Chiar dacă Satu Mare nu se află tocmai la Cerno More (Marea Neagră), am forțat un pic titlul acestui articol în speranța că deplasarea extrem de reușită a unui grup de sătmăreni în Cerno Gore (Muntenegru) să fie luată ca exemplu pozitiv pentru toți cei cărora li s-a cuibărit în gânduri ideea că excursiile sunt periculoase. Mult mai periculos este să treci pe trotuar pe sub streașina clădirii de la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân cu Decebal decât să te urci în autocarul agenției de turism Accord BT. Tamas Pop și Dezso Ary sunt adevărați șoferi profesioniști dovedindu-și măiestria și cunoașterea cu precizie a posibilităților autocarului pe străduțele înțesate cu mașini parcate mai mult sau mai puțin regulamentar printr-un Belgrad apăsător.
Mă furnică și pe mine accidentul recent din Muntenegru dar nu cred că amploarea care i s-a dat nu va avea repercusiuni asupra curiozității românilor de a vedea fenomenele naturii la fața locului, de a atinge Turnul din Pisa, piramidele egiptene sau de a se plimba prin Machu Picchu sau pe Zidul Chinezesc. Sau, vorbind direct de Muntenegru, de a vedea la fața locului măreția canionului Tara (cel mai adânc din Europa), atipica plajă a Budvarului (capitala turismului muntenegrean), grandiosul golf Kotor (înscris în patrimoniul UNESCO) sau maiestuosul Durmitor (parc național ce rivalizează cu Piatra Craiului de deasupra Zărneștiului nostru).
Serbia. În '90, când mă indreptam către CM de fotbal din Italia am trecut pentru prima dată prin Belgrad. Zilele trecute m-am aflat pentru a doua oară. A regresat. Nu numai Belgradul a regresat ci întreaga Serbie a regresat. Pârloagă după pârloagă defilau prin fața parbrizului ce se deplasa cu 90 de km/h. Din când în când depășeam câte un hârb de prin anii '90. Și mai rar eram depășiți de câte o limuzină de la începutul mileniului. În capitală doar oamenii sunt calzi. Totul era vechi. Războiul lăsase crevase adânci atât în infrastructura orașului cât și în administrarea acestuia. Parlamentul, Palatul Regal, Teatrul Național, Biserica Sf. Sava, Cetatea Kalemegdan... toate rămase țintite în timpul sfărșitului de mileniu doi precum cuiul din grinda bunicii în care-și atărna oglinda. Of! Războiul ăsta...
Muntenegru. Cu o populație de aproape două ori mai mare decât județul nostru și cu un teritoriu preponderent montan, acoperit în proporție de peste 60% de păduri și 15% de piatră, Muntenegru are o bogăție de neprețuit: oamenii. Întreaga planetă ar putea învăța ce este aceea civilizație de la muntenegreni. Nu țin degetul mic ridicat când beau cafeaua dar au un bun simț natural ce nu te poate lăsa indiferent. Nu se spală pe mâini după ce dau noroc dar nu știu să ridice din umeri. Nu se ploconesc să te salute dar ție îți oferă cel mai bun pat al său pentru odihnă. Au o țară frumoasă. Aproape la fel de frumoasă ca și România, dar mult mai bine instrumentată.
Croația. Dubrovnik-ul este primul pământ croat pe care am călcat. Chiar dacă în '90 m-am plimbat prin Zagreb era altceva, era Zagrebul Jugoslaviei, era Zagrebul beligerant. Nu vă voi spune despre Cetatea Medievală, Catedrala, Biserica Sf. Vlaho, Turnul cu Ceas, Palatul Rectorului, Fântâna Onofrio, Mănăstirea Franciscană sau Palatul Sponza. Vă invit să vă dați singuri cu părerea. În schimb vă spun ce-am pățit la graniță. În spatele nostru la hotar sosise un microbuz cu numere de Austria. Șoferul acestuia, grăbit, încearcă să bage în mâinile vameșului (muntenegrean sau croat, nu mi-am dat prea bine seama) actele proprii pe motiv că este din comunitatea europeană. Elegant și fără patimă acesta îi răspune arătând către autocarul nostru: "Și ei!".
Slovenia, cea mai dezvoltată țară din vechiul colier metalic comunist ne-a arătat ce înseamnă să prețuiești frumusețile patriei. Splitul, călcat puternic de civilizația romană, ne-a impresionat cu Mausoleul și Palatul Diocletian ale cărui ziduri mai că se scaldă în valurile mării ca apoi să se piardă sus, pe coastă, în pădure. Poarta de Aur și Statuia lui Jupiter, din care n-am văzut decât o unghie de mărimea unui cap de capră pe care am atins-o și eu ca toți cei care stăteam la coadă fără să știu pentru ce (statuia era în restaurare), erau alte mărturii ale trecutului latin al coastei dalmate. Plitvice, o rezervație naturală impresionantă în care cascadele formează o adevărată dantelă pe mai multe nivele deasupra și dedesuptul celor 16 lacuri. Postojna, o peșteră care impresionează ochiul cu aceeași intensitate ca și Peștera Urșilor din Munții Bihorului doar că pentru mult mai mult timp. Vizita se face în principal printr-o călătorie cu trenulețul de vreo 50 de minute.
Ungaria. Popas la Balaton. Un Balaton căruia îi lipsește efervescența anilor trecuți. Un Balaton cu turiști din ce în ce mai puțini și cu o apă din ce în ce mai contaminată. Noroc pentru Ungaria că a apărut Hajduszaboszlo cu apa sa vindecătoare. Budapesta rămâne una dintre cele mai frumoase capitale ale Europei.
Gruiță Ienășoiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu