miercuri, 7 septembrie 2011

Informaţia Zilei în peisajul media naţional


Informaţia Zilei reprezintă în ultimii doisprezece ani unul dintre cele mai puternice cinci ziare ale presei locale din întreaga ţară. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu termenii tehnici explicitez termenul presă locală ca fiind presa care se distribuie cu precădere pe teritoriul unui singur judeţ.

Trecând la cifre, conform Biroului Român de Audit al Tirajelor (BRAT), Informaţia Zilei s-ar afla pe locul trei la nivel naţional în ceea ce priveşte tirajul brut pe primele opt luni ale anului în curs cu o medie de 14 430 de ziare pe zi. Pe primul loc în această privinţă se situează cotidianul Unirea (jud. Alba) cu 21.063 de ziare zilnic, iar pe locul doi se situează jud. Arad prin cotidianul Jurnal Arădean cu o medie zilnică de 18.456 de copii (ziare). Nu cred că ar fi lipsit de interes să amintesc şi celelalte cotidiene din ţară care au un tiraj brut de peste 10.000 de exemplare: Renaşterea Bănăţeană (jud. Timiş) - 13.320, Jurnalul Bihorean - 13.281 şi Bihari Naplo cu 13.018 copii zilnice.
Dacă am extinde un pic acest top al cotidienelor plătite şi asupra acelora care au ca principală arie de distribuţie un judeţ, dar se extind şi asupra judeţelor limitrofe, aşa numitele ziare regionale, doar un singur cotidian ar pătrunde în topul celor mai de sus, în speţă Gazeta de Sud (în principal în jud. Dolj), cu un tiraj brut mediu în primele opt luni ale anului în curs de 20.033 exemplare.
La o privire mai atentă se observă că presa locală este mai puternică în Ardeal (aici am inclus şi ţinuturile Banat - Crişana - Sătmar) şi cu precădere în vestul ţării, în comparaţie cu alte zone geografice ale României. Dintre centrele puternice economic (între care nu îndrăznesc să includ şi judeţe ca Satu Mare sau Alba) din Ardeal lipseşte Clujul şi Braşovul. Dacă despre Cluj se poate spune că după căderea Caritasului lui Stoica presa locală scrisă nu a consemnat nici un cotidian care să depăşească 5000 de exemplare, cititorii acestui judeţ fiind conectaţi mai mult la presa centrală şi presa locală audio-vizuală, despre Braşov se poate scrie că din acest punct de vedere este în cădere liberă. Aici mă refer la Transilvania Expres care din al doilea cotidian local al ţării a ajuns la un tiraj de doar 6426 de exemplare, iar concurentul său, Monitorul Expres nu are decât 1935 de bucăţi. Totodată nu se regăsesc în acest top alte centre puternice ale ţării precum Iaşi, Constanţa, Prahova sau Bacău.





Niciun comentariu: