Aritmetica

    Mi-a plăcut matematica. Ba chiar o iubeam. Sau mai bine zis credeam că o iubesc. Prin anul doi de facultate mi-am dat seama că de fapt eu logica iubeam, dar cum la vârsta copilăriei și a pubertății logica se regăsea în cotidianul natural cel mai mult în matematică, m-am îndrăgostit de matematică. M-am îndrăgostit în așa măsură încât pe la sfârșitul anului trei de liceu (am făcut cinci ani pentru că atât dura pe atunci) am început să predau meditații pentru admiterea la facultate. Cu succes. N-am avut rabaturi. De fapt primul meu insucces, primul învățăcel care nu a trecut examenul pentru care l-am pregătit a fost mult mai târziu, prin anul doi de facultate, iar astăzi este mama copiilor mei. Ce să-i faci!? Dragostea a fost mai dulce. Poate a fost mai bine. Astăzi este un remarcabil psiholog.

    De fapt nu despre mine vreau să vă vorbesc ci despre matematică. Sau despre logică. Mai bine zis despre logica matematică. Primul contact cu matematica este aritmetica. Noțiunile primare ale aritmeticii sunt cunoscute și înțelese de toată lumea. Toți pricep că 1+1=2. Nu e doar o formulă care se învață pe de rost ci chiar are un înțeles. Toți pricep că o pară plus un măr sunt două fructe. E palpabil. E logic. Apoi restul de cifre, adunările, scăderile, înmulțirile și împărțirile iar au fost ușor de înțeles. Au fost ușor de transpus în realitate. La puteri și radicali au fost primele împleticiri pentru cei neatenți sau cu absențe, dar s-au învățat și astea.

    Abia acum încep să se delimiteze cei care îndrăgesc matematica de cei cărora le displace. De fapt a displace matematica este similar cu a nu o înțelege. A nu reuși să o transpui în practică. Divizibilitatea, inelele matematice, seriile, numerele iraționale, ecuații cu numere... și până la teoria numerelor sunt pași pe care dacă nu îi parcurgi succesiv nu ai cum să înțelegi aritmetica. Ieși din logica matematică și nu regăsești în natural, în viața de zi cu zi, înțelesul, transpunerea în realitate a noțiunilor întâmpinate.

    Consecința acestei nepriceperi este învățatul pe de rost a tot felul de formule și bazaconii care într-un final sunt așa de multe și așa de neînțeles încât te fac să urăști matematica. Din contră, cei care sunt curioși din fire și merg pe firul logicii ajung să găsească înțelesul fiecărui termen al aritmeticii, baza de la care se pleacă pentru a pricepe și transpune în realitate celelalte părți ale matematicii: geometria, trigonometria, algebra, analiza matematică sau, mai târziu, algebra liniară, geometria analitică, geometria descriptivă ș.a.m.d.

    Se spune despre geometria descriptivă că la început este distractivă ca mai apoi să devină distructivă. De fapt întreaga matematică este așa. Dacă nu ești foarte atent la noțiunile primare, simple, din fiecare domeniu al matematicii te încurci odată cu aprofundarea materiei. Puțini sunt cei care au terminat un liceu cu profil real care își explică fizic ce este aceea o integrală. Marea majoritate rezolvă problemele în mod mecanic fără să înțeleagă fenomenul fizic. Nu mai vorbesc de integrala multiplă. Pentru ceilalți matematica nu a ajuns să fie distructivă ci, din contră, constructivă.

    Uitându-mă din nou peste umăr mi-aduc aminte de o întâmplare de când eram în clasa a șasea (1968-69). Matematicianul Grigore Moisil, părintele informaticii românești, de la a cărui moarte s-au împlinit anul acesta 50 de ani, împreună cu televiziunea română, în cadrul unei emisiuni dedicată liceenilor, a invitat într-un studio încropit la Brașov câțiva elevi de clasele a cincea și a șasea care s-au dovedit mai acătării la olimpiadele de profil. Am avut surpriza să fiu și eu printre cei opt invitați, chiar dacă proveneam dintr-o școală generală afiliată unui liceu teoretic din Săcele (un orășel de lângă Brașov unde stăteam la internat, mama trecând printr-o perioadă nefastă a vieții ei). Eram fascinat chiar dacă stăteam la masă cel mai departe de bătrânul erudit. Atunci am auzit pentru prima oară de „logica matematică”. Nu am înțeles-o în întreg conținutul său. Abia peste ani am priceput-o.

    Pentru IT-iștii de azi ar fi bine să le spun că părintele lor, Grigore Moisil, a instalat în România, mai precis la Institutul de Fizică Atomică, primul calculator de construcție românească în 1957. În perioada 1969-71 s-a opus acordării titlului de academician Elenei Ceaușescu și, doi ani mai târziu, a murit subit la Ottawa, unde se afla pentru un șir de conferințe în SUA și Canada. Avea doar 67 de ani și a fost membru corespondent al Academiei Române de la vârsta de 29 de ani, iar la doar 35 de ani, pe 3 iunie 1941, a devenit academician cu drepturi depline.

    Opriți războaiele!