Ultima dată când sătmăreanul Andrei Feher a dirijat pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti din municipiul nostru a fost în urmă cu 8 ani și 9 zile, adică pe 11 iunie 2015. Tânărul sătmărean, doar 32 de ani, s-a dovedit un talent precoce și după un debut fulminant, a intrat în galeria de elită mondială a dirijoratului. Mai jos veți găsi câteva date biografice reprezentative ale maestrului.
.jpg)
Programul zilei de joi conține în prima sa parte celebrul „Capriciu spaniol” al lui Nikolai Rimsky-Korsakov după care revine la pupitru Andrei Feher și Florin Croitoru în poziția solistului pentru a dezvolta „Concertul nr. 5 pentru vioară în la minor” al lui Henri Vieuxtemps și, mai apoi, „Simfonia nr. 1 în do minor” a lui Johannes Brahms.
Andrei Feher
În 2013, a fost distins cu Prix-Opus Discovery of the Year și a fost numit în prima sa funcție de director asistent în rezidență la Orchestre Symphonique de Québec sub conducerea lui Fabien Gabel, iar în 2014, la 22 de ani, a fost numit director asistent al lui Paavo Järvi la Orchestre de Paris din Franţa.
.jpg)
Și-a făcut debutul cu Orchestra Simfonică a BBC la Maida Vale într-un program de Stravinsky și Poulenc în iunie 2019. El a mai dirijat Orchestra Simfonică din Tokyo, Orchestra Simfonică din Montréal, Orchestra de Cameră din Lausanne, Orchestra Simfonică din Quebec, Les Violons du Roy, Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo, Orchestra National d'Ile de France, Orchestre Métropolitain Montreal și Orchestra Națională a Radioului Român.
Un puternic susținător al muzicii contemporane, Feher a interpretat recent lucrări de Eric Champagne, Pierre Mercure, George Dimitrov, Ciprian Pop și Abigail Richardson, precum și premiera mondială a operei pentru copii a lui Thierry Besancon Les Zoocrates cu Opéra de Lausanne. În noiembrie 2015, Feher a dirijat premiera mondială a filmului Soleil Noir de Pierre Jodlowski cu Orchestre de Pau-Béarn, ceea ce a rezultat într-o invitație imediată de a conduce lucrarea la Toulouse în noiembrie 2016.
Florin Croitoru
După concertele sale de debut ca solist cu Filarmonica din Viena sub bagheta lui Christoph von Dohnanyi, Florin Croitoru a fost aclamat de presa din Austria ca fiind un “solist fenomenal” (O.O.Nachrichten – Linz) măiestrind o “tehnica perfecta” (Neue Kronen Zeitung – Vienna). A apărut în nenumarate recitaluri și concerte, în numeroase țări din Europa, Asia, Africa și Statele Unite ale Americii. De asemenea, a câstigat 11 premii la diferite concursuri internaționale de vioară, menționând, în 1992, premiul I la Concursul internațional de vioară “Fritz Kreisler” de la Viena, devenind astfel primul și, până astăzi, singurul violonist român distins cu acest premiu de mare prestigiu.
În completarea personalității sale artistice, vin de asemenea multe imprimări pe CD, precum și difuzări live sau imprimate la diverse posturi de radio si TV din Statele Unite ale Americii, Ungaria, Italia, Franța, Austria, Japonia, Irlanda, Islanda, Suedia, Polonia, Norvegia, Marea Britanie și România.
Este licențiat al Academiei de Muzică din București (actuala UNMB). Profesorii săi de vioara din România și din străinătate au fost (în ordine cronologică) : Ionel Nistor, Cristina Ardelean, Mihai Constantinescu, Nicolae Bilciurescu, Valeriu Rogacev, Modest Iftinchi, Ștefan Gheorghiu, Eduard Schmieder și Victor Danchenko.
Repertoriul și imprimările sale includ majoritatea concertelor dedicate viorii, de la baroc la contemporani, precum și câteva programe rare de recital, cum ar fi “Nicolo Paganini – 24 de Capricii pentru vioară solo”, “Fritz Kreisler – Universul miniaturilor”, “Virtuozitatea violonistică”, “Florin Croitoru cântă propriile transcripții și compoziții originale”…
Începand cu anul 2010, a publicat, în premieră mondială, mai multe albume de transcripții pentru vioară solo, realizate dupa unele dintre cele mai frumoase și dificile piese de virtuozitate compuse pentru pian și/sau chitară.
În afară de solistică și de cursuri de maiestrie, este invitat în mod regulat în juriile diverselor concursuri internaționale de muzică. Din 1999 este profesor de vioară al Universității Naționale de Muzică din București.
Capriciu spaniol
Capriccio espagnol este titlul occidental comun pentru o suită orchestrală în cinci mișcări, bazată pe melodii populare spaniole, compusă de compozitorul rus Nikolai Rimsky-Korsakov în 1887. A avut premiera în 31 octombrie 1887, la Sankt Petersburg, interpretată de o orchestră dirijată de compozitor. Rimsky-Korsakov a intenționat inițial să scrie lucrarea pentru o vioară solo cu orchestră, dar mai târziu a decis că o lucrare pur orchestrală s-ar adapta mai bine melodiilor pline de viață.
Lucrarea are cinci mișcări, împărțite în două părți, cuprinzând primele trei și, respectiv, ultimele două mișcări. Prima mișcare, Alborada, este un dans festiv și incitant, tipic din muzica tradițională asturiană pentru a sărbători răsăritul soarelui. Prezintă clarinetul cu două solo, iar mai târziu are o vioară solo cu un solo similar cu cel al clarinetului.
A doua mișcare, Variazioni, începe cu o melodie în secțiunea de corn. Variațiile acestei melodii sunt apoi repetate de alte instrumente și secțiuni ale orchestrei.
A treia mișcare, Alborada, prezintă același dans asturian ca și prima mișcare. Cele două mișcări sunt aproape identice, de fapt, cu excepția faptului că această mișcare are o instrumentare și o cheie diferite.
A patra mișcare, Scena e canto gitano („Scenă și cântec țigănesc”) se deschide cu cinci cadențe – mai întâi de corni și trâmbițe, apoi vioară solo, flaut, clarinet și harpă – cântate fiecare pe diferite instrumente de percuție. Este apoi urmată de un dans în timp triplu care duce attacca în mișcarea finală.
A cincea și ultima mișcare, Fandango asturiano, este, de asemenea, un dans energic din regiunea Asturias din nordul Spaniei. Piesa se încheie cu o declarație și mai incitantă a temei Alborada.
Piesa este adesea lăudată pentru orchestrația sa, care prezintă o secțiune mare de percuție și multe tehnici și articulații speciale, cum ar fi în a patra mișcare, când vioriștii, violiștii și violonceștii sunt rugați să imite chitarele (părțile de vioară și violă sunt marcate " quasi chitară"). În ciuda laudelor critice, Rimski-Korsakov a fost enervat că celelalte aspecte ale piesei erau ignorate.
În autobiografia sa, el a scris: „Opinia formată atât de critici, cât și de public, despre Capriccio că este o piesă magnific orchestrată — este greșită. Capriccio este o compoziție genială pentru orchestră. Schimbarea timbrelor, alegerea fericită a modelelor melodice și a modelelor de figurație, care se potrivesc exact fiecărui tip de instrument, scurte cadențe virtuoase pentru instrumente solo, ritmul instrumentelor de percuție etc., constituie aici însăși esența compoziției și nu ea. ținută sau orchestrație. Temele spaniole, cu caracter de dans, mi-au oferit material bogat pentru punerea în uz a efectelor orchestrale multiforme. Una peste alta, Capriccio este, fără îndoială, o piesă pur externă, dar strălucitor pentru toate acestea. A avut ceva mai puțin succes în secțiunea a treia (Alborada, în si bemol major), unde alamurile îneacă oarecum desenele melodice ale instrumentelor de suflat; dar acest lucru este foarte ușor de remediat, dacă dirijorul îi va acorda atenție și va modera indicațiile nuanțelor de forță din instrumentele de alamă prin înlocuirea fortissimo-ului cu un simplu forte.”
În cultura populară lucrarea este redată în timpul genericelor de deschidere și ca muzică de fundal pentru Carnavalul spaniol în timpul filmului lui Josef von Sternberg The Devil Is a Woman (1935), creditat pe ecran drept „Muzică bazată pe „Capriciu spaniol” și pe vechile melodii spaniole ale lui Rimsky-Korsakoff. Fragmente au fost auzite în filmul fictiv din 1947 al lui Rimski-Korsakov „Cântecul Șeherazadei”.
O înregistrare a Simfoniei Radio din Moscova în filmul „Femeie în pragul unei crize de nervi” (1988). O înregistrare a „Philharmonia Slavonica” prezentată în filmul Brokeback Mountain (2005). „Philharmonia Slavonica” este un grup pseudonim care apare pe o serie de înregistrări ale producătorului de discuri Alfred Scholz. Spectacolele care le sunt atribuite sunt adesea de către Orchestra Austrian Radio (ORF). Cea de-a patra mișcare a lucrării este prezentată în mod proeminent într-o reclamă de televiziune din 1998 pentru Pizza Hut, cu fostul lider al Uniunii Sovietice Mihail Gorbaciov. O orchestră interpretează deschiderea piesei din seria Little Fires Everywhere (2020).
Concertul pentru vioară nr. 5 în la minor, op. 37, de Henri Vieuxtemps, a fost publicat în 1861 și compus 1858–1859. Leopold Auer (1925, p. 75) scrie că lucrarea a fost „practic uitată”, dar dacă va fi interpretată așa cum a intenționat compozitorul său „nu va reuși să impresioneze majoritatea auditorilor săi”. A doua mișcare împrumută din "Où peut-on être mieux qu'au sein de sa famille?" (Unde poți fi mai bine decât cu familia ta?) în opera lui Grétry Lucile. Acum este un concert de vioară bine cunoscut în repertoriu și este cântat des în concursuri și concerte.
Lucrarea constă din trei mișcări jucate fără pauze: Allegro non troppo, Adagio și Allegro con fuoco. O interpretare completă a piesei durează de obicei între 18 și 20 de minute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu