Fușerai

     Știți ce înseamnă fușerai? Dacă da înseamnă că aveți o vârstă respectabilă. Celor mai tineri le recomand să nu fugă la DEX (Dicționarul Explicativ al Limbii Române) pentru că vor fi înșelați. Exact, în DEX cuvântul fușerai e explicat ca sinonim al lui înșelare. Ba chiar furt. Nu-i chiar așa. Pe o vreme de mult apusă, angajații, în special muncitorii (denumiți azi operatori, de parcă ar fi o rușine să te numești muncitor), pe lângă serviciul profesional pe care îl asigurau mai făceau câte ceva și pentru sine, pentru familia lor sau pentru vreun prieten.

    Chestia aia ce o făcea el, că era o sanie sau un toc de ușă, un transformator sau o cafetieră, un halat sau o husă la mașină, un bibelou sau un raft pentru cărți, chestia aia ziceam, se numea fușerai. Nu era un furt în adevăratul înțeles al cuvântului. Foloseai doar materia primă a statului și pentru transformarea acesteia în produs finit munceau efectiv folosind resursele statului (aparatură, mașini unelte, scule, dispozitive, verificatoare...). Uneori materia primă utilizată era din zona deșeurilor sau a căzăturilor și de cele mai multe ori confecționarea fușeraiului se făcea după orele de program.

    Interesant era că puteai ieși pe poartă la vedere cu fușeraiul respectiv fără ca cineva să-ți reproșeze ceva. Nu același lucru s-ar fi considerat dacă încercai să ieși cu un produs finit aflat pe linia de lucru a fabricii sau cu un produs din inventarul instituției. În acest caz se proceda urgent la recuperarea prejudiciului și la penalizarea vinovatului, mergând până la retrogradarea pe linie ierarhică, desfacerea contractului de muncă sau predarea individului organelor de justiție.

    Ați observat că am început tirada cu „recuperarea prejudiciului”? O chestie banală care astăzi scapă aparatului justițial, un aparat cu foarte multe hibe dar un aparat perfectibil. Un aparat care dacă ar reduce la jumătate potlogăriile pe care le comite la ora actuală ar face mult bine omului de rând, omului care respectă legea, respectând astfel aproapele și pe sine.

    Cred că plecând de la acel fușerai s-a implementat în conștința unora larghețea cu care tratează ideea că a băga mâna în buzunarul statului nu este o fraudă, sau că este una acceptabilă. Și uite așa de la „ou” la „bou” n-au mai adăugat decât o literă. Un „b” de la peiorativul bogătan. Și acum și atunci spune(a)m că „statul suntem noi!”. Diferența este că în trecut statul era bunul nostru comun pe când acum noi suntem bunul statului.

    Mai agresiv e că și răul e bunul statului. De ce spun asta? Pentru că de vreo mulți ani încoace legile favorizează infractorii în detrimentul celor nevinovați. Mai rău va fi atunci când acești nevinovați vor trece de la sensul „inocenți” al cuvântului la cel de „fără vină”. Atunci intervine frustrarea și cu cât această frustrare este mai adăncă cu atât pericolul de răzvrătire este mai mare. Răzvrătirea de care vă spun poate avea diferite forme pe fonduri diferite: la vot prin negarea negației sau reducerea la absurd, prin acte ilegale de tot felul sau chiar până la o revoluție.

    Opriți războiul!