joi, 29 februarie 2024

Intermediară

     Am promis în Caricatura de săptămâna trecută că voi spune câteva cuvinte despre statistica etapei a douăzeci și șaptea, etapă care încă nu se încheiase când mi-am scris articolul. A fost o etapă strict a gazdelor care au obținut șase victorii și două egaluri. Chiar și egalul de pe malul mării poate fi considerat o realizare pentru constănțeni, pentru că au obținut-o cu ajutorul arbitrului. Doar secuii ar putea fi supărați că n-au câștigat. Dar oare ar fi meritat? Din cele douăzeci de goluri înscrise doar cinci le-au aparținut oaspeților. Dar era de așteptat o asemenea desfășurare a lucrurilor. Meciul neiterat este Univ. Craiova - Voluntari 2-1 cu sughițuri.


    A început și antepenultima etapă a sezonului regulat. Nici aceasta n-o pot cuprinde în totalitate în prezenta Caricatură, dar cu toate că părea o etapă a oaspeților iată că nu este chiar așa, pe Arcul de Triumf și la Galați gazdele luând puncte prețioase favoritelor. Jocurile de până la închiderea ediției sunt: „48” - Poli Iași 1-1 cu rezerve de ambele părți; Dinamo - Hermannstadt 1-0 protejat din fluier; Oțelul - CFR 2-2 cu ultimele două goluri date de pe var după VAR; „U” - Farul 1-0 meritat; Rapid - UTA 4-1 obținut de tribună; Botoșani - Sepsi

    Despre ultimele două jocuri vă voi povesti în Caricatura din vinerea viitoare. Până atunci să vedem ce ne rezervă sfârșitul de săptămână și ziua de luni. S-ar părea că ar fi o nouă etapă a gazdelor dacă luăm în considerare că în șase din cele opt jocuri gazdele sunt mai bine clasate. Doar în Bănie și la Ovidiu ocupantele treptelor inferioare ale podiumului sunt mai bine clasate, dar ținând cont că gazdele se află doar cu două locuri mai jos decât oaspetele lor, nu se poate spune că sunt favorite.

    Univ. Craiova - Rapid (luni, ora 20) Derbiul etapei. Este pentru a patra oară în ultimele cinci etape când Rapidul dispută derbiul etapei. Doar când n-a jucat derbiul etapei nu a câștigat. Ba chiar a pierdut. Ce-o fi luni în a treia babă a lui martie? Dar în etapa următoare (ultima a sezonului regulat) când iar dispută derbiul etapei?

    Farul - CFR (sâmbătă, ora 20) Hagi, chiar dacă se află pe locul cinci, trece printr-o perioadă nefastă. Echipa sa nu joacă nimic. Îl mai ajută masiv arbitri, dar nu pot face nici ei din cenușă giuvaer, chiar dacă este vorba despre carbon în ambele cazuri. Nici clujenii nu se pot lăuda cu o formă prea bună;

    FCSB - Petrolul (duminică, ora 20, 30) O partidă pe care gazdele trebuie să o trateze cu maximă seriozitate. Orice punct pierdut poate fi vital în lupta pentru titlu.Spun asta pentru că în acest moment FCSB-ul are probabil cel mai bun prim unsprezece din Superligă, dar nu au un lot pe măsură. Doar vreo două rezerve sunt la nivelul titularilor, iar accidentările, cartonașele galbene și eliminările caracteristice unui final tensionat iar putea aduce la nivelul unei echipe de mijlocul clasamentului. Ar putea recurge pentru play-off la împrospătarea lotului, dar perioada de transferări a trecut și nu se poate baza decât pe propria pepinieră sau pe gloabe scoase din uz (jucători fără contract);

    Hermannstadt - Oțelul (sâmbătă, ora 17) O nouă confruntare între două echipe cu antrenori care au făcut ceva în cariera lor de jucători. Ambii au câte două titluri de campion, Dorinel cu Dinamo și Steaua, iar Măldărășanu cu Rapid și Beșiktaș. Dorinel are în plus și un titlu în calitate de antrenor, chiar cu Oțelul Galați, dar are și o tinichea legată de biografia sa. O perioadă de trei ani (2015-2018) în care a dat în patima alcoolului fiind salvat de actuala lui soție.

    UTA - „48” (sâmbătă, ora 14) Rednic ar trebui să aibă grijă. De obicei când o echipă își schimbă antrenorul are un zvâc de vreo 2-3 etape. Oare ce-o reuși Croitoru să croiască în doar câteva zile?

    „U” - Botoșani (duminică, ora 14,30) Pare un meci ușor pentru Nistor și compania, dar nu e chiar așa. Nici șepcile roșii nu au calapod de metronom, așa că...

    Sepsi - Voluntari (luni, ora 17)  Pentru Storck, dacă va mai fi antrenor, e un meci ce obligatoriu trebuie câștigat, chiar dacă oaspeții au un antrenor relativ nou. De fapt știți ce părere am eu despre antrenorii de la FCSB din ultimii cinci ani. Pe unde au fost, după ce s-a debarasat latifundiarul din Pipera de ei, au tot retrogradat.

    Poli Iași - Dinamo (vineri, ora 20) Cenușăreasa etapei. O nouă etapă în încercarea dinamoviștilor de a scăpa de la retrogradare. Și eu vreau să scape, dar să o facă cinstit, pe terenul de joc, nu prin culise sau autobuzele VAR.

    Opriți războaiele!

Niciun comentariu: