Poveste rușinoasă

     N-am să insist să explicitez titlul de mai sus. Cine l-a înțeles știe despre ce vorbesc, iar cei care nu l-au înțeles ori nu sunt interesați de subiect, ori sunt inocenți în domeniu. Mai bine să vorbesc de trendul din fotbal. Nu numai în România ci și pe plan european sau nord și sud american există o tendință de canibalizare a fotbalului. O acceptare a faulturilor necesare, a durităților asupra adversarului fără intenția de a juca mingea, de înșelare a brigăzii de arbitraj (tertipuri, simulări, specularea tarelor regulamentului de fotbal...) și alte metehne asupra aspectului fizic sau moral al fenomenului fotbal. Nu știu cum e în Asia pentru că nu le urmăresc disputele absolut deloc, iar Africa încă mai practică acel fotbal naiv de care m-am îndrăgostit din fragedă pruncie.

    M-am îndrăgostit de un Rapid care nu știa să tragă de timp, de acel Rapid cu joc curat în care faultul se producea doar din neatenție sau din neștiință, de acel Rapid care era în stare să aplaude o reușită deosebită a adversarului. Probabil că din cauza asta suferă azi rapidiștii. Unii din nostalgie, alți din neadaptare la „rigorile moderne”. Îm veți spune că întreaga societate astăzi caută să ocolească spiritul legilor în folos propriu. Zona gri devine din ce în ce mai întunecată. Din păcate aveți dreptate.

    Să revenim la Superligă. Oapeții au obținut patru victorii, de două ori mai multe decât gazdele. Și la goluri înscrise au câștigat cu unșpe la opt. În ceea ce privește rezultate neașteptate am putea numi semisurprize scorurile de la Clinceni și Sf. Gheorghe. Despre jocul de la Ploiești am altă părere, au cam lipsit clinciurile... „U” - Craiova 2-1 cu tot respectul pentru Vidican; Rapid - FCSB 1-2, o victorie rușinoasă; Dinamo - CFR 1-1 cu nervi și emoții; Slobozia - Iași 1-1 în fața a 358 de spectatori (50 din Iași); Sf. Gheorghe - Galați 0-2 cu demiterea lui Dorinel; Sibiu - Arad 3-0 pentru cine știe fotbal; Buzău - Botoșani doar 0-2; Ploiești - Constanța 0-1 la pace.

    Etapa a șaptea a play off/out-urilor se împletește cu mersul la vot. Chiar avem o partidă în timp ce urnele se închid. La prima vedere în șapte partide gazdele sunt favorite măcar prin prisma faptului că sunt mai bine clasate decât musafirii lor. Doar păcurarii fac opinie separată. După mascarada din etapa trecută sper să se încleiască în ițele, spatele și fusceii războaielor de la granița de vest.

    FCSB - Dinamo (luni, ora 20,30) Derbiul etapei. De data asta disputa dintre cele două echipe bucureștene nu este numai cea mai urmărită partidă din acest an competițional ci și cea decisivă în desemnarea campioanei. O victorie a gazdelor, mânjită sau dreaptă, le-ar atârna de grumaz o nouă medalie de campion. Cel puțin până la proba contrarie;

    CFR - „U” (sâmbătă, ora 21) Derbiul Clujului a devenit în acest an și derbiul Ardealului. Cred că-i primul an în care se întâlnesc în această postură. Mai de mult erau Brașov, Tg. Mureș, Hunedoara, chiar Petroșani, mai recent Sibiu și Mediaș... dacă mă refer doar la spațiul intracarpatin. S-ar putea ca această partidă să stabilească oridnea pe podium. Nu e totul nituit;

    Craiova - Rapid (vineri, ora 20,30) Să fie o simplă partidă de rutină? Giuleștenii încă mai speră la un izbăvitor loc patru care i-ar duce în Europa. Oltenii se uită chiar mai sus. Nu prea le prevăd un podium în acest an. Se va sparge vreun vas de argint prin Bănie...

    Galați - Sibiu (duminică, ora 20,45) Meciul care începe cu un președinte interimar și se va termina cu doi candidați pentru turul doi. Măcar de-ar privii ambii spre vest. De doi bani speranță. Nici nu mai știu care echipă are drept de baraj și care nu. Nu prea mai contează. E o partidă interesantă. Avem de-a face cu primele două clasate din grupa retrogradare.

    Arad - Ploiești (luni, ora 17,30) Rămâne cum spuneam în preambul. Ștergare îmbibate în petrosin;

    Iași - Sf. Gheorghe (vineri, ora 17,30) Prima partidă din florar, luna îndrăgostiților de natură primăvăratică. Sper să nu se termine ca un carnaval ratat de-al Chiriței...

    Constanța - Buzău (sâmbătă, ora 17,30) Să fie o nouă gură de oxigen pentru mușii lui Hagi? Sau buzoienii le vor arăta calea bătută sau mai puțin bătută spre o calitate inferioară...?

    Botoșani - Slobozia (sâmbătă, ora 15) Cenușăreasa etapei. Dacă echipa lui Leo ar sta puțin mai bine în clasament oaspeții ar fi putut avea ceva speranțe. Așa nu le dau nici un credit.

    Opriți războiul!

Primăvara în biblioteca muzicală pentru vioară și pian

     Intitulat „Armonii de primăvară” programul acestei săptămăni, încărcat și de Armindeni (sărbătoare tradițional romănească ținută de 1 mai), se rezumă doar la ziua de marți. Și pentru că tot vorbim despre o sărbătoare a primăverii programul ne răsfață cu o etalare a compozițiilor dedicate acestui anotimp, acestei îngemănări între prier și florar. La acest spectacol ce va avea loc în sala Filarmonicii Dinu Lipatti de la ora 19 sunt valabile abonamentele cu nr. 41 sau biletele procurate de la sediu.

    Protagoniștii acestei seri sunt violonistul sătmărean Székely Alpár și pianistul francez Christophe Alvarez. Deoarece despre reprezentantul Hexagonului am scris în precedentele sale apariții în Satu Mare (13 septembrie 2021 biografie și 16 octombrie 2023 autobiografie) ne rămâne să devoalăm doar activitatea celui care de curând a sărbătorit cea de-a treizeci și cincea aniversare. Vom suplimenta secțiunea împrospătării cunoștințelor noastre muzicale pe siteul ziarului cu scurte aprecieri despre programul serii (sursă Wikipedia).

    Pentru a putea face acest lucru trebuie mai întâi să vedem care este acest program. César Franck cu „Sonata” în la major pentru vioară și pian deschide aceste zori de primăvară și vă lasă să vă imaginați timp de aproximativ 20 de minute mieii care zburdă prin iarba proaspăt ițită. În continuare spiritul tinereții răzbate aproape un sfert de oră din „Romanța” în fa minor a lui Antonín Dvořák. Ultima piesă din programul zilei, circa 10 minute) ne redă un potpuriu floral împregnat cu o multitudine de culori și miresme compus de Béla Bartók și intitulat simplu „Rapsodia nr. 1”.

 

    Székely Alpár 

    S-a născut pe 5 aprilie 1990 în Satu Mare, fiind cel mai tânăr membru al unei familii de muzicieni cu tradiție. La vârsta de cinci ani a primit primele lecții de vioară de la fratele său, iar la cincisprezece ani a decis să urmeze o carieră în muzica clasică, continuându-și studiile la Liceul de Artă „Aurel Popp”, în clasa profesorului de vioară Nagy Lajos.

    Între anii 2009 și 2015 a fost student al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

    Începând cu anul 2010, este violonist în cadrul trio-ului Harmonia Cordis (vioară, chitară, instrumente de percuție), susținând concerte atât în țară, cât și în străinătate. În paralel, participă la cele mai mari festivaluri de chitară din România.

    În cupluri vioară–pian, a susținut concerte nu doar în numeroase țări europene (Austria, Elveția, Ungaria), ci și în China.

    Repertoriul său se remarcă prin diversitate muzicală. Pe lângă muzica clasică, consideră muzica lăutărească maghiară și alte genuri de tip improvizație drept parte integrantă a limbajului său muzical.

    Din anul 2017 este membru al Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” Satu Mare.

     „Sonata” în la major pentru vioară și pian de César Franck 

    Este una dintre cele mai cunoscute compoziții ale sale și este considerată una dintre cele mai bune sonate pentru vioară și pian scrise vreodată. Este un amalgam al bogatului său limbaj armonic nativ cu tradițiile clasice pe care le prețuia foarte mult, ținute împreună într-un cadru ciclic.

    Sonata pentru vioară în la a fost scrisă în 1886, când César Franck avea 63 de ani, ca un cadou de nuntă pentru violonistul de 28 de ani Eugène Ysaÿe. Cu douăzeci și opt de ani mai devreme, în 1858, Franck promisese o sonată pentru vioară pentru Cosima von Bülow. Aceasta nu a apărut niciodată; s-a speculat că orice lucrare făcută de Franck la acea piesă a fost lăsată deoparte și, în cele din urmă, a ajuns în sonata pe care a scris-o pentru Ysaÿe în 1886.

    Franck nu a fost prezent când s-a căsătorit Ysaÿe, dar în dimineața nunții, pe 26 septembrie 1886 la Arlon, prietenul lor comun Charles Bordes a prezentat lucrarea ca un cadou al lui Franck pentru Ysaÿe și mireasa sa Louise Bourdeau de Courtrai. După o repetiție grăbită, cumnata lui Ysaÿe și Bordes, pianista Marie-Léontine Bordes-Pène a cântat Sonata celorlalți invitați la nuntă.

    Sonata a avut primul concert public pe 16 decembrie a acelui an, la Musée Moderne de Peinture din Bruxelles. Ysaÿe și Bordes-Pène au fost din nou interpreții. Sonata a fost ultimul articol dintr-un program lung care a început la ora 15:00. Când a sosit timpul pentru sonată, se lăsase amurgul, iar galeria era scăldată de întuneric, dar autoritățile muzeului nu au permis nicio lumină artificială. Inițial, părea că sonata ar trebui abandonată, dar Ysaÿe și Bordes-Pène au decis să continue. Au fost nevoiți să joace ultimele trei mișcări din memorie în întuneric. Când violonistul Armand Parent a remarcat că Ysaÿe a cântat prima mișcare mai repede decât intenționa compozitorul, Franck a răspuns că Ysaÿe a luat decizia corectă, spunând „de acum înainte nu va mai exista altă modalitate de a o cânta”. Vincent d'Indy, care a fost prezent, a înregistrat aceste detalii ale evenimentului.

    Ysaÿe a păstrat Sonata pentru vioară în repertoriul său pentru următorii 40 de ani din viață, cu o varietate de pianiști, precum Théo Ysaÿe, Ernest Chausson, Ferruccio Busoni, Vincent d'Indy, Raoul Pugno, Camille Decreus, Arthur De Greef, Leopold Godowsky și mulți alții. Susținerea Sonatei a contribuit la recunoașterea publică a lui Franck ca un compozitor major. Această recunoaștere a fost destul de întârziată. Franck a murit după patru ani de la premiera publică a sonatei.

    Sonata în la major apare în mod regulat în programele de concert și în înregistrări și este în repertoriul de bază al tuturor violoniștilor importanți. Jascha Heifetz a interpretat-o la recitalul final din 1972.

    Piesa se mai remarcă prin dificultatea secțiunii sale de pian, în comparație cu majoritatea repertoriului de cameră. Problemele sale tehnice includ frecvente figuri extrem de extinse - compozitorul însuși poseda mâini uriașe - și alergări și salturi virtuoase, în special în a doua mișcare, deși unele pasaje pot fi facilitate prin folosirea unei mâini de rezervă pentru a acoperi unele note.

 „Romanța” în fa minor de Antonín Dvořák

    Este o lucrare într-o singură mișcare pentru vioară și orchestră de Antonín Dvořák, publicată în 1879.

    A fost scrisă la cererea lui Josef Markus, liderul Orchestrei Teatrului Provizoriu din Praga pentru a o cânta la concertul anual al orchestrei de la Palatul Žofín. A fost interpretată pentru prima dată la concertul, dirijat de Adolf Čech, pe 9 decembrie 1877.

    Dvořák a bazat lucrarea pe mișcarea lentă, marcată andante con moto quasi allegretto, a cvartetului său de coarde nr. 5 în fa minor. Acest cvartet a fost compus în 1873, când compozitorul nu era cunoscut pe scară largă. Nu a fost interpretat sau publicat în timpul vieții sale.

    A scris o versiune a „Romanței” în fa minor cu acompaniament de pian, dedicată violonistului František Ondříček, nici aceasta ne fiind publicată în timpul vieții sale. Versiunea orchestrală și un aranjament pentru vioară și pian realizați de prietenul lui Dvořák, Josef Zubatý, au fost publicați în 1879 de Simrock.

Rapsodia nr. 1 de Béla Bartók

    Este prima dintre cele două lucrări virtuoase pentru vioară și pian, scrise de Béla Bartók în 1928 și aranjate ulterior în 1929 pentru vioară și orchestră, precum și pentru violoncel și pian. Este dedicată virtuozului violonist maghiar Joseph Szigeti, un prieten apropiat al lui Bartók, care a susținut prima interpretare a versiunii pentru orchestre la Königsberg pe 1 noiembrie 1929, cu Hermann Scherchen dirijând orchestra.

    În mod evident, Bartók a compus ambele rapsodii doar ca un gest personal, mai degrabă decât la comandă, și a făcut acest lucru fără să spună nimănui până când amândouă au fost finalizate. Potrivit violonistului Zoltán Székely, el și compozitorul s-au întâlnit într-o zi din 1928 și, după ce au stat de vorbă o vreme, Bartók a anunțat brusc că are o surpriză pentru el și a produs manuscrisele celor două rapsodii, pe care nimeni altcineva nu le-a văzut anterior. „Unul este pentru tine, unul este pentru Szigeti”, i-a spus Bartók. „Puteți alege care vă place fiecăruia pentru dedicație”. Székely a ales Rapsodia a II-a, dar a adăugat rapid: „asta nu înseamnă că prima Rapsodie era deja dedicată lui Szigeti!”.

    Ambele rapsodii exemplifică un mod de compoziție folosind surse de muzică țărănească, descris de Bartók ca luând o melodie existentă și adăugând un acompaniament împreună cu un material introductiv sau de final, în așa fel încât materia nou compusă să fie strict secundară - fără să concureze cu materialul popular pentru proeminență. Acest lucru a fost recunoscut în partiturile primelor ediții, care purtau subtitlul „Dansuri populare”. Obiectivul lui Bartók a fost să transplanteze întregul stil de cântare lăutărească din Europa de Est în contextul concertului occidental. Pentru a continua acest proiect, a insistat ca Szigeti să asculte înregistrările originale de teren din care au fost transcrise melodiile. Rapsodia folosește aceleași mișcări pereche lent-rapid (lassú - friss) ale popularului „verbunkos” maghiar (dans de recrutare) găsit în rapsodia pentru pian anterioară, din 1904, și la care va reveni mai târziu (în 1938) la prima mișcare din Contrasts, separat, nu numai a doua mișcare rapidă ci și mișcarea de deschidere lentă, mai serioasă, a fiecărei rapsodii.

    Opriți războiul!

Orgoliu și emfază

     Cele patru victorii relativ lejere ale gazdelor n-au fost lipsite de pasiuni și controverse. În capitală era cât pe ce să fie răsturnat un scor de forfait, iar în nordul Moldovei s-au înscris trei goluri împotriva cursului jocului. Oaspeții au învins doar în grupa campionat, în grupa retrogradare mulțumindu-se cu două egaluri. Surpriză pare să fi fost doar sub Podul Grant. Rapid - „U” un 0-2 care nu-i pentru cine pretinde că se pregătește; FCSB - CFR 3-2 vinovat Dan Petrescu, s-a blocat; Dinamo - Craiova 0-2 pe bălmăjeală; Galați - Slobozia 2-0 banal; Arad - Sf. Gheorghe 1-1 necurat; Constanța - Sibiu 1-1 ciudat; Iași - Botoșani 3-0 antifotbal; Ploiești - Buzău 4-0 fără zăbavă.

    Grupa campionat s-a cam rupt. Pare că doar lupta pentru locul doi mai este interesantă. Să fie chiar așa? Mai sunt totuși cinci etape.

 1. FCSB                39p

 2. Craiova             36p

 3. CFR                  34p

 4. „U”                   32p

 5. Dinamo            28,5p

 6. Rapid               28p

    Nici grupa retrogradare nu e prea compactă. Aici mai sunt doar patru etape. De griji par să fie scăpate doar Petrolul și Oțelul. Nici acelea definitiv. Buzăul este remediabil pierdută (sâc!).

 1. Ploiești             28p

 2. Galați               28p

 3. Sibiu                26,5p

 4. Iași                  25,5p

 5. Arad                24p

 6. Constanța        23,5p

 7. Sf. Gheorghe   21,5p

 8 Botoșani           21,5p

 9. Slobozia          19p

10. Buzău             16p

    Cum ziceam, ne mai așteaptă cinci etape în play-off și patru în play-out. Primele dintre ele par dedicate oaspeților, în șase din cele opt jocuri vizitatorii fiind mai bine clasați. Par suficiente pentru răsturnări de situații...(?)

    „U” - Craiova (sâmbătă, ora 20) Derbiul etapei. Ambele echipe au învins în deplasare cu același scor în ultima etapă încheiată. Gazdele se pot baza pe avantajul terenului propriu în acest caz? Calmul Sabău pare mai iritat decât oricând, iar raționalul Rădoi își zdrobește câteva falange de banca de tortură într-un acces de furie;

    Rapid - FCSB (duminică, ora 21) Cine are cuvântul? Tradiția sau locul din clasament? În afara celor ce Fac Ce Spune Becali toți țin cu Rapid în acest meci. Despre mine ce să mai zic? Parcă ar fi meciul ultimei șanse pentru un eventual loc pe podium. Greu, foate greu! Indiferent dacă pe bancă va fi Șumudică sau Viorel Moldovan;

    Dinamo - CFR (luni, ora 21) Logic ar trebui să bată ardelenii, dar ce mai e logic în Superligă? Orgoliul uneori învinge emfaza. Să piardă oare două meciuri la rând clujenii pe Național Arena?

    Ploiești - Constanța (luni, ora 18) Pare cel mai interesant meci din play-out. Chiar dacă au evoluat doar de două ori în deplasare, marinarii au obținut tot atâtea puncte câte au obținut prin cele trei egaluri de acasă;

    Sibiu - Arad (sâmbătă, ora 17) Un alt meci cu dus-întors. Să nu uităm că gazdele vin după o calificare în finala Cupei României. S-au reeechilibrat oare?

    Sf. Gheorghe - Galați (vineri, ora 21) Secuii au cele mai multe înfrângeri (4) în această parte a campionatului, iar dunărenii cele mai multe victorii (tot 4). Să fie ăsta un factor definitoriu? Nu cred;

    Slobozia - Iași (vineri, ora 18,45) Meciul de deschidere al etapei. Natural ar fi ca moldovenii să se impună dar dacă ne luăm după jocul (nu scorul) prestat etapa trecută n-aș fi așa sigur;

    Buzău - Botoșani (duminică, ora 14,30) Cenușăreasa etapei. Nu-i chiar la matineu dar nici departe. Cred că Leo Grozavu nu-și mai permite pași greșiți, iar Buzăul pare resemnat. Doar pare?

    Opriți războiul!

Parole parole

     Mai țineți minte duo-ul Dalida - Alain Delon interpretând melodia „Paroles, paroles”? Sensul acestor cuvinte este „vorbe goale”, cum vorbe goale sunt și atribuirea acestei melodii cuplului francez. Melodia este de fapt integral italiană. Textul aparține celebrului versificator italian Leo Chiosso („Che bambola”, „Che notte”, „Eri piccola cosi”, „Criminalmente bella”, „Love in Portofiro”...) și s-a numit „Parole parole”, fără virgulă. Muzica a fost compusă de dirijorul Gianni Ferrio. Prima interpretare a fost încredințată căntăreței Mina, în vogă la acea vreme (1972) și actorului Alberto Lupo (agentul 606), un precursor al agentului 007 (James Bond).

    Ce mi-a venit să vă atrag atenția asupra acestei melodii? Păi starea actuală pe plan mondial, acutizată pe plan național. Totul se clădește pe vorbe. Pe vorbe goale. Se construiește (doar) pe vorbe, se dezvoltă (doar) pe vorbe, se economisește (doar) pe vorbe, se iubește (doar) pe vorbe, se moare și pe vorbe. Fostele mari puteri se autodistrug prin vorbe fără acoperire, Europa mai mult vorbește decât face, România vorbește doar în spiritul toxic al alegerilor prezidențiale (președințiale pentru cei cu limbaj academic). În vecini, din păcate, se moare pe vorbe.

    Să dăm vina doar pe chinezi? Ar fi comod. Asta pentru că nu suntem în stare să ne analizăm propriile acțiuni. De fapt nu vrem să le analizăm. Ne-am descoperi propriile cavități în structura morală. Chiar și atunci ne-am arăta cu degetul unul pe altul fără să punem mâna pe mătură.

    Mătura! Acesta ar trebui să fie semnul electoral al unei clase politice noi. Nici unul dintre partidele politice actuale nu au de gând să folosească acest instrument decât declarativ. George zice că vrea Georgescu dar nu-l vrea (părerea mea este că îl va propune de premier în primă instanță iar după ce va fi refuzat va ridica din umeri: „eu am vrut, dar...”), Nicușor spune că dorește reduceri de personal administrativ dar că nu le va face. George împinge casele ieftine spre apartamente ANL, iar Nicușor o dă înainte cu marea crupție fără să aibă un plan concret. Ar fi o voce care pledează pentru rațiune, dar nu a candidat. Vorbesc de rațiune nu de vorbe de clacă aruncate prin mijloacele moderne de socializare, vorbe care nu au nici un Dumnezeu chiar dacă Îl invocă.

    Mai e puțin și mergem din nou la vot. Trebuie să mergem! Că unii avem păreri preconcepute bazate pe iluzii, că alții avem gărgăuni, că unii suntem de stânga, că alții privim spre dreapta... nu contează, trebuie să mergem la vot. Dacă suntem responsabili atunci când introducem biletul în urnă asta este altă chestie. Asta depinde numai de noi, de fiecare dintre noi. A umple doar urna cu hârtii (vorbe, vorbe) nu e suficient. Acolo trebuie să introducem inteligență, hărnicie, spirit și iubire având ca suport rațiunea, mătura, credința și adevărul.

    Opriți războiul!

     

Cristian Mandeal vine la Satu Mare

       Cristian Mandeal este un dirijor pe care nu credeam să-l mai văd vreodată în acțiune. Iată că la cei 79 de ani ai săi împliniți vineri, brașoveanul care m-a atras în tinerețe spre muzica de înaltă clasă, va urca pe scena filarmonicii sătmărene la pupitrul „Orchestrei Filarmonicii de Stat Dinu Lipatti”. Așa că nu cred că vă veți supăra pe mine dacă în secțiunea rezervată împrospătării culturii noastre muzicale am să vă ofer amănunte din biografia acestui „cățărător” pe cele mai înalte culmi are performanței dirijorale.

    Așadar în această joie melomană, de la ora 19, cu bilet sau abonament, vom avea parte de un concert simfonic în care vedeta este pianul. Cei doi slujitori ai acestuia sunt Oxana Corjos și Ștefan Doniga, ambii mai vechi participanți la ostoirea nesațului melomanilor sătmăreni.

    Programul serii, după cum ne transmite conducerea filarmonicii conține „Claude Debussy cu <<Preludiu la după-amiaza unui faun>> - o lucrare emblematică a impresionismului francez, ce evocă imagini poetice și senzoriale (n.r. - 10-12 minute); Francis Poulenc cu <<Concert pentru două piane>> - un concert plin de energie și eleganță, ce pune în valoare măiestria celor două piane (n.r. - circa 25 minute); Ludwig van Beethoven cu <<Simfonia nr. 5>> în do minor - un simbol al luptelor și victoriilor umane, o lucrare ce impresionează prin forța sa dramatică (n.r. - aproape 40 de minute”.

 Cristian Mandeal (sursa Wikipedia) 

    S-a născut la Rupea (județul Brașov) și este un muzician, pianist și dirijor român, director general al Filarmonicii „George Enescu” din 1991.

    Cristian Mandeal a început studiile de pian, compoziție și dirijat la Liceul de Muzică din Brașov, apoi la Academia de Muzică din București (1965 - 1974). S-a perfecționat ulterior la Berlin, cu Herbert Karajan (1980), și la München, sub îndrumarea lui Sergiu Celibidache (1990).

    La sfârșitul studiilor, după o scurtă experiență în calitate de corepetitor la Opera Română din București, își începe activitatea de dirijor permanent al Filarmonicii "Constantin Silvestri" din Târgu Mureș (1977 - 1980). În anii 1980-1987 a fost dirijor permanent al Filarmonicii Transilvania din Cluj.

    În 1987, Cristian Mandeal câștigă concursul pentru postul de dirijor permanent al orchestrei Filarmonicii "George Enescu" din București, devenind în 1991 prim-dirijor și Director General Muzical al Filarmonicii.

    Datorită importantelor turnee în străinătate, orchestra Filarmonicii "George Enescu" își restabilește prestigiul internațional. „I se datorează lui Cristian Mandeal faptul că această orchestră și-a reocupat locul între ansamblurile europene de vârf.” transmite Rheinische Post în 27 noiembrie 2002.

    Cristian Mandeal a concertat în multe țări din Europa, Asia, America de Nord și America Latină. A participat la numeroase festivaluri muzicale (Atena, Lisabona, Brescia-Bergamo, Bayreuth). În anii 2001 și 2003 a fost director artistic al Festivalului și Concursului Internațional "George Enescu" - București.

    În anul 2002, la Festivalul din Edinburgh, Cristian Mandeal a condus, în compania orchestrei BBC Scottish, premiera britanică a operei Oedip de George Enescu, pentru ca în 2005 să dirijeze aceeași partitură, în premieră în Italia, la Cagliari. Dirijează întregul repertoriu clasic de concert de la Vivaldi până la muzica contemporană, cu predilecție pentru muzica secolului XIX și prima jumătate a secolului XX.

    A înregistrat pentru Radio și pe discuri Electrecord integrala simfoniilor lui Anton Bruckner, a creației simfonice și vocal-simfonice de Johannes Brahms și mai ales integrala operelor simfonice ale lui George Enescu.

    Funcții artistice internaționale

• Director artistic al Orchestrei Simfonice Euskadi din Spania;
• Dirijor oaspete Principal al Orchestrei Halle din Manchester, Anglia;
• Dirijor-Oaspete Principal al Filarmonicii din Copenhaga, Danemarca - începand din luna august 2007
• Director artistic al Orchestrei Simfonice de Nord (Northern Symphony Orchestra) din Haifa din Israel până în vara anului 2002;
• Dirijor rezident al Orchestrei Haydn din Bolzano și Trento, Italia, până în iarna anului 2003;
• Director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu - edițiile 2001 și 2003.

Premii și distincții

• Premiul Uniunii Compozitorilor din România
• Premiul Ionel Perlea
• Medalia Academiei Române
• Premiul de Excelență al Forumului Muzical Român pentru popularizarea operei Oedip de George Enescu

Decorații

Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”

   Interviu cu dirijorul Cristian Mandeal 

      În cadrul Galei MUSICRIT desfășurată marți, 14 ianuarie 2025, la Ateneul Român, dirijorul Cristian Mandeal a fost recompensat cu Trofeul MUSICRIT pentru întreaga sa carieră artistică. Despre semnificația acestei disticții, renumitul dirijor a stat de vorbă cu Ioana Țintea.

Domnule Cristian Mandeal, ce însemnătate are pentru dumneavoastră Trofeul MUSICRIT acordat de Uniunea Criticilor, redactorilor și realizatorilor muzicali din România pentru o viață închinată muzicii?

    Este greu de explicat în cuvinte. Desigur că mi-a făcut o enormă bucurie acest gest. Sunt niște gesturi, nu sunt niște lucruri esențiale. Oricum, activitatea este mai importantă decât aceste recunoașteri. Cred că bucuria de a ști că ai făcut ceva în viața aceasta, că nu ai trăit degeaba, așa cum se spune este mai mare decât orice. Desigur, gestul, pe deasupra, vine să încununeze această conștiință de a fi făcut lucru bun, corect și de a lăsa ceva în urmă, pentru că, mai ales la o vârstă ca a mea, te gândești și ce mai lași în spatele tău, nu doar o amintire, ci și niște realizări care pot fi prelungite după aceea, în timp.

Reflectând asupra carierei dumneavoastră, care sunt momentele cheie care v-au marcat parcursul artistic?

    În primul rând, studiile pe care le-am avut, asistența mea la Herbert von Karajan și un scurt stagiu de studiu cu Sergiu Celibidache, acesta este un capitol. Apoi, capitolele mele de, să zic, creștere în carieră, pornind de la corepetitor la operă, după aceea filarmonica din Târgu-Mureș, filarmonica din Cluj, filarmonica din București unde am stat aproape 20 de ani ca manager și dirijor și, în sfârșit, continuând până astăzi, stagiul meu la orchestrele de tineret din România. Acesta ar fi capitolul care ar ține de țară. Apoi, un alt capitol ar fi bineînțeles, cel al activității mele din exterior, din păcate începută la o vârstă cam târzie, după 45 de ani, în fond, la timpul în care o mare carieră nu mai poate fi înfăptuită. O astfel de carieră se face la 25 de ani și nu la 45, dar, cu toate acestea, având o frumoasă prezență internațională, am trecut prin zeci de capitale, prin foarte multe țări, am dirijat probabil sute de orchestre de pe diverse meridiane. În același timp, în afara dirijatului ocazional, în paralel cu activitatea mea de la filarmonica Enescu, diversele funcții sau contracte pe termen lung pe care le-am avut, ca director artistic la San Sebastián, capitala Țării Bascilor, la Israel Philharmonic Orchestra din Haifa, apoi în Italia la Bolzano Trento, Orchestra Haydn și, în sfârșit, ca și dirijor invitat principal la orchestra Hallé din Manchester, unde am avut un contract de cinci ani în felul acesta și altul de șapte ani cu aceeași funcție la Filarmonica din Copenhaga. Am avut o viață bogată, nu mă pot plânge. Am trecut prin multe evenimente, am avut multe experiențe, am cunoscut lumea, am încercat să aduc muzică românească cât am putut de mult și în măsura în care am găsit și interes pentru aceasta peste tot și am și reușit. Într-o oarecare măsură aș fi dorit să fi făcut mai mult.

Care este visul pe care poate nu l-ați realizat încă în carierea dumneavoastră?

    Încă, acesta este un eufemism. Este greu de spus încă la mine, lucrurile sunt pe terminate acum, dar aș dori, nu să realizez lucruri noi, aș dori să continui cu ceea ce fac în momentul de față, atâta vreme cât Dumnezeu îmi va mai da încă putere și capacitate de lucru și dorință. Cred că dorința nu mă va mai părăsi niciodată. Mai este o problemă doar de noroc asupra longevității și a capacității de lucru, evident.

Prin prisma experienței dumneavoastră ca profesor de dirijat la Universitatea de Muzică din București, cum ați descrie noua generație de dirijori?

    Este întâmplătoare. Este ca și la instrumentiști. Există generații care sunt bogate, să zicem, în violoniști, altele bogate în trompetiști, flautiști etc. și apoi și perioade de stagnare sau de goluri. Același lucru se întâmplă și cu generațiile de dirijori, puține de fapt, care mi-au trecut prin mână. Nu sunt mai mult de cinci ani de când predau la universitatea de muzică. În felul acesta am avut oameni mai talentați, mai puțin talentați, mai puțin dedicați sau foarte dedicați. Este o treabă întâmplătoare, dacă vreți, vă dau un exemplu, Ștefan Luca, a fost un enorm violonist, un talent care se naște o dată la 100 de ani, dar profesorul lui Luca a primit o foarte mare recunoaștere după apariția lui, așa încât, toată lumea s-a repezit la profesorul lui Luca, sperând că vor deveni alți Luca. Ei, lucrul acesta nu se poate. Lucrul acesta este întâmplător, mai mult sau mai puțin și există talente și mă rog, mediocrități ca peste tot. Un profesor nu este o garanție absolută pentru a genera noi apariții artistice dirijorale. Școala mea este aceeași, predau la fel pentru toată lumea, depinde doar de ceea ce se lipește sau nu se lipește de tinerii cu care intru în contact.

Ce mesaj aveți pentru tinerii dirijori care vă privesc drept un model de urmat?

    Să muncească. Fără muncă nu se poate face nimic. Talentul este obligatoriu, dar munca este cel puțin la fel de importantă. Sergiu Celibidache avea o vorbă pe care continui să o repet în permanență și anume: rețeta succesului este combinația fericită între două verbe, a ști și a putea. Unii îl au pe știu, deci învățătura, dar nu pot, alții îl au pe pot, adică talentul, dar nu știu. Această combinație de aproximativ jumate-jumate este esențială pentru reușita unei cariere.

    Opriți războiul!

 

Un egal anesteziant

     Etapa ce urmează încheie prima parte a play-off-ului pe de-o parte și trece în cea de-a doua jumătate a play-out-ului de cealaltă parte. La prima vedere s-ar părea că topul primelor șase clasate a încremenit, ordinea fiind aceeași de la sfârșitul perioadei regulate. Nu e chiar așa. S-a cam lăbărțat. Dacă pe atunci erau doar cinci puncte diferență între prima și ultima clasată acum sunt opt, FCSB punând o distanță de două puncte care fac cât trei între ea și a doua clasată, asta pentru că la egalitate de puncte cei din Berceni ies campioni indiferent de cine este pretendenta la supremație. „U” - Dinamo 2-4 ca de amical; Craiova - FCSB 0-0 cum spuneam; CFR - Rapid 1-1 cu suspans și frustrări.

 1. FCSB            36p

  2. CFR              34p

 3. Craiova         33p

 4. „U”               29p

 5. Dinamo        28,5p

 6. Rapid           28p

    În subsol iese în evidență pierderea de turație a secuilor care de pe primul loc au căzut până pe locul opt. Nu le-a folosit la nimic nici aducerea unui antrenor cu titlu de campion în palmares. De săltat doar cele trei poziții obținute de dunăreni pot atrage atenția. Ce chestie? Tocmai banca de pe care a plecat acel campion. Buzău - Iași 0-1 pe un teren oribil; Sibiu - Ploiești 1-1 marca Topal; Sf. Gheorghe - Constanța 1-4 vinovat Alibec; Slobozia - Arad 2-1 cu arbitraj execrabil; Botoșani - Galați 0-1 din nou Laszlo Balint.

 1. Sibiu                25,5p

 2.Ploiești              25p

 3. Galați               25p

 4. Arad                 23p

 5. Constanța         22,5p

 6. Iași                   22,5p

 7. Botoșani          21,5p

 8. Sf. Gheorghe   20,5p

 9. Slobozia          19p

10. Buzău             16p

    După cum ați remarcat oaspeții s-au comportat necuviincios cu gazdele lor, răpindu-le din șifoniere și lăzile de zestre nu mai puțin de 15 puncte, adică patru victorii și trei meciuri egale, lăsându-le zâmbetul pe buze doar singurei echipe care joacă meciurile de acasă în deplasare. Să nu uităm că și la Clinceni victoria Sloboziei se datorează exclusiv bucureșteanului din Cernica Ionuț Coza, care a adus reale prejudicii integrității morale a tagmei judecătorilor de pe dreptunghiul verde. Din cele 19 goluri înscrise, 12 au aparținut musafirilor.

    Etapa care începe comportă câteva întâlniri care ar putea deconspira câteva necunoscute ale actualei ediții de campionat. De exemplu ar putea decide cine nu mai are șanse reale la titlul de campioni sau cine a scăpat de la retrogradare. După o etapă convulsivă am putea avea una spasmodică, adică similară.

    FCSB - CFR (duminică, ora 20) Derbiul etapei. Are cineva curajul să-și arunce toți banii pe victoria vreuneia dintre combatante? Nu prea cred. Un meci care, chiar dacă nu este decisiv, produce impresia fanilor că un eșec este de nesuportat. Ca de obicei egalul convine celorlalte echipe din play-off. A! Era să uit. Acest meci se poate numi și derbi al campionatului pentru că se întâlnesc echipele de pe primele două locuri;

    Dinamo - Craiova (luni, ora 21) Multă lume dorește victoria dinamoviștilor. Mai corect ar fi spus că această mulțime își dorește de fapt înfrângerea adversarilor lor. Asta pentru că Dinamo nu are dreptul de a participa la preliminariile cupelor europene. Încurcat, nu? Las că le descurcă viața. Studenții clujeni și feroviarii bucureșteni mă înțeleg mai repede;

    Rapid - „U” (sămbătă, ora 20) Iată cine stă după colț. Cică asta ar fi lupta pentru locul patru. Merg mai departe și spun că speranțele celor două echipe se îndreaptă spre podium. Dar e greu. Foarte greu. Un egal le-ar anestezia pe amândouă. Sper totuși ca Rapidul să se impună;

    Constanța - Sibiu (sâmbătă, ora 15) Să-și fi găsit marinarii strocul? Să se adâncească criza sibienilor? Întrebări la care nu prea am un răspuns. Poate după meci să trag unele concluzii. Oricum, este cel mai interesant meci din lupta pentru evitarea retrogradarii. Sunt răutăcios, așa-i? Bine, din lupta pentru o Europă iluzorie.

    Galați - Slobozia (vineri, ora 17) Primului meci al etapei îi prevăd un deznodământ implacabil: victoria gazdelor. Poate chiar la scor;

    Arad - Sf. Gheorghe (vineri, ora 20) A doua întâlnire a zilei de vineri suportă aceleași nedumeriri ca și cea de la Ovidiu: pot fi pansate rănile? Dacă nu cu puncte măcar cu un joc care să le dea speranțe pentru mai târziu;

    Ploiești - Buzău (luni, ora 18) Cred că buzoienii își vor vinde scump pielea. Să mai aibă Topal șansa să joace împotriva unei echipe căreia nu-i trag boii în același sens? O surpriză la acest meci nu ar fi de neprevăzut;

    Iași - Botoșani (duminică, ora 17) Cenușăreasa etapei. Tot zic aproape în fiecare etapă că avem un derbi al Moldovei. De data asta e ultima oară în acest campionat. Mai trist este că învinsa ar putea intra definitiv în hora meciurilor pentru evitarea retrogradării directe.

    Opriți războiul!

Pace nouă!

    Săptămâna aceasta încărcată de semnificații are un efect straniu asupra noastră, înfrânând tendințele ostile și/sau revanșarde. Vorbesc despre noi cei creștini, cei cu putere empatică și inteligență creativă pentru propășirea binelui, indiferent că are efect direct asupra noastră, a aproapelui nostru sau a mai depărtatului nostru. Tocmai de aceea nu am să vă vorbesc aici despre cei care nu respectă acest principiu al umanitații.

    Socialul, arta, sportul, știința și profesia sunt domenii asupra cărora ne aplecăm cu conștiinciozitate, cu mai mult sau mai puțin talent ori cu mai multă sau mai puțină pasiune. Sunt domenii care uneori se întrepătrund, alteori sunt disjuncte, dar fac parte din viața noastră. Fiecare din aceste elemente poate fi sursă de venit, un venit care poate asigura simpla supraviețuire sau poate deborda mult peste necesitățile noastre.

    Profesia este domeniul pentru care ai o pregătire, cel pentru care ai îmbinat joaca cu învățătura când erai copil, cel pentru care ai creat o simbioză între distracție și aprofundare în pubertate, este cel pentru care formarea ta ca om a trăit în concubinaj cu primele aventuri amoroase și tendințe libertine. Ajuns la maturitate, profesia este în cele mai multe cazuri baza, sprijinul financiar și material al existenței noastre. Comportă mai multe moduri de a o practica. De la distanțarea mentală a actului profesional (ură față de practicarea profesiei) și până la dedicarea totală, chiar unilaterală, asupra procesului profesional, putem trece prin diverse stări de comportament față de noi înșine, față de colegii de muncă, indiferent dacă aceștia ne sunt egali, superiori sau inferiori în organigramă.

    Sportul poate fi un alt sprijin pentru noi. De la simplul mod de a-ți petrece timpul liber și până la cel care îți asigură modul de trai, sportul își poate pune amprenta pe prezentul și viitorul nostru. În general aici ai nevoie de o pregătire atletică, de antrenament continuu și de privarea de la o mulțime de libertăți. Ca o caracteristică aproape generală practicarea sportului este limitată în timp. În funcție de sportul practicat acesta poate dura ca sursă de finanțare mai puțin (10-12 ani în cazul gimnasticii) sau mai mult (până la senectute în cazul șahului). Ce se întâmplă după această perioadă depinde de cât ai acumulat. Poți continua în domeniul sportului ca antrenor sau în administrația unui club sportiv, poți să-ți alegi un alt domeniu de activitate pe care l-ai practicat în paralel sau ai aptitudini ori poți huzuri.

    Arta pentru a deveni un mod de viață necesită talent. Dacă în sport munca asiduă poate suplini uneori talentul, în artă este puțin probabil acest lucru. Fiecare dintre noi are o anumită atracție pentru unul sau mai multe domenii ale artei dar nu toți avem și talentul de a o practica. Poate doar ca divertisment, de relaxare... Uneori și la artiști există un capăt de linie, un blocaj mental sau de sănătate care întrerupe brusc activitatea artistică. O fractură la un balerin, asurzirea la muzicieni sau scăderea acuității vizuale în alte activități artistice pot încheia o activitate artistică în diversele ei stadii. Am zis și blocare mentală pentru că acest lucru l-am întâlnit la unii prozatori sau poeți.

    Știința este domeniul cel mai „costisitor”. Nu este vorba despre un cost financiar sau temporal. Pentru a fi un om de știință cu adevărat, nu numai cu numele, trebuie să treci prin furcile caudine ale societății. De la umilință până la triumf, de la mersul târâș până la ascensiunea pe culmile științei, de la abdicare până la reîntronare, toate aceste faze ne depărtează de societate, de familie și uneori nu găsești ceea ce cauți. De la o viață eșec la o celebritate eternă treptele consacrării în știință sunt mărunte și multe, foarte multe.

    Socialul capătă în ultimul timp aspecte asociale. Despre aceste rețele de socializare s-a crezut la început că vor fi benefce relațiilor interumane. Iată că nu este așa. Ele chiar contribuie refractar la integrarea în comunități. Trebuie să ne regăsim contactul direct. Să preferăm un teatru sau un stadion unui televizor, să mergem la un muzeu pentru a ne readuce aminte despre trecutul nostru, să facem un chef ca pe timpuri în loc să bem singuri, să facem dragoste cu persoana iubită nu cu mrejele din telefon.

    Pace nouă!

Astăzi avem pian, iar joi Concert vocal-simfonic de Paști

    În „Săptămâna patimilor” este normal să putem avea un refugiu în care să analizăm felul nostru de a fi. Probabil tocmai de aceea conducerea „Filarmonicii de stat Dinu Lipatti” din Satu Mare s-a gândit să ne ofere două evenimente în această săptămână. În primul, sub titlul Piano Primavera, sunt promovați și încurajați tineri pianiști aflați în plină ascensiune spre titlul de maeștri ai genului. Unii chiar spre titlul de genii ai măiestriei în fața instrumentului cu clape, coarde și coadă. În cel de-al doilea eveniment ni se oferă un spațiu de reflecție asupra minunilor lumii și unul de reflexie comportamentală.

    Așadar astăzi de la ora 19, pe baza abonamentului sau a biletului procurat de la casieria filarmonicii, putem viziona și audia pianiștii români de naționalitate maghiară Gomboș Gergely (Cluj), Alexei Ormanji (Arad), Fodor Levente (Târgu Mureș) și Pászint Timea (Odorheiul Secuiesc) interpretând piese de Ludwig van Beethoven, Béla Bartók, Isaac Albéniz, César Franck, Frédéric Chopin și György Orbán.

    Programul zilei de joi (ora 19, poate fi urmărit tot pe bază de abonament sau bilet) cuprinde „Requiem”-ul lui Gabriel Fauré și „Simfonia nr. 2” în re major a lui Johannes Brahms. Pentru acest spectacol vocal-simfonic „Orchestra filarmonicii Dinu Lipatti” condusă de Mihnea Ignat (biografie în 21 feb. 2022) îi are ca invitați pe soprana Lorena Puican, baritonul Sebastian Balaj și „Corul filarmonicii de stat” din Oradea.

 Requiemul

    Gabriel Fauré și-a compus „Requiem”-ul în re minor între 1887 și 1890. Cadrul coral-orchestral al „Liturghiei catolice prescurtate pentru morți” în latină este cea mai cunoscută dintre lucrările sale mari. Accentul său este pe odihna eternă și consolare. Motivele lui Fauré pentru compunerea lucrării sunt neclare, dar nu par să fi avut vreo legătură cu moartea părinților săi de la mijlocul anilor 1880. El a compus lucrarea la sfârșitul anilor 1880 și a revizuit-o în anii 1890, terminând-o în 1900.

    În șapte mișcări, lucrarea este compusă pentru soprană și bariton soliști, cor mixt, orchestră și orgă. Spre deosebire de setările tipice de recviem, secvența completă „Dies irae” este omisă, înlocuită doar de una dintre secțiunile sale „Pie Jesu”. Mișcarea finală „In paradisum” se bazează pe un text care nu face parte din liturghia de înmormântare, ci din însăși înmormântarea.

    Fauré a scris despre lucrare: „Tot ce am reușit să eman prin iluzie religioasă am pus în Requiem-ul meu, care, în plus, este dominat de la început până la sfârșit de un sentiment foarte uman de credință în odihna veșnică”.

    Piesa a avut premiera în prima sa versiune în 1888 în „La Madeleine” din Paris pentru o liturghie funerară. O reprezentație durează aproximativ 35 de minute.

 

Simfonia nr. 2 în re major 

    A fost compusă de Johannes Brahms în vara anului 1877, în timpul unei vizite la Pörtschach am Wörthersee, un oraș din provincia austriacă Carintia. Compoziția sa a fost mai scurtă în comparație cu cei 21 de ani care i-au trebuit să finalizeze prima simfonie.

Compozitorul c. 1872

    Starea veselă și aproape pastorală a simfoniei invită adesea la comparație cu Simfonia a șasea a lui Beethoven, dar, poate răutăcios, Brahms a scris editorului său la 22 noiembrie 1877 că simfonia „este atât de melancolică încât nu o vei putea suporta”.

    Premiera a fost susținută la Viena în 30 decembrie 1877 de Filarmonica din Viena sub conducerea lui Hans Richter. Walter Frisch notează că inițial fusese programată pentru 9 decembrie, dar „într-una dintre acele mici ironii ale istoriei muzicii, a trebuit să fie amânată deoarece artiștii erau preocupați să învețe „Aurul Rinului” de Richard Wagner”. O audiție tipică durează între 40 și 50 de minute.

    Opriți războiul!