Cea de-a patruzeci și șasea ediție a „Zilelor muzicale sătmărene” continuă în această săptămână cu două noi evenimente dragi melomanilor sătmăreni. Mâine, joi, de la ora 19, sub bagheta dirijorului Ștefan Novak, vor urca pe scenă patru dintre vedetele de suflători ale Filarmonicii Transilvania din Cluj. Astfel vom avea trei instrumente de suflat din lemn (oboi, clarinet și fagot) și unul din alamă (corn) pe care suntem invitați să le apreciem la justa lor valoare. Se știe că publicul sătmărean nu este doar îndrăgostit de muzica simfonică ci și un rafinat cunoscător al ei. Pentru acest concert sunt vala bile abonamentele cu nr. 7.
Programul zilei de joi cuprinde „Sinfonia concertante pentru patru suflători” în mi bemol major a lui Wolfgang Amadeus Mozart, o respirație intensă și variată a celor patru vânturi tomnatice reprezentate de cei patru instrumentiști: Adrian Cioban (oboi), Răzvan Poptean (clarinet), Cătălin Lup (fagot) și Gavril Cupșa (corn). În partea a doua a programului vom asculta „Simfonia” în do minor a lui Edvard Grieg.
Pentru ziua de sâmbătă, de la ora 19, Filarmonica Dinu Lipatti ne oferă un nou eveniment cultural de excepție. Pe baza abonamentului cu nr. 8 putem trăi un „Concert cameral” în care Maria Marica (vioară), Cornelius Zirbo (violoncel) și Cadmiel Boțac (pian) ne vor purta prin lumea lui Robert Schumann (”Bucăți de fantezie pentru pian, vioară și violoncel”) și Piotr Ilici Ceaikovski („Trio pentru pian, vioară și violoncel” în la minor).
Adrian Cioban
S-a născut la Cluj-Napoca. A urmat studiile Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj la clasa prof. univ. dr. Aurel Marc. După absolvirea studiilor de licenţă, îşi continuă formarea profesională la Hochschule der Künste Bern – Elveţia, clasa Prof. Hans Elhorst unde obţine diplomele de concert şi solist cum laude. Concertează în postură solistică alături de Camerata Lysy Gstaad, Orchestra Hochschule der Künste Bern, Ludus Ensemble Bern, Berner Symphonie Orchester, Filarmonica “Transilvania” Cluj-Napoca, Orchestra Română de Tineret, Filarmonica de Stat Arad, Filarmonica de Stat Sibiu.
Colaborările cu mai multe orchestre cum ar fi: Berner Symphonie Orchester, Berner Kammerorchester, Münchener Kammerorchester îi îmbogăţesc activitatea artistică. În anul 2011 a susţinut un recital la Ateneul Român din Bucureşti în cadrul stagiunii Filarmonicii „George Enescu”. În anul 2001 a obținut Premiul I la concursul de oboi “Sigismund Toduţă” la Cluj, iar în anul 2004 Premiul I şi Premiul Special la “Concorso Internazionale per Oboe Giuseppe Ferlendis” din Italia. Din anul 2008, Adrian Cioban este lector universitar doctor la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, prim-oboist la Filarmonica “Transilvania”, membru al Orchestrei Române de Tineret şi este invitat ca profesor la cursurile de măiestrie ale Academiei muzicale de vară de la Sighişoara.
Răzvan Poptean
A absolvit Liceul de Muzică Aurel Popp din Satu Mare în anul
2000 la clasa de clarinet a profesorului Ioan Butuza. Din 2005 este
absolvent al Academiei de Muzică Gheorghe Dima, instituţie în care şi-a
finalizat şi studiile universitare de masterat în anul 2007 la clasa
prof. univ. dr. Ioan Goilă. A fost laureat la
Olimpiadele Naţionale de Muzică în anii 1998, 1999, 2000, precum şi la
Concursul Clarinet Fest din Cluj Napoca în 2001 şi Concursul
Internaţional Jeunesses Musicales din Bucureşti în 2006 şi 2008.
A
fost prim clarinetist al orchestrei de tineret Clasica din Cluj Napoca,
iar din 2008 a fost prim clarinetist al Orchestrei Române de Tineret
fondată de Cristian Mandeal şi Marin Cazacu.
Importante în formarea sa
artistică au fost şi cursurile de măiestrie la care a participat,
susţinute de renumiţi artişti ca Paul Green (SUA), Dirk Schulteis
(Germania), Hans Colbers (Olanda), Douglas Masek (SUA), Reto Bieri
(Elveţia), membrii ansamblului Raro, membrii Cvartetelor Voces (România)
şi Orlando (Olanda), Cecilia Franchini (Italia), Dolores Chelariu şi
Ladislau Chendes (România).
Cătălin Lup
A absolvit Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj, ulterior
cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, la clasa profesorului
Bela Barabas. Şeful partidei de fagot a Orchestrei Filarmonicii de Stat
„Transilvania”, Cătălin Lup a fost membru al „Orchestrei române
de tineret” între anii 2013 și 2016.
Gavril Cupșa
Născut pe 29 decembrie 1978 în Cluj-Napoca, Gavril Cupșa este în prezent solo cornist al Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, poziție obținută în anul 2007, colaborator al clasei de corn a Academiei de muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca și de asemenea este profesor colaborator al Colegiului de muzică Sigismund Toduță unde de-a lungul anilor elevii săi au obținut premii la Olimpiadele școlare la nivel național.
Și-a început studiile muzicale în clasa a V-a la Liceul de muzică Sigismund Toduță, iar între anii 1997-2004 a parcurs studiile de licență și masterat la Academia de muzică Gheorghe Dima.În anii studenției a participat la cursuri de măiestrie cu profesori precum Ferenc Tarjanyi, Charles Snead, Radu Rusu, Renee Pagen și alții. Ca solist a cântat concerte de W. A. Mozart, Joseph Haydn, Jeffrey Bernstein sau Richard Strauss.
Pe lângă orchestre importante din România, a mai colaborat cu orchestre precum Philharmonie der Nationen, Orchestra festival a Teatrului Schoenbrunn, Orchestra Națională a Letoniei și a concertat pe scenele importante din întreaga Europă, America de sud, Rusia, Japonia și Orientul mijlociu.
Este activ în formații de camerale susținând concerte și recitaluri cu cvartetul de corni al orchestrei din care face parte, cu cvintetul de alamă, cu cvintetul de lemne sau cu trio de vioară, corn și pian.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu