Apa morţilor. Locuţiune mai rar întâlnită. Fata morgana, forma mai des folosită, este înţeleasă în general în alt sens. Majoritatea o consideră ceva de neatins. O iluzie. Până la urmă reprezintă o iluzie, însă este iluzia unei imagini reale, dar răsturnate. Am intâlnit aşa ceva în Egipt.
Ne-au trezit de dimineaţă să mergem cu jeep-urile într-un sat de băştinaşi. N-am să vă povestesc cum ne-am plimbat cu gondolele deşertului, cum am mâncat un fel de lipie coaptă pe jăratic de excremente de cămilă şi am băut ceai din degetare pentru că apa e prea scumpă sau despre frumuseţea unui apus de soare privit spre deşert de pe o înălţime de circa 150 - 200 de metri de nisip pietrificat. Am să vă zic doar despre acea apă a morţii pe care dacă nu o vedeam cu ochii mei aş fi crezut că doar lui Făt Frumos şi Ilenei Cosânzeana i s-ar fi putut întâmpla.
Ne aflam într-o zonă nisipoasă. Am lăsat jeep-urile în drum şi am pătruns în nisipul plan câţiva zeci de metri. Orizontul era hăt departe, pe nişte culmi deluroase ce ni s-a spus că sunt dune de nisip. Până acolo nisipul era ca-n palmă (adică uşor vălurit şi brăzdat de ueduri) şi ar fi putut uşor reprezenta o oglindă pentru dunele din zare, dar ceea ce vedeam în aşa-zisa oglindă nu era fidel cu linia orizontului. Asta pentru că în imaginea răsturnată se vedeau pe coline (sau sub coline fiind vorba de o imagine răsturnată) patru călăreţi arabi ce se îndreptau spre noi în goana pursângilor ceea ce în imaginea reală nu apărea ioc. Abia peste vreo cinci-zece minute graniţa dintre nisip şi cer a fost distorsionată, la început de mogâldeţe, mai apoi de trupuri încordate şi în final de imagini ecvestre alerte. Au ajuns în ordine inversă, cel alb pe al cărui nărăvaş am avut onoarea să-l încalec şi eu a ajuns primul chiar dacă în zare a fost ultimul. Ce ţi-e şi cu imaginile astea inversate...!?
Scuze! Am uitat că suntem într-o rubrică destinată sportului aşa că am să încerc să refac ultimul paragraf.
Ne aflăm într-o zonă nesigură. Am lăsat turul în urmă şi am pătruns în retur o etapă. Sfârşitul campionatului este hăt departe, după nişte săptămâni tumultoase ce ni s-a spus că sunt etape de campionat. Până acolo timpul este ca-n palmă (adică uniform distribuit şi brăzdat de week-end-uri) şi ar fi putut uşor reprezenta o oglindă pentru etapele ce va să vină, dar ceea ce vedeam în aşa-zisa oglindă nu era fidel cu linia clasamentului. Asta pentru că în imaginea răsturnată se vedeau pe podium (sau sub podium pentru că era vorba de o imagine răsturnată) patru echipe favorite ce se îndreptau spre titlu în goana ţintarului, ceea ce în clasamentul la zi nu apărea de loc. Abia după vreo cinci-zece etape graniţa dintre real şi dorinţă va fi distorsionată, la început de intenţii şi declaraţii, mai apoi de procese şi recursuri şi în final de clasamentul omologat. Au ajuns în ordine inversă. Cea vişinie, printre ai cărei suporteri am onoarea să mă aflu şi eu, a ajuns prima chiar dacă acum este doar pe patru. Ce ţi-e şi cu Liga asta a Campionilor...!?
Fata morgana!
Ne-au trezit de dimineaţă să mergem cu jeep-urile într-un sat de băştinaşi. N-am să vă povestesc cum ne-am plimbat cu gondolele deşertului, cum am mâncat un fel de lipie coaptă pe jăratic de excremente de cămilă şi am băut ceai din degetare pentru că apa e prea scumpă sau despre frumuseţea unui apus de soare privit spre deşert de pe o înălţime de circa 150 - 200 de metri de nisip pietrificat. Am să vă zic doar despre acea apă a morţii pe care dacă nu o vedeam cu ochii mei aş fi crezut că doar lui Făt Frumos şi Ilenei Cosânzeana i s-ar fi putut întâmpla.
Ne aflam într-o zonă nisipoasă. Am lăsat jeep-urile în drum şi am pătruns în nisipul plan câţiva zeci de metri. Orizontul era hăt departe, pe nişte culmi deluroase ce ni s-a spus că sunt dune de nisip. Până acolo nisipul era ca-n palmă (adică uşor vălurit şi brăzdat de ueduri) şi ar fi putut uşor reprezenta o oglindă pentru dunele din zare, dar ceea ce vedeam în aşa-zisa oglindă nu era fidel cu linia orizontului. Asta pentru că în imaginea răsturnată se vedeau pe coline (sau sub coline fiind vorba de o imagine răsturnată) patru călăreţi arabi ce se îndreptau spre noi în goana pursângilor ceea ce în imaginea reală nu apărea ioc. Abia peste vreo cinci-zece minute graniţa dintre nisip şi cer a fost distorsionată, la început de mogâldeţe, mai apoi de trupuri încordate şi în final de imagini ecvestre alerte. Au ajuns în ordine inversă, cel alb pe al cărui nărăvaş am avut onoarea să-l încalec şi eu a ajuns primul chiar dacă în zare a fost ultimul. Ce ţi-e şi cu imaginile astea inversate...!?
Scuze! Am uitat că suntem într-o rubrică destinată sportului aşa că am să încerc să refac ultimul paragraf.
Ne aflăm într-o zonă nesigură. Am lăsat turul în urmă şi am pătruns în retur o etapă. Sfârşitul campionatului este hăt departe, după nişte săptămâni tumultoase ce ni s-a spus că sunt etape de campionat. Până acolo timpul este ca-n palmă (adică uniform distribuit şi brăzdat de week-end-uri) şi ar fi putut uşor reprezenta o oglindă pentru etapele ce va să vină, dar ceea ce vedeam în aşa-zisa oglindă nu era fidel cu linia clasamentului. Asta pentru că în imaginea răsturnată se vedeau pe podium (sau sub podium pentru că era vorba de o imagine răsturnată) patru echipe favorite ce se îndreptau spre titlu în goana ţintarului, ceea ce în clasamentul la zi nu apărea de loc. Abia după vreo cinci-zece etape graniţa dintre real şi dorinţă va fi distorsionată, la început de intenţii şi declaraţii, mai apoi de procese şi recursuri şi în final de clasamentul omologat. Au ajuns în ordine inversă. Cea vişinie, printre ai cărei suporteri am onoarea să mă aflu şi eu, a ajuns prima chiar dacă acum este doar pe patru. Ce ţi-e şi cu Liga asta a Campionilor...!?
Fata morgana!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu