Începutul acestui an a fost sumbru pentru Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare. Doctorul în muzică Danil Răceu trecea la cele veșnice cu o zi înainte de a împlini 62 de ani. Danil a fost primul violonist al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Dinu Lipatii timp de 30 de ani din cei 40 petrecuți în mediul cultural sătmărean. El a coordonat și supravegheat orchestra în tot acest timp având și rolul de a înlocui dirijorul în cazuri excepționale. Într-un cuvânt el a fost concertmaistru.
La nici 5 luni distanță de despărțirea de concertmaistru, colegii săi au simțit nevoia să-și readucă aminte de învățămintele maestrului și ne oferă joi, 9 iunie, de la ora 18,30, pe scena instituției de cultură sătmărene, un „Concert in memoriam Dr. Danil Răceu”. Pentru acest concert sunt valabile abonamentele cu nr. 44.
Theo Wolters, dirijorul acestui concert, s-a născut în Țara de Jos (Olanda), în 1955. La o vârstă fragedă a început să cânte la trompetă cu trupa locală, al cărei dirijor era tatăl său. Ulterior a studiat trompeta la Conservatoriul din Maastricht și a absolvit cu distincție. În timpul studiilor, a fost prima trompetă la Orchestra Filarmonică Overijssel și Orchestra Filarmonică Essener din Germania, între 1975 și 1979. Din 1979 a lucrat pentru Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam până în 2008. În același timp, a urmat cariera de orchestră a luat lecții de dirijor de la Pieter Stalmeier și Roberto Benzi.
Ca solist nu putea fi altcineva decât fiul lui Danil, violonistul Vlad Răceu, despre al cărui talent și a cărui carieră am mai scris în aceste pagini. Concertul debutează cu The Lark Ascending, o lucrare scurtă, într-o singură mișcare, a compozitorului englez Ralph Vaughan Williams, inspirată din poemul cu același nume din 1881 al scriitorului englez George Meredith. A fost inițial pentru vioară și pian, finalizată în 1914, dar nu a fost interpretată până în 1920. Compozitorul a reelaborat-o pentru vioară solo și orchestră după primul război mondial. Această versiune, în care lucrarea este cunoscută în principal, a fost interpretată pentru prima dată în 1921. Este subtitrată „A Romance”, un termen pe care Vaughan Williams l-a favorizat pentru muzica lentă contemplativă.
Lucrarea a câștigat o popularitate considerabilă în Marea Britanie și în alte părți și a fost mult înregistrată între 1928 și astăzi.
Fratres pentru vioară, orchestră de coarde și percuție (1992), lucrarea compozitorului estonian Arvo Pärt, va fi a doua audiție a celor ce vor fi prezenți în sala filarmonicii sătmărene, iar în ultima sa parte concertul se va încheia cu „Simfonia nr. 6, Patetica, în si minor” a celebrului Piotr Ilici Ceaikovski.
Săptămâna muzicală pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti va debuta însă marți, 7 iunie, de la ora 18,30, cu un „Concert cameral” în care sunt valabile abonamentele cu nr. 43 și în care ne vom reîntâlni cu „Sonata pentru flaut și pian” a lui Constantin Silvestri, „Introducere și allegro pentru flaut solo” a lui Dinu Lipatti, „Sonatina pentru flaut și pian” a lui Henri Dutilleux și „Syrinx pentru flaut solo” a lui Claude Debussy. La flaut vom avea ca invitată pe solista Ada Trandafir, urmând ca la cele două compoziții unde este implicat și pianul să fie însoțită de Daniela Petran.
Trandafir în floarea soarelui
Citeste mai mult: /adevarul.ro/locale/satu-mare/danil-raceu-doctor-muzica-1_50ad90957c42d5a663976509/index.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu