luni, 7 februarie 2011

Valida

Poate că metagrama Talida - valida nu reprezintă o foarte mare găselniţă rebusistică, dar are mai multe valenţe în viaţa reală.
Prima dintre ele se referă la modul în care a apărut pe scena handbalului naţional, european şi implicit mondial. Fiind al treilea portar al naţionalei în mileniul trei a trebuit să treacă de 30 de ani pentru a ajunge titular la naţională (părerea mea este că deja i-a luat locul Paulei Ungureanu atât în poarta Oltchimului cât şi a reprezentativei medaliată cu bronz la ultimele europene). În ciuda mingilor aruncate direct în faţă de către adversare, cu o forţă de aruncare ce depăşeşete cu mult naturalul, Talida rămâne validă.
Cei care o cunosc îndeaproape au motive să nu se îndoiască de capacitatea zălăuancei de a se împotrivi soartei, de a-şi creea norocul din neşansă şi naturalul din inimaginabil. Mai multe nu vă pot destăinui pentru că nu este viaţa mea, iar suferinţa împrăştiată pe pagini duce la milă, iar mila este cel mai urât sentiment de pe pământ. Fac aici o paranteză să vă spun că, printre altele, detest ceea ce a făcut tatăl lui Marian Cosma folosind ca material rulant moartea fiului său.
Părăsesc aceşti ani şi mă duc cu gândul la vremea când încercam să cuprind între buricele degetelor o minge de handbal şi nu prea reuşeam. Nici acum nu reuşesc, dar pe atunci jucam într-o finală naţională a MTTC-ului (liceele care erau oblăduite de Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor) şi mă făleam cu pieptul bombat mai mult de sigla LICF-ului din Bucureşti (pe vremea aceea singurul liceu CFR din ţară) decât de ţesuturi pectorale.
Poate că aceste amintiri ar fi rămas uitate prin cotloanele cenuşii de sub occipital sau parietal dacă Talida nu mi le scormonea aseară prin paradele ei miraculoase. Este adevărat ai nevoie şi de reflexe, dar acestea pot fi puse în evidenţă doar atunci când ai timpul fizic necesar pentru reacţie. În cazul Talidei se poate vorbi şi de altceva. O caracteristică mai rar întâlnită la jucătorii de câmp. Este vorba de o boală numită intuiţie. Dacă unui mijlocaş la închidere din atotputernicul fotbal i se cere şi intuiţie, unui portar de handbal aceasta trebuie să fie înzecit mai potentă. După părerea mea de la Cornel Penu ăl Bătrân şi până azi noi, românii, nu am mai avut un portar cu asemenea putere de intuiţie.
Bineînţeles că eu, la cei 166 cm de pe acea vreme, eram titularul porţii de handbal a finalistei naţionale şi aveam două rezerve de peste un metru nouăzeci. Altfel ce rost ar mai fi avut acest articol...

Niciun comentariu: