Tășnădeni! Vi se pregătește ceva! Pentru tinerii și mai puțin tinerii ce se vor afla sâmbătă, 8 iulie, de la ora 20 în Parcul Central din spectaculoasa stațiunea balneară sătmăreană, prezența Orchestrei Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti acolo va reprezenta un fapt inedit. Inedit și palpitant. Mai ales că membrii orchestrei, aflați în vacanță de fapt, se vor dezbrăca de muzica savantă și vor îmbrăca hainele libertine, mai largi, ale rock-ului. Pentru că, totuși, muzica este interpretată de muzicieni cu studii temeinice în domeniul teoriei muzicale, spectacolul va avea și o notă calitativă de excepție care. probabil, va lăsa pe ici pe colo și locul pentru improvozație sau interpretare personală.
Didi Péter
„Cântatul la tobe dezvoltă personalitatea, îmbunătățește imaginea de sine și poate pune bazele unei cariere muzicale” gândește Didi.
De șapte ani, de trei ori pe săptămână ține lecții de tobe în Centrul „Casa Prieteniei” al organizaței Caritas a diecezei Satu Mare. În cadrul proiectului „Integrare prin muzică și artă”, demarat în luna septembrie, cu sprijinul financiar al unor sponsori, 10 copii au posibilitatea să învețe să cânte la unul din cele mai vechi instrumente muzicale.
Didi Péter este artist instrumentist al Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare. Un important avantaj al cântatului la tobe este faptul că poate fi exersat acasă chiar și în lipsa unui instrument propriu. „Ei bat cu ce pot prin casă, unii pun perne una lângă alta, sau jur împrejur, alții exersează pe caiete sau pe oale, așa se pregătesc pentru următoarea oră de curs” relatează Péter.Pe lângă setul de tobe acustice, cursanții pot cânta și la alte tipuri de tobe. „Încerc să mă adaptez nevoilor fiecărui copil, să identific tipul de tobe spre care are o înclinație mai mare” spune profesorul. Bucuria succesului fiind foarte importantă, Péter stă cu drag la dispoziția micilor toboșari atunci când ei cer să-i învețe să cânte la tobe câte-un șlagăr actual.
Proiectul „Integrare prin muzică și artă” include cursuri de tobe și ateliere de creație, finalizându-se în data de 14 decembrie. La festivitatea de închidere a proiectului, elevii care frecventează atât „Casa Prieteniei”, cât și Școala Gimnazială „Ion Creangă”, vor participa la activități creative împreună cu colegii lor de clasă. În cadrul evenimentului, copiii care au învățat să cânte la tobe, își vor demonstra talentul printr-un miniconcert.
Antal Andrea
A absolvit Liceul vocațional de artă din Târgu Mureș sub îndrumarea doamnei profesoare Kovács Zsuzsa. În prezent este studentă în anul 4 la Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, la clasa prof. univ. dr. Csíky Boldizsár și asist. univ. dr. Mihai Diaconescu. Pe parcursul anilor de școală a participat la numeroase concursuri și olimpiade, unde a câștigat multe premii de excelență.
Opriți războiul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu