Păstoritul cârlanilor

   Un nou val de tineri vor păși într-o nouă etapă a dezvoltării lor spirituale, intelectuale și profesionale. O nouă generație va părăsi porțile liceelor pentru a-și consolida drumul pe care și l-au ales sau, mai periculos, le-a fost ales. Unii abia acum scotocesc prin oportunități pentru a-și alege calea. Câți dintre ei vor reuși în ceea ce și-au propus? Câți își vor schimba pe parcurs primele imbolduri? Câți își vor depăși năzuințele? Câți vor eșua? Probabil că răspunsurile la aceste întrebări sunt numere în șir descrescător. Altfel spus foarte puțini dintre ei să fie categorisiți drept epave.

   Eminescu spunea „Dintre pasări călătoare / Ce străbat pământurile, / Câte-o să le-nece oare / Valurile, vânturile?”. Nu vreau să dau o tentă negativă acestei priviri peste umăr. Vreau doar să atrag atenția că pentru cei care acum respiră un aer cu totul nou, la altă înălțime, este nu doar un moment de sărbătoare ci și unul care le poate modela viața. Atenția și seriozitatea cu care își cântăresc aptitudinile și posibilitățile versus dorințe și îndemnuri vor fi în mare măsură decisive în dezvoltarea lor ulterioară. Tot Eminescu încheie acel strigăt de atenționare cu versurile cu adânci învățături „Nențeles rămâne gândul / Ce-ți străbate cânturile, / Zboară vecinic, îngânându-l, / Valurile, vânturile.”.

   Păstorii de până acum, părinții și profesorii din liceu, nu mai vor avea aceeași putere de îndrumare ca și până acum. Pentru cei mai mulți dintre ei nici nu este necesară aceeași încorsetare. Barza își aruncă puii din cuib pentru a-i învăța să zboare. Cei care izbesc pământul sau cei cocoloșiți nu vor zbura nicicând.

   Reforma puternică din viața lor ar putea fi momentul prielnic pentru pastori. Prin pastori numesc aici pe cei care influențează (influencer în franceză) în bine sau în rău viața unui absolvent de liceu. Sunt de obicei din afara cadrului familial și din afara mediilor pe care le frecventau tinerii înainte de absolvire. Aceștia apar de obicei în cursul ultimului an de liceu și dispar cam după un an sau doi. Au totuși importanța lor pentru că pot influența, în bine sau în rău cum spuneam, opțiunile subiectului.

   Bacalaureatul dă împlinirea. Bacalaureatul dă sentimentul că ai reușit și că vei reuși în viață. Este primul mare examen al vieții și, în mare măsură, cuprinde rezultatul muncii în primele aproape două decenii de viață. E adevărat că sunt și excepții (pozitive sau negative), dar de regulă, acest pas este definitoriu.

   După bacalaureat în fața tânărului sătmărean apare o dilemă. Pentru cei mai mulți zic, deoarece unii și-au ales calea de dinainte. Facultate, bani sau huzur? Dacă facultate, aceasta să fie umană sau reală? Dacă bani, aceștia să fie câștigați ușor sau cinstit? Dacă huzur. acesta să fie pe spatele părintelui sau al pastorului? Și așa fiecare întrebare dă naștere unui set de alte întrebări, iar timpul pentru reacție e scurt. Prea scurt.

   Îl ascultam deunăzi pe Vasile Țopa, rectorul unei universități din România, a treia ca valoare culturală acceptată din România (universitate cu extensie în Satu Mare), cum că viitorul ar fi tehnologia. Înclin să-i dau dreptate fără a uita că talentul trebuie să fie definitoriu. Arta și sportul pot fi țeluri la fel de importante ca și știința. Ceea ce ar trebui să determine conștiențele să aleagă este talentul. Foarte rar se întâmplă ca talentul să nu fie însoțit de plăcere. De iubirea de a face acel lucru.

   Nu au trecut în totalitate vremurile când bacalaureatul sătmărean trebuia să ia drumul Clujului, sau al Timișoarei, sau al Bucureștiului, sau al Târgu Mureșului, ba chiar al Iașiului, pentru a se defini. Autoritățile locale, cu pași mărunți, au adus la Satu Mare Clujul și Aradul. E loc de mai mult pentru ca tinerii absolvenți să rămână să consolideze economia, arta și sportul local. Cei mai mulți din cei plecați nu se mai întorc. Rămânem doar cu cei nerealizați și atunci când mergem la vot nu avem din cine alege!

   Opriți războiul!