Prima seară a festivalului sătmărean de jazz s-a încheiat vineri spre noapte cu o veste care, pentru mine cel puțin, a fost o surpriză. Dar să le luăm pe rând. Într-un articol precedent îl numisem pe Florian Lungu jazzman. Mult mai frumoase și mai adevărate sunt cuvintele lui Virgil Mihaiu despre septuagenarul corifeu. Am să vă las pe dumneavoastră să le descoperiți în programul festivalului, pus la punct și virgulă de G.M. Zamfirecu (G.M. cred că vine de la Gigi Molnar - sâc), pe care-l veți primi dacă în această seară, sau mâine seară după ora 20 veți lua loc în preajma Turnului Pompierilor. Eu vă spun doar atât „jazzolog erudit”. O să-mi spuneți că este puțin pleonasm în alăturarea acestor două cuvinte dar eu vă spun că doar se întăresc reciproc pentru a descrie cât mai desăvârșit pe doctul Florian Lungu și că merită această licență.
După puțin prea amănunțita prezentare a trupei Nadia Trohin Quartet și la care publicul prezent nu prea a vibrat, au urcat pe scenă componenții trupei, mai puțin Sorin Zlat pe care îl vom revedea duminică alături de trupa sa. Nadia, o artistă desăvârșită, a jucat rolul unui copil răsfățat ieșit la joacă și pentru care întreaga lume se întrupează într-o jucărie prețioasă pe care ba o aruncă, ba o strânge la piept. Un copil răsfățat, dar adorat, un copil al cărui răsfăț este șăgalnic și produce empatie.
După ce noaptea s-a instalat în Parcul Rudolf Fatyol și luna s-a așezat blândă undeva în spatele scenei mângâind cu razele ei structura de cărămidă a Turnului Pompierilor, au urcat pe scenă și cei șase Bega Blues Band, cea mai longevivă formație de jazz românească. Dacă mă întrebați pe mine, un ignorant în toate cele care se dă atotcunoscător, BBB este cea mai tare trupă după ce ne-a părăsit Johnny Răducanu. S-a stins și Kamo (Bela Kamocsa) așa că Johnny Bota a preluat singur hățurile și cu modestia și priceperea unui ardelean care știe ce face, a produs, alături de trupa sa, cel mai autentic jazz. Spuneam că au urcat șase pe scenă. Au coborât șapte. Surpriza ne-a făcut-o chiar Johnny care l-a chemat pe scenă pe Csaba Cserey pentru ultimele două melodii. Consăteanul nostru, Ciobci, s-a integrat cum nu se poate mai bine în mediul BBB. Cei șase au fost Maria Chioran - o voce născută pentru jazz, Lucian Nagy - responsabil pe muștiucuri și talere, Mircea Bunea - măiastru în ciupituri și flajolete, Tony Kuhn - creator de basme pe claviaturi, Feri Szekeres - mai tânărul coleg de breaslă al lui Ciobci și, bineînțeles, Johnny Bota - se ocupă de tonurile mai grave ale trupei sale pe scenă și în afara ei.
Așa cum am lăsat de înțeles seara s-a încheiat cu o mică surpriză pentru mine. Într-o scurtă discuție pe care am avut-o cu Johnny pe scenă, imediat după ultima compoziție, am aflat că are origini sătmărene, mama lui fiind născută la Vetiș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu