marți, 13 februarie 2024

După nici un an dirijorul Anton Șaburov revine la Satu Mare

     Cotidianul Gazeta de Nord Vest din 27 feb. 2023 anunța prezența în premieră a dirijorului rus Anton Șaburov pe scena Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti. Cu acea ocazie s-a descris biografia cunoscutului dirijor din Ekaterinburg, un oraș de dincolo de Munții Ural, din zona asiatică a Rusiei. Dacă atunci l-a avut ca solist pe violistul Răzvan Popovici. mâine, 15 februarie, de la ora 19, alături de bagheta sa se va afla Stradivariusul mânuit de violonistul Alexandru Tomescu, cel despre a cărui biografie vă puteți documenta în numărul nostru din 25 iunie trecut.


 

    Programul serii, pentru care sunt valabile abonamentele cu nr. 25, este atractiv, bazându-se pe cultura rusă. Cei ce se vor afla în fața scenei așezământului cultural din coasta Hotelului Dacia (coaja ce a mai rămas din el) vor avea plăcerea de a audia în prima parte a concertului creația lui Piotr Ilici Ceaikovski, „Concertul pentru vioară în re major”, iar în partea a doua a evenimentului compoziția lui Vasily Kalinnikov „Simfonia nr. 1 în sol minor”.


 

    Înainte de a vă așterne biografiile celor doi compozitori ruși vreau să-mi exprim părerea personală despre cultura rusă, cea care aproape sistematic este dezvoltată pe scena filarmonicii sătmărene. Este adevărat că are o valoare culturală inestimabilă, indiferent că vorbim aici de muzică clasică, pictură, literatură, sculptură sau alte ramuri ale bogăției imaginației, dar tot atât de adevărat este că la un studiu mai aprofundat asupra mesajelor transmise, la vedere sau subliminal, se desprinde acel „ca la noi la nimenea!” care nu-i departe de „noi și numai noi!”. Consider că poporul rus s-a alimentat din acest patos naționalist (ce a dus adeseori la hegemonism) și din voință proprie sau împinși de curent trăiesc (muncesc și gândesc) sub aceste sloganuri. Așa au putut apărea emanații ca Stalin sau Putin. Pe Lenin l-aș cataloga totuși în altă categorie, într-un altfel de idealism. Trebuie totuși să menționez că Ceaikovski (mamă franțuzoaică) n-a făcut parte din acea categorie de oameni de cultură ruși, dar Kalinnikov da.

  Piotr Ilici Ceaikovski 

    S-a născut în anul 1840, în ziua de 25 aprilie a calendarului modern, în Votkinski, un oraș cam cât municipiul nostru, din imperiul rus și a decedat 53 de ani mai târziu la Sankt Petersburg în același imperiu rus, în data de 25 octombrie. A fost un compozitor din perioada romantismului. A compus simfonii, concerte, opere, balet și muzică de cameră. Unele dintre acestea fac parte din repertoriul clasic al multor concerte și teatre muzicale. Născut într-o familie burgheză, Piotr era cel de-al doilea fiu. Tatăl său, inginer de mine, și mama sa, de origine franceză, se hotărâseră să-l îndrume pe tânărul Piotr să urmeze studii de drept. Cu toate acestea, de la vârsta de 5 ani, el a început să studieze pianul. În anul 1854 a murit mama sa, fapt ce i-a pricinuit o adâncă tristețe.

    A urmat colegiul de jurisprudență, a luat diploma în drept și s-a angajat ca secretar la Ministerul Justiției. În același timp, se ocupa de muzică, în calitate de amator. Munca sa la minister nu-i stârnea nici un interes, motiv pentru care i-a scris surorii sale „au făcut din mine un funcționar, și încă unul prost“. În fine, în 1863, împotriva hotărârii familiei, părăsește slujba de la minister și începe să studieze muzica cu Anton Rubinstein.

    În 1866, după ce a terminat studiile de muzică, Nikolai Rubinstein, fratele lui Anton, i-a oferit postul de profesor de teorie muzicală la proaspăt înființatul Conservator din Moscova, post pe care l-a ocupat până în 1878. În această perioadă a compus „Simfonia nr.1 în sol minor” („Vise de iarnă”). S-a împrietenit cu mai mulți membri din Grupul celor cinci compozitori ruși, astfel că-i dedică uvertura fanteziei "Romeo și Julieta" fondatorului grupului, Mili Balakirev.

    În vara anului 1872 compune „Simfonia a 2-a, în do minor” (cunoscută și sub numele de „Mica Simfonie Rusă”, „Mica Rusie” sau „Ucraina”), pe teme ucrainiene și rusești, iar în iarna anului 1874 dă prima reprezentație cu un concert de pian. În vara anului 1875 compune „Simfonia a 3-a”.

    În anul 1876 începe comunicarea epistolară cu Nadejda von Meck, o mare admiratoare a sa, care timp de 13 ani îi va furniza o pensie alimentară de 6.000 de ruble pe an, fapt care i-a îmbunătățit simțitor situația materială, chiar dacă nu a întâlnit-o niciodată și relațiile lor rămâneau „strict epistolare”. „Simfonia a 4-a în fa minor” compusă în 1877, îi este dedicată doamnei von Meck.

    În luna iulie a anului 1877, Ceaikovski va trăi unul din episoadele cele mai nefericite ale vieții sale. Pentru a pune capăt speculațiilor privind homosexualitatea sa, se căsătorește cu Antonia Milioukova, o fostă elevă a sa, care nutrea o reală pasiune pentru el. Căsătoria a fost un eșec deplin. Nemaiputând să suporte prezența soției sale, Ceaikovski încearcă să se sinucidă, dorind să se îmbolnăvească de pneumonie. La scurt timp după aceea, se desparte de Antonia.

Ceaikovski în 1874

    Compune primul său balet, în 4 acte, Lacul lebedelor (libretul de V. Beghicev și V. Geltzer). Premiera a avut loc la Sankt Petersburg, la Teatrul Mariinski, pe 15 ianuarie 1895, dar a fost un eșec, din cauza unei nepotrivite puneri în scenă. Abia peste 30 de ani a fost definitivată trama baletului. Compune și o operă, „Evgheni Oneghin”, libretul fiind extras dintr-un roman de Alexandr Pușkin.

    Spre 1880, reputația lui Ceaikovski crește considerabil în Rusia, numele său începând să fie cunoscut și în străinătate, în urma unor călătorii întreprinse în acel an. Cu această ocazie se întâlnește cu marii compozitori ai vremii Johannes Brahms și Antonín Dvořák.

    Perioada petrecută în Italia i-a inspirat mai multe piese muzicale, între care și „Capriccio italian”. Tot în 1880 a compus și Serenada pentru orchestră de coarde, op.48 și Uvertura solemnă „Anul 1812” op.49.

    Un an mai târziu, moare marele său prieten Nikolai Rubinstein. Puternic afectat, Ceaikovski compune minunatul trio pentru pian „În amintirea unui mare artist”, dedicată defunctului său prieten.

    În 1885 compune „Simfonia Manfred”, după Byron. Urmează în anul 1888, „Simfonia a 5-a în mi minor”, apoi, în 1889, al doilea balet al său, „Frumoasa din pădurea adormită”, un balet-feerie în trei acte, cu prolog pe libret de I. Vsevolojski și Marius Petipa, după povestea lui Charles Perrault, în coregrafia lui Marius Petipa. Premiera a avut loc pe 3 ianuarie 1890 la Teatrul Mariinski din Sankt-Petersburg și a fost un adevărat triumf.

    În 1890, a compus o operă în trei acte, cu șapte tablouri, pe un libret inspirat de o nuvelă de Alexandr Pușkin - „Dama de pică”. Tot în anul 1890, Nadejda von Meck întrerupe finanțarea lui Ceaikovski. Motivul oficial constă în „probleme financiare”. Se pare însă că adevăratul motiv consta în faptul că a aflat de homosexualitatea compozitorului, moment în care, profund șocată, a întrerupt brusc corespondența cu el. Se mai spune că ea avea în plan să o mărite pe una din fiicele sale cu Ceaikovski, proiect incompatibil cu tendințele sexuale ale acestuia.

    Acest episod a fost o grea lovitură pentru Ceaikovski. În 1891, a întreprins o călătorie în Statele Unite ale Americii. Acolo își dirijează lucrările cu ocazia inaugurării sălii de concerte Carnegie Hall, și are un succes remarcabil. În anul 1892 termină al treilea balet al său, în două acte, „Spărgătorul de nuci”, după basmul „Spărgătorul de nuci și regele șoarecilor” de E. T. A. Hoffmann care, în mod surprinzător, nu are succesul scontat. Abia peste câteva decenii obține succesul pe care îl merită, fiind în prezent unul din baletele cele mai frecvent reprezentate și apreciate de public.

    Pe data de 6 noiembrie 1893, la nouă zile după ce a terminat „Simfonia a 6-a în si minor” („Patetica”), Ceaikovski moare de holeră pentru că a băut apă nesterilizată din râul Neva. Acesta este motivul oficial. Unii cred că actul a fost deliberat, deci o sinucidere. Indiferent de motivul real, a beneficiat de funeralii naționale, la care au luat parte aproape 8.000 de persoane, fiind înmormântat la mănăstirea Alexandr Nevski din Sankt Petersburg.

    Opera lui Ceaikovski reprezintă o fericită sinteză între operele clasice occidentale și tradiția rusă, reprezentată în epocă și de Modest Petrovici Musorgski și de Grupul celor cinci. Viața zbuciumată a lui Ceaikovski i-a inspirat lui Ken Russell filmul „The music lovers (Amanții muzicii) în 1970. În 1884, Țarul Alexandru al III-lea l-a decorat pe Ceaikovski cu Ordinul Sfântul Vladimir.

 

Vasili Sergheievici Kalinnikov 

    S-a  născut pe 13 ianuarie 1866 și a murit de tuberculoză cu două zile înainte de a împlini 35 de ani, motiv pentru care numărul compozițiilor sale este mult mai mic raportat la valoarea lor. A fost un compozitor, dirijor și pianist. S-a născut în familia lui Serghei Kalinnikov. O lucrare profundă a lui Kalinnikov este „Grustnaia Pesnia” (Cântec Trist). Lucrarea pentru pian are două pagini.


 

    Lucrările lui sunt 2 simfonii, 2 intermetto (un fel de compoziții discontinue) pentru orchestră, piese pentru pian, romanțe, muzica la tragedia lui Alexei Tolstoi „Țarul Boris”, tabloul simfonic „Cedrul și palmierul” etc. Cele mai celebre lucrări ale lui sunt „Țarul Boris”, simfonia nr. 1” compusă în 1895 și tabloul simfonic „Cedrul și palmierul” compus în 1898.

    Acesta a avut un frate mai tânar, Viktor Kalinnikov(1870-1927) care, asemenea lui Vasili Kalinnikov, a fost compozitor. 

     Opriți războaiele! 

 

Niciun comentariu: