Oximorone

    De la „curat murdar”-ul caragialesc și până la Sf. Gabriel cel Viteaz din Voluntari am avut parte de-a lungul timpului de o multitudine de oximorone. Unele, precum cea a lui Caragiale fiind o ironie fină a situațiilor bizare în care duce servilismul și automatismul lui Pristanda pe de o parte și capacitatea impresionantă a autorului de a surprinde momente tragicomice din propiul lui habitat pe de altă parte, altele, precum cea a lui Godei de Voluntari, denotă o capacitate redusă de percepție a religiei creștine și a înțelepciunii populare.

    Din ce în ce mai mult își fac loc în viața de zi cu zi oximorone de genul „creștere negativă” la economiști sau „evoluție regresivă” în sectorul medical. Am stat să mă gândesc de ce a pătruns în limbajul curent al unor oameni cu o cultură peste medie un limbaj păsăresc. De ce o limbă frumoasă precum cea a românilor este maltratată tocmai de cei care ar trebui dacă nu să o dezvolte, măcar să o cunoască. Una din rațiunile pentru care apar asemenea „anomalii normale (sâc!)” este și pătrunderea din ce în ce a mai multor neologisme în dicționarele explicative cu caracter general sau specializate.

    Traducerea mot-à-mot a unor expresii din limbi a căror bogăție a cuvintelor este mult redusă (ex: engleza și mai ales engleza americană) față de cea a limbii române este unul din factorii care contribuie la apariția acestor oximorone.

    Privind un pic peste umăr, când am ajuns pentru prima oară la Tășnad (prin '83), am rămas contrariat de unele expresii precum „la deal în jos” sau „lapte sus”. Chiar dacă doar prima este un oximoron, ambele provin din traducerea forțată din limba maghiară a înțelesurilor respective. De ce nu folosim tradiționalele cuvinte românești „la vale” respectiv „smântână” nu am înțeles atunci. Acum înțeleg dar nu sunt de acord. Acestea sunt doar niște exemple din ploaia de astfel de expresii venite, dar neavenite.

    Este cu totul altceva când apar neologisme care nu au corespondent în dicționarele românești, precum germanul „șperaclu” (cu forma sa mai puțin utilizată din franceză „paspartu”) din evul mediu sau „video” din secolul trecut. Cu precădere în ultimul sfert de veac dezvoltarea tehnologiei a adus o puzderie de astfel de termeni, îmbogâțind substanțial vocabularul limbii române.

    Din păcate, odată cu aceștia, au pătruns și o grămadă de cuvinte care, copiate literă cu literă din limba respectivă și pronuțate sau scrise ca atare în texte ce se doresc pur românești, dau alte sensuri unor cuvinte românești aprioric cunoscute. Am mai scris pe această pagină despre englezescul „resilience” care se traduce normal cu „rezistență”. Johannis și ai lui (Guvern și Parlament) au tradus și impus ca atare prin cuvântul „reziliență”, cuvânt care în limba română înseamnă „rezistență la rupere”, mai exact este o mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat pentru ruperea la încovoiere, prin șoc, a unei epruvete și valoarea inițială a ariei secțiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă.

    Chiar și în învățământ au pătruns cuvinte care preluate direct dintr-o limbă străină dau peste termeni în limba română cărora, cu timpul, le schimbă sensul. Dar și despre asta am mai scris. „Termin începutul” ăsta de săptămână cu același...

    ...Opriți războiul!