Enescu, Lipatti..., Băcan de Ziua Culturii Naționale

     Pentru că joi avem o altă manifestare culturală internațională de excepție Filarmonica Dinu Lipatti omagiază Ziua Culturii Naționale marți, 13 ianuarie (ora 19). Anul acesta, pentru această zi de fală și mândrie pentru orice român, instituția de cultură sătmăreană ne propune un recital cameral, „o întâlnire muzicală ce propune publicului o incursiune în universul creației românești de ieri și de azi”, așa cum ne descrie evenimentul conducerea filarmonicii în comunicatul de presă trimis. 

    Pentru acest recital susținut de un cvartet compus din Czumbil Bernadette - pian, Raluca Rad - pian, Giani Brad - bariton și Aurelian Băcan - clarinet sunt valabile abonamentele cu nr. 23. Și-au propus să ne încânte cu creații ale unor reprezentativi compozitori români începând cu veșnicul George Enescu și încheind seara cu solo-clarinetistul Aurelian Băcan (membru al cvartetului după cum sigur ați observat). Ne vom hrăni pofta de cultură și cu creații ale lui Dinu Lipatti, Constantin Silvestri, Tiberiu Brediceanu, Vasile Popovici, Marțian Negrea și Adrian Pop.

    Interesante sunt sunt și formulele de prezentare a actului muzical. Vom trece de la solo de pian și pian la patru mâini la voce cu pian și clarinet cu pian. Am păstrat pentru secțiunea de împrospătare și completare a cunoștințelor noastre despre muzică viața de până acum a clarinetistului brăilean din naștere, dar clujean prin adopție, Aurelian Băcan.

    Așa cum am lăsat de înțeles joi, 15 ianuarie, tot de la ora 19, pe baza unui bilet de doar 42 de lei (21 de lei pentru elevi și pensionari), Filarmonica Dinu Lipatti ne invită la o altă manifestare culturală de excepție. Este vorba despre „Odiseea harpei - Alexander Boldachev”, eveniment cultural descris de filarmonica sătmăreană ca „o experiență muzicală amplă, ce pornește de la rafinamentul impresionist și ajunge la muzica de film și reinterpretări moderne ale marilor capodopere clasice”. Dacă la harpă îl vom avea chiar pe ruso-elvețianul Alexander Boldachev, la pupitru îl vom regăsi pe reputatul dirijor ruso-german Serghei Simakov (vezi biografia sa în numărul din 24 mai 2021).

    Boldachev este un harpist de renume internațional, care lucrează în genurile muzicii clasice și pop crossover, improvizator, aranjor și compozitor pentru film și teatru. Profesor invitat la Academia Regală de Muzică, Școala de Muzică Herp Albert din cadrul UCLA și Conservatorul din Milano. Promotor al mărcii italiene „Salvi Harps”, ambasador Bvlgari Swiss Alliance, fondator al Festivalului de Harpă din Zurich și a Zilei Mondiale a Harpei.

    Unul dintre cei mai inovatori și apreciați harpiști ai scenei internaționale, Alexander Boldachev redefinește rolul harpei ca instrument solistic. Virtuoz, vizionar și curajos în abordări, Boldachev transformă harpa într-o veritabilă vedetă, capabilă să traverseze epoci, stiluri și universuri sonore surprinzătoare.

    Programul serii cuprinde  Claude Debussy – „Dans sacru și dans profan pentru harpă și orchestră”, Alexander Boldachev – „Potpuriu de jocuri video pe 8 biți””, John Williams (aranjament Serghei Nesterov) – „Potpuriu Războiul stelelor” și Piotr Ilici Ceaikovski (aranjament Alexander Boldachev) – „Bis – Concert de basm pentru harpă” (inspirații din „Frumoasa din pădurea adormită”, „Lacul lebedelor” și „Spărgătorul de nuci”)

      Aurelian Băcan (autobiografie pigmentată)

    Este solo-clarinetist al Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” începând cu anul 2009, precum și membru al Orchestrei Române de Tineret şi al Orchestrei „Notes & Ties”. S-a născut în Brăila și a venit la Cluj în clasa a XI-a pentru a studia muzica. Interesul lui pentru clarinet nu s-a născut în mod neașteptat, ci a devenit o alternativă într-un moment în care trebuia să se decidă asupra studiului unui instrument atunci când acordeonul nu a mai reprezentat o opțiune care să-i permită să se dezvolte pe plan muzical la el în oraș.

    Aurelian Băcan şi-a început educaţia muzicală la vârsta de şase ani, cu studiul acordeonului, perioadă în care practica și tenisul. Cânta la acordeon mai ales valsuri și tangouri și era la grădiniță când au apărut și primele sale compoziții. „La Școala Populară de Arte «Vespasian Lungu» din Brăila nu puteam să mai rămân foarte mult, așa că mai luam ore de acordeon în particular până când, în clasa a cincea, trebuia să decid în ce direcție vreau să merg. Era o variantă să continui să fac tenis, dar nu aveam fizic de sportiv și atunci mi s-a părut mult mai simplu să fac muzică, deși nu am crescut într-o familie de muzicieni. M-am înscris la Liceul de Arte «Hariclea Darclee» din Brăila însă acordeonul nu figura în grila lor de instrumente. Pianul era prea târziu să îl încep și, ca urmare, am optat pentru un instrument de suflat. Pe atunci nu făceam diferența între aceste instrumente și am ales flautul pentru că doar despre el auzisem. Până la urmă însă, unul dintre profesorii care mă ascultase mi-a recomandat să urmez clarinetul. În clasa a noua am participat la olimpiade și, fiind printre primii în ordinea intrării în concursuri, aveam ocazia să îi ascult pe clarinetiștii care urmau după mine. Îmi plăceau foarte mult cei care veneau din Cluj și m-am interesat imediat cine era profesorul lor. Încă de atunci mă gândeam că în România ar fi imposibil să trăiești doar din compoziție și dacă mă orientam spre clarinet, aveam să beneficiez de mai multe șanse. Așa a apărut dorința să studiez la Cluj”, povestește Aurelian.

    Tânărul spune că a avut noroc cu primul său profesor, Petrică Gogu, șeful Fanfarei Militare din Brăila, care l-a luat sub aripa lui. A fost foarte greu la început și trebuia să depună destul de mult efort până să reușească să scoată „două sunete” dintr-un instrument care îi era aproape necunoscut. „Acest domn profesor a văzut în mine și potențialul pe partea teoretică și m-a susținut foarte mult. În clasa a opta am început să merg și la concursuri și mi-am dat seama că trebuie să mă dedic mult mai mult studiului pentru a ajunge departe. Dacă privesc acum în urmă, pot să spun că a trebuit să mă adaptez unei vieți de «sihăstrie» pentru că am fost nevoit să renunț la multe alte lucruri pentru a ajunge muzicianul de astăzi”, precizează Aurelian.

    În clasa a XI-a a venit la Cluj și mai târziu s-a înscris la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” pentru a urma specializarea Clarinet, după ce ajunsese la concluzia că un dirijor sau un compozitor, trebuie să aibă în spate și o muncă „de teren” pentru a atinge un nivel ridicat de performanță. Studiul unui instrument îi putea oferi asta. „Am terminat facultatea în 2008. În timpul facultății am luat și ore în particular de compoziție cu domnul Hans Peter Türk și țin minte că mi se părea ceva fantastic. Așa am ajuns să progresez și, după licență, am dat la master la clarinet și, din nou, la facultate, la specializarea Compoziție sub îndrumarea profesorului Adrian Pop. În 2009, am intrat în orchestra Filarmonicii din Cluj”, declară Aurelian Băcan.

„Romeo și Julieta”

    Ca pentru orice tânăr aflat la început de drum, așteptările când a intrat la facultate au fost mari și în cazul lui Aurelian. Probabil că parcursul său ar fi fost altul dacă ar fi studiat în străinătate, însă muzicianul nu regretă nicio clipă că a rămas în România. Cum altfel ar fi ajuns să beneficieze de o interpretare în premieră a unei compoziții proprii, pe scena Filarmonicii unde și-a început cariera. „De foarte mult timp mi-am dorit să scriu o astfel de compoziție, dar nu aveam contextul potrivit. În 2013 s-a ivit acest context și, la sfârșitul anului 2014, am terminat lucrarea. Nu am compus-o pentru un anumit scop și nu m-am gândit niciodată că va ajunge să fie cântată. A fost o muncă foarte grea care m-a solicitat emoțional  în primul rând. Dirijorul Theo Wolters a fost de acord să o interpretăm în concertul din 22 ianuarie și nu pot să spun decât că a fost o experiență deosebită. Am mai scris pentru orchestră două lucrări, dar niciodată nu s-au cântat”, precizează muzicianul.

    A fost o hotărâre foarte grea să ia în considerare piesa „Romeo și Julieta”, având în vedere faptul că această temă are deja în spate o serie de capodopere muzicale. Dacă ar fi fost să compună un balet, precizează Aurelian, ar fi trebuit să urmeze destul de strict firul epic al poveștii, dar asta ar fi însemnat poate cel puțin o oră de vizionare. Atunci și-a făcut o imagine a poveștii lui Shakespeare și a privit-o mai mult din perspectiva lui Romeo, astfel încât lucrarea, în cele 20 de minute ale sale, nu exprimă iubirea sau tandrețea, ci zbuciumul și suferința cuplului de îndrăgostiți. Ce-și dorește în continuare Aurelian pentru această compoziție este de fapt ceea ce-și doresc, probabil, majoritatea compozitorilor contemporani: ca lucrările pe care le compun să primească o șansă. „Depinde care este scopul tău ca și compozitor. Adică, ce vrei? Vrei să scrii pentru renumele tău, vrei să scrii pentru oamenii care te ascultă, vrei să scrii pentru compozitorii din breasla ta sau scrii pentru că îți place?. Muzica contemporană este, din păcate, dată la o parte. Nu zic că nu ar fi motive pentru asta, numai că și publicul este de cele mai multe ori reticent și refuză o idee fără a-i acorda o șansă. Eu mai cred că orice operă de artă merită să aibă timpul ei. Dacă ne gândim bine, de-a lungul timpului, oamenii au ascultat de extrem de multe ori Beethoven până când muzica lui a ajuns să fie apreciată la adevărata valoare. Lucrul acesta nu se întâmplă în cazul compozițiilor contemporane. De cele mai multe ori, lucrările de astăzi sunt ascultate o singură dată și foarte rar sunt ascultate și a doua oară”, explică Aurelian.

    În ceea ce îl privește, Aurelian nu se consideră un compozitor erudit, ci un muzician care face muzică și care se inspiră din tot ce îl înconjoară. „Eu cred că fiecare compozitor ar trebui să reflecte în lucrările lui lumea în care trăiește. La noi, acest spirit al vremii este bineînțeles cu totul altul față de acum trei secole, să zicem, când lucrările marilor compozitori erau folosite ca bunuri în societate. Cumva ar trebui reintrodusă această practică și de aceea în muzica pe care o scriu eu sunt foarte multe influențe din muzica rock, pop, jazz, dance. Astăzi, multe lucrări sunt făcute pe fundament științific și nu au neapărat legătură cu simțirea noastră, a oamenilor. Multe dintre ele nu transmit nimic și atunci este normal, ca ascultător, să ai o reacție de respingere în fața lor. În opinia mea, o compoziție este doar o parte dintr-un puzzle care ar fi incomplet fără experiența vieții, fără celelalte arte, sau fără viața însăși”, explică Aurelian.

    Aurelian Băcan a obţinut Premiul I la Concursul de Compoziţie „Alexandru Zirra” (Iaşi, 2010), Marele Premiu la Concursul de Compoziţie „Liviu Comes” (Cluj-Napoca, 2009), Premiul I la Concursul Internaţional „Saverio Mercadante”, în compania trioului Axis Mundi (Bari, 2008), Premiul I la Concursul Naţional de Muzică şi Coregrafie (Braşov, 2003), Premiul III la aceeaşi competiţie (Botoşani, 2002), Premiul III la Concursul Internaţional de Interpretare Muzicală (Tulcea, 2002), Premiul II la acelaşi concurs (2001) şi Premiul I la Concursul Naţional de Interpretare Instrumentală (Brăila, 2000).

    Activitatea sa solistică şi camerală cuprinde concerte în compania Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania”, a Orchestrei Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” a Orchestrei Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă”, a Orchestrei Române de Tineret, precum numeroase recitaluri în ţară şi străinătate, al căror repertoriu se axează îndeosebi pe creaţia secolelor XX şi XXI.

    Opriți războiul!

 

Extracție chirurgicală

     Abia săptămâna viitoare începe campionatul. Presa sportivă care se ocupă de Superligă atinge subiecte în trend pentru această perioadă. Subiecte gen bilanț, statistică, transferuri, cantonamente așa că voi încerca și eu să vă atrag atenția cu ceva. Pentru a nu repeta ceea ce puteți găsi cu ușurință pe internet vă propun un subiect inedit: comportarea echipelor din primul eșalon în ultimele 5 etape disputate în noiembrie și decembrie. Am făcut și un clasament în această privință.

   Sibiu (locul 16 cu 2 puncte) Căderea inexplicabilă a sașilor a început chiar din primele etape. Nici schimbarea lui Măldărășanu cu Dorinel Munteanu nu s-a dovedit a fi mare scofală. Cred că declinul a pornit de la management. Vânzarea unor jucători cheie din fiecare compartiment și neîmprospătarea lotului cu jucători de calitate au produs un vestiar împrăștiat, pigmentat și cu nemulțumirea pricinuită de vântul ce le bătea prin buzunare combatanților.

    Constanța (locul 15 cu 2 puncte) A fost surprinzător și pentru mine să găsesc echipa lui Hagi pe un asemenea loc. Retragerea lui de pe banca marinarilor și promovarea lui Zicu ca A1 părea să fie dacă nu genială măcar inspirată. Acest recul de sfârșit de an s-ar putea să fie decisiv în economia luptei pentru un loc în bătălia pentru titlu.

    Miercurea Ciuc (locul 14 cu 3 puncte) Nou promovata antrenată de Robert Ilyes își datorează poziția precară din clasament tocmai din cauza obiectivului propus. Spre deosebire de o altă echipă sprijinită de Guvernul de la Budapesta (mă refer la Sepsi din Sf. Gheorghe), patronatul din inima secuimii și-a propus să folosească o osatură bazată pe jucători tineri sau mai puțini tineri din Ungaria. Cum era de așteptat, jucătorii folosiți fiind inferior valoric nivelului dezvoltat de fotbalul din Superligă, cei 5-7 titulari și încă vreo trei rezerve născuți în Ungaria, nu au reușit să țină pasul cu restul echipelor și acum se pare că este cam târziu pentru o reorientare.

    Slobozia (locul 13 cu 3 puncte)  Prepeliță și ai lui au pornit ca din pușcă. După 11 etape aveau 18 puncte. În următoarele 10 etape n-au mai obținut decât o victorie în chiar ultima etapă din 2025. Spre deosebire de Botoșani și Pitești, alte două echipe fără pretenții cu debut fulminant de campionat, la Slobozia nu avea cum să țină minunea. Fără lot, fără teren, fără bani, fără suporteri, fără... minunea nu avea cum să țină.

    Metaloglobus (locul 12 cu 4 puncte) Nu totdeauna constanța este un mediu propice. Exemplul este echipa ce poartă numele unei fabrici de jucării, fabrici care poate deveni ușor producătoare de jucării letale. Bucureștenii au obținut rezultate constant proaste. Atât de constant încât a preluat lanterna roșie și nu-i dă drumul la nici un macaz. Teja s-a străduit cât a putut dar nici el nu are valoare de Superligă. Rămâne un foarte bun antrenor secund și cam atât.

    Rapid (locul 11 cu 4 puncte) Dezastruos sfârșit de an pentru rapidiști. Dacă mai adăugăm și ultimul rezultat din Cupa României (înfrângere în fața argeșenilor) avem imaginea unei echipe în degringoladă. Mă mir că mai au parte de stabilitate. Dacă nu încep anul 2026 în forță s-ar putea să auzim de răbufneli atât în vestiar cât și în tribune. Sper că se vor afla din nou în frunte după trei etape.

    Ploiești (locul 10 cu 5 puncte) Chiar dacă nu au decât două înfrângeri (ambele în decembrie) în ultimele 10 etape prahovenii nu se pot lăuda cu un parcurs acceptabil. Frumoasa galerie petrolistă merită mai multă considerație din partea lui Neagoe și ai lui. Să nu-l uităm pe Ciobotariu, cel care s-a aflat la cârmă la începutul acestei ediții de campionat și care nu a obținut rezultate foarte proaste.

    Botoșani (locul 9 cu 6 puncte) Grozav a început Grozavu acest campionat. Le-a cam stricat palmaresul finalul de an dar după primele 16 etape eveau 32 de puncte ceea ce înseamnă o medie de 2 puncte pe meci. Frumos bilanț, chiar total surprinzător dacă ne gândim că pe la sfârșitul primăverii era considerată ca și retrogradată din Superligă.

    Pitești (locul 8 cu 7 puncte) Nici cealaltă surpriză din fruntea clasamentului nu a avut un final de an prea îmbucurător. Totuși se află în prima jumătate a clasamentului. Trebuie să recunoaștem că fostul antrenor al Olimpiei, Bogdan Andone a făcut dovada unui foarte bun strateg, mai ales că meciurile de acasă le dispută tot în deplasare, la Mioveni.

    Dinamo (locul 7 cu 8 puncte) Echipa ce speră să revină în Ștefan cel Mare nu poate nici ea să considere un sfârșit de an benefic, dar la o privire de ansamblu suporterul dinamovist trebuie să fie mulțumit de parcursul favoriților. Rezultatele de pe tabelă și jocul din teren le-au dat satisfacții în primele 21 de etape. Kopic a făcut treabă.

    Arad (locul 6 cu 10 puncte) În ordinea asta inversă a clasamentului textiliștii sunt primii care se pot mândri cu o medie de 2 puncte pe meci în ultimele cinci etape. Per global, cele 32 de puncte acumulate le dă speranțe în lupta pentru un loc sub soarele play-off-ului în ciuda lui Becali și a lui Varga. Va fi greu dar nu imposibil. Să remarcăm că Mihalcea nu s-a sfiit să administreze o înfrângere pe sfârșit de an echipei sale de suflet. 

    CFR (locul 5 cu 10 puncte) Dificilă poteca iarna spre vârful muntelui atunci când vara te-ai lăfăit la soare. Huzureala nu ți-a priit. Nici vizitiul nu prea i-a reușit. Abia spre sfârșit de an venirea lui Pancu a mai șters din păcatele lui Dan Petrescu și Mandorlini.

   Galați (locul 4 cu 10 puncte) Frumos trimestru patru pentru oțelari. Frumos și neașteptat. Laszlo Balint se dovedește un antrenor priceput atunci când este lăsat să antreneze, când i se acordă încredere deplină.

    FCSB (locul 3 cu 11 puncte) Fără acest final de campionat echipa din Berceni s-ar fi pierdut în anonimatul campionatului. Nici așa nu ocupă un loc pe măsura renumelui. Cu cele doar 20 de puncte acumulate în primele 16 etape, nu are decât un total de 31 de puncte cu care ocupă doar locul 9 deocamdată. Prinde oare play-off-ul?

    Craiova (locul 2 cu 11 puncte) Măi, să fie!? Uite-așa s-au cocoțat hăpt în frunte, lideri de sfârșit de an. Să nu uităm că au început cu Rădoi, pe care unii îl regretă, și au terminat cu Coelho, pe nedrept spurcat de aceeași. Ce să-i faci? Ștampila de pe OPAP Arena nu se șterge.

    „U” (locul 1 cu 13 puncte) Mare surpriză mare. Bergodi chiar a făcut minuni. Patru victorii și un meci egal nu pot fi obținute chiar așa ușor. Sabău după reușitele sezoane trecute în acest început de campionat n-a mai dat satisfacție. Se pare că metodele moderne, electronice, ultratehnologizate de urmărire a concepțiilor de joc și modul de aplicare a lor în teren nu sunt pe placul antrenorilor cu concepții stabile chiar dacă se bazează pe experiență (poate tocmai de aceea). Sunt ușor de descifrat și de contracarat. A venit Bergodi și hopa sus.

    Opriți războiul! 

     

     

„Concertul extraordinar de Anul Nou” se întinde pe trei zile

    Astăzi, mâine și poimâine pe scena Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare va avea loc o desfășurare de forțe încântătoare. De forțe ale muzicii, ale basmului vienez, ale sărbătorilor de iarnă, ale perpetuării fericirii în pași de dans și ale speranței. Dar pentru ca invitația să fie completă și directă v-o redăm mai jos sub semnătura direcțiunii instituției sătmărene de cultură:

 

    „Vă invităm să marcăm începutul noului an cu un concert luminos, dedicat tradiției vieneze și farmecului muzicii care definește această perioadă. Sub conducerea dirijorului Jankó Zsolt, orchestra vă va introduce într-o seară plină de ritmuri rafinate, contraste expresive și momente pline de culoare sonoră.

    Invitata serii, soprana Gabriela Iștoc, va aduce o notă distinctă prin interpretarea sa plină de claritate și sensibilitate, completând programul cu eleganță și prezență scenică.

 

    Veți asculta lucrări reprezentative din repertoriul vienez semnate  de Johann Strauss, Josef Strauss, Franz Lehár, Emmerich Kálmán ,lucrări bine-cunoscute și îndrăgite, care transformă concertul de Anul Nou într-o întâlnire muzicală tradițională, plină de vitalitate și culoare.”

    După o asemenea ademenire spre frumos mie nu-mi rămâne decât să vă spun că abonamentul cu nr. 22 vă dă posibilitatea să participați doar la evenimentul de azi, joi 8 ianuarie. Pentru toate cele trei evenimente prețul biletelor este de 63 de lei și acestea se pot procura de la casieria din incinta filarmonicii.

    Deoarece biografia invitaților speciali am redat-o pe această pagină în numerele noastre din 7 decembrie 2020 (Zsolt) și 9 aprilie 2025 (Gabriela) am ales pentru secțiunea de împrospătare a culturii noastre muzicale un subiect care sper eu să vă atragă: muzica vieneză (sursa: Wikipedia).

 Clasicismul vienez 

    Reprezintă un stil muzical dezvoltat la Viena în perioada cuprinsă aproximativ între anii 1781 (anul compoziției de către Haydn a 6 cvartete și al stabilirii lui Mozart la Viena) și 1827 (anul morții lui Beethoven). Compozitorii cei mai reprezentativi ai acestei perioade au fost Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart și Ludwig van Beethoven, strâns legați între ei (Haydn era prieten cu Mozart, Beethoven i-a fost elev). Niciunul nu era originar din Viena, dar cea mai mare parte a activității lor creatoare s-a desfășurat în acest oraș, care datorită operelor lor a căpătat o hegemonie în lumea muzicii.

    După epoca preclasică, reprezentată prin fiii lui Johann Sebastian Bach, în special Carl Philipp Emanuel Bach (1714-1788) și Johann Christian Bach (1735-1782), și prin Școala din Mannheim (Johann Stamitz, 1717-1757; Christian Cannabich, 1731-1798), cei trei mari compozitori ai clasicismului vienez - Haydn, Mozart și Beethoven - stăpânesc și perfecționează diferite genuri muzicale și procedee componistice, de la linia melodică populară, la polifonia barocă. Ei reunesc stilul galant și sentimental al muzicii preclasice cu diverse trăsături ale muzicii germane, franceze sau italiene, într-o mare varietate de creații, caracterizate printr-o înaltă virtuozitate a formei combinată cu dramatismul muzicii. Acest aspect se recunoaște în toate genurile, de la muzica de cameră, în special cvartetul de coarde dezvoltat de Joseph Haydn și sonata instrumentală, la simfonie, concert pentru instrumente soliste și orchestră, operă (de ex. Mozart) sau în muzica religioasă („Requiem”-ul lui Mozart sau „Missa solemnis” de Beethoven), care au devenit modele pentru generațiile următoare. Caracteristic pentru cea mai mare parte a compozițiilor este folosirea în prima mișcare a formei de sonată, nu în manieră schematică, ci într-o mare diversitate a fanteziei creatoare, proprie fiecărui compozitor în parte.

    Pentru această evoluție, Viena oferea în acel timp condiții optimale prin multiplicitatea culturii muzicale, devenind capitala europeană a muzicii. Acest fapt a fost posibil și datorită sprijinului moral și financiar al aristocrației înstărite, protectoare a artelor (de ex. prințul Estherházy sau prințul Lobkowitz). Un rol important l-au jucat așa zisele "Academii", care organizau concerte publice.

    În muzicologia germană există opinii diferite privind perioada istorică și reprezentanții clasicismului vienez. Asfel, Ludwig Finscher limitează clasicismul vienez la operele lui Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart din perioada 1781 până la 1803. Hans Heinrich Eggebrecht documentează prin detalii muzicale amănunțite neapartenența lui Ludwig van Beethoven la clasicismul vienez. Pentru Carl Dahlhaus, clasicismul și romantismul în muzică constituie o singură epocă, epoca clasico-romantică, unitatea între cele două stiluri fiind realizată de Franz Schubert

    Opriți războiul! 

 

 

 

 

 

Fraudă cât Casa Poporului?

     Am să fiu scurt. Cele două extrageri din noaptea de Anul Nou de la „6 din 49” organizate de Loteria Română au fost mistificate? Este cvasiimposibil ca în două extrageri independente patru din numerele extrase din fiecare set de șase numere să fie identice. Așa ceva se poate întâmpla o dată la un catralion (o mie de trilioane sau un milion de milioane sau un trilion de milioane) de extrageri!

    Desigur că este exagerată probabilitatea de unu la un catralion. Posibilitatea de a se întâmpla evenimentul este de 1la 327.973. Adică dacă avem două extrageri pe săptămână asta înseamnă o dată la cu ceva peste 3.153 de ani.

    Opriți Loteria Română și războiul! 

Conferențiarul Varna

    Nici nu știu dacă i-am scris corect numele. Probabil e cu W. Mi-am adus aminte de existența lui pentru că a început să mă doară cubitusul mâini drepte. Sau radiusul? Poate amândouă. E inutil să vă mai spun că radiusul și cubitusul sunt cele două oase ale antebrațului, cubitusul fiind cel mai gros. Oricum internetul nu prea știe să fii existat vreun conferențiar Varna sau Warna. Privirea mea peste umăr se oprește de această dată pe primăvara lui 1962.

    Abia mijiseră primele nuanțe de verde crud pe lunca Târnavei Mari căci noi, cârlanii de la grădinița Emailul Roșu din Mediaș ne-am și dosit săniile, ne-am aruncat mănușile și căciulițele îmblănite și am început să colindăm prin târg. Mai ales că s-a anunțat mare circ mare din care mai țin minte doar pe o doamnă care croșeta cu degetele de la picioare și o balenă uriașă pentru care a trebuit să dau 5 lei ca să o înconjor. M-a impresionat balena. Nu știu cum au conservat-o și plimbat-o prin toată țara dar chiar mi-a făcut mari ochii mei de copil inteligent (cred acum).

    Tot pe acolo era și un linghișpir. Nu știți ce-i ăla? Poate-l știți de „lanțuri” sau carusel. După ce ne-am învârtit noi prin toată piața mare montată de sărbătoare am vrut să ne dăm și în linghișpir dar nu ne-au dat voie. Cică suntem prea mici. Așa că ne urcam pe rampă până pe podium și de acolo săream (circa 1,5m) înapoi pe pământ Și tot așa până oboseam. N-am apucat să obosesc. Când urmam să sar un nerăbdător din spatele meu m-a împins din spate, ghetuțele mi s-au blocat de supraînălțarea ce împrejmuia podiumul și am căzut spre pământ. Am pus mânuțele să nu cad direct în cap și s-a auzit un „trosc”. Atât cubitusul cât și radiusul mâinii drepte sau rupt de-a binelea. Noroc că nu a fost fractură deschisă.

    A doua zi la grădiniță am ajuns cu un ghips imens de la degete până la cot, ghips care mi-a creat un anumit respect printre colegi după ce l-am altoit cu el în cap pe cel care mă împinsese de pe podium. A trecut primăvara. Și vara. La sfatul educatoarei care ținea foarte mult la mine, mama a hotărât să mă dea de la 6 ani la școală. Pe vremea aceea era cvasiimposibil așa ceva dar ea a reușit. A contat foarte mult și faptul că citeam cursiv din colecția „Traista cu povești” și făceam adunări și scăderi până la o sută din cap. Nu-mi impusese nimeni. Era modul meu de a mă juca atunci când eram singur.

    Proaspăt școler, în prima vacanță de iarnă am mers la Petroșani unde aveam câțiva veri de la două mătuși și trei unchi din partea mamei. Mai din joacă mai din hârjoană am început să o alerg pe niște trepte în spirală pe Steluța, frumoasa mea verișoară. Cum fugeam în sus pe trepte m-am împiedicat și am căzut cu brațul pe muchia unei trepte. Din nou „trosc”. După două zile trebuia să înceapă trimestrul doi. Pentru mine n-a mai început. După ce mi-a scos ghipsul n-au trecut decât câteva zile și din nou „trosc”. De data asta mama m-a dus la Cluj, la vestitul conferențiar Varna (sau Warna). Îi țin minte și acum privirea ațintită spre mine atunci când i-am povestit cum mi-am rupt prima oară mâna. Mama era și ea uimită pentru că acasă îi spusesem altceva ca să nu mă certe. Pe atunci nu cunoșteam valoarea adevărului.

    După trei luni în care am stat din nou în ghips nu m-au mai primit la școală pentru că am lipsit o perioadă prea lungă. Nu conta ce știu, conta doar regulamentul școlar. Totuși învățătoarea care prinsese drag de mine i-a spus mamei mele că n-ar fi rău dacă m-ar da la o limbă străină la școală, pentru că altfel m-aș plictisi în clasă, nărav care mai târziu mi-ar putea pricinui multe belele.

    Zis și făcut. Mi-a luat un profesor de casă pentru a buchisi limba germană, limbă din care nu știam o boabă până atunci. Avea ceva curios „profesorul” acesta. Nici nu știu dacă era cadru didactic. Eram vreo șapte-opt copii care eram obligați să vorbim între noi numai în germană. Ceilalți mai știau ceva, dar pentru mine a fost dificil. Din ambiție sau din nu știu ce până în septembrie, colindând cu trupa ba pe la Cetate, ba pe luncă, ba prin atelierul lui cu de toate sau chiar și la muzeu sau cinematograf, am reușit să vorbesc cu lejeritate limba germană. Nu prea am avut habar de gramatica limbii, dar din 15 septembrie m-am ocupat și de asta.

    Germana am cam uitat-o între timp dar cu cubitusul și radiusul n-am mai avut treabă până mai ieri.

    Opriți războiul! 

     

Schimbare de lider

     Ultima etapă din acest an calendaristic a fost pe placul oltenilor. Cu toate că se aflau pe locul patru înainte de începerea jocurilor s-au trezit luni seara că sunt lideri. Asta nu se putea întâmpla dacă cele trei echipe din fața lor nu ar fi pierdut înșir'te mărgărite. Programate vineri, sâmbătă și duminică de la ora 20, ocupantele podiumului au cedat rând pe rând mai pe lipsă de valoare, mai pe prestații slabe, dar și cu intarsii ale justiției (că tot e la modă).

    Noroc cu cele 10 goluri de la Clinceni (5) și din Bănie (5) căci astfel s-a ajuns la 22 de goluri înscrise, adică la o cifră rezonabilă. Per total gazdele, cu cele 15 reușite, au obținut 5 victorii și un egal adjudecân-și astfel etapa: Botoșani - CFR 0-1 pe o ceață să o tai cu bomfaierul (dacă-și mai aduce cineva aminte ce-i ăla); Metaloglobus - Slobozia 2-3 din cauza frigului și a ceții; Oțelul - Argeș 2-1 și se mai contractă topul; UTA - Dinamo 2-0 din lipsă de concentrare; Sibiu - Petrolul 1-1 în singurul meci încheiat nedecis; „U” - Farul 1-0 din rărunchi; FCSB - Rapid 2-1 tensionat dar slab calitativ; Craiova - Miercurea Ciuc 5-0 și hopa sus.

    V-am promis că după cele 21 de etape scurse facem o trecere în revistă a statisticii ce denotă din parcurgerea clasamentului. Nu de alta dar aritmetica nu minte:

    -cele mai multe victorii le au Craiova și Rapid (11), iar cele mai puține Sibiul și Metaloglobus (2);

    - cele mai multe jocuri încheiate la egalitate le au Botoșaniul, Dinamo, Aradul și Ploieștiul (8), iar cele mai puține Slobozia (3);

    - cele mai puține înfrângeri le-au reușit Craiova, Botoșaniul și Dinamo (3), iar cele mai multe Metaloglobus (14); 

    - cele mai multe goluri marcate le are Craiova (37) iar cele mai puține Ploieștiul (16);

    - cele mai puține goluri încasate le are Botoșaniul (15), iar cele mai multe Metaloglobus (46);

    - în cea ce privește golaverajul, extremele acestuia sunt tot cei doi poli ai clasamentului (Craiova și Metaloglobus) cu +17, respectiv -27.

    Opriți războiul! 

Cine-i mic și bea lăptic?

     Lumea fotbalului de la noi este la ora întrebărilor, la ora în care nu se știe cine va hiberna în jilțul rezervat liderului sau care vor fi ocupantele podiumului și în ce ordine. Oricare din primele patru clasate (Rapid, Dinamo, Botoșani sau Craiova) pot ocupa după această a douăzeci și una etapă oricare dintre locurile 1-4. La polul opus, în pivnița cu murături, lucrurile par mai clare în ceea ce privește ocuparea locurilor ce duc în eșalonul doi, zic asta pentru că acolo ordinea nu contează. E prea devreme să tragem concluzii? Așa-i.

    În mod normal după ce s-au disputat două treimi din meciurile sezonului regulat, adică după etapa a douăzecea, ar fi fost interesant să facem un mic bilanț, dar cum avem câteva săptămâni de stat în jurul șemineului ascultând colinzi, sorcove și urări de bine, lăsăm pe mai târziu acest periplu prin intimitățile clasamentului.

    Așadar ultima etapă ne-a adus 17 noi goluri, doar 8 înscrise de gazde, și șase meciuri încheiate  cu victoria uneia dintre combatante, capitol la care oaspeții cu cele patru victorii au lăsat galeriile gazdelor cu un nod în gât. CFR - Miercurea Ciuc 3-1 cu schimb de optică în secuime; Argeș - Botoșani un 0-0 gol de fotbal; Rapid - Oțelul 0-2 în ciuda mea și a FCSB-ului; Petrolul - „U” 0-1 că era musai; Dinamo - Metaloglobus 4-0 reconfortant; Sibiu - Craiova 0-2 cu tendințe spre extremele clasamentului; Farul - UTA 1-1 echitabil; Slobozia - FCSB 0-2 cum era de așteptat.

    Așa cum spuneam ultimele meciuri ale anului se așteaptă să determine cine va pătrunde în Anul Nou ca mecanic de locomotivă și cine va purta lanterna roșie. Credeți că întâmplător am ales metaforele din componența unei garnituri de tren? Să vedem dacă am fost inspirat sau doar egocentric. În plus să remarcăm că în meciurile cheie echipa mai bine clasată joacă în deplasare ceea ce dă o notă de suspans partidelor. Poate doar partida din nordul moldovei să nu respecte această observație.

    Ar mai fi de observat că frigul a mai furat câte jumătate de oră la meciurile de la lumina reflectoarelor și că LPF a programat câte trei meciuri atât sâmbătă cât și duminică: 

    
    FCSB - Rapid (duminică ora 20) Derbiul etapei. Am ezitat între a alege derbiul etapei între această partidă și cea din vestul țării. Doar numărul sensibil mai mare al susținătorilor celor două echipe m-au îndreptat spre Arena Națională. Despre meciul din capitală nu prea ai voie să-ți dai cu părerea pentru că acest tip de meci are caracter special și orice se poate întâmpla. de la o partidă fenomenală până la o banală brichetă orice. Chiar orice;

    Arad - Dinamo (sâmbătă, ora 20) Dacă am spus că pe Arena Națională sunt mai mulți spectatori asta nu înseamnă că la Arad nu se va înghesui lumea. Ne așteptăm la un Mihalcea efervescent și la un Kopic calculat. La un Costache reînviat și la un Cîrjan neîmblânzit. Chiar va fi i întâlnire pe cinste. Voi ține cu textiliștii;

    Galați - Pitești (sâmbătă, ora 17) O partidă pe placul lui Becali. Asta pentru că nu pot câștiga amândouă meciul iar la un egal se pierde un punct în van. Și Daniel Pancu (CFR) mai speră. Statistica îi dă dreptul. Eu aș merge pe jocul mai spectaculos al argeșenilor dar pasa excelentă prin care trec oțelarii s-ar putea să primeze. Nu ratați jocul acesta!

    Botoșani - CFR (vineri, ora 20) Chiar dacă le despart opt locuri în clasament și gazdele sunt mai bine clasate rezultatul final are o doză mare de incertitudine. Gazdele crispate datorită posibilității de a deveni lider de Crăciun, Anul Nou și Bobotează, iar oaspeții crispați de teoreticianul Pancone;

    „U” - Constanța (duminică, ora 17) O partidă așezată. Așezată pe așteptări de-o parte și de alta. Forma bună a „șepcilor roșii” din ultimele șase etape (cinci victorii și un egal) îi arată ca favoriți. Probabil că își vor apropria cele trei puncte. De cealaltă parte constănțenii par o echipă cuminte;

    Craiova - Miercurea Ciuc (luni, ora 20) Ultima partidă din 2025 pare a fi și cea mai dezechilibrată. De la olteni te poți aștepta la orice și dacă ciucanii vor juca așa cum au evoluat în ultimele 20 de minute în Gruia am putea prevedea o surpriză. Interesant este că în acele ultime 20 de minute echipa din secuime a avut pentru prima oară în teren mai puțin de 4 jucători din Ungaria. De fapt au fost doar doi;

    Sibiu - Ploiești (duminică, ora 14) Dacă nu voi fi interpretat că răutăcios aș putea denumi această partidă ca „duelul amărâtelor”. Un meci de la care nu mă aștept la prea mult fotbal. Probabil cnutul lui Dorinel Munteanu va avea sfârcuri cu alice de plumb care să lase urme pe trupul leneș al gazdelor și astfel să depășească o altă blazată a campionatului;

    Metaloglobus - Slobozia (sâmbătă, ora 14,30) Cenușăreasa etapei. Oaspeții se îndreaptă spre a zecea înfrâmgere consecutivă. Se pare că vizitiul din Bărăgan a cam scăpat hățurile din mână și se concentrează acum pe altă tracțiune bălegoasă. Încărcat de noroaie va fi și terenul de joc. Prilej pentru făuritorii de jucării să mai adune trei bănuți în punguța cu doar 11 asfel de monede.

    Opriți războiul!