miercuri, 2 iulie 2025

În așteptarea desfătării

    Mai sunt doar câteva zile, șapte pentru cei ce citesc vineri această Caricatură, și începe o nouă ediție a iubitului nostru campionat de fotbal. Se pare că tot Superliga se numește, deoarece sponsorul nu pare să se fi schimbat. Cel puțin până nu hotărăsc legiuitorii altfel. Presiunea e mare la Casa Fotbalului și suntem departe de a intui deznodământul. Pe vremuri erau prea mulți bani, acum au cam dispărut. Să fi dispărut în interesul fotbalului...? Până avem niște răspunsuri și un nou început hai să ne mai uităm un pic în ograda fotbalului mare.

    S-au încheiat grupele Campionatului Mondial al Cluburilor. Chiar și optimile s-au încheiat. Astăzi, vineri, încep sferturile. Din grupe s-au calificat toate cele patru echipe braziliene și 9 din cele 12 echipe europene. Au mai urcat treptele optimilor două echipe din America Centrală și de Nord și una din Asia. În sferturi au pătruns cinci dintre reprezentantele bătrânului continent (nu știu de ce i se spune așa deoarece toate cele șase continente s-au format în același miliard de ani). Celelalte trei echipe reprezintă Brazilia (2) și Asia (Arabia Saudită). În grupe s-au marcat 144 de goluri în 48 de partide, iar în optimi media de goluri pe meci a crescut la 3,625.

    Pentru sferturi ne așteaptă două dueluri europene (PSG - Bayern și Real - Dortmund), în timp ce brazilienele se împart pe ce au mai rămas: Palmeiras cu Chelsee, iar Fluminense cu Al Hilal. Interesant este că doar patru din cele opt câștigătoare de grupe se regăsesc în sferturi. Reprezentanta Asiei chiar a demonstrat un fotbal interesant, bazat pe apărare și eficace pe contaatac. Câte echipe se pot lăuda că au înscris 4 goluri în 130 de minute lui Pep Guardiola?

    O observație din cele vreo 20 de jocuri pe care le-am urmărit ar fi faptul că au lipsit duelurile foarte dure. S-a jucat fotbal de calitate, în cea mai mare parte factorul cumsecădenie fiind respectat. Au fost și excepții, dar linia generală a fost etica. Probabil acesta este și motivul pentru care s-au înscris atâtea goluri, unele dintre ele chiar capodopere. La noi în campionat media de goluri este de circa 2,2 goluri pe joc și numărul de întreruperi ale jocului este imens. La Campionatul Mondial al Cluburilor au fost cazuri în care jucătorii care urmau să intre pe teren pentru schimbare au stat, fără să exagerez, și câte 5 minute așteptând să se întrerupă jocul Ex: Foden de la Manchester City în meciul cu Al Hilal a așteptat la mijlocul terenului din minutul 94 până în minutul 100 să-l înlocuiască pe Rodri.

    Opriți războiul! 

     

 

     

     

     

Niciun comentariu: