miercuri, 12 februarie 2025

Schimbare de lider

    Nu, nu mă refer la faptul că liderului de la Cotroceni i-a trecut pisica neagră prin față și a dat trei pași înapoi. De ne-ar da înapoi și ultimii trei ani ar fi mai bine. Mă refer la liderul Superligii. După o lungă perioadă de supremație a „Șepcilor roșii” iată că o altă echipă, tot clujeană, a devenit mecanic de locomotivă. Pentru cât timp? Nu știu. La Palatul Cotroceni pentru doar (oare?) 100 de zile. La „Palatul fotbalului” (str. Vasile Șerbănică nr.12) 100 de zile ar însemna și încununarea cu lauri.

    Etapa a douăzeci și șasea nu a adus doar schimbarea liderului ci și o îmbulzeală nemaiîntâlnită în partea superioară a clasamentului spre sfârșitul perioadei regulate de dispute. Cinci echipe se înșiră pe distanța unui singur punct. Nu trebuie uitat faptul că acum departajarea echipelor aflate la egalitate de puncte se face pe bază de golaveraj, dar odată ce etapa a treizecea (ultima din sezonul regulat) se încheie se aplică departajarea după rezultatele directe. Alte calcule, alte circumvoluțiuni încinse. Cu ăia așa, cu ăilalți așa... Dar dacă toate cinci termină la egalitate? Sau trei, sau patru? Care-s cele trei? Dar cele patru?Cine se aventurează la predicții e puțin fantezist, utopic ca să fiu mai precis.

    Ultima etapă s-a disputat sub semnul echilibrului în ceea ce privește disputa gazde - oaspeți. Fiecare au obținut câte două victorii. Și la goluri egalitatea persistă. Câte 10 fiecare. Botoșani - Dinamo 1-1 într-un meci sărac; Slobozia - Craiova 0-1 pe placul oltenilor; Galați - Rapid 1-1 enervant; Sibiu - Ploiești un 1-1 al neputinței; „U” - Iași 2-2 după 2-0 după 89 de minute și 29 de secunde; FCSB - Sf. Gheorghe 3-0 european; Constanța - Buzău 1-0 redundant, prea multă informație, prea puțin fotbal; Arad - CFR 1-4 necesar pentru a deveni mecanic de locomotivă.

    Urmează o etapă curioasă. Foarte curioasă din punct de vedere statistic. Fiecare echipă din prima jumătate a clasamentului întâlnește o echipă din a doua jumătate. O altă curiozitate o reprezintă faptul că echipele de la locul trei până la locul opt joacă acasă, iar echipele aflate pe locurile 9-14 joacă în deplasare. Conform acestor observații ar trebui să avem o etapă a gazdelor, dar...

    Dinamo - Constanța (sâmbătă, ora 20) Derbiul etapei. Doar cu numele se poate numi derbi. Se așteaptă o victorie lejeră a amfitrionilor;

    Craiova - Galați (vineri, ora 20) Cam același lucru aș putea spune și despre această partidă;

    Iași - CFR (duminică, ora 16) În calitate de gazde Iașiul pare a avea mai multe șanse. Slabe speranțe. Altoaiele clujene par a avea germeni sănătoși;

    Sf. Gheorghe - Sibiu (vineri, ora 17) În deschiderea etapei se întâlnesc secuii cu sașii. De-a lungul istoriei au luptat când cot la cot, când genunchi contra genunchi. Interesantă partidă;

    „U” - Slobozia (luni, ora 17) O altă partidă cu favorită certă;

    Ploiești - Arad (sâmbătă, ora 15) Ploieștenii încă mai tânjesc după un loc în play off, dar nu cred că vor avea viață ușoară în fața unui mistreț rănit: Puriul;

    Buzău - FCSB (duminică, ora 20,45) Brrr! Ce frig o să fie... Contează și ce au făcut oaspeții cu  PAOK ieri (joi, la ora la care am trimis acest articol spre publicare nu s-a disputat încă partida). Dacă la Salonic va fi fost o surpriză de proporții atunci buzoienii au ceva șanse chiar dacă joacă din poziția de purtătoare a lanternei roșii;

    Rapid - Botoșani (luni, ora 20) Cenușăreasa etapei. Iată că Rapidul mai are parte de o partidă care să fie desemnată cenușăreasă. Dacă Șumudică abordează din nou acest meci la victorie minimală atunci încep să cred că e un fricos și jumătate. Cu asemenea lot, asemenea galerie și asemenea determinare n-ai voie să scoți un atacant și să bagi un fundaș după ce conduci cu 1-0. Vai(!), câți nervi mi-a făcut la Galați.

    Opriți războiul!

     

     

Un comentariu:

Anonim spunea...

Lipsește Olimpia Satu Mare