jesieni, Festivalul Internațional Mozart din Cluj, Piano HomeComing Montreal, The Musical Chairs, Toamna Muzicala Cluj, Printemps Musical de St Tropez și multe altele. 

    Am înregistrat un CD live cu cele două concerte pentru pian Chopin la Festivalul Chopin 1810-2010 din Polonia, sub bagheta lui Marcin Sompolinski. Pentru casa de discuri poloneză Radio, am înregistrat și un CD în premieră mondială cu muzica completă pentru pian a lui Alfons Szczerbinski. Am cântat cu mai multe orchestre din Europa, precum Orchestra Filarmonicii de Stat din Transilvania, Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti, Orchestra Filarmonicii Oltenia, Orkiestra Nova, Orchestra Beethoven Young Academy, Orchestra Filarmonica de la Cannes PACA, Young Famous Orchestra din România, Orchestra de cameră din Poznan și sunt, de asemenea, un interpret foarte activ în ansamblurile de muzică de cameră. 

    Repertoriul meu de muzică de cameră acoperă lucrări extinse de la muzica timpurie până în secolul XX. ​Am înregistrat reconstituirea „Ballet du Temps” (1654) cu ansamblul „IntAct” pe care l-am creat la Montreal, format din interpreți profesioniști de muzică veche. Această lucrare, scrisă de Mazuel, Mollier și Lully, nu a mai fost redată niciodată după crearea ei. Provocarea a fost mare: manuscrisul existent conține doar partitura viorii, așa că a trebuit să rescriu toate părțile lipsă. Acest proiect face parte din practica mea de muzică baroc, atât la clavecin, cât și la ansambluri de dirijor. 

    În 2008, am înființat la Paris Ansamblul Musica Tempora, format din muzicieni profesioniști care cântă la instrumente de epocă. Am interpretat lucrări de Charpentier, Campra, Desmarets și Lully. Am o cunoaștere profundă a jocului continuu și abilități extinse de improvizație prin experiențele mele în muzica veche, răspândite pe parcursul a mai bine de 10 ani. ​ 

    Am terminat studii academice în Franța și în Canada, de la licență la doctorat, la Universite Paris IV Sorbonne, la Universite de Nice și la McGill University. În 2017, am primit titlul de doctor în muzică la finalul programului meu de doctorat la Université de Nice (Franța) și în 2020 titlul de doctor în interpretare muzicală de la Universitatea McGill. Cercetarea mea a fost publicată în mai multe reviste științifice din Franța, Italia, România, Canada (OICRM, Studia Universitatis, Steaua, Eunomios, l’Education Musicale, Le Cercle). ​ 

    Experiența mea profesională de predare include doi ani ca asistent absolvent în interpretarea aplicată la pian și ca însoțitor de personal la Universitatea McGill (2017-2019), trei ani ca lector de curs la Université de Nice (2013-2016), șase ani ca profesor de pian la Ecole de Musique „Music 3000” predare studenților de nivel preuniversitar și universitar (2009-2015), un an ca Acompaniator de personal la Centre d'Art Lyrique de la Méditerrannée (2008-2009). Am fost membru al juriului la concursurile internaționale de pian Simone-Delbert (2010), Carl Filtsch (2016), Mozart Cluj (2019) și Nice International Piano Competition (2022).

     Pasionat de compoziție încă de la vârstă fragedă, sunt autorul a trei lungmetraje și a multor coloane sonore internaționale de scurtmetraje. Unele dintre aceste filme au fost selectate pentru Festival des Canaries (2014), Festivalul de film de la Seoul (2013) și Festivalul pentru juniori de la Cannes (2013). În 2022, piesa mea „Reculegere” pentru soprană și orchestră, comandată de Young Famous Orchestra, a fost interpretată în premieră mondială. Catalogul meu constă din mai multe lieduri pentru cântăreț și pian, două poezii orchestrale și un triptic solo la pian „Reflets” inspirat din cele trei Sonete ale lui Mihai Eminescu (editate de Arpeggione).

    Opriți războaiele!

Vacanță competițională

     Doar cu numele i-am putea spune vacanță. Întreruperea desfășurării hebdomadare a competiției fotbalistice de prim interes pentru echipele românești de club nu este de fapt o vacanță. Este o perioadă a evaluărilor și a reevaluărilor. Este vremea când analizezi ce a fost bine, dar mai ales ce nu a mers conform planului în cele douăsprezece etape de până acum (trei zecimi de campionat pentru cele șase din grupa campionat). Este adevărat că nu toate echipele au disputat 12 meciuri în campionat și două în cupă, dar cum majoritatea sunt „la zi” putem trage niște concluzii generale.

    În continuare vom vorbi doar despre campionat: cele mai multe victorii - FCSB (9); cele mai puține victorii - Botoșani (0); cele mai multe meciuri egale - Oțelul (8); cele mai puține meciuri egale - Farul (0); cele mai puține înfrângeri - FCSB (1); cele mai multe înfrângeri - „48” și Dinamo (7); cele mai multe goluri marcate - FCSB, CFR și Rapid (25); cele mai puține goluri marcate - UTA și Dinamo (8); cele mai puține goluri primite - Univ. Craiova și Oțelul (10); cele mai multe goluri primite - „48” și Voluntari.

    Ultima etapă a reprezentat și cea mai săracă în goluri. Doar 12. Adică 1,5 goluri pe meci. Dacă scoatem din context faptul că pe Giulești s-au înscris 5 goluri, atunci rămân 7 goluri înscrise în 7 meciuri. Parodiază pe undeva un film clasic („Șapte mirese pentru șapte frați” al lui Stanley Donen), comedie muzicală din anii '50. În total s-au înscris 254 de goluri în 94 de jocuri ceea ce înseamnă o medie de 2,7 goluri pe meci. Nu e rău. Nici foarte bine. Se observă o îmbunătățire a realizărilor pe jocul de atac ceea ce înseamnă și o creștere a spectaculozității partidelor.

    O altă idee ce poate fi desprinsă este creșterea numărului de spectatori prezenți la meciuri. Este și normal dacă ne gândim că două din echipele retrogradate nu prea depășeau mia de spectatori pe meci acasă, iar promovatele, in corpore, au adus mulți privitori în tribune. În multe dintre jocurile disputate locurile disponibile au fost ocupate în întregime.

    Ultima etapă disputată, cea de-a douăsprezecea nu a fost neaparat a oaspeților așa cum prezisesem, gazdele și oaspeții împărțindu-și victoriile, câte două: „48” - Hermannstadt 1-1 la pace; Rapid - Poli Iași 3-2 în cel mai spectaculos joc din acest început de an competițional; Petrolul - UTA 0-0 șters; Voluntari - Univ. Craiova 0-0 fără virtuți; Botoșani - FCSB 0-1 cum era de așteptat; Oțelul - Farul 0-1 un pic nemeritat; Dinamo - CFR 1-1 nesperat, dar meritat de dinamoviști; „U” - Sepsi 1-0 în derbiul Ardealului. În plus s-a mai jucat restanța CFR - Sepsi 3-0 fără replică.

    Nu putem să nu remarcăm falimentul echipelor care se bazează pe jucătorii din ligile 3-5 ale campionatelor puternice din Europa sau pe cele bazate pe jucători liberi de contract. Aceștia din urmă ba sunt accidentați, ba sunt ieșiți din formă. Echipa din Botoșani este cea mai afectată de această meteahnă. Dar nu e singura. Până și Rapidul a adus un jucător (Kevin Soni) în această situație și acum caută metode să-l revitalizeze. Dacă pentru Soni mai sunt ceva șanse, pentru alți mulți jucători nu există decât coșul de gunoi.

    Am avantajul că la ora la care scriu nu cunosc rezultatul meciului de la Budapesta (Belarus - România) și pot să las imaginația să zburde. Cum imaginația mea este deosebit de pesimistă (adică optimistă dacă luați în considerare termenul „deosebit” la justa lui înțelegere) nu pot să mă gândesc decât că vom ajunge la 18 puncte după jocul cu Andorra. Hai România!

    Opriți războaiele!

Patru suflători ai Filarmonicii Transilvania la „Zilele muzicale sătmărene”

    Cea de-a patruzeci și șasea ediție a „Zilelor muzicale sătmărene” continuă în această săptămână cu două noi evenimente dragi melomanilor sătmăreni. Mâine, joi, de la ora 19, sub bagheta dirijorului Ștefan Novak, vor urca pe scenă patru dintre vedetele de suflători ale Filarmonicii Transilvania din Cluj. Astfel vom avea trei instrumente de suflat din lemn (oboi, clarinet și fagot) și unul din alamă (corn) pe care suntem invitați să le apreciem la justa lor valoare. Se știe că publicul sătmărean nu este doar îndrăgostit de muzica simfonică ci și un rafinat cunoscător al ei. Pentru acest concert sunt vala bile abonamentele cu nr. 7.

    Programul zilei de joi cuprinde „Sinfonia concertante pentru patru suflători” în mi bemol major a lui Wolfgang Amadeus Mozart, o respirație intensă și variată a celor patru vânturi tomnatice reprezentate de cei patru instrumentiști: Adrian Cioban (oboi), Răzvan Poptean (clarinet), Cătălin Lup (fagot) și Gavril Cupșa (corn). În partea a doua a programului vom asculta „Simfonia” în do minor a lui Edvard Grieg.

    Pentru ziua de sâmbătă, de la ora 19, Filarmonica Dinu Lipatti ne oferă un nou eveniment cultural de excepție. Pe baza abonamentului cu nr. 8 putem trăi un „Concert cameral” în care Maria Marica (vioară), Cornelius Zirbo (violoncel) și Cadmiel Boțac (pian) ne vor purta prin lumea lui Robert Schumann (”Bucăți de fantezie pentru pian, vioară și violoncel”) și Piotr Ilici Ceaikovski („Trio pentru pian, vioară și violoncel” în la minor).

    Adrian Cioban

    S-a născut la Cluj-Napoca.  A urmat studiile Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj la clasa prof. univ. dr. Aurel Marc.  După absolvirea studiilor de licenţă, îşi continuă formarea profesională la Hochschule der Künste Bern – Elveţia, clasa Prof. Hans Elhorst unde obţine diplomele de concert şi solist cum laude.  Concertează în postură solistică alături de Camerata Lysy Gstaad, Orchestra Hochschule der Künste Bern, Ludus Ensemble Bern, Berner Symphonie Orchester, Filarmonica “Transilvania” Cluj-Napoca, Orchestra Română de Tineret, Filarmonica de Stat Arad, Filarmonica de Stat Sibiu.

    Colaborările cu mai multe orchestre cum ar fi: Berner  Symphonie Orchester, Berner Kammerorchester, Münchener Kammerorchester îi îmbogăţesc activitatea artistică. În  anul 2011 a susţinut un recital la Ateneul Român din Bucureşti în cadrul stagiunii Filarmonicii „George Enescu”. În anul 2001 a obținut Premiul I la concursul de oboi “Sigismund Toduţă” la Cluj, iar în anul 2004 Premiul I şi Premiul Special la “Concorso Internazionale per Oboe Giuseppe Ferlendis” din Italia.

           Din anul 2008, Adrian Cioban este lector universitar doctor la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, prim-oboist la Filarmonica “Transilvania”, membru al Orchestrei Române de Tineret şi este invitat ca profesor la cursurile de măiestrie ale Academiei muzicale de vară de la Sighişoara.

 Răzvan Poptean 

    A absolvit Liceul de Muzică Aurel Popp din Satu Mare în anul 2000 la clasa de clarinet a profesorului Ioan Butuza. Din 2005 este absolvent al Academiei de Muzică Gheorghe Dima, instituţie în care şi-a finalizat şi studiile universitare de masterat în anul 2007 la clasa prof. univ. dr. Ioan Goilă.

    A fost laureat la Olimpiadele Naţionale de Muzică în anii 1998, 1999, 2000, precum şi la Concursul Clarinet Fest din Cluj Napoca în 2001 şi Concursul Internaţional Jeunesses Musicales din Bucureşti în 2006 şi 2008.
    A fost prim clarinetist al orchestrei de tineret Clasica din Cluj Napoca, iar din 2008 a fost prim clarinetist al Orchestrei Române de Tineret fondată de Cristian Mandeal şi Marin Cazacu.
    Importante în formarea sa artistică au fost şi cursurile de măiestrie la care a participat, susţinute de renumiţi artişti ca Paul Green (SUA), Dirk Schulteis (Germania), Hans Colbers (Olanda), Douglas Masek (SUA), Reto Bieri (Elveţia), membrii ansamblului Raro, membrii Cvartetelor Voces (România) şi Orlando (Olanda), Cecilia Franchini (Italia), Dolores Chelariu şi Ladislau Chendes (România).

  Cătălin Lup 

    A absolvit Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj, ulterior cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, la clasa profesorului Bela Barabas. Şeful partidei de fagot a Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania”, Cătălin Lup a fost membru al „Orchestrei române de tineret” între anii 2013 și 2016.

 Gavril Cupșa

    Născut pe 29 decembrie 1978 în Cluj-Napoca, Gavril Cupșa este în prezent solo cornist al Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, poziție obținută în anul 2007, colaborator al clasei de corn a Academiei de muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca și de asemenea este profesor colaborator al Colegiului de muzică Sigismund Toduță unde de-a lungul anilor elevii săi au obținut premii la Olimpiadele școlare la nivel național.

    Și-a început studiile muzicale în clasa a V-a la Liceul de muzică Sigismund Toduță, iar între anii 1997-2004 a parcurs studiile de licență și masterat la Academia de muzică Gheorghe Dima. 

    În anii studenției a participat la cursuri de măiestrie cu profesori precum Ferenc Tarjanyi, Charles Snead, Radu Rusu, Renee Pagen și alții. Ca solist a cântat concerte de W. A. Mozart, Joseph Haydn, Jeffrey Bernstein sau Richard Strauss. 

    Pe lângă orchestre importante din România, a mai colaborat cu orchestre precum Philharmonie der Nationen, Orchestra festival a Teatrului Schoenbrunn, Orchestra Națională a Letoniei și a concertat pe scenele importante din întreaga Europă, America de sud, Rusia, Japonia și Orientul mijlociu.  

    Este activ în formații de camerale susținând concerte și recitaluri cu cvartetul de corni al orchestrei din care face parte, cu cvintetul de alamă, cu cvintetul de lemne sau cu trio de vioară, corn și pian.  

Sinfonia concertante pentru patru suflători în mi bemol major

 

    Este o lucrare considerată a fi de Wolfgang Amadeus Mozart pentru oboi, clarinet, corn, fagot și orchestră. Inițial a scris o lucrare pentru flaut, oboi, corn, fagot și orchestră la Paris în aprilie 1778. Această lucrare originală este pierdută. 

    În aprilie 1778, Mozart i-a scris tatălui său din Paris despre sinfonia concertante pe care o scria pentru spectacol la Concert Spirituel, numindu-i pe cei patru solişti virtuozi care urmau să cânte: Johan Wendling (flaut), Friedrich Ramm (oboi), Giovanni Punto (corn) și Georg Wenzl Ritter (fagot). El a scris că cei patru solişti erau „îndrăgostiţi” de lucrare şi că Joseph Legros, directorul Concert Spirituel, a păstrat partitura pentru a o copia. Cu toate acestea, în ultimul moment, piesa lui Mozart a fost înlocuită din programul concertului de o piesă similară a lui Giuseppe Cambini, iar opera lui Mozart nu a fost niciodată jucată. După acest incident lucrarea originală a lui Mozart a dispărut. 

    Sinfonia Concertante așa cum se cântă astăzi a ieșit la lumină în 1869 ca o copie anonimă manuscrisă în colecția lui Otto Jahn. Jahn a scris prima biografie savantă a lui W. A. Mozart și a adunat o mare cantitate de scrisori ale lui Mozart, manuscrise originale și copii de partituri.  

    Există o dezbatere considerabilă cu privire la relația dintre această operă, așa cum este interpretată astăzi, și opera originală pierdută, în parte pentru că partitura Jahn are o gamă oarecum diferită de soliști față de lucrarea pierdută de Mozart, dar și pentru că există erori atât de copiere, cât și de compoziţie. 

     Sinfonia Concertante este compusă pentru oboi solo, clarinet solo, corn solo, fagot solo și o orchestră de doi corni, două oboaie și coarde. O performanță tipică durează aproximativ 28 de minute. 

    Lucrarea constă din trei mișcări: 

 - allegro, în timp comun; această mișcare este sub formă de sonată, cu trei expuneri mai degrabă decât două – una interpretată de orchestră, celelalte două de solişti; conține o cadență scrisă înainte de coda. 

 - adagio, în timp comun; cu schimburi blânde de material tematic. 

 - andante, cu variațiuni; o temă cu zece variații și o codă; fiecare variație este separată de refrene orchestrale identice, practic decorative; această mișcare este în timp de 2/4 până la sfârșitul ultimei variații, unde 6 bare de adagio în timp comun duc la o codă în timp de 6/8.

 

    Opriți războaiele!