Vedeta acestei săptămâni este trombonul

     Joi, 11 aprilie, de la ora 19, pe baza abonamentului cu nr. 32, vom putea audia în sala Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare un „Concert simfonic” în a cărui primă parte ne vom întâlni cu acordurile unui instrument mai puțin băgat în seamă de marii compozitori ai muzicii clasice: trombonul. Sub bagheta mai vechii noastre cunoștințe, dirijorul olandez Josef Suilen, vom putea aprecia calitatea interpretativă a tânărului trombonist al Filarmonicii din Târgu Mureș, Ferencz Mátyás (25 de ani). Cei doi, împreună cu Orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti vor interpreta două lucrări ale unor compozitori mai puțin cunoscuți: contemporanul nostru Bert Appermont cu „Culorile trombonului”, o compoziție ce ne trece prin toate „dimensiunile” acestui instrument și virtuozul Arthur Willard Pryor, de la a cărui moarte în curând vor fi trecut 82 de ani, cu compoziția „Clopotele albastre ale Scoției”.

     După antract, în ultima parte a serii, vom audia „Simfonia nr. 4” în mi minor a lui Johannes Brahms. Lucrarea este o invitație la relaxare și meditație deopotrivă. Ca o călătorie cu autocarul în care privirea unduiește peste relieful fin neregulat, iar mintea zboară către existențialism.

    Biografia dirijorului o găsiți în numărul nostru din 28 mai 2022. Pentru zona de educație culturală am ales astăzi să vă descriu instrumentul vedetă, trombonul (sursă wikipedia), și câteva repere din biografia belgianului Appermont (sursă propria pagină web). Pentru cei curioși, pe pagina electronică a ziarului nostru, redau și biografia americanului Pryor (sursă wikipedia).

    Trombonul

    Trombonul este un instrument muzical din alamă. Sunetul este produs când buzele instrumentistului (formând ambușura) vibrează printr-o tehnică specifică, punând coloana de aer din instrument, la rândul ei, în vibrație. Ambușura permite de regulă emisia unei singure armonice superioare din seria dată de acordajul instrumentului și de poziția în care se cântă; tensiunea aplicată de instrumentist asupra buzelor crește pentru sunete mai înalte și scade în sens opus. Față de alte alămuri, trombonul își modifică poziția (pentru accesarea altor serii de armonice) nu prin pistoane sau valve, ci printr-o culisă telescopică. Este posibilă alunecarea între poziții, ceea ce permite instrumentului glisări între anumite înălțimi. Există mai multe tipuri de tromboane: tenor, bas, contrabas, alto, sopran, sopranino, piccolo și cu ventile.

    De-a lungul timpului, instrumentul s-a schimbat mult mai puțin decât alte alămuri (trompeta, cornul), existența culisei constituind un avantaj față de acestea până la începutul secolului XIX, deoarece permitea emiterea mai multor serii de armonice unde trompeta și cornul (la acea vreme „naturale”, deci lipsite de valve sau pistoane) nu aveau la dispoziție decât una singură. Trombonul apare după 1400 și este răspândit în renaștere și baroc sub denumirea de sacbut.

    Instrumentul este folosit atât în muzica cultă cât și în cea de divertisment (de exemplu, în muzica militară și în jazz).

Bert Appermont

    S-a născut în Bilzen, Belgia, la 27 decembrie 1973. În 1998 și-a încheiat studiile cu un dublu certificat de master în muzică la Institutul Lemmens din Leuven. Pe baza realizărilor sale în educația muzicală și dirijat, a obținut o diplomă de master în Design muzical pentru film și televiziune la Bournemouth Media School din Anglia. A compus două musicaluri, două simfonii, o operă, un oratoriu și peste 100 de piese pentru orchestră de suflat, cor și orchestră simfonică.

 ​    În 2006, compoziția sa „Fantezie pentru viață și moarte” a câștigat premiul I la prestigiosul concurs de compoziție de la Torrevieja, Spania. În 2010, a scris prima sa operă „Katharina von Bora”, care a fost prezentată cu soliști și cor, având un succes deosebit, în renumita Gewandhaus din Leipzig de către Sächsische Bläserphilharmonie. În cooperare cu Graham Reilly, a realizat muzica pentru peste 45 de ore de Prime TV & Film Productions. A scris muzica pentru un serial TV pentru BBC, a cărui coloană sonoră a fost interpretată și înregistrată de Orchestra Filarmonică a BBC.

​    El și-a construit o reputație remarcabilă ca dirijor invitat atât în  ​​Belgia natală, cât și în străinătate. A dirijat orchestre renumite precum Tokyo Kosei Wind Orchestra, Feroci Philharmonic Winds (Bangkok), Royal Symphonic Band a Belgian Air Force, Willem Friso Military Band și Danish Concert Band. Lucrările sale au fost interpretate în toată lumea și aproape toate compozițiile sale au fost înregistrate pe CD și DVD.

Arthur Willard Pryor (22 septembrie 1869 – 18 iunie 1942) 

    S-a născut pe 22 septembrie 1869 și a decedat pe 18 iunie 1942. A fost un virtuoz la trombon, conducător de trupă și solist al trupei Sousa. A fost un compozitor prolific de muzică de trupă, cea mai cunoscută compoziție a sa fiind „The Whistler and His Dog”. Mai târziu, el a devenit un politician al Partidului Democrat din New Jersey, care a făcut parte din Consiliul Comitatului Monmouth of Chosen Freeholders în anii 1930.

Pryor cu trombonul său în 1920

    S-a născut la etajul doi al Teatrului Lyceum din Saint Joseph, Missouri. El a fost fiul lui Samuel Pryor, director de trupă și fondator al trupei originale Pryor, și al soției sale. Arthur a început muzica pentru prima dată la o vârstă foarte fragedă, sub tutela tatălui său și cânta la trombonul cu valve la vârsta de 11 ani. Povestea spune că, de fiecare dată când scotea o notă greșită în timp ce exersa, tatăl său îl „atingea” pe cap cu un arcuș. Băiatul s-a dezvoltat până când a fost atât de priceput încât a câștigat un loc în trupa lui John Philip Sousa. A fost salutat ca o minune după asta.

     Pryor a continuat să conducă Stanley Opera Company din Denver, Colorado, până când s-a alăturat trupei John Philip Sousa în 1892. A cântat primul său solo cu Sousa Band la vârsta de 22 de ani în timpul Expoziției Mondiale Columbian din 1893 din Chicago. Pe parcursul celor 12 ani petrecuți cu Sousa Band, Pryor a estimat că a cântat 10.000 de solo-uri. Din 1895 până în 1903, Pryor a fost dirijor asistent al Orchei Sousa. În timpul asocierii sale cu „Regele Marției”, Pryor a făcut turnee în SUA și Europa. În timp ce se afla în Europa, l-a distrat pe regele Eduard al VII-lea al Angliei și pe țarul Nicolae al II-lea al Rusiei cu solo-urile sale la trombon. Odată în Germania, toți tromboniștii trupelor armatei germane au primit ordin să-l audă cântând. Au fost atât de uimiți de cântatul lui, încât au insistat să-i demonteze trombonul, refuzând să creadă că era firesc. În cele din urmă, un german a spus: „Nimeni nu poate cânta atât de bine. Este un truc yankeu”.

    În 1902, după moartea tatălui său, Pryor și-a încheiat asocierea cu Sousa și a preluat trupa reorganizată Pryor; el a condus debutul la Majestic Theatre din New York City pe 15 noiembrie 1903. Timp de 30 de ani după aceea, trupa lui Pryor a fost o instituție americană. Și-a făcut prima apariție în Asbury Park, New Jersey, la Shore în 1904, unde a continuat să cânte până în 1930. Pryor Band a făcut turnee până în 1909, când a decis să se stabilească și să facă din Asbury Park casa trupei. Tot în această perioadă, a devenit dirijor de personal și aranjator pentru Victor Talking Machine Company din Camden, New Jersey. A organizat o a doua trupă care a cântat la complexul de divertisment din Coney Island, New York, timp de câțiva ani.

    Pryor a compus aproximativ 300 de lucrări, inclusiv marșuri, noutăți, poezii în ton și trei opere ușoare, „Jinga Boo”, „Coliba unchiului Tom” și „În ajunul zilei nunții ei”. Printre realizările sale cele mai cunoscute au fost „On Jersey Shore”, „Queen Titania” și „The Whistler and His Dog”. A compus și o operă intitulată „Peter and Paul”, cu un libret de L. Frank Baum; libretul s-a pierdut. A intenționat să îi interpreteze pe Fred Stone și David Montgomery în mai multe roluri în mai multe perioade de timp.

    De-a lungul carierei sale, Pryor a compus unele dintre cele mai cunoscute licrări de trombon de astăzi, inclusiv un aranjament al cunoscutului „Clopotele albastre ale Scoției”, precum și lucrări noutate pentru trupe, cum ar fi „The Whistler and His Dog”, cu solo-ul lui piccolo, cea mai cunoscută compoziție. O mare parte din această literatură a fost înregistrată de Ian Bousfield pe CD-ul său „Pryor Engagement”.

    În 1985, mii de partituri timpurii ale lui Pryor au fost descoperite de dirijorul Rick Benjamin. Acesta a cântat multe dintre compozițiile lui Pryor cu Paragon Ragtime Orchestra.

 

    Opriți războaiele!