Publicitate (V)

    Astăzi voi aborda acest subiect având ca personaj principal „intermediarul de publicitate”. Intermediarul, în orice domeniu, este un oportunist. Ca la piață. Ia marfa de la producător (societatea comercială) și o vinde la client. Tot ca la piață se întâmplă de multe ori ca cel mai mare profit dintre cei trei să-l aibă intermediarul. În publicitate este cam același lucru doar că triunghiul este un cerc. Un cerc care pornește de la client și revine tot la client după un ciclu în care mai sunt implicați creatorul de publicitate, intermediarul, suportul de publicitate (TV, ziar, site, rețele de socializare, radio, panouri...) și audiența (telespectator, cititor, radioascultător, pierde vară pe rețele... care poate fi sau nu virtualul public țintă).

   După o primă perioadă tumultoasă (1990 - 1994) în care noțiunea de publicitate era mai mult o himeră, fiecare judecând și interpretând fenomenul după propriul instinct, și în care pentru același lucru unul plătea un leu iar altul mii de mărci (moneda germană a acelor timpuri) sau dolari (exagerez desigur), vine o perioadă (1995-1998) în care contactul direct dintre suportul de publicitate și clientul de publicitate ia amploare. Marii clienți de publicitate (băncile, lanțurile de magazine, agențiile de turism, farmaciile, distribuția de combustibil... și statul) lăsau la liber posibilitatea de a face publicitate sucursalelor, magazinelor, punctelor de lucru, unităților comerciale... și instituțiilor locale ale statului.    Aceasta este și perioada în care iau și eu contact cu publicitatea. Prima mea mișcare a fost să iau la puricat toate firmele sătmărene de pe culoarul Ștefan cel Mare - Ady Endre - Barițiu. Apoi după o săptămână am trecut pe zona Octavian Goga, Uzinei și Lucian Blaga. Apoi Careiului și în final, după ce am străbătut și Cloșca, mi-am terminat prima bază de date pe bulevardul Unirii. În două-trei luni de mers pe jos m-am făcut destul de cunoscut în lumea societăților comerciale din Satu Mare și prin transparență, corectitudine și eficiență am devenit un partener de încredere pentru aceștia.

   Începând din 1999 și până prin 2003 a fost marele boom al intermediarilor de publicitate. Atunci au apărut primele agenții de publicitate care (având avantajul unor rețele create la început pe baze semiprofesioniste, dar care mai apoi sau perfecționat, trecând de la servicii pe bază de cumetrie la servicii pe baze de cifre solide, soldate din explorare și un anumit control al datelor) s-au înființat în marile aglomerații urbane, în special în București, dar și în Cluj, Oradea, Craiova, Timișoara, Iași, Brașov și Constanța). Cu timpul creatorii de publicitate și suporturile de publicitate și-au înființa propriile agenții de publicitate, primele având o dezvoltare rapidă și după o scurtă perioadă au ajuns ca profitul din intermediere să depășească cu mult profitul din creația de publicitate.

   În această perioadă am trecut și eu la alt nivel. Închiriam mașini cu șofer (tot pe publicitate) și colindam țara în lung și în lat, la început direct la clienții de publicitate, mai apoi la agențiile de publicitate, cu care încheiam parteneriate viabile, în care aveam grijă ca ambele părți să fie mulțumite. Bineînțeles că aveam pălincă la mine dar să știți că nu pălinca punea ștampila. De cele mai multe ori aceasta apărea pe masă după ce se aplica semnătura pe contract. Aceasta este și perioada în care m-am luptat ca BRAT-ul să ia ființă și să devină o instituție cu adevărat corectă și transparentă.

   După 2003 și până în 2008 marile agenții de publicitate au pus stăpânire pe orice mișcă în domeniu, făcând legea. Apariția BRAT-ului (Biroul Român de Audit Tiraje, denumirea de atunci al actualului Birou Român de Audit Transmedia) a dus ca distribuția căilor de publicitate către suporturile de publicitate să se facă mai științific și mai corect, pricipalul beneficiar fiind în acest caz clientul de publicitate. Totodată este și perioada în care nucleul agențiilor de publicitate din București (șase - șapte la număr) reușesc să închidă (sau cel puțin să diminueze importanța) rând pe rând agențiile din restul țării, doar Clujul mai rezistând.

   Legăturile mele cu toate marile agenții de publicitate erau solide și de multe ori mi se cerea părerea asupra direcțiilor în care ar trebui pus accentul pentru dezvoltarea industriei de publicitate. Pătrunderea în BRAT ca membru în Consiliul Director mi-a adus o oarecare notorietate în domeniu, astfel că am fost invitat să țin niște prelegeri pe tema publicității la Facultatea de Jurnalism din București. Mă pot mândri că sala de curs repartizată s-a dovedit neîncăpătoare.

   2009, anul în care s-a „decretat” și la noi marea criză economică, a adus schimbări pe piața de publicitate și în branșa intermediarilor de publicitate. Regiile de publicitate apărute în perioada anterioară au pus stăpânire pe domeniu. La început a fost doar una și bună. Aceasta a observat că fiecare agenție de publicitate lucrează doar cu o parte dintre suporturile de publicitate și nu toate cu aceeași parte. În birourile regiei de publicitate s-au creat departamente care preluau comenzi de la toate agențiile de publicitate și le repartizau (în primul rând după cifrele BRAT) prin alte departamente către întrega țară pe diverse suporturi de publicitate locale, regionale sau naționale.

   Aceasta a fost perioada (cam până în 2014) în care s-a pus capăt intermediarilor de publicitate tradiționali. Apariția on-line-ului a fost de fapt începutul sfârșitului. Chiar și BRAT-ul s-a axat din ce în ce mai mult pe presa electronică făcându-și, după părerea mea, deservicii atât sieși cât și întregii industrii. Astăzi doar televiziunile și on-line-ul mai utilizează mari bugete de publicitate. Din păcate marii câștigători din on-line n-au pus în viața lor piciorul în România.

    Opriți războiul!