joi, 22 octombrie 2020

Stacojiu, ruginiu, chihlimbariu

    Toamna își etalează culorile prin meandrele artificiale din parcuri și prin cele naturale din păduri. Locuri mascate unde putem lăsa masca pe-o ureche. Pândim cu grijă pe la răspântii în sus și în jos, la stânga și la dreapta, ne orientăm în așa fel încât pașii să ni se încrucișeze cu cât mai puțini alți pași. Parcă toamna trecută era altfel. Aveam loc pe pătura pentru picnic nu numai pentru cunoștințe. Acum acceptăm doar vreun cățel pofticios, fără zgardă, sau o veveriță curioasă.

    Sportul competițional mondial a suferit o lovitură puternică. Lovitura este cei drept atenuată de televiziune și internet. Nu-i același lucru totuși. Una era să te bucuri de fericire sau să răbufnești de necaz între alte zeci de mii de persoane care sunt de aceeași părere cu tine sau, din contră, fac parte din cealaltă emisferă emoțională. Singura parte bună este probabil dispariția din tribună a extremiștilor care sub capa unor blazoane sportive organizau sesiuni de injurii și bătăi ad-hoc sau premeditate.

   Etapa a opta a ligii întâi are ca și cap de afiș ultimul joc al etapei, luni pe Național Arena, când sibienii vin furioși spre capitală că încă nu au autostradă spre ANAF. Atât de furioși încât are să-și neglijeze ariergarda așa că am putea vedea cel puțin vreo trei-patru goluri. În ambele porți. Probabil că cei care Fac Ce Spune Becali vor pleca cu trei puncte către Plevna, pardon(!), spre Pipera.

   Seara de duminică ne prezintă pe Iordănescu din Voluntari al doilea meci ca importanță în ceea ce privește partea superioară a clasamentului. Nici nu-mi vine să cred că Voluntariul la jumătatea turului se află pe un loc așa onorabil, șapte. Probabil că Dan Petrescu cu ai lui frânari le vor veni totuși de hac.

   La Craiova, cum ne-am obișnuit, beția înălțimilor s-ar putea să sucească un pic mintea oltenilor și să se poticnească tocmai când le e lumea mai dragă. Dacă tot nu e Rapidul care să mai dea culoare campionatului vom tânji după minuni alb-albastre. Ion Oblemenco, om cu piatră la cap, încă mai bântuie prin mintea noastră supărat că nu a fost convocat la națională, așa că nu tare i-ar pica bine o restanță cu academicienii din Clinceni.

   Jocuri de tip Pădureanu (Dumnezeu să-l ierte, că are ce ierta) vor fi aici, dincoace de Carpați, la Arad, Sf. Gheorghe și Mediaș unde Târgoviștea, Dinamo, respectiv Botoșaniul vor să demonstreze că Regatul e mai tare ca Ardealul. Nu prea cred să reușească. La Arad se întrevăd puține goluri iar la Mediaș, în deschiderea etapei, cele mai multe. Dar mai știi? Total imprevizibil este rezultatul de la Sf. Gheorghe unde se va război lucrul elaborat cu improvizația cu vedete.

   Meciurile care par fără sare și piper sunt la Giurgiu, Astra fiind în căutarea primei victorii, și Năvodari, Viitorul fiind favorită. Adversare sunt loturile celor din Iași, proaspăt căsăpiți în Potou) și Pitești unde stafia lui Dobrin a schițat un surâs după prima victorie a violeților.

  

Niciun comentariu: