joi, 8 iunie 2023

Gata. Sau aproape gata.

    Tocmai când mă gândeam că sezonul competițional 2022-2023 s-a încheiat pentru cele trei eșaloane de nivel național, mi-am dat seama că Divizia C, Liga a III-a cum îi spune acuma (sau Liga 3 cum incult a denumit-o FRF-ul) nu are încă toate grupele complete. Asta pentru că încă nu s-au disputat ultimele două manșe pentru promovare din ligile județene. Abia duminică, 25 iunie le vom ști și pe acestea și sperăm ca pe 24 iunie să ne bucurăm împreună pentru promovarea Olimpiei. Deocadată salutăm pe Victoria Carei care, înainte de finiș, a reușit câteva rezultate care au salvat-o de la retrogradare. Recunoaștem și „meritul” echipei secunde a CFR-ului din Cluj care, precum și alte prim divizionare, se vor orienta spre competiția „elitelor” tinere (tot pleacă Dan Petrescu, așa că e loc și pentru viitorul fotbalului clujean).

  Ce se cunoaște la nivelul Superligii? Tot. Farul Constanța - campioană și participantă în preliminariile Ligii Campionilor; Sepsi Sf. Gheorghe - câștigătoarea Cupei României și participantă în preliminariile Ligii Conferinței; FCSB București - vicecampioană și participantă în preliminariile Ligii Conferinței; CFR Cluj - medaliată cu bronz și participantă în preliminariile Ligii Conferinței. Au retrogradat CS Mioveni, Chindia Târgoviște direct și Campionii FC Argeș (ce anapoda sună!?) la baraj. Au promovat Poli Iași și Oțelul Galați direct iar Dinamo București la baraj.

   De salutat faptul că promovatele sunt echipe de tradiție ale fotbalului românesc cu un bogat suport din tribune, cu amintiri și reușite. Dintre retrogradate doar echipa din Pitești are un trecut spectaculos în primul eșalon, având în palmares și titlul de campioană. Muntenii din Târgoviște au găsit greu Târgoviștea, motiv pentru care sunt pedepsiți. Moldova își triplează numărul de participante în prima ligă în detrimentul Munteniei, care râmâne cu șase echipe (trei din București) dacă socotim și Dobrogea, iar Ardealul a rămas cu aceleași cinci echipe dacă luăm în considerare și Aradul. Oltenia are tot două reprezentante din Bănie.

   Dacă aruncăm o privire și spre liga secundă vă amintim că despre cele cinci retrogradate v-am povestit în „Caricatura” din vinerea trecută. Între timp s-au stabilit și promovatele din urma meciurilor de baraj (două rânduri) în care au fost angrenate cele 20 de echipe clasate pe primele două locuri în cele 10 serii ale ligii a III-a. Acestea sunt: Ceahlăul Piatra Neamț (2-0 și 0-0 cu Foresta Suceava), Corvinul Hunedoara (4-1 și 2-0 cu Unirea Ungheni), CSM Alexandria (4-1 și 2-0 cu Viitorul Dăești), CSM Reșița (3-2 și 3-2 cu CSM Deva după ce a fost condus cu 2-0 în primul meci) și mai puțin aplaudata CS Tunari (3-1 și 1-2 cu SC Popești-Leordeni).

   Deci au retrogradat trei echipe de dincoace de Carpați, o echipă din Dobrogea și o bucureșteană și au promovat două echipe din afara Regatului, două din Muntenia și una din Moldova. Cu excepția Tunariului celelate echipe calificate reprezintă centre urbane cu tradiție în liga secundă. Corvinul și Ceahlăul chiar au obținut performanțe remarcabile și în primul eșalon, iar reșițenii au cochetat și ei un pic cu cel mai înalt nivel.

   Dacă ne îndreptăm atenția spre fotbalul european la nivel de cluburi, vom remarca faptul că fiecare finală are câte o reprezentantă a Italiei. Până acum Roma și Fiorentina n-au reușit să se impună, chiar dacă după părerea mea au jucat mai bine, în fața echipei spaniole Sevilla, respectiv a celei est-londoneze West Ham. A treia echipă, Inter, își va încrucișa tehnica și tactica de joc cu echipa momentului din Europa: Manchester City.

   Chiar dacă Haaland va fi ales probabil cel mai „cel mai” din 2023, totuși un alt fotbalist, mai modest ca rezonanță, a reușit să atingă un record greu egalabil în fotbalul modern. Este vorba de brazilianul din echipa Italiei, Emerson Palmieri. Cu victoria din finala Ligii Conferinței, jucătorul londonezilor a câștigat și această competiție pe lângă Liga Europa, Liga Campionilor și Superliga ce le are în palmares cu Chelsea. Dacă mai punem în „coș” și titlul de campion european cu naționala Italiei nu-i mai rămâne decât să-i dorim și titlul mondial.

   Opriți războiul!

   

Niciun comentariu: