joi, 21 noiembrie 2019

Votez pentru că...

   Votez pentru că visez. Visez să nu mă mai intereseze ce fac Parlamentul, Instituția Prezidențială, Guvernul și partidele politice. Visez ca românul să nu mai omoare capra vecinului, ci să-i vândă acestuia varza pe care o produce. Visez ca „merge și așa” să reprezinte o variantă îmbunătățită. Visez ca doctorii, polițiștii, justiția... să aibă cât mai puțin de lucru. Visez ca nepoții mei să râdă mai frumos și mai sincer decât copiii mei. Visez ca spațiul și timpul să aibă aceeași valoare la Satu Mare ca la București, iar la București ca la, în ordine alfabetică, Berlin, Bruxelles, Londra, Madrid, Paris sau Roma. Visez ca cel care predă să aibă cunoștințe mai aprofundate decât ale aceluia căruia îi predă.
   Votez pentru că știu. Știu că viața pe care o ducem este frânată în dezvoltarea ei. Știu că nu există perfecțiune, dar un pas înainte înseamnă să te apropii de ea. Știu cât este aria cercului sau teorema lui Pitagora pentru că știu să le demonstrez. Știu că românii sunt inteligenți, talentați și muncitori fără să-mi confirme italianul, englezul, spaniolul sau germanul. Știu că există vf. Moldoveanu și Delta Dunării pentru că le-am bătut cu piciorul; Brâncuși și Eminescu pentru că am crescut la umbra lor; Ateneul Român și gorunul de la Țebea pentru că m-am adăpat din fluidul ce-l emană... Știu că există Everest și Estuarul Amazonului pentru că am avut învățători; Michelangelo și Shakespeare pentru că m-am înălțat prin spiritul lor; Wiener Staatsoper și ansamblul Stonehenge pentru că m-am adăpat din fluidul cel emană...
   Votez pentru că nu sunt singur. Nu sunt singur în mine. Nu sunt singur în familia mea. Nu sunt singur în anturajul meu. Nu sunt singur în lumea mea.
   Votez pentru că vreau. Vreau să exist. Vreau să existăm. Vreau să am încredere. Vreau să visez. Vreau să știu. Votez pentru că nu vreau să dau vina pe mine.

Niciun comentariu: