duminică, 23 februarie 2014

Cu racheta prin America de Sud

   Irina Begu, căci despre ea va fi vorba în cele de mai jos, ascunsă de penițele bravilor noștri comentatori sportivi şi-a ales să-şi petreacă un februarie estival în America de Sud. A dat "brrr" pe "uff" şi neaua pe nisip. Poate că nu i-ar fi stricat nici puţină distracţie dar Irina noastră s-a dus la muncă. S-a dus să câştige bani şi turnee. Deocamdată a luat un singur titlu pe acolo.
   Din 16 februarie şi până astăzi, 23 februarie, maratonista noastră a jucat nu mai puţin de 11 jocuri oficiale în turnee WTA din care a pierdut numai unul. Şapte meciuri de simplu din care a câştigat şase şi patru de dublu. În calificări la Rio de Janeiro le-a învins la simplu pe Perez (Venezuela) şi Ce (Brazilia), iar pe tabloul principal a dispus de King (SUA) şi Cepede Roig (Paraguay) fiind învinsă în sferturi de Pereira (Brazilia). Tot la Rio în proba de dublu a cucerit trofeul alături de argentinianca Irigoyen după patru meciuri în care le-a avut ca adversare pe Cadantu (România) - Soler Espinosa (Spania) în turul întâi, pe Babos (Ungaria) - Gajdosova (Australia) în turul secund, Zahlavova Strykova - Zakopalova (ambele Cehia, ultima fiind partenera de dublu cu care Niculescu a făcut furori în acest început de an) în semifinale şi Larsson (Suedia) - Scheepers (Africa de Sud) desfiinţate în finală cu un rezultat greu de anticipat: 6-2, 6-0.
   De ieri, imediat după finala câştigată, şi-a strâns bagajele şi fără surle şi fără trâmbiţe (surlaşii şi trâmbiţaşii hodineau bine-mersi cu gândul la derbi de România) s-a mutat la Florianopol unde gazdele, înţelegătoare, au aşteptat-o reprogramându-i primul meci din calificări ce ar fi trebuit să se dispute ieri în timpul finalei de dublu. Dar asta înseamnă ca din nou să joace două meciuri într-o zi. Noroc cu ploaia care îi mai acordă un răgaz să-şi tragă sufletul. În primul meci o conduce cu 6-2, 5-1 şi 30-0 pe Alves (Brazilia) şi va trece în ultimul tur de calificare de van Uytvanck (Belgia). Sâc!
   Este înscrisă şi la dublu unde o va avea parteneră pe Solovyeva (Rusia). Recunosc că de unele jucătoare aud acum pentru prima oară dar totuşi sunt turnee WTA.

Niciun comentariu: