Egalitatea dintre femei și bărbați este un subiect din ce în ce mai uzual în mediile de tot felul. Uneori acest concept este dus la extrem, forțând imposibilul, alteori se dovedește a fi un posibil, dar un posibil distonant, un posibil cel puțin straniu dacă nu chiar sfidând legile anatomiei. Nu ai să vezi niciodată un bărbat alăptând sau o femeie urinând direct peste un foc de tabără. Poate spuneți că sunt prea tari exemplele dar am căutat să arăt cu tot dinadinsul că sunt aspecte care diferențiază natural, uneori și artificial, cele două genuri care populează planeta rațională.
Să nu înțelegeți cumva din șapoul de mai sus că sunt împotriva emancipării femeii. Nicidecum. Chiar aș milita pentru asta. Dar între „egalizarea salariilor!” și „la muncă egală - salariu egal!” este firesc să aleg al doilea slogan. Primul, populist, arată de parcă ar fi o milogeală. În genul ajutoarelor sociale. Nu au nevoie consoartele noastre de milă, ci doar de tratament egal în situații identice sau comparabile.
Să vă explic un pic titlul. Uitându-mă deunăzi peste umăr, la niște poze vechi împreună cu Victoria, nepoțica mea, am dat peste privirea blândă și totodată dură a mamei mele. Blândă atunci când mă privea și dură atunci când se atașa de pericolele care mă pândeau la tot pasul. Nimic nu ar fi trebuit să mă atingă din ceea ce mi-ar fi putut periclita viitorul. Aici trebuie să vă spun că nu mi-a fost numai mamă ci și tată. Un tată care nu avea în discurs și acel „lasă-l să se lovească de greutăți ca să învețe să le depășească”. Noroc că spiritul meu rebel m-a adus și în asemenea sutuații. Bunele învățăminte pe care mi le-a insuflat prima femeie puternică din viața mea, atât conștient cât și inconștient, m-au ajutat să depășesc punctele de inflexiune.
În acest context mi-am dat seama că dacă în multe lucruri femeia nu poate fi egala bărbatului sunt la fel de multe domenii în care bărbatul nu poate fi egalul femeii. Acea egalitate care se afișează atunci când, din dorința de a epata, se supune trupul delicat al unei femei la cazne care revin de obicei bărbatului. În sport de exemplu. Nu am salutat competițiile de box, de rugby sau de lupte rezervate femeilor. La pregătire egală nu este bază de comparație. În asemenea competiții nu poate fi egalitate. În primul rând constituția celor două genuri nu este egală. Să luăm ca exemplu media de înălțime. Sunt vreo 20 de centimetri diferență.
Am mers prea departe cu aceste comparații? Poate. Dar este în măsura careva să-mi explice de ce sunt competiții separate de șah pentru femei și bărbați? Să fie doar din inerție? Las fiecăruia dintre voi libertatea să-și dea propriile răspunsuri cu propriile argumente. Eu nu reușesc. Aproape la fiecare argumentare găsesc contraargumente viabile.
Nu vreau să închei acest editorial fără să salut acordarea de către Parlamentul European a „Premiului Saharov pentru libertate de gândire” celei care a fost Jina Mahsa Amini, o tânără iraniană kurdă care la vârsta de 22 de ani a fost arestată de poliție la Teheran pe 13 septembrie 2022 pentru că ar fi ignorat legile stricte ale Iranului privind purtarea vălului islamic (hijab) și a murit trei zile mai târziu într-un spital din Teheran, în timpul detenției. Festive dar cu sens sunt cuvintele unei alte femei puternice, Roberta Metsola, președinte al Parlamentului European:
„La 16 septembrie am marcat un an de la asasinarea lui Jina Mahsa Amini în Iran. Parlamentul European este mândru de cei curajoși și sfidători care continuă să lupte pentru egalitate, demnitate și libertate în Iran. Suntem alături de cei care, chiar din închisoare, continuă mișcarea <<Femeie, Viață, Libertate>>. Prin alegerea lor ca laureați ai Premiului Saharov pentru libertatea de gândire în 2023, Parlamentul le recunoaște lupta și continuă să-i omagieze pe toți cei care au plătit prețul suprem pentru libertate.”
Opriți războaiele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu