Ultima etapă a grupei retrogradare se desfășoară în acest sfârșit de săptămână. Interesant este că cele zece echipe s-au împărțit în două. Primele cinci echipe au scăpat de griji în timp ce ultimele cinci din clasament își vor afla destinul duminică înainte de ora 23.30 când, sper, cele cinci jocuri programate la aceeași oră se vor fi încheiat. Și mai interesant este că fiecare din primele cinci clasate va avea ca adversar una din ultimele cinci clasate, patru dintre ele jucând în deplasare. Salutăm performanța celor cinci echipe de dincoace de Carpați care au reușit in corpore să se salveze de la retrogradare. Două dintre ele au luptat chiar pentru titlu de campioană. La anul, dacă dă Domnu', s-ar putea să avem șase echipe. Depinde de ce face echipa din Miercurea Ciuc la baraj.
Așadar, după etapa a treizecia ordinea ultimelor cinci clasate a fost: Poli, „48”, Dinamo, Voluntari și Botoșani. Exemplu de calcul: Dacă Dinamo câștigă și Botoșani pierde cele două echipe termină ambele cu 24,5p. Indiferent de golaverajul din play-out al celor două echipe Dinamo se va clasa în fața Botoșaniului.
Înainte de a prefața cele opt jocuri ale etapei să vedem cu ce rezultate s-a încheiat etapa precedentă și clasamentele la zi. Grupa promovare Farul - Sepsi 1-4 cu tot ajutorul substanțial dat de arbitri și de care Hagi nu a fost în stare să beneficieze; CFR - Rapid 3-2 după un meci spectaculos; Univ. Craiova - FCSB 2-0 cu gândul la medalii;
1. FCSB 49p
2. CFR 39,5p
3. Univ. Craiova 39,5p
4. Farul 34,5p
5. Sepsi 30,5p
6. Rapid 28,5p
Grupa retrogradare Botoșani - Voluntari 0-0 inexplicabil; „U” - Dinamo 3-3 cu bătaie lungă; Petrolul - Oțelul 2-1 tactic; Hermannstadt - Poli 0-1 păgubos, rușinos și dubios; UTA - „48” 3-1 natural.
1. UTA 37p
2. Oțelul 33p
3. Hermannstadt 31p
4. „U” 30p
5. Petrolul 28,5p
6. Botoșani 24,5p
7. Voluntari 24p
8. Poli 23,5p
9. „48” 21,5p
10. Dinamo 21,5p
Despre grupa retrogradare v-am cam spus cum stă treaba. Am uitat totuși să precizez că dacă „U” nu prinde unul din locurile 2-4 scapă de grija barajului pentru Europa. Să vedem ce descoperim în grupa campionat. Nu prea multe. Bătăliile se cam dau pentru ocuparea locului 2 (ce ar putea duce în Europa League dacă finalistele Cupei României nu capătă licență pentru cupe europene) și pentru evitarea ultimului loc. Duminică nu vom avea fotbal în Superligă. Normal. Pălinca de la „Sâmbra oii” trebuie respectată.
FCSB - CFR (sâmbătă, ora 20) Derbiul etapei. Ar fi fost derbiul campionatului dacă ardelenii ar mai fi avut șanse teoretice la titlu. CFR are o bună șansă să rămână pe locul doi. Zic asta pentru că am impresia că ochii jucătorilor gazdă vor fi orbiți de scânteierile ce vin dinspre standul cu trofeul și medaliile de campioni, stand aflat la loc de cinste în acest meci;
Farul - Univ. Craiova (luni, ora 20,30) Țin cu oltenii. Ba chiar aș dori ca echipa de pe litoral să termine pe locul șase. Prea au fost ajutați de arbitri de-a lungul întregii competiții. La început așa, mai pe ocolite, apoi fățiș;
Sepsi - Rapid (vineri, ora 20,30) Aici se hotărăște ocupanta locului cinci după această etapă. Sper că și a locului patru la final.
Programate inițial pentru sâmbătă la ora 20,30 meciurile din grupa promovare au fost strămutate pentru duminică la ora 21,30 pentru a nu face concurență decernării titlului de campioană de pe Arena Națională.
Oțelul - Botoșani Derbi de Moldova. Normal ar trebui să bată gălățenii, dar... mai știi...?
Dinamo - UTA Gazdele, după deplasarea la Cluj unde s-au întâlnit cu „Moțul”, au o nouă întâlnire cu un fost purtător cu cinste al tricoului dinamovist: „Puriul”;
Voluntari - „U” Este singurul meci în care ambele echipe au nevoie de toate punctele. Gazdele pentru a scăpa de retrogradarea directă și a spera să evite barajul retrogradării, iar oaspeții pentru a fi siguri de barajul pentru Conference League.
„48” - Hermannstadt Sunt curios să văd dacă plecarea lui Dani Coman de la sași s-a datorat unor mânării. Se pot prelungi și în această partidă?
Poli - Petrolul Cenușăreasa etapei. Ar fi culmea ca ieșenii, după ce și-au rezolvat meciul de la Sibiu, să piardă acasă cu ploieștenii.
Opriți războaiele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu