luni, 17 noiembrie 2025

Demény Balázs - pianist și Luiza Zan - jazzgirl sunt protagoniștii săptămânii

     Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare iese din nou în întâmpinarea dorințelor noastre cu două evenimente care sperăm să devină memorabile. Cel puțin după sonoritatea numelor corifeilor ce vor urca pe scena sătmăreană speranțele noastre se pare că nu vor fi deșarte. Clujeanul după locul nașterii și sătmăreanul prin adopție Demény Balázs pe de o parte și tulceanca după locul nașterii și secuianca (Sf. Gheorghe) prin adopție Luiza Zan pe de alta sunt personalități îndrăgite de melomanii sătmăreni, ei fiind prezenți în numeroase rânduri în așezămintele culturale  ale județului nostru.

    Și în paginile cotidianului nostru și ale site-ului nostru au fost în dese rânduri prezenți, momente în care ne-am oprit un pic asupra realizărilor lor. Lui Demény Balázs i-am redat chiar biografia sa în data de 7 decembrie 2020 dar și numeroasele sale concerte pentru pian în poziții solo, duet sau în alte diverse formate. Luizei Zan i-am oferit spațiu redacțional în data de 8 octombrie 2024 adică la o zi după ce tocmai își serbase o frumoasă vârstă, o vârstă a plenitudinii puterii de creație. Acolo, în acel spațiu, am plantat un interviu acordat Cristinei Mitrea și care i-a plăcut atât de mult încât și l-a postat pe propriul site.

    Așadar astăzi, marți 18 noiembrie, de la ora 19 vom fi invitații pianistului Demény Balázs pentru un „Recital de pian” în care „programul propune o incursiune în universul pianului european, de la eleganța barocă și sensibilitatea clasică la profunzimea romantică, într-un parcurs ce evidențiază virtuozitatea și subtilitatea interpretului” după cum ne informează comunicatul de presă venit de la filarmonica sătmăreană. Vom asculta „Suită în gavotă (n.r. - vechi dans francez în doi timpi, cu mișcare moderată) și șase double (n.r. - piesă muzicală care apare după o sarabandă, având rolul de a aduce o variație, o îmbogățire a liniei melodice a acestui dans)” și „Barbarismele” lui Jean-Philippe Rameau precum și Tic-toc-choc-ul lui Couperin. Nu mă întrebați care Couperin că nu știu. Familia Couperin a acoperit două secole de muzică și muzicieni, cel mai cunoscut fiind Francois Couperin.


    Al doilea mare compozitor abordat de Demény Balázs este Maurice Ravel din compozițiile căruia a ales tocmai piesa „La mormântul lui Couperin”. De fapt este o metaforă prin care Ravel se referă la dispariția familiei de muzicieni Couperin, ai cărei ultimi doi urmași (frați) au murit în primul război mondial, război la care a participat și Ravel.

    Recitalul se va încheia cu Johannes Brahms din „panoplia” căruia a ales „Variațiuni și fugă pe o temă de Händel”.

    Joi vom avea parte de jazz. Jazz simfonic. Invitată nimeni alta decât regina acestui gen muzical din România Luiza Zan. Să lăsăm cuvintele expuse în comunicatul de presă emis de Filarmonica Dinu Lipatti să vă informeze despre acest eveniment.


     Joi seară, publicul sătmărean este invitat la o întâlnire muzicală deosebită cu Luiza Zan, una dintre cele mai rafinate voci ale jazzului românesc. Artista prezintă „In My Village Symphonic”, un proiect ce îmbină sonoritățile jazzului contemporan cu bogăția și expresivitatea orchestrei simfonice.

    Inspirat de frumusețea lumii rurale și de apropierea de natură, concertul propune o incursiune muzicală în universul satului românesc, în care tradiția se întâlnește cu modernitatea într-un limbaj artistic proaspăt și emoționant.

    Albumul „In My Village”, creat de Luiza Zan în perioada pandemiei, în liniștea unui sat din județul Covasna, este acum reinterpretat într-o versiune amplă, simfonică, semnată de Andrei Petrache – orchestrator, dirijor și solist la pian.


    Programul serii va include piese originale compuse de Luiza Zan, precum Stop and Stare, She, Reigns, Her și In My Village Suite – o călătorie sonoră intensă, unde vocea caldă și expresivă a artistei devine liantul dintre jazz, poezie și orchestră.

    In My Village Symphonic este mai mult decât un concert – este o invitație la introspecție și reconectare, o celebrare a autenticului și a rădăcinilor noastre transpuse într-o formă muzicală actuală și vie”, afirmă Luiza Zan. 

Luiza Zan (sursă Wikipedia)

     Venită pe lume în 7 octombrie 1980 Luiza este o cântăreață română de jazz și profesoară de jazz recunoscută pentru vocea sa caldă și impunătoare, care transcende tiparele și preconcepțiile genului. Născută într-o familie de intelectuali – mama sa fiind muzician (vioară și violă), tatăl fizician, iar bunicul acordeonist, Luiza Zan și-a manifestat talentul muzical de la o vârstă fragedă. La doar 4 ani, a câștigat primul său premiu interpretând piesa "Frunzuliță d'alior" la un concurs pentru "Șoimii Patriei" în Babadag. Originară din Tulcea, când familia se mută în apropiere de Piatra Neamț, merge 15 kilometri zilnic, elevă fiind la Liceul de Artă din Piatra Neamț. Obținând premiu la olimpiada de canto clasic, a intrat fără examen la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, pe care a absolvit-o la secția Lied Oratoriu.

    În 2004, Luiza Zan a obținut Premiul I la Festivalul Internațional "Cerbul de Aur" de la Brașov, interpretând aceeași piesă care i-a adus succesul în copilărie, "Frunzuliță d'alior". În același an, a câștigat Premiul II la Montreux Jazz Voice Competition în Elveția, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de jazz din lume.

De-a lungul carierei, a colaborat cu numeroși artiști: Radu Afrim, Alex Harding, Sarik Peter, Gyarfas Istvan, Petras Geniusas, Berkes Balazs, Big Band-ul Radio, toate colaborările pentru edițiile SoNoRo... A fost invitată la festivaluri internaționale de jazz. Prin talentul și dedicarea sa, Luiza Zan a devenit una dintre cele mai apreciate voci ale jazz-ului românesc contemporan, continuând să inspire și să emoționeze publicul prin fiecare apariție. Din 2008 devine profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică din București.

    Mai apoi s-a mutat într-un sat pitoresc situat în colțul de sud-est al Transilvaniei, alături de soțul ei și cele două fiice. A ales să se retragă din agitația capitalei pentru a se dedica familiei și muzicii, creând un echilibru între viața personală și cea profesională. În anul 2013 se stabilește cu familia (soțul și două fiice) în orașul Sfântu Gheorghe.

    Opriți războiul! 

Niciun comentariu: