Credibil dar fals; neverosimil dar adevărat!

     Cele două aserțiuni din titlu reprezintă bazele informării și ale dezinformării. Ambele sunt folosite ca arme de propagandiști. Termenul propagandist a căpătat doar conotații negative, chiar dacă rădăcina lui este „propagandă” ceea ce nu înseamnă doar popularizarea doctrinelor (de partid sau religioase) ci și modul în care se fac cunoscute teoriile și opiniile, teorii/opinii care la rândul lor pot fi subversive (greșite sau corecte) sau în trend (de asemenea obiective sau doar epatante).

     Informarea are în cele mai multe cazuri o relevare rece, obiectivă și simplă, pe când dezinformarea este în general îmbrăcată în cuvinte măgulitoare, cu adevăruri parțiale și o anumită condiționare temporală. O altă caracteristică a dezinformării este aceea că ea luptă împotriva sistemului, împotriva corupției și pune accent în mod deosebit pe nevoia de comoditate, de lejeritate și de „lasă-mă să te las” a celor care au timp. Cum cei care au timp sunt foarte mulți, masa de manevră formată este numeroasă și cu poftă imperioasă de schimbare. Pentru ei nu contează ce pun în schimb. Nu au un program de dezvoltare pe care să-l pună în practică. Aceasta este cea mai periculoasă variantă, pentru că în acest vid creat, impostorii, dușmanii României, traficanții și lăturile fără conștiință găsesc un mediu spațial și temporal de desfășurare.

    O schimbare este într-adevăr necesară. O schimbare de mentalitate a celor capabili de a înțelege înlocuirea răului cu binele și o schimbare de persoane acolo unde pregătirea profesională și capacitatea intelectuală a celor aflați în funcții nu permite acest lucru. O schimbare bruscă, completă, nu este o soluție. Avem exemplul lui decembrie '89 când populația a schimbat răul cu un alt rău. Nu tot ce a fost conceput sau construit până atunci a fost de natură să fie înlăturat. De dragul dreptului de a-ți face cunoscute opiniile și de dragul de a călători liber pe toate meridianele planetei (mai puțin oaza de democrație numită America de Nord) nu s-a ținut cont, în principal, de distrugerea industriei și a agriculturii și de subminarea sectoarelor sănătate și învățământ.

    Pentru ca revoluția să-și fi făcut efectul ar fi fost necesare și obținerea acelor drepturi, dar și actualizarea, perfecționarea și adaptarea la tehnologia acelor timpuri a capacităților ruginite de prin 1980, dar existente (fabrici și uzine, agricultură centralizată cu proprietate privată de mari și mici dimensiuni, institute de cercetare, infrastructură - inclusiv sistemul de irigații și conservarea bazinelor hidrografice...), pe de o parte și o mai corectă bugetare a sectoarelor sănătate și învățământ pe de altă parte. Renunțarea la investiții și concentrarea atenției doar pe factorul social, atenție care a fost doar la modul declarativ (propagandistic dacă vreți), a dat apă la morile occidentale să vină să ne macine puțin câte puțin.

    De ce spun că soluțiile radicale nu sunt o cale de urmat? Atunci, după acel decembrie, ni s-a părut normal ca toți cei cu carnet roșu să nu mai facă parte din organizațiile de conducere de la nici un nivel. A fost o greșeală imensă. Aproape toată forța creativă din România avea carnet de partid. Cei care au preluat frâiele au fost în marea lor majoritate oameni fără o pregătire în domeniile pe care au fost puși să le conducă. Ba pe deasupra s-au mai infiltrat și oportuniști, în general răuvoitori, proveniți din zone precum Securitatea sau organizațiile prosovietice sau ultra proamericane (în general oameni de afaceri dubioși - droguri, trafic de persoane, trafic de arme...).

    Nu spun că astăzi propaganda este altfel, ci că ar trebui să fie altfel. Propaganda cu efecte nocive să fie dată în vileag și pe cât posibil interzisă, mai ales pe rețelele de așa-zisă socializare, iar propaganda serioasă, chiar și dacă este înscrisă într-o campanie electorală, să fie corect analizată și popularizată.

    Ce ne facem cu promisiunile? Sunt aproape de neconceput campanii electorale fără promisiuni. Atenția trebuie să fie multistributivă (dacă mi se permite licența). Este necesar a fi judecate la rece fiecare în parte. Unele sunt credibile dar false; altele sunt neverosimile dar posibil de pus în practică. Trebuie să ne uităm și la cine promite. Nu la ce spun că au făcut, ci la ce au promis și nu au făcut, capitol la care din partidele tradiționale doar UDMR-ul se poate lăuda că și-a atins obiectivele promise electoratului său, dar aceste promisiuni în cea mai mare parte nu au nimic în comun cu nevoile celorlalți 94% dintre cetățenii români.

    Atenție la vot! Opriți războaiele!