Privind peste umăr mi-aduc aminte de o joacă din curtea școlii care pe mine nu prea mă fermeca. Nu găseam nici o logică în tot firul jocului. Se baza doar pe forță și nu prea avea noimă. De jucat îl jucam și eu, să nu par fricos sau simandicos. Bineînțeles că trăgeam și eu cu coada ochiului la grupul de fete care urmăreau chicotind cum alergam strigând „lapte gros”, băteam pe ambele picioare, mă aruncam imaginându-mi că sar pe un cal de gimnastică și călăream apoi încercând să destabilizez spinarea pe care mă bâțâiam zgomotos. Nu la fel de zgomotos eram când spinarea mea era pusă la bătaie și încercam să-l fac pe călăreț să atingă pământul.
O să spuneți că nu sunt în trend. Toată lumea dorește comasări numai mie mi se năzare că ar mai trebui un tur de alegeri. Lăsând situația UDMR-ului din cele trei-patru județe (printre care și Satu Mare) unde ar putea câștiga numai din acest motiv, vă las libertatea de a vă gândi ce s-ar putea întâmpla în alte câteva zeci de localități, printre care și orașe și municipii (în special acolo unde prezența la vot este scăzută), în care ar ajunge în posturi cheie membri unor organizații extremiste. Ar mai fi doar un pas până la crearea unor majorități în consilii locale. Oricum, doar existența unor lideri extremiști ar dezvolta mult haos. În primul rând extremiștii nu au o pregătire minim necesară (școală, educație) iar în al doilea rând nu au un program sau măcar un plan de minimum necesar. Singurul lor plan pe care îl scot în evidență, cel care pentru care și primesc voturi, este cel de a distruge actuala clasă politică măcinată de corupție.
Bun! Ș-apoi? Apoi cine va conduce? Infiltrații din mediile ostile bunei dezvoltări a României vor avea mână liberă, mai ales că în unele cazuri au ajuns deja lideri în masele de rebeli fără discernământ. Este adevărat, avem multe necazuri de la Europa dar oare nu noi le-am creat? Nu corupții noștri au format valuri de inadvertențe în justiție, legislație și viața socială? Nu ai noștri au interpretat de așa natură indicațiile venite dinspre occident încât să creeze disfuncții în mintea românului de rând, fie el țăran, muncitor (operator mai nou), tehnician, comerciant, educator, personal medical sau antreprenor de mai mică anvergură? Ziceam că avem multe necazuri de la Europa dar avem mult mai multe beneficii și dacă guvernele noastre anterioare nu s-ar fi orientat doar pe consum și ar fi deschis oportunități și investițiilor, astăzi nivelul nostru de trai ar fi fost cel mai ridicat din estul Europei parlamentare.
Am divagat de la ceea ce mi-am propus. Ziceam că jocul din copilărie, lapte gros, seamănă cu o campanie electorală. Păi să vedem: alegerea echipelor reprezintă de fapt înființarea partidelor, stânga de o parte, dreapta deoparte (sau invers stânga deoparte și dreapta de o parte) și colectarea de adepți ai statutului fiecăreia; tragerea la sorți a posturilor (stil oină, bâta pe care pe rând căpitanii celor două echipe își încleștau palmele până când unuia nu-i mai rămânea spațiu să o cuprindă și trecea la munca de jos) reprezintă (ne)norocul de a avea mai mulți sau mai puțini reprezentanți cu acte în regulă; alergatul către spinările expuse la bătaie reprezintă precampania, atunci când, sub ordinul sloganului, speri, tinzi și ochești punctele slabe ale adversarului; bătaia este gongul care anunță începutul oficial al campaniei (din păcate uneori începe denigrarea în loc de expunerea ofertelor); săritura este partea cea mai importantă la lapte gros, aș spune și în campanie dacă prin săritură înțelegem fixarea unui obiectiv tangibil cu un evantai fezabil de oportunități din care să poți trage foloase.
Votul în sine nu ar mai fi trebuit să depindă de combatante. E ca ghicitoarea de la capătul unui joc de lapte gros. Știți ce nu găsesc eu în această comparație? Arbitrul. Cel care ține fruntea primului aplecat, ascultă cu atenție strigătul fiecărui alergător, urmărește ca cei de jos să nu atingă pământul decât cu tălpile, iar călăreții cu nici o parte a corpului și, cel mai important, certifică dacă s-a ghicit numărul arătat de căpitanul călăreț. Ei, acest arbitru (stâlp, perniță, casă sau cum i s-o mai spune) poate denatura întregul proces. Cine este acest arbitru în România? Cine determină care este puterea (călăreții) și cine este opoziția (călăriții) în următorul mandat? CCR? Vai de noi!
Din păcate, la noi călăreți sunt atât puterea cât și opoziția. Călăriți suntem noi, plebea. Nu uita să mergi la vot.
Opriți războaiele!
2 comentarii:
Inspirata comparatia, fin comentariul.
Mulțumesc!
Trimiteți un comentariu