miercuri, 31 august 2011

PR sau Marketing.

Relaţiile publice au un rol deosebit în strategia de dezvoltare şi supravieţuire a oricărei companii. În condiţii de criză rolul lor creşte exponenţial. Una din metodele utilizate cu precădere în România este de a implementa în mintea clienţilor sau a partenerilor faptul că firma/instituţia/brandul lor există şi ce noutăţi au mai scos pe piaţă, ce oportunităţi au aceştia apelând la serviciile lor. Dacă se poate acest lucru fără bani atunci e perfect.

Ca atare au fost aleşi oameni comunicativi, isteţi, cu voce plăcută, li s-au administrat nişte cursuri în domeniu, după care au fost instalaţi în birouri PR, cât mai departe şi cu cât mai puţine interferenţe de/cu cei de la Marketing.

Noi, suporturile de publicitate, "suportăm" din partea acestora un tir de comunicate de presă care, după spusele lor, sunt în interesele cititorilor/ascultătorilor/plasmaspectatorilor noştri. Uneori sunt îmbrăcate în campanii sociale, dar nu cumva să le lipsească sigla/logo-ul/sloganul de pe machetă/spot.

Presa naţională în general este băgată în seamă (se trece pe la casieriile lor) pentru că nu-i bine să-i superi pe moguli, dar presa locală are parte doar de firimituri din când în când şi pentru asta noi, presa locală, suntem de vină. Dacă nu am accepta să le publicăm toate mofturile sosite sub formă de "comunicat/declaraţie de presă" decât la preţurile de publicitate (recomand pentru aşa ceva o creştere a tarifului de rate-card de 20%) atunci ne-am putea aşeza la masa negocierilor. Dacă politica de redacţie prevede informarea publicului despre anumite evenimente/soluţii/oportunităţi vă recomand, cum mai facem şi noi uneori, descrierea acestora fără a da nume concrete de firme/instituţi.




Un comentariu:

Anonim spunea...

maiculita maica cum terci *treci mata de la sport la alte cele serioase....