O nouă provocare pentru melomani: ZMS

     Zilele Muzicale Sătmărene revin pentru a patruzeci și opta oară în atenția celor pasionați de muzica de cea mai bună calitate. Joi, 9 octombrie ora 19, Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare pornește la drum cu un „Concert simfonic de deschidere a Festivalului ZMS”. Invitații acestei prime seri sunt dirijorul Chih Yuan Michael Chang, născut în Taiwan, și pianistul Andrei Licareț.

    Programul serii conține „Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră” în do minor al lui Serghei Rahmaninov și „Simfonia a III-a - Renana” în mi bemol major a lui Robert Schumann. Cu alte cuvinte ne oferă o călătorie de la lirism și tandrețe către vibrație și noblețe. Pentru acest concert sunt valabile atât abonamentele cât și biletele procurate de dumneavoastră

    Salut pe această cale aprecierea unor site-uri sătmărene pentru ideea mea de a face cunoscută biografia personalităților din lumea muzicii care ne fac onoarea de a evolua pe scena celei mai apreciate instituții de cultură sătmărene în lumea largă. Acest „ajutor” pe care mi l-au oferit îmi dă posibilitatea să diversific secțiunea din această pagină dedicată aprofundării și/sau reîmprospătării cunoștințelor muzicale ale cititorilor noștri. Așadar pentru astăzi vom povesti despre pianistul bucureștean Andrei Licareț și despre Simfonia a III-a a lui Schumann.

Andrei Licareț 

     Unul dintre vârfurile generației sale, s-a născut pe 11 septembrie 1982 la București, într-o familie cu tradiții muzicale. De altfel, primele lecții de pian i-au fost predate de tatăl său, celebrul Nicolae Licareț, pentru ca mai apoi să aprofundeze studiul acestui instrument în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, unde i-a avut mentori pe Dana Borsan, Viniciu Moroianu si Dan Dediu, cu ultimul abordând compoziția.

    În paralel cu studiile la Conservatorul bucureștean, dar și după  finalizarea acestora, s-a perfecționat la alte prestigioase instituții muzicale europene precum Universitatea “Mozarteum” din Salzburg sau Universitatea “Peabody” din Baltimore.

    Laureat al multor concursuri prestigioase, din care pot fi amintite Concursul de pian “Yamaha”, Concursul Internațional “Jeunesses Musicales” sau Concursul Internațional “Lory Wallfisch”, și-a inceput de timpuriu activitatea concertistică, având deja numeroase apariții pe scene de primă mărime din țară si din străinătate, atât in recitaluri cât și alături de orchestre prestigioase aflate sub bagheta unor dirijori ca Horia Andreescu, Jin Wang, Cristian Mandeal, Arie Vardi ș.a.

    Apreciat deopotrivă de public și de specialiști, reputatul pianist abordează un repertoriu vast și complex ce l-a impus deja în lumea muzicală și îl plasează printre muzicienii cu reale posibilități de realizare a unei cariere deosebite.

     Simfonia nr. 3 în mi bemol major (sursa Wikipedia)

    Cunoscută și sub numele de Simfonia Renană, este ultima simfonie compusă de Robert Schumann, deși nu ultima publicată. A fost compusă între 2 noiembrie și 9 decembrie 1850 și a avut premiera pe 6 februarie 1851 la Düsseldorf, dirijată chiar de Schumann, și a fost primită cu recenzii mixte, variind de la laude fără rezerve până la nedumerire. Cu toate acestea, potrivit lui A. Peter Brown, membrii publicului au aplaudat între fiecare mișcare și mai ales la sfârșitul lucrării, când orchestra li s-a alăturat pentru a-l felicita pe Schumann strigând „ura!”.

    De-a lungul vieții sale, Schumann a explorat o diversitate de genuri muzicale, inclusiv muzică de cameră, vocală și simfonică. Deși Schumann a scris o simfonie incompletă în sol minor încă din 1832–33 (din care prima mișcare a fost interpretată de două ori, fără prea mult entuziasm), a început să compună serios pentru genul simfonic abia după ce a primit încurajarea soției sale, în 1839.

    Schumann a obținut rapid succes ca și compozitor simfonic în urma debutului său orchestral cu Simfonia I, compusă în 1841 și a avut premiera la Leipzig, sub bagheta lui Felix Mendelssohn. Lucrarea care avea să fie publicată ulterior ca Simfonia a IV-a a fost, de asemenea, terminată în 1841. În 1845 a compus Simfonia în Do major, care a fost publicată în 1846 ca nr. 2 , și, în 1850, Simfonia a III-a. Până la sfârșitul carierei sale, Schumann compusese un total de patru simfonii.

    Numerotarea publicată a simfoniilor nu este cronologică deoarece Simfonia a patra din 1841 nu a fost bine primită la premiera de la Leipzig; Schumann a retras partitura și a revizuit-o zece ani mai târziu la Düsseldorf. Această versiune finală a fost publicată în 1851, după publicarea Simfoniei „Renană”.

    Simfonia este compusă pentru două flaute, două oboaie, două clarinete în si bemol, două fagoturi, patru corni francezi în mi bemol, două trompete în mi bemol, trei tromboane, timpane și coarde.

    Într-o reprezentație tipică, această simfonie durează aproximativ 33 de minute.

    Opriți războaiele!