joi, 30 mai 2024

Favorizarea infractorilor

     Avem amenzi cu mult sub valoarea necesară pentru a intimida pe cei care încalcă legile cu bună știință. Ba chiar unii își pun deoparte banii care trebuie plătiți pe amenzi pentru că, oricum, profitul lor este mult prea mare față de mizilicul din chitanță. Da de fapt de ce să mai plătească amenda? Oricum statul nu prea are măsuri coercitive decât pentru sărmanul care a depășit viteza cu 10 km/h. Pentru restul există și buzunare deschise.


    Avem chichițe judecătorești mult prea permisive pentru a face scăpați infractorii. Așa-zisele încălcări ale procedurii au devenit un instrument mult prea uzitat, mult prea invocat și adeseori aceste încălcări se fac cu bună știință de cei implicați pentru că și ei au buzunare.

    Avem avocați pușlamale care fac orice matrapazlâc pentru a-și salva clienții infractori. Tagma asta a avocaților dedicați răului ar trebui stârpită. Nu mă întrebați cum căci nu sunt de specialitate. În general infractorii au mai mulți bani decât ceilalți, păgubiții. Dacă statul este cel păgubit atunci nici nu mai contează. Ați auzit vreodată ca statul să dea șpagă? Nu. El dă doar legi care încurajează mita. Avocații au înlocuit plicurile cu conturile bancare și buzunarele cu portbagajele.

    Avem „oameni de afaceri” care fac afaceri numai cu statul. În detrimentul acestuia. În trecut i-am denumit, impropriu zic eu, „băieții deștepți” ai economiei românești. Acum ne uităm spre ei de jos în sus. Majoritatea s-au aciuat în Casa Poporului și au creat un areal imunitar în jurul lor care depășește cu mult puterea de acaparare a tentaculelor legilor corecte. Atâtea cât sunt ele. Care n-au încăput acolo s-au dus, că lumea-i largă. Și primitoare. Chestia e că s-au dus cu tot cu bogățiile însușite ilegal. Cum naiba să nu-i primească „democrațiile” din Italia, Franța (mai nou Malta), Spania, Grecia, Marea Britanie... că și acolo sunt buzunare. Credeați că numai la noi?

    Avem infractori printre cei care fac legile. Sunt de notorietate câțiva miniștri ai justiției care au crezut că prostesc poporul cu legi pe față favorabile infractorilor. Ăia n-au reușit. Dar ceilalți? Ceilalți care una spun și alta legiferează? Dar ceilalți care inventează și ascund legi care le favorizează afacerile de famile? Că de(!), ei n-au voie să aibă afaceri personale.

    Avem infractori cu mai multe drepturi decât cei ce nu încalcă legea. Câți oameni ai străzii au o perină sub cap? Câți copii din mahalale au un televizor pentru desene animate? Câți muncitori din societățile comerciale cu capital străin își pot permite un concediu în afara propriei gospodării? Câți angajați au la cheremul lor oameni în Parlament și Guvern care să le satisfacă capriciile? Infractorii au. Chiar și cei închiși au. Mai ale dacă sunt „închiși” la domiciliu.

    Avem coloraturi politice la Curtea Constituțională. Aici nu mai e nimic de comentat. Totul e pe față. Cred că de fapt aici este scorbura tuturor relelor. Sau măcar a celor mai multe și mai apăsătoare dintre ele.

    Avem biserici care iartă criminali chiar dacă se știe că de meteahna asta nu te vindeci. Acesta este un subiect sensibil. Am promis că o să-l dezvolt odată. Nu acum pentru că am nevoie de un spațiu mai larg și mai multă liniște în creier.

    Uite așa apar justițiarii. Ș-apoi vai de noi. Deocamdată să oprim războaiele fără să dăm câștig de cauză uzurpatorilor!

miercuri, 29 mai 2024

A venit vara

     Sau copt vișinile deci a venit vara. Știați că vișinile sunt vișinii? Ca și inima mea. S-a mai dus o ediție de campionat. Rapidulețul meu m-a purtat de pe Vârful Moldoveanu până în groapa de gunoi a Voluntariului. Din mlaștinile tenebroase spre vărsare ale Jiului până pe diadema de pe fruntea Sfinxului carpatin. Și-apoi iarași m-a scurs spre pieptul înnobilat cu floră și faună a mândrei Românii până la alte tipuri de gunoaie, cele care infectează clădiri precum Casa Poporului, Palatul de Justiție sau Casa Fotbalului.

    Chiar dacă până la urmă campioana s-a decis la o diferență un pic mai mare decât un joc (3,5p) se poate spune că FCSB a dominat cu autoritate acest campionat. Faptul că a devenit campioană cu trei etape înainte de încheierea campionatului arată forța de care a dispus echipa din Berceni cu sediul central în Pipera. Nu vreau să intru în jocul speculațiilor de genul „care ar fi cel mai ușor/greu adversar din preliminariile Ligii Campionilor?”. E un spațiu pe care nu vreau să-l abordez. Îl las celor care pentru un număr cât mai mare de „vizitatori” se joacă cu mintea cititorului, habar neavând despre loturile echipelor implicate sau despre situația lor internă. Doar poziția de pe un clasament aleatoriu sau după performanțele lor anterioare nu sunt suficiente elemente pentru a-ți face o părere. Cert este că în această vară FCSB v-a mai disputa cel puțin șase jocuri. Noi îi dorim să le câștige pe toate, sau măcar să se califice în turul următor de fiecare dată. Am fi mândri să mai avem o echipă în grupele Ligii Campionilor. Va fi greu dar nu imposibil!

    A doua laureată a acestei ediții de fotbal românesc este o echipă venită din liga secundă. O echipă care cu toate că meritul sportiv i-ar fi dat drept de participare în primul eșalon din țara noastră, niște neaveniți din acele clădiri despre care vă povesteam în șapou, în primul rând din cea a FRF-ului (Casa Fotbalului) i-a interzis acest lucru. La UEFA (mai pe românește UAEF, adică Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal) lucrează oameni cu un IQ un pic mai ridicat și i-a dat drept de joc în preliminariile cupelor europene. Mai exact în turul doi al celei de-a doua competiții europene, Liga Europa. Corvinul Hunedoara, căci despre ea este vorba are asigurate cel puțin patru jocuri în această vară europeană. Bineînțeles că îi doresc să ajungă în grupele europene. Dacă nu în Liga Europa măcar în Liga Conferinței. Proaspătul cetățean de onoare al municipiului Hunedoara, Florin Maxim, ar avea o cotă de piață imensă dacă ar reuși o asemenea performanță cu echipa al cărei antrenor este. Baftă!

    CFR Cluj și Universitatea Craiova sunt reprerzentantele noastre în cea de a treia competiție europeană din această vară. Pentru ele orice pas greșit în dublele confruntări înseamnă vacanță. Dacă CFR-ul a avut un sfârșit de play-off furtunos cu cinci victorii în ultimele cinci etape (revenirea lui Dan Petrescu fiind decisivă) ne dă cele mai întemeiate speranțe pentru pătrunderea în toamna europeană, echipa din Bănie a tremurat până la a douăsprezecea lovitură de la 11m pentru departajare din barajul (pe undeva impropriu) pe care l-a disputat cu „U” Cluj. Oltenii au darul divin de a fi în același timp capricioși și performanți, îngâmfați și huiduiți, truditori și laureați sau leneși și perdanți.

    Sfârșitul de săptămână care a trecut a consființit și rămânerea în prima ligă a echipelor Dinamo (după 0-0 la Miercurea Ciuc) și Botoșani (după 1-0 la Mioveni) după niște jocuri care s-au aflat mai mult sub semnul hazardului decât al valorii. Mă bucură totuși că în ambele cazuri vor evolua în prima ligă sezonul viitor echipele care au mai mulți suporteri.

    S-a disputat în această perioadă și primul tur al meciurilor de baraj pentru promovare în liga a doua națională. Nu prea mai are importanță pentru noi din moment ce nici o echipă sătmăreană nu s-a aflat printre protagoniste. De remarcat că cele două reprezentante ale seriei noastre, au fost trimise brutal acasă. Harababura din Casa Fotbalului a adus multe confuzii în întreaga țară în ceea ce privește retrogradarea din Liga 3.

    Noroc cu Răzvan că mi-a adus aminte. Cum care Răzvan? RG-le. Era să închei această „Caricatură” fără să spun nimic despre finalele europene. Cum zicea și Florin Mureșan este anul surprizelor, echipa din Bergamo a blocat recordul „farmaciei” din Leverkusen, miercuri omonima din Pireu a echipei noastre fanion le-a creat fiori cu broboane florentinilor iar, cea mai ruptă de conservatism finală a fost cea de la baschet unde „toți atenienii” sau „întreaga Atenă” (cam așa s-ar dezambiguiza numele Panathinaikos) i-au luat la drahme puține pe coloșii din Madrid.

    Tot Madridul va disputa și finala Ligii Campionilor la fotbal. De data asta, zică lumea ce o vrea, eu merg pe piciorul lui Jude, doar nu degeaba unul din refrenele de pe Giulești declamă „...Rapid, Rapid, Real, Real...!”. Borussia din Dortmund (BVB - 09) să mai aștepte.

    Opriți războaiele!

     

marți, 28 mai 2024

„Muzica desenelor animate” în P-ța Libertății de „Ziua Copilăriei”

    Era de așteptat ca „Ziua copilăriei”, mai cunoscută de noi, plebea, ca „Ziua copilului”, să reprezinte un punct de interes pentru întreaga mișcare culturală a județului. Și nu numai culturală. Pe lângă manifestările organizate de casele de cultură de pe întreg teritoriul județului nostru alte diferite cluburi sportive, ONG-uri și chiar societăți comerciale au inițiat activități care să lumineze ochișorii micilor noatre odoare, să îmbujoreze obrajii vlăstarelor la propriu și la figurat, să transfere bucurie și încredere celor care mâine vor reprezenta talpa, membrele și capul județului.

    Normal că și „Filarmonica de stat Dinu Lipatti”, cea mai cunoscută instituție de cultură sătmăreană pe meridianele lumii, s-a raliat acestui demers și a pregătit, ca de fiecare dată, un concert specific acestora sub titulatura „Muzica desenelor animate”. Deci vineri, de la ora 19, în parcul din P-ța Libertății, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Dinu Lipatti, la pupitrul căreia se va afla mai vechea noastră cunoștință, maghiarul Werner Gábor (pentru biografie vezi numărul nostru din 17 iunie 2021; pe de altă parte cer scuze maestrului pentru că în urmă cu două săptămâni am specificat că ar fi austriac) și având ca invitați două voci binecunoscute de la „Opera maghiară” din Cluj: soprana Modra Noémi și basul Tamás Ottó Peti, ne va oferi un spectacol dedicat mirificii lumi a copilăriei. Biografiile celor două timbruri vocale le găsiți mai jos, în zona de îmbogățire a culturii noastre muzicale.

    Intrarea, după cum era de așteptat, este liberă, iar programul conține muzica din filmele și serialele dragi copiilor noștri și nu numai lor: Batman, E.T. extraterestrul, Albă ca zăpada, Zorro, Harry Potter, Hook, Avatar, Mulan, Sivatagi spectacol, Transformers, Înapoi în viitor, Thor, Tom și Jerry, Aladdin, Shrek, Regele leu, Frozen, Pocahontas și Barbie: dansează noaptea. Abia aștept să văd reacția copiilor la întâlnirea cu personajele lor dragi, dar mai ales reacția lor la ăntâlnirea cu muzica de calitate. Nu vă ascundem că printre copii vor mișuna în carne și oase toți acești eroi de film.

Tamás Ottó Peti     

    S-a născut la Târnăveni, pe data de 9 iunie 1992. A studiat la Liceul Teologic Reformat din Cluj-Napoca între 2007-2011, iar apoi și-a continuat studiile la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. Din 2014 este membru al „Operei maghiare” din Cluj-Napoca.

     Repertoriul său include următoarele roluri: Herold din „Otello” de G. Verdi, al doilea filistean din „Samson și Dalila” de C. Saint-Saëns, majordomul din „La Rondine” de G. Puccini, orologiul din „Copilul și vrăjitoriile” de M. Ravel, gardianul din „Tosca” de G. Puccini, Marullo din „Rigoletto” de G. Verdi, maestrul Mátyás din „Cavalerii Maicii Domnului” de S. György, Szaváriusz din „Prințul Árjélus” de T. Péter, Ramiro din „Ora spaniolă” de M. Ravel, Schaunard din „Boema” de G. Puccini, Monostatos din „Flautul fermecat” de W. A. Mozart, Frank din „Liliacul” de J. Strauss-fiul, Belcore din „Elixirul dragostei” de G. Donizetti, Georges Germont din „La Traviata” de G. Verdi, Zoltan Karpathy din „My Fair Lady” de F. Loewe, Matifou din muzicalul „Sándor Mátyás”, Sharpless din „Madama Butterfly” de G. Puccini.

Modra Noémi

     Născută la Târgu-Mureș, soprana Modra Noémi și-a început studiile în orașul său natal, la Liceul de Artă, secția canto clasic. A absolvit Facultatea de Muzică de la Craiova, unde timp de aproape un deceniu a lucrat ca și solistă la „Opera română” din Craiova. În prezent este artist liric la „Opera maghiară” din Cluj-Napoca. Studiile masterale le-a continuat în Constanța, la Universitatea ”Ovidius” – Facultatea de Arte, la clasa doamnei Nicoleta Ardelean.

     Repertoriul său vast cuprinde lucrări de operă, operetă, musical și vocal-simfonic. Printre ele se numără rolurile: Adina/Gianetta din ”Elixirul dragostei” de G. Donizetti, Norina din ”Don Pasquale” de G. Donizetti, Musetta din ”Boema” de G. Puccini, Berta din ”Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, Frasquita din ”Carmen” de G. Bizet, Zerlina din ”Don Giovanni” de W.A. Mozart, Tebaldo din ”Don Carlo” de G. Verdi, Annina din ”Traviata” de G. Verdi, Alisa din ”Lucia di Lammermoor” de G. Donizetti, Yniold din ”Pelleas și Melisande” de C. Debussy; precum roluri de operetă: Adela din ”Liliacul” de J. Strauss, Arsena din ”Voievodul țiganilor” de J. Strauss, Stázi din ”Silvia” de E. Kálmán, Pepi din ”Sânge vienez” de J. Strauss, Hanny din ”Logodnicul din lună” de E. Künneke, Valencienne din ”Văduva veselă” de  F. Lehár, Vecina din ”Uite tata, nu e tata”, Țiganca din ”Contesa Marița” de E. Kálmán; rolul Száva din muzicalul ”Sándor Mátyás”. Din repertoriul vocal-simfonic face parte ”Stabat Mater” de Pergolesi, precum și ”Gloria” de Vivaldi.

    Opriți războaiele!

 

 

luni, 27 mai 2024

Copilării

    În ultimii 68 de ani am trăit, generație după generație, 68 de modalități de a-ți petrece copilăria. Pentru a lua în discuție fiecare tip de copilărie în parte nu avem destul spațiu și nici nu cred că ar fi interesant, schimbările de la un an la următorul sunt puțin sesizabile. În schimb, după subiectiva mea părere aceste 68 de feluri de a copilări pot fi așezate în cinci sertărașe încăpătoare.

    În primul dintre sertărașe, cel mai de jos, se află acea copilărie marcată de războiul relativ proaspăt încheiat și de schimbarea bruscă și în mare parte forțată a regimului. În acea perioadă aproape fiecare copil avea un tătic sau bunic afectat de urgiile războiului. Bunic sau tătic care dacă nu a dispărut în această năpastă s-a întors acasă cu traume severe fizice și/sau psihice. Poveștile spuse la lumina lămpii de gaz erau triste și deseori încărcate de ură sau resemnare. Trecerea de la un regim libertarianism de scurtă durată la un regim bazat pe idealism impus a marcat și ea în mod negativ copilăria acelei generații.

    Mai apoi, în a patra cincime de secol douăzeci, a fost petrecută probabil cea mai pură copilărie pe aceste meleaguri. De la jocul cu cercul (o roată de la un cărucior dezafectat) la șotron, de la păpușa confecționată din cârpe și până la împletirea cosițelor, totul era de o nevinovăție marcantă. Lipsa grijii zilei de mâine pentru cei mai mulți dintre părinți și bunici se repercuta asupra întregii comunități, bineînțeles și asupra celei aflate la vârsta copilăriei. De la Așchiuță (o păpușă de lemn) și Căpitanul Val-Vârtej se încărcau de energie copiii acelor timpuri. În afara câtorva vizionari, marginalizați la acea vreme, care străpungeau îngrijorați viitorul acestui fel de a exista, toată lumea se afla într-o dulce și binefăcătoare armonie. Trebuie remarcat aici că în acea perioasă se aflau și cei mai puțini răufăcători în libertate.

    A urmat apoi cea mai neagră perioadă în care ți-ai fi dorit să-ți petreci copilăria. Lipsurile și vicisitudinile din marea majoritate a gospădăriilor, în contrast cu opulența din casele protipendadei comuniste, au lăsat răni adânci pe de o parte și năravuri secesioniste de cealaltă parte a baricadei sociale. Includ aici atât deceniul dinainte de neisprăvita revoluție cât și cel de după. O copilărie neagră începută cu cozi interminabile, cu dispariția „Mihaelei” și a celor „1001 de nopți” de pe micile ecrane, cu foamea din burtică și continuată apoi cu certuri interminabile dintre mama și tata, dintre părinți și bunici, dintre oricare „om mare” și alt „om mare”, cu frica de a merge afară la joacă, cu chimizarea produselor alimentare...

    Când toate au început să se așeze pe făgașul lor, normalitatea începând să curbeze fenomenalul și extraordinarul, credința, nu neaparat cea sfântă, să capaciteze distanța dintre ieri și mâine, copilăria s-a împărțit în clase sociale: de sus și de jos; de dreapta și de stânga; de „am” și de „am nevoie”. Refugiul în cultură și sport a devenit uneori o necesitate, dar pericolele pentru fiecare pas în viață al copilului mileniului trei a dus ca acest refugiu să vulgarizeze atât cultura cu mulți neaveniți cât și sportul cu mulți profitori. Aceasta se întâmplă și datorită faptului, sau mai ales datorită faptului, că ambele sunt prea puțin susținute de stat. Doar la nivel declarativ nu este suficient.

    Copilăria de astăzi este cea mai expusă. Atât binelui cât și răului. Și binele și răul vin din tehnologizare și din transformarea semnalelor analogice în semnale digitale. Mergând mai departe se întrevede o expunere expansivă la inteligența artificială. Adică a acelei inteligențe care tinde să ia locul inteligenței copiilor și nepoților noștri. Asta nu face decât să atrofieze dorința lor de a descoperi prin propriile lor puteri noul, lăsând doar mijloacele (aparatele electronice în general) să dezvolte originalitate. Păpușa a fost înlocuită cu telefonul și mingea cu tableta electronică. Nici alimentația lor nu mai e ce a fost. Pâinii cu untură i-au luat loc chipsurile. Înghețata și siropurile de odinioară au dispărut, fiind înlocuite de chimicale de diferite culori și gusturi. Deunăzi, o mămică mi-a interzis să-i dau fiicei sale sirop de casă pentru că e făcut cu zahăr. Mai apoi, prin oraș, i-a cumpărat o licoare frumos colorată pe care să o soarbă cu paiul. Ăsta-i un alt sens al cuvântului copilărie.

    Opriți războaiele!

    

     

miercuri, 22 mai 2024

(In)certitudini

     Inițial am vrut să rezerv această Caricatură bilanțurilor. Dar cine se mai uită azi pe statistică? Toți vor senzații tari, titluri bombă sau incursiuni în intimitate. Nu s-au lămurit încă despre acele titluri încărcate de senzațional pe care dacă le pătrunzi în interior vezi că sunt doar niște fâsuri, niște baloane fără consistență. Să nu mai zic de știrile false, știri care abundă, nu numai în presa sportivă, din același motiv: profitul. Stârnită curiozitatea mireanului (ca să nu zic de-a dreptul profanului) acesta apasă alandala pe tastatură oferindu-i impostorului (citește autorului) o audiență care să-i permită un trai mai mult decât decent. Nici nu știu care-i mai vinovat: potlogarul sau naivul?; șmecherul sau inocentul?.

    Pentru a nu cădea în plasa acestor mici șarlatani vă sfătuiesc să căutați de fiecare dată autorul știrilor respective și dacă fenomenul se întâmplă în mod repetitiv nu-i mai citiți aberațiile. Așa fac eu atunci când în titlu sau în poză apare Becali. Bine, nu el scrie. El doar plătește. Nici 10% din intervențiile lui nu se adeveresc. Ca să reduc totul la absurd, nici pe mine n-ar trebui să mă mai citiți. Săptămâna trecută am fost mai mult ca sigur că meciul dintre CFR și Farul se va termina egal. A fost egal 5-1. Aș avea o scuză prin faptul că locul patru din clasament nu ar mai fi avut valoare competițională, anunț care s-a făcut după scrierea articolului. Dar cine se scuză se acuză, așa că...

    Nici partida din Giulești, 2-0 pentru Rapid cu FCSB, nu este relevantă, campionii, de frică sau din comoditate, au venit la stadion cu un autocar plin de rezerve. Până la urmă au încropit un prim 11 împestrițat cu patru-cinci rezerve ce nu au putut suplini absența celor mai valoroși dintre bercenari (scuzați licența!). Spun de frică pentru că anul acesta competițional nu au reușit decât un singur punct din patru jocuri, iar anul trecut doar trei puncte din patru jocuri. De fapt din opt partide au reușit o singură victorie și un meci egal, cu un golaveraj dezastruos: 7-19. Ba a mai înregistrat și două înfrângeri la scor (1-5 și 0-4), prima pe teren propriu.

    Al treilea joc din ultima etapă a sezonului 2023-2024 s-a disputat la Craiova unde Sepsi era cât pe ce să scoată un egal. Nu pot să vă dau prea multe detalii pentru că am profitat de faptul că partida nu mai reprezenta un interes competițional și am participat la Noaptea Muzeelor, un eveniment cultural reușit în curtea și pe simezele Muzeului de Artă, eveniment ce s-a întins până după miezul nopții.

    Până la urmă Corvinul și Oțelul au primit drept de a juca în Europa așa că locul patru din play-off a scăpat de „griji”, iar Clujul a trebuit să trecă de Oțelul (scor 1-0 într-o partidă antrenantă) pentru a întâlni într-un joc decisiv Craiova, duminică, 26 mai, de la ora 20, pe stadionul Ion Oblemenco.

    Jocurile tur ale barajului pentru retrogradare/promovare s-au încheiat cu rezultate așteptate: Botoșani a învins Mioveni (1-0 pe final), iar Dinamo pe cei din Miercurea Ciuc (2-0 din prima repriză). Retururile par interesante. De data asta gazde vor fi echipele ce au evoluat în Liga 2 și poate au pretenții. La Mioveni se va juca azi, vineri, de la ora 20, iar la Miercurea Ciuc partida este programată pentru luni de la aceeași oră 20.

    De-a lungul verii voi reveni cu impresii despre campionatul recent încheiat, vă voi detalia participarea echipelor noastre în sezonul estival al competițiilor europene (Liga Campionilor, Liga Europa și Liga Confederației) și vă voi oferi câteva considerente personale despre Campionatul European, campionat despre care colegii mei în frunte cu Florin Mureșan precis că vă vor ține la curent cu cele mai importante și veridice știri.

    Până atunci de s-ar opri războaiele astea odată!

luni, 20 mai 2024

Incursiune în cotidian

     În cele ce urmează n-am să vă vorbesc doar despre emisiunea „Incursiune în cotidian” de pe Nord-Vest TV, emisiune săptămânală ce este programată în primă audiție în fiecare vineri de la ora 21 și reluată apoi în următoarele șase zile, la diverse ore din zi și din noapte. De fapt de la ea m-am inspirat doar pentru titlul acestei noi priviri peste umăr.

    Anul acesta cotidian înseamnă alegeri. Poate că pentru unii, sper că puțini la număr, alegerile astea sunt așa, ca să fie. Pentru ca alegerea dumneavoastră să aibă sens este necesară consultarea listelor cu candidați ale fiecărui partid în parte. Totodată mai este necesară și cunoașterea unui scurt istoric al componenței consiliilor județene și locale din punct de vedere al numărului de consilieri pentru fiecare partid în parte la alegerile precedente, pentru a estima care sunt candidații siguri de locul lor, care sunt la limită și care se află pe listă doar pentru amorul propriu.

    Cele trei partide existente astăzi, care de-a lungul anilor au determinat în mare măsură componența consiliilor județene și locale, nu este nici un secret, sunt PSD, UDMR și PNL. Fiecare din ele are părți bune și părți mai puțin bune. Eu zic să nu vă opriți doar la părerea dumneavoastră generală despre un partid sau altul, ci să le luați pe fiecare în parte la puricat. Mai precis să citiți cu atenție componența listelor de candidați. Oamenii contează! Ce știți despre fiecare în parte, ce știți despre pregătirea lor intelectuală, ce știți despre afacerile lor, ce știți despre activitatea lor profesională, ce știți despre familiile lor, ce știți despre viața lor socială. Aceste lucruri trebuie să vă determine votul și nu promisiunile. Nu vă jenați să le intrați în intimitate. Candidații sunt persoane publice și pot fi judecate de către votanți. Abia apoi aplicați ștampila.

    În ceea ce privește liderii acestor consilii atenția alegătorului trebuie înzecită. Nu m-aș orienta spre persoana de decizie care s-a oprit la strictul necesar sau a îngrășat porcul în ajun. Nici la cea care a amânat tăierea panglicilor pentru ultima sută de metri, privând astfel de bunăstare o comunitate sau alta. Cele 66 de UAT-uri (Unități Administrativ-Teritoriale) de pe cuprinsul județului Satu Mare au fiecare în parte caracteristicile lor. Începând cu Consiliul Județean și terminând cu Viile Satu Mare (ultima de pe lista a cărei cronologie respectă alfabetul limbii române) caracteristicile provin din dispunere geografică, tradiție, componență socială, rural/urban, etnii... Cum spuneam este important să votezi omul nu partidul, nu dacă-i bărbat sau femeie, nu dacă-i român, ungur, șvab, ucrainean sau slovac, nu dacă-i șchiop sau înalt... Altele sunt calitățile care trebuie să le urmăriți. Aș da ca exemple aici calitatea de gospodar, cea de bun administrator, de atașament față de comunitate, de disponibilitatea de a te privi sincer în ochi, de deschidere, înțelegere și adaptare a noului (tehnologizare, digitalizare...) în viața comunității...

    Nu vreau să închei fără a vă atrage atenția și asupra candidaților independenți. Studiații și pe aceștia cu atenție. Uitați-vă în trecutul lor. Nu se știe de unde sare iepurele. Unii candidează din orgoliu, alții cu diverse interese. Dumneavoastră căutații pe aceia care sunt realizați în viață, pe cei care nu s-au aflat la limita legii sau pe cei care au încălcat-o. Cel care a dat lovitura de azi pe mâine nu-i de încredere. Importanți sunt cei care au adăugat plus valoare deceniu după deceniu, an după an, zi după zi. Să nu se înțeleagă că exclud tineretul, dar cei fără pic de experiență chiar nu au ce căuta în fruntea unei administrații. Aici dau iar ca exemplu acel patron de restaurant ce și-a pus copilul la diverse treburi de-a lungul timpului (curățenie, ospătar, bucătar...) până să-i dea pe mână registrele și cheile.

    Opriți războaiele! Altfel ne opresc ele pe noi!

Vineri avem „Ad libidum voices” în P-ța 25 Octombrie

     Zilele Orașului Satu Mare nu vor fi doar o scenă pentru desfășurarea forțelor politice locale, aflate în plină campanie electorală, ci și un bun prilej de a se adăpa pentru amatorii de cultură, de divertisment și de adâncire spirituală. Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare nu putea rata acest prilej așa că și-a decalat obișnuita seară de joi pentru vineri în vederea unui nou prilej de a răspândi muzica de calitate. Deci, vineri de la ora 18 (includem aici și discursul primarului), pe platforma din P-ța 25 Octombrie, întreaga populație a Sătmarului este așteptată pentru a reverbera, pentru a primi și a oferi „lumină”. Intrarea este liberă.

    „Concertul de Ziua Orașului” va fi susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Dinu Lipatti la pupitrul căreia se va afla tânărul dirijor timișorean Andreas Schein. Bineînțeles că pentru un asemenea eveniment este nevoir și de niște soliști. Conducerea instituției de cultură sătmărene s-a orientat din nou către cvartetul „Ad libidum voices”, cvartet format din tenorii Sergiu Coltan și Tiberius Simu, baritonul Vlad Morar și basul Cristian Ignuța. Despre biografiile acestora am scris pe larg în cele două prezențe ale lor, 6 martie și 13 decembrie, ce au avit loc în cursul anului trecui.
    Programul serii va cuprinde compoziții cunoscute sau mai puțin cunoscute ale formației Queen și a maeștrilor în arta desenării partiturilor John Kander, Zsolt Kerestely, Marius Țeicu, Rolf Lovland, Lucio Dalla, Harry Warren, Luigi Denza, Mauro Mengalli, Franz Lehar și Jacques Revaux. Dacă era după capul meu i-aș fi adăugat și pe Gherase Dendrino sau Emilian Onciu.

 Andreas Schein

     Tânărul dirijor Andreas Schein s-a născut la Timișoara în 1997. În paralel cu studiul relațiilor internaționale și al studiilor europene, a luat lecții de dirijat de orchestră cu David Crescenzi din 2014. Și-a încheiat studiile ca dirijor de orchestră la Universitatea de Muzică și Teatru din Timișoara, pe care le-a finalizat în 2021 cu un master în dirijat. Teza lui Schein a fost „Liturghia trinității lui Johann Michael Haydn” și a fost publicată în Edition Musik Südost în 2021.

     Andreas Schein este și compozitor: prima sa simfonie a avut premiera în 2014 sub conducerea dirijorului și compozitorului, profesorul său, Peter Oschanitzky. Din 2016 până în 2019, Schein a conceput o serie de concerte cu muzică vocală și instrumentală în calitate de dirijor și organist. În 2017, i s-a acordat o diplomă de onoare de către municipiul Timișoara pentru angajamentul său muzical.

    Schein a absolvit cursuri de master în dirijat în România și nu numai, inclusiv cu Giordano Bellincampi, Cristian Măcelaru și Dejan Savic. A debutat ca dirijor la „Cammerata Ulm” din Germania.

    În 2019 a fondat orchestra „Musica Sacra Temeswar”, ansamblu de muzică de cameră care de atunci și-a făcut un nume dincolo de granițele României. Din 2021, Andreas Schein este dirijorul orchestrei simfonice la Liceul de muzică „Ion Vidu” din Timișoara și de atunci a susținut mai multe concerte de muzică simfonică și compoziții de operă cu ansamblul său. Schein lucrează în prezent la disertația sa de la Universitatea de Muzică din Timișoara, disertație dedicată compozitorilor germani din Banat dintre anii1850 și 1950. 

    „Cariera de dirijor de orchestră este una pe cât de fascinantă, pe atât de dificilă. Aceasta implică, pe lângă o bună cunoaştere a teoriei muzicale, măiestria de a conduce ansamblul de instrumente şi voci, talentul de a dirija şi, obligatoriu, şarmul cu care să cucereşti orchestra. În România, foarte puţini tineri reuşesc să se impună valoric într-o meserie plină de orgolii, cum este muzica, şi mai ales în acest segment de nişă, care este cel de compoziţie şi dirijat instrumente” apare, referitor la eroul nostru, într-un articol nesemnat publicat de Agerpres (pentru dezambiguizare „Agenția română de presă” fondată în 1889).

    Pentru a face mai apropiată relația public dirijor vă redau și câteva gânduri ale lui Andreas, gânduri împărtășite celei mai vechi agenții de presă din România: "Aceşti ani (n.a. - 2021-2022) arată foarte comic în CV-ul meu, întrucât am absolvit prima dată masteratul în muzică şi abia apoi licenţa în domeniu. Majoritatea mă întreabă dacă nu cumva e o greşeală. În 2022, m-am înscris şi la studii doctorale, iar în prezent îmi redactez teza de doctorat, care este finalizată în proporţie de trei sferturi. Momentul de cotitură spre muzică i s-a datorat lui Vivaldi. El este de vină, pentru că, prin anul 2013, la un concert al Filarmonicii Banatul, programul conţinea <<Concertul pentru două trompete şi orchestră>> de Antonio Vivaldi. Am rămas fascinat de modul în care Vivaldi a creat un întreg concert, doar cu arpegii şi game ale tonalităţii do major. Pe atunci, tocmai ce îmi însuşeam elementele de bază ale teoriei muzicii, când mi-am propus să-mi îndrept atenţia spre compoziţie. Niciodată nu am compus într-un stil propriu. Nu am căutat acest stil propriu şi nici nu îmi propun să o fac. Tot timpul am compus în stilul altor compozitori canonici, pentru a mă exersa în compoziţie. În schimb, momentul de cotitură spre o carieră dirijorală a fost acela când maestrul Peter Oschanitzky a dirijat prima mea simfonie. În acel moment s-a născut dorinţa de a-mi dirija propriile lucrări, iar maestrul Oschanitzky mi-a predat primele noţiuni ale tehnicii dirijorale. De acolo, totul a avut un mers lent, dar trendul a fost, din fericire, mereu ascendent".

    Opriți războaiele! 


joi, 16 mai 2024

Cu asta basta! Sau nu...?

       Normal că nu-i gata balul. Doar pentru UTA, Hermannstadt, Oțelul (proaspăt perdantă în finala Cupei României), Petrolul și Poli s-au încheiat conturile. Aș adăuga și Rapidul, dar ai mei mai au un amical cu campionii. Am avut din nou „fotbal minut cu minut”. Cei mai maturi/boșorogi își mai aduc aminte de emisiunea radio „Fotbal minut cu minut”. Răposații  Ion Ghiţulescu, Gheorghe Minoiu, Nicolae Soare şi Ioan Moalfă Mureşanu, cei care din 1971 și până când l-au împușcat pe Ceaușescu (oare pe Iliescu de ce nu-l împușcă nimeni?) ne trimiteau vești pe calea undelor de pe Republicii, din Ghencea sau de pe Giulești, de la Craiova, Timișoara, Brașov sau Tg. Mureș. Ne fac cu ochiul de acolo de sus, dintre Dobrin și Balaci. Pe atunci etapa se disputa normal, toate meciurile în aceeași zi și de la aceeași oră.

     Dar să lăsăm trecutul. Așadar Voluntariul și Mititelu părăsesc primul eșalon. Pe Voluntari să nu-i mai văd până nu și-or încropi o masă de suporteri. Lui Mititelu i s-a întâmplat ceva neverosimil. A venit cu suporteri, pleacă fără. Unde nu-i cap vai de călușar. Că tot se apropie Rusaliile. Botoșaniul și Dinamo, echipele ca și retrogradate pe finalul sezonului regulat, au scăpat de pacoste și dau peste alte dandanale. Studenții clujeni (sună inteligent sau fals?) sunt curioși cu cine se luptă pentru un loc în vara europeană. Candidate sunt Sepsi, Farul, Univ. Craiova și CFR, în funcție de mai multe chestii neelucidate încă.

    S-au înscris 23 de goluri (13 gazdele, 12 în play-off) în cele patru victorii ale gazdelor și trei ale oaspeților. Sepsi - Rapid 3-2; FCSB - CFR 0-1 a la Dan Petrescu; Farul - Univ. Craiova 3-3 după 3-0. Dincolo Dinamo - UTA 2-0 eu zic normal, colegul Dura zice că-i mânjit; Voluntari - „U” 0-1 cu capac; Oțelul - Botoșani 2-0 moldovenesc; Poli - Petrolul 2-0 cam dubios; „48” - Hermannstadt 1-3 ceva de genul piatră - foarfecă - hârtie.

Grupa campionat

1. FCSB                  49p

2. CFR                    42,5p

3. Univ. Craiova     40,5p

4. Farul                   35,5p

5. Sepsi                   33,5p

6. Rapid                  28,5p

Grupa retrogradare (final)

 1. UTA                  37p

 2. Oțelul                36p

 3. Hermannstadt   34p

 4. „U”                   33p

 5. Petrolul             28,5p

 6. Poli Iași            26,5p

 7. Dinamo            24,5p (baraj)

 8 Botoșani            24,5p (baraj)

 9 Voluntari           24p (Liga 2)

10 „48”                 21,5p (Liga 2)

    Sâmbătă se încheie și play-off-ul, dar până atunci merită să spunem câteva cuvinte și despre Corvinul, proaspăta câștigătoare a Cupei României. Acum aproape 50 de ani (1975) mărșăluiam dinspe stadionul 23 August spre Giulești cu sloganul „Faceți loc, faceți loc / Galeria lui Motroc!”. Rapidul lui Nae Manea (autorul celor 2 goluri), după ce a trecut de Steaua lui Marcel Răducanu (sferturi) și Dinamo-ul lui Dudu Georgescu (semifinale) învingea în finala Cupei României Universitatea Craiova lui Ion Oblemenco cu 2-1. Despre asta am mai scris. Ce am uitat să vă spun însă este faptul că Rapidul în acel an competițional se afla în divizia B, un fel de Liga 2 de azi. Uite că după atâta amar de vreme (la propriu) o nouă reprezentantă a eșalonului secund câștigă acest trofeu. Bravo Corvinul Hunedoara!

    Programat inițial ca cele trei meciuri ale ultimei etape din grupa campionat să se dispute sâmbătă de la aceeași oră (22.00) acestea au fost reprogramate conform celor de mai jos, deoarece partida Rapid - FCSB și-a pierdut interesul competițional. În plus mai avem partidele tur din barajul pentru promovare în Superligă sau retrogradare în Liga 2, depinde din ce stratosferă privești lucrurile.

    CFR - Farul (sâmbătă, ora 21) Derbiul ultimei etape. Așa s-ar spune. La o privire mai atentă însă se poate observa cale de două poște că acest meci se va încheia la egalitate. Asta deoarece gazdelor le ajunge un meci egal pentru a deveni vicecampioni, iar oaspeții cu un punct își certifică locul patru, loc care în funcție de capriciile UEFA i-ar putea duce într-un baraj cu „U” pentru ultimul loc în vara europeană. Pentru ambele combatante mai sus nu există;

    Rapid - FCSB (duminică, ora 21) Meciul care încheie campionatul este doar un meci al orgoliilor. Sau nu? Unele orgolii au plecat deja în vacanță? Nu cred. Mai degrapă au plecat să se pregătească de grupele Ligii Campionilor. Nu, nu vorbesc de Rapid. Nici de Dinamo;

    Univ. Craiova - Sepsi (sâmbătă, ora 21) Chiar dacă a fost programat concomitent cu derbiul etapei, acest meci devine mai mult ca probabil și el un meci amical dacă, așa cum spuneam mai sus, ceferiștii și marinarii își urmăresc propriile interese;

    Botoșani - Mioveni (vineri, ora 20) Din punct de vedere al atracției suporterilor celor două echipe tind să susțin echipa moldavă, echipă care are mai mulți suporteri decât muntenii de pe Argeș. Ar fi fost mult mai atractiv ca în locul argeșenilor din Mioveni să fie la baraj urmașii lui Dobrin;

    Dinamo - Miercurea Ciuc (luni, ora 20) Partida se dispută pe Arena Națională. Pe de o parte m-aș bucura ca Ardealul (aici includ și UTA) să aibă șase echipe în luminile rampei, pe de alta nu pot să ignor cele câteva sute de mii de suporteri a căror inimă suferă pentru Dinamo.

    Atentatele nu sunt o soluție pentru a opri războaiele!

 

 

luni, 13 mai 2024

Astăzi „Recital cameral” și joi „Concert extraordinar” la filarmonică

     Anul fatidic 1970 este trist pătruns în memoria sătmărenilor ce au depășit vârsta de 60 de ani. În acel 14 mai unii au pierdut o persoană dragă, indiferent că aceasta era un sprijin părintesc, un  prieten de nădejde sau un sentiment filial, alții au rămas fără bunuri mobiliare sau, mai trist, imobiliare. Poate acesta este motivul pentru care Filarmonica de Stat Dinu Lipatti ne propune pentru această zi o reculegere pe un fond sonor adecvat. Ce poate să plângă mai armonios decât o vioară? Ce ar putea să aline suferința mai empatic decât o violă? Ce vrajă ar putea susține o horă ireală a ielelor mai expresivă decât vibrațiile corzilor unui pian?

 

Foto: Iosif Trif / Filarmonica Brașov

     „Recitalul cameral” din seara aceasta (ora 19, abonament nr. 38) sper să aline în fiecare dintre dumneavoastră o aducere aminte sau un sentiment pios pentru cei apropiați ce-și mai aduc aminte de chipuri pierdute și habitaturi distruse. Trioul propus de către conducerea filarmonicii sătmărene pentru acest eveniment este format din târgmureșenii Bordos Nagy Csilla (pian) și Molnar Tibor (vioară) alături de olandezul Verberne Marnix (violă). Ei vor interpreta compoziții muzicale ale maeștrilor Felix Mendelssohn-Bartholdy („Trio în do minor”), Wolfgang Amadeus Mozart („Kegelstatt trio în mi bemol major” - vezi cotidianul GNV din 2 aprilie a.c. pentru varianta cu clarinet) și Johannes Brahms (Trio în mi bemol major).

    Pentru „Concertul extraordinar” de joi, 16 mai, ora 19, sunt valabile abonamentele cu nr. 39 sau biletul cu preț unic (42 lei) procurat de la sediul filarmonicii. Dirijorul austriac Gabor Werner (vezi ziarul nostru din 17 iunie 2021) îi va avea în atenție, pe lângă membrii „Orchestrei simfonice a Filarmonicii Dinu Lipatti”, pe soliștii Roby Lakatos (vioară), Lisztes Jeno (țambal) și Farkas Richard (contrabas). În program vom audia Franz Liszt, Johannes Brahms, Georges Boulanger, Astor Piazzolla, Darius Blasband, Ivo Csámpai, János Bihary, Vladimir Cosma și Jerry Bock.

     Tibor Molnár 

    A absolvit Liceul de Artă din Târgu Mureș, câștigând multe concursuri naționale și cântând ca solist cu Orchestra Filarmonicii din Târgu Mureș încă din copilărie. A participat, de asemenea, la cursurile de măiestrie ale profesoarei Perényi Eszter (Ungaria).

     Este membru fondator al cvartetul „Tiberius”, cvartet care a devenit din 2008 Cvartetul de Stat al Filarmonicii Târgu Mureş, având-ul ca mentor pe Devich Sándor din Cvartetul Bartók. Susținut de Stefan Metz, cvartetul „Tiberius” a obținut “Erste Wiener Klassik Preis” în Viena, participând la cursurile de măiestrie ale cvartetelor Amadeus, Bartók şi Alban Berg. A primit și bursa întreagă la „Academia Cvartetelor de Coarde” de la Amsterdam, iar violistul Jerry Horner a promovat cvartetul „Tiberius” în SUA şi Canada.

    Tibor este distins cu „Premiul de excelență” de către Primăria din Târgu Mureș și este compozitorul operei rock “Cruel”. Este, de asemenea, organizatorul Festivalului Internațional de muzică de cameră „Tiberius”, ajuns la a XVII-a ediție.

Csilla Eszter Nagy Bordos

    Și-a început studiile de pian la Liceul de Arte din Târgu Mureș la clasa profesoarei Márta Szőnyi. În prezent este doctorand la clasa Manuelei Mihăilescu la Facultatea de Muzică și Arta Spectacolului a Universității de Vest din Timișoara.

     A participat la cursurile de master ale lui Csíky Boldizsár, Luis Fernando Perez, Jose de Solaun, Guillermo Gonzales, Giorgos Konstantinou, Viniciu Moroianu, Adriana Bera, Dragoș Mihăilescu, Imre Rohmann. Câștigătoare a mai multor concursuri naționale și internaționale, precum concursul „Tinere talente” de la Oradea (premiul I, 2005), concursul internațional „Muzică în lume” de la Roma (premiul I, 2016) sau concursul de duo de pian de la Cluj-Napoca (Marele premiul, 2016), etc. A susținut concerte solo în Israel, Italia, Norvegia și Ungaria. 

    În calitate de invitată a cântat cu diverse formații de muzică de cameră la „Festivalul Tiberius” din Târgu Mureș (2019, 2021) și „Festivalul internațional de muzică contemporană Timsonia” din Timișoara (2018). A susținut concerte cu „Orchestra filarmonicii Banatul” din Timișoara și orchestra filarmonicii din Târgu Mureș și a participat ca solist cu Evelin Belcea la premiera mondială a lucrării lui Şerban Marcu pentru două piane și orchestră intitulată „Acteon” (2017). Din 2018, este membră a formației camerale D'arta Piano Trio.

    În calitate de bursieră a Fundației Communitas (2016), a interpretat lucrări pentru pian de Ernő Dohnányi în instituții culturale din România. În anul universitar 2016-17 a studiat la Academia de Muzică din Szeged cu o bursă Erasmus. Din anul universitar 2020 este titulară a catedrei de trompetă a Facultății de Muzică și Artele Spectacolului a Universității din Timișoara, iar din 2021 este profesor de pian la Liceul de Artă din Târgu Mureș.

 Marnix Verberne 

    A început studiul viorii la opt ani în Leusden (Olanda), sub îndrumarea lui Jacqueline Monné. Este pasionat de muzica orchestrală, prin intermediul căreia și-a descoperit pasiunea pentru violă. În calitate de muzician de cameră, Marnix a făcut numeroase turnee în Europa. În 2018, el a susținut un turneu ca solist cu Ansamblul Nescio.

     A cântat la Concertgebouw (Amsterdam), urmând să concerteze şi pentru televiziunea națională. În aprilie 2022, Marnix a câștigat atât Premiul Juriului cât și Premiul Publicului al Maastricht Music Award. Marnix a urmat cursuri de măiestrie cu Mikhail Zemtsov, Stefan Metz, Sándor Devich și Benzion Shamir. În prezent, își finalizează studiile la Conservatorul din Maastricht, fiind distins cu notă maximă pentru concertul său de absolvire.

    Trioul de cornuri în mi bemol major de Johannes Brahms 

    Este o piesă de cameră în patru mișcări scrisă inițial pentru corn natural, vioară și pian. Compusă în 1865, lucrarea comemorează moartea mamei lui Brahms, Christiane, la începutul aceluiași an. Cu toate acestea, se bazează pe o temă pe care Brahms a compus-o cu doisprezece ani în urmă, dar nu a publicat-o în acel moment.

    Lucrarea a fost interpretată pentru prima dată la Zurich la 28 noiembrie 1865 și a fost publicată un an mai târziu, în noiembrie 1866. Trioul cu cornuri a fost ultima piesă de cameră scrisă de Brahms în următorii opt ani.

    Brahms a ales să scrie lucrarea pentru corn natural mai degrabă decât pentru corn cu supapă, în ciuda faptului că instrumentul cu valvă devenea din ce în ce mai comun. Timbrul cornului natural este mai sumbru și mai melancolic decât cornul valvular și creează o stare de spirit mult diferită . Brahms credea că tonurile deschise ale cornului natural aveau o calitate mai plină decât cele produse de valve. Ascultătorii din secolul al XIX-lea asociau sunetul cornului natural cu natura și strigăturile vânătorii. În mod potrivit, Brahms a spus odată că tema de deschidere a primei mișcări i-a venit în timp ce se plimba prin pădure. Brahms a învățat și cornul natural (precum pian și violoncel) în copilărie, ceea ce poate fi un alt motiv pentru care a ales să scrie pentru aceste instrumente după moartea mamei sale.

    În ciuda dragostei lui Brahms pentru sunetul cornului natural, el a precizat că partea de corn poate fi interpretată de un violoncel și a fost într-adevăr transpusă cu o parte pentru violoncel. Mult mai târziu, în 1884, Brahms a reelaborat și partea pentru violă.

    Cele patru mișcări ale compoziției sunt: allegro (în do minor și sonată , temă secundară în expoziție în mi bemol major), scherzo (în sol minor și formă ternară , secțiunea mijlocie în sol major), adagio (în fa minor și sonată, temă secundară în expoziție în la bemol major) și allegro (în do minor și sonată, temă secundară în expoziție în mi bemol major).

    A doua mișcare pentru a fi scherzo este în formă modificată „minuet și trio”, unde scherzo principal are o introducere suplimentară.

    Opriți războaiele!

 


 

joi, 9 mai 2024

Duminică aflăm dacă Dinamo pică

     Ultima etapă a grupei retrogradare se desfășoară în acest sfârșit de săptămână. Interesant este că cele zece echipe s-au împărțit în două. Primele cinci echipe au scăpat de griji în timp ce ultimele cinci din clasament își vor afla destinul duminică înainte de ora 23.30 când, sper, cele cinci jocuri programate la aceeași oră se vor fi încheiat. Și mai interesant este că fiecare din primele cinci clasate va avea ca adversar una din ultimele cinci clasate, patru dintre ele jucând în deplasare. Salutăm performanța celor cinci echipe de dincoace de Carpați care au reușit in corpore să se salveze de la retrogradare. Două dintre ele au luptat chiar pentru titlu de campioană. La anul, dacă dă Domnu', s-ar putea să avem șase echipe. Depinde de ce face echipa din Miercurea Ciuc la baraj.

     Dacă până acum nu a prea avut importanță, de data asta, fiind vorba de clasamentul final (cel care decide retrogradatele, echipele ce dispută baraj și scăpatele), este foarte important de știut modul cum se face departajarea în caz de egalitate de puncte. Conform „Regulamentului de organizare a activității fotbalitice” (ROAF) din România în sezonul grupelor campionat/retrogradare departajarea dintre echipe la egalitate de puncte (după ce se scapă de rotunjire; în clasamentul dat de mine, cel cu jumătăți de puncte, nu mai este necesar acest lucru) se face în funcție de poziția ocupată în sezonul regulat. De aceea trebuie să vă precizez aceste poziții observând totodată că ultimele cinci clasate în sezonul regulat sunt și acum clasate tot pe ultimele cinci locuri. Nu în aceeași ordine, evident.

    Așadar, după etapa a treizecia ordinea ultimelor cinci clasate a fost: Poli, „48”, Dinamo, Voluntari și Botoșani. Exemplu de calcul: Dacă Dinamo câștigă și Botoșani pierde cele două echipe termină ambele cu 24,5p. Indiferent de golaverajul din play-out al celor două echipe Dinamo se va clasa în fața Botoșaniului.

    Înainte de a prefața cele opt jocuri ale etapei să vedem cu ce rezultate s-a încheiat etapa precedentă și clasamentele la zi. Grupa promovare Farul - Sepsi 1-4 cu tot ajutorul substanțial dat de arbitri și de care Hagi nu a fost în stare să beneficieze; CFR - Rapid 3-2 după un meci spectaculos; Univ. Craiova - FCSB 2-0 cu gândul la medalii;

1. FCSB               49p

2. CFR                 39,5p

3. Univ. Craiova  39,5p

4. Farul                34,5p

5. Sepsi               30,5p

6. Rapid              28,5p

    Grupa retrogradare Botoșani - Voluntari 0-0 inexplicabil; „U” - Dinamo 3-3 cu bătaie lungă; Petrolul - Oțelul 2-1 tactic; Hermannstadt - Poli 0-1 păgubos, rușinos și dubios; UTA - „48” 3-1 natural.

 1. UTA                 37p

 2. Oțelul               33p

 3. Hermannstadt  31p

 4. „U”                  30p

 5. Petrolul            28,5p

 6. Botoșani          24,5p

 7. Voluntari         24p

 8. Poli                 23,5p

 9. „48”               21,5p

10. Dinamo         21,5p

    Despre grupa retrogradare v-am cam spus cum stă treaba. Am uitat totuși să precizez că dacă „U” nu prinde unul din locurile 2-4 scapă de grija barajului pentru Europa. Să vedem ce descoperim în grupa campionat. Nu prea multe. Bătăliile se cam dau pentru ocuparea locului 2 (ce ar putea duce în Europa League dacă finalistele Cupei României nu capătă licență pentru cupe europene) și pentru evitarea ultimului loc. Duminică nu vom avea fotbal în Superligă. Normal. Pălinca de la „Sâmbra oii” trebuie respectată.

    FCSB - CFR (sâmbătă, ora 20) Derbiul etapei. Ar fi fost derbiul campionatului dacă ardelenii ar mai fi avut șanse teoretice la titlu. CFR are o bună șansă să rămână pe locul doi. Zic asta pentru că am impresia că ochii jucătorilor gazdă vor fi orbiți de scânteierile ce vin dinspre standul cu trofeul și medaliile de campioni, stand aflat la loc de cinste în acest meci;

    Farul - Univ. Craiova (luni, ora 20,30) Țin cu oltenii. Ba chiar aș dori ca echipa de pe litoral să termine pe locul șase. Prea au fost ajutați de arbitri de-a lungul întregii competiții. La început așa, mai pe ocolite, apoi fățiș;

    Sepsi - Rapid (vineri, ora 20,30) Aici se hotărăște ocupanta locului cinci după această etapă. Sper că și a locului patru la final.

    Programate inițial pentru sâmbătă la ora 20,30 meciurile din grupa promovare au fost strămutate pentru duminică la ora 21,30 pentru a nu face concurență decernării titlului de campioană de pe Arena Națională.

     Oțelul - Botoșani Derbi de Moldova. Normal ar trebui să bată gălățenii, dar... mai știi...?

    Dinamo - UTA Gazdele, după deplasarea la Cluj unde s-au întâlnit cu „Moțul”, au o nouă întâlnire cu un fost purtător cu cinste al tricoului dinamovist: „Puriul”;

    Voluntari - „U” Este singurul meci în care ambele echipe au nevoie de toate punctele. Gazdele pentru a scăpa de retrogradarea directă și a spera să evite barajul retrogradării, iar oaspeții pentru a fi siguri de barajul pentru Conference League.

    „48” - Hermannstadt Sunt curios să văd dacă plecarea lui Dani Coman de la sași s-a datorat unor mânării. Se pot prelungi și în această partidă?

    Poli - Petrolul Cenușăreasa etapei. Ar fi culmea ca ieșenii, după ce și-au rezolvat meciul de la Sibiu, să piardă acasă cu ploieștenii.

    Opriți războaiele!