A fost lesne să vă dați seama că de la publicitate la duplicitate nu a fost decât un pas. Mai exact să rotiți „p”-ul de la publicitate cu 180 de grade și obțineți duplicitate. Calamburul este cu atât mai valoros cu cât atât „duplicitatea publicității” cât și „publicitatea duplicității” sunt două subiecte puternice pe care nu cred că reușesc să le dezvolt atât cât ar trebui. Totuși am încercat în amprenta anterioară a privirii mele peste umăr și încerc și acum să atrag atenția asupra importanței lor în viața noastră de zi cu zi.
Capcanele la care suntem supuși nu sunt prea ușor de evitat și credulitatea noastră poate fi alimentată de nevoia de senzațional și completată de capacitatea noastră de a discerne. Nu de puține ori un text scris bine, cu idei coerente și sfaturi emoționale, aparent inofensive, ascund mesaje subliminale care pătrund fără voia noastră în procesul metabolic al creierului, făcându-ne să avem reacții pe care nu ni le dorim, reacții pe care în mod normal le-am alunga din faptul nostru cotidian.
Darea în vileag a acestor capcane este greoaie și de foarte multe ori prea puțin credibilă. În majoritatea lor oamenii, chiar dacă afirmă contrariul, recunosc cu multă greutate propriile greșeli și-și caută argumente, uneori puerile, pentru a-și sprijini obscurantismul.
Am foarte multe exemple din viața personală în care eu sau persoane apropiate mie, nu neaparat dragi, am fost amăgiți și determinați să luăm decizii care nu s-au dovedit foarte bune de-a lungul timpului. Consecințele uneori le-am înlăturat dar, de cele mai multe ori, au fost greu de ameliorat. Câteodată inevitabile.
La nivel înalt, în perioada postbelică publicitatea duplicității avea un singur personaj principal, Gheorghiu-Dej, mai apoi Ceaușescu. În ultimele trei decenii Iliescu a ridicat pe culmi geniale publicitatea duplicității, înrobind un popor care tocmai se credea liber. „Comunismul cu față umană” propus de el a fost doar sloganul în spatele căruia economia (industria, agricultura, infrastructura...), sănătatea, și învățământul au fost împinse spre dizolvare. Prin diminuarea acestora Iliescu a pregătit România să fie ușor de înglobat în Marele Urs cum zicea Phoenix (Rusia de azi).
Puterile politice de azi, fie ele de stânga sau de dreapta, nu reușesc decât în mică măsură să refacă cele trei importante direcții de dezvoltare ale unei țări. Rămân fidele propriilor credințe. Cele cu un grad mai ridicat de „omenie” oferă tot felul de cadouri în stânga și în dreapta fără a ține cont de merit, iar cele cu un grad mai ridicat de pragmatism (eficacitate) nu țin cont de latura umană. Cele de stânga ar trebui să-și îndrepte atenția mai mult spre sănătate și învățământ decât spre peșcheșuri și aparatul administrativ, iar cele de dreapta să dezvolte economia românească în toată complexitatea ei, adică în loc să impună legi care favorizează concerne internaționale să modeleze legi care să dezvolte concerne românești, puternice și concurențiale, în strânsă corelație cu celelalte. Să nu mai ofere „oaspeților” noștri doar mână de lucru și materie primă ieftine. Ne-am cam săturat de firimituri!
Opriți războiul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu