Dialoguri imaginare

 1. La barul unui cazinou din L.A. un bărbat între două vârste și între două scaune soarbe din lichidul de culoarea mahonului. Mâhnit, întoarce capul spre privirea cocoțată pe un alt scaun, privire ce-i sfredelea profilul cu intenția de a se băga în seamă.

Ion: Ce-i omule?

Johnny: Nimic special. Te văd cam amărât...

Ion: Mâțele alea mi-au turnat cam mult și-am lăsat vreo 2-3 la blackjack.

Johnny: Mii?

Ion: Zeci de mii. Mai bine le lăsam... gravide.

Johnny: Ha! Vrei?

Ion: Acum nu. Mă tot gândesc cum să-i pun la loc. Nu erau banii mei. După cum văd te-ai cam burdușit. Ești prea vesel. Care ți-e menirea?

Johnny: De fapt sunt un vânzător. Vând bună dispoziție. Acolo de unde vii cu ce te ocupi?

Ion: Eee... Sunt parlamentar. Sunt aici în interes de serviciu. Nu mă întreba cu ce că nici eu nu știu exact. Ceva cursuri... sau documentare... Habar n-am!

Johnny: Te pricepi la șosele? Alea... autostrăzi?

Ion: Nu. Da' ce-ți veni?

Johnny: Păi... Vroiam să-ți vând un pont. Am un client, mare asfaltator. Ar vrea să se extindă la voi, acolo...

Ion: Ce să-mi vinzi? N-auzi c-am pierdut tot? Mai bine mi-ai mai da un rând.

Johnny: Stai, stai... Îți dau un rând. Chiar și mai multe. Nu trebuie să mă plătești acuma. Îmi dai tu ceva procente așa, pe parcurs...

Ion: Bine, bine, dar eu ce trebuie să fac. Ți-am spus că nu mă pricep la asfalt.

Johnny: Nici nu-i necesar. Pune și tu o vorbă bună acolo unde trebuie... știi tu. Să-mi câștige clientul și ai viitorul asigurat. A! Să nu uit. Fă ceva să putem întârzia lucrările. Știi... pentru câțiva ani avem toate utilajele blocate în Slovenia. Da' venim și la voi. Mă ce oameni și slovenii ăștia...? Nu găsești unul să poți sta de vorbă, așa ca oamenii... la un pahar.

Johnny își bea San Pellegrino-ul și pleacă. Ion privește tulbure la picioarele până-n gât ce pășesc spre el și linge mahonul... Pardon! Linge siliconul... Pardon! Linge ceva.

2. Uff! Ce căldură? Vasile se ridică de pe nisipul fierbinte și intră în Mediterana până la brâu. Gândește, lucru ce nu i se întâmplă prea des: „Ce noapte? Uau! Păcat că nu mai am pițule pentru încă una...” Vine un tuciuriu spre el și intră în vorbă. Dintr-una-ntr-alta află că tuciuriul e un vânzător. De bună dispoziție. Îi comunică și el că stă de vorbă cu cel mai mare mahăr din Guvern.

Dogukan: Ce faci aici?

Vasile: Iaca stau cu aia-n apă?

Dogucan: Vrei să spui în Ayia Napa?

Vasile: Da, aici în Ayia Napa cu aia-n apă. He, he...

Dogukan: Bre! Tu cum privești lumea?

Vasile: Pentru mine contează cum mă privește lumea pe mine. Știi? Am fost în America? Am poze cu urmașul lui Washington. Nu la Casablanca... Pardon! Nu la Casa Albă că acolo n-am avut chef să merg...

Dogukan: Cât mai stai pe aici?

Vasile: Nu prea mult. Știi... am rămas fără motive - zice el și își freacă sugestiv degetul mare de arătător.

Dogucan: Am eu câteva motive. De fapt am un client cu muulte „motive”. Și d-alea, și d-alea... Adică motive pentru tine și motivații pentru el. Ivaneee! Hai putin. Pardon! Hai puțin.

   Vine Ivan cu un Rasputin în stânga și trei pahare în dreapta.

Dogukan: Ce faci cu paharele alea? Dă sticla-ncoa'!

   Dintr-o dușcă-n alta alta, Vasile al nostru a parafat înțelegerea.

Vasile: Vom face totul să blocăm produ-du-cătorii și ceilalți investi-ti-tori români în energia autoh-oh-tonă. Oh!

   Promite câ în scurt timp importul de energie dinspre nord va avea câmp fertil primprejurul Carpaților. Și uite așa Vasile al nostru a mai stat câteva luni prin Ayia Napa și alte plaje celebre ale lumii. Așa, din când ân când, mai trecea, șchiopătând, și pe la Palatul Victoria visând spre Cotroceni.

   Ne-am luat cu dialogurile și am uitat de chestii mai importante. Cum ar fi campionatul nostru oblăduit de noua conducere a FRF. Pardon! Vechea conducere a FRF. Naiba mai știe!

   Avem derbi. Derbiul derbiurilor. Locul întâi cu locul doi. CFR cu FCSB. Aici în Gruia, duminică de la ora 20,30. Are FCSB-ul iarba fiarelor ferate? Pentru un campionat mai atractiv ar trebui să o aibă. Pentru noi, ardelenii, ar fi mai bună o lucernă mătăsoasă.

   Cred totuși că cel mai spectaculos joc al etapei va fi la Constanța. Ambele echipe, Farul și Univ. Craiova vin după rezultate bune și jocuri excelente. Chiar vă recomand ca sâmbătă de la ora 20,30 să nu vă faceți alt program. Este și o modalitate de a face economii. La energie (sâc!)

   Jocul de la Voluntari este opusul celui de pe malul mării. La ultimul meci al Voluntariului chiar am avut impresia că s-a reîntors Cooperativa. Dacă nu mă credeți revedeți meciul cu ochii minții. Nu golurile, ci ce se-ntâmplă între goluri. Îl găsiți voi pe internet. Jocul Voluntari - Argeș se va desfășura sâmbătă de la ora 17,30.

   În partea a doua a clasamentului jocul Sepsi - UTA, derbiul ardelean de sâmbătă, de la ora 15, este cel mai interesant. Cine nu obține victoria își cam ia adio de la locul 7. Nu-i bai. Și optul are cam aceeași valoare. Doar nouăle le frânge aripile.

   La Botoșani se întâlnesc două galerii amărâte. Amărâte rău. Jocurile cu Mediaș și Clinceni nu se pun. Vineri de la ora 17,30 gazdele dau jambieră în jambieră cu nomazii de la Chindia. Ambele țintesc victoria pentru țeluri diferite.

   Normal ar fi ca pe Rapid - Giulești să fie liniște și pace. Dar mai știi? Medieșenii și-au mai legat jocul, iar vișinii ar putea fi cu nasul pe sus. Tinerețea le-ar putea juca feste luni de la ora 20,30. „Doamne feri și apără!” cum a zis regretatul filolog, etnolog și folclorist maramureșean Dumitru Pop din Băsești într-una din capodoperele sale în versuri. A nu se confunda cu predecesorul și tizul său, Gh. Pop de Băsești.

   Jocul de la Mioveni, Mioveni - Dinamo, vineri de la ora 20,30, poate da certitudinea locului 14 dacă bucureștenii nu obțin toate cele trei puncte. Asta ar duce fără dubii la un joc greu în baraj pentru feciorii din Ștefan cel Mare, indiferent dacă îi va avea adversari pe ardelenii din Sibiu sau pe cei din Cluj. Locul 13 (în acest caz Mioveniul sau Chindia) ar avea o sarcină mai ușoară în fața regățenilor din Chiajna sau Slobozia.

   Duminică de la ora 15, la Craiova, un joc fără istoric între juveții pașoptiști și „academicienii” din Clinceni.

   Imaginare, dar plauzibile. La dialoguri mă refer.

   

  

De la a buchisi la a inventa și de la cărbune la oțel

   Expresii precum eficiență energetică, panouri fotovoltaice, soluția „verde”, volatilitatea prețurilor la energie și/sau emisii nocive ne invadează faptul cotidian. Unele le înțelegem, altele ne prefacem că le înțelegem, dar cel mai bine este să căutăm să le înțelegem. Ce trebuie să facem ca să ne fie mai bine? Nu cred că în aceste rânduri am să vă ofer răspunsul categoric la această întrebare. Vă ofer doar o opinie.

    Dragii noștri parlamentari, de azi și de ieri, ne-au adus în situația de a fi o țară bogată cu oameni săraci. Au preferat să ne dea niscaiva plevuști în loc să ne ofere undița. Ei, la timpul lor, au fost învățați să parvină în loc să fie învățați să muncească. Mai trist e că le-a mers. Acești parveniți au ajuns ușor la bani și prin bani la funcții. Funcții importante date pe capul unor oameni fără pricepere. Fără educație. Au folosit acele funcții spre propriul lor beneficiu. Uneori coincidea cu nevoile poporului alteori din contră. Îl înglodea.

   Astăzi suntem în situația de a avea resurse, dar să nu putem beneficia de ele. În toate domeniile. În sănătate medicii noștri de calitate părăsesc țara. La început pentru aprofundare, apoi pentru comoditate. Adică în loc să aducă noul (tehnologia, tratamentul ultramodern, soluții inovatoare...) acasă, preferă să se aciueze acolo unde patul e deja călduț. De cele mai multe ori acel „pat” e făcut din lemn românesc, de o minte românească pe baza unei tehnologii românești.

   Învățământul a îmbătrânit. Vreau să spun că învățătorii au îmbătrânit. Cei ce vin din urmă în cea mai mare parte nu se ridică la calitatea umană, pedagocică și științifică a celor ce încet, încet părăsesc sistemul. Tot noi i-am format și pe ei. E adevărat, dar le-au fost create condiții să deraieze. Fidelitatea față de actul cultural, curiozitatea față de cel științific, pasiunea față de cel pe meserii (din economie, sport sau artă), respectul și respectul de sine au devenit volatile. Au fost promovate indolența, înșelăciunea, parvenirea.

   Economia, cu bună știință sau din nepricepere, a fost distrusă în primii ani ai noii ere. Industria și agricultura în loc să fie „restaurate” au fost împinse spre ruinare. Brașovul (Steagu Roșu, Tractorul, Rulmentul, Hidromecanica, Metrom, ICIM...), cel mai mare centru industrial al țării raportat la mia de locuitori, Bucureștiul (23 August, UMGB, Metalul, Vulcan, Uzina de Pompe, Progresul...), Galațiul (resursa de oțel a țării împreună cu Hunedoara, Reșița, Călan...) și lista pare fără sfârșit, sunt centre industriale din care n-au mai rămas decât ruine. Uneori nici atât. La Călan de exemplu, mergi kilometri întregi cu mașina de-a lungul unui câmp sterp, acolo unde români îmblânzeau topitura roșie transformând-o în oțel, iar flacăra furnalelor nestinsă zeci de ani se vedea dintre zimbrii din Pădurea Hațegului. Unul dintre românii care și-au făcut ucenicia acolo a fost și tatăl meu, care mai târziu a ajuns Șef Secție Turnătorie la UNIO Satu Mare.

   În cazul agriculturii s-au făcut de asemenea greșeli imense, mai mult intenționate decât din nepricepere. Pentru cei tineri, care nu au amintiri, e suficient să le povestesc despre sistemul de irigații din Câmpia Română, sistem întins pe toată suprafața de sud și sud-est a României, astfel că eram supranumiți Grânarul Europei. Recunosc că e mult spus, dar produsele obținute acolo într-un an acopereau necesarul de produse agricole ale poporului pentru trei-patru ani. După '89, „cineva” s-a grăbit să distrugă sistemul de CAP-uri în loc să-l actualizeze. Să-l aducă la cerițele unei agriculturi moderne, cu tehnologie modernă.

   Mai sunt multe domenii care ar putea fi abordate, precum infrastructura (șosele, căi ferate, sisteme hidroenergetice,...) sau cultura. Poate ne vom opri altădată asupra lor. Deocamdată ne oprim cu „privirea peste umăr” de care vă povesteam în această pagină joia trecută.

   Pe joi!

 

 

Oda rugăciune „Stabat Mater dolorosa” va umple sonor spațiul filarmonicii

    În consonanță cu Postul Mare pe care îl parcurgem, unii mai evlavioși, alții mai puțini evlavioși, respectăm cu toții tradiția. Cum spuneam și cu altă ocazie tradiția face parte din cultura unui popor, a unei nații sau a unui cult pios. Pentru noi, creștinii, care populăm cvasiintegral aceste plaiuri, de la călugăr la laic, acest spațiu temporal are o semnificație aparte. Filarmonica Dinu Lipatti a ieșit în întâmpinarea simțurilor melomanilor sătmăreni și le oferă joi, 14 aprilie, de la ora 18,30, pe baza abonamentului cu nr. 37 sau a biletului procurat de la sediu, un „Concert pascal extraordinar”.

 

   Sub bagheta dirijorului Horvath Gabor și în interpretarea solistelor Operei Maghiare din Cluj, Yolanda Covacinschi (soprană) și Veress Orsolyo (alto), după „Concerto grosso” al lui Georg Friedrich Händel, vom evalua înălțimea troparului (priceasnă pentru ortodocși) compus de Giovanni Battista Pergolesi „Stabat Mater dolorosa” în străvechea limbă latină. Pentru cei ca mine pentru care latina are foarte multe necunoscute redau mai jos traducerea în limba română a cântării liturgice „Stătea Maica-ndurerată”.

Stătea Maica-ndurerată,
lângă cruce-nlăcrimată,
pe când Fiul suferea.

Inima-i adânc rănită,
sfâşiată, chinuită,
o pătrunse sabia.

Vai, ce tristă şi mâhnită
fu acea Neprihănită,
Născătoarea lui Cristos!

Maică sfântă, ce mâhnire
când vedeai în chinuire
pe-al tău Fiu prea glorios.

Cine nu ar plânge oare
când pe Sfânta Născătoare
ar vedea-o-n chinul greu?

Să nu simţi compătimire
lângă Maica-n grea mâhnire
suferind cu Fiul său?

Pentru-a’ lumii mari păcate,
Fiul ei e dat la moarte
şi sub bice sfâşiat.

Vede-n chinuri cum se frânge,
cum îşi varsă al său sânge,
până sufletul şi-a dat.

Mamă plină de iubire,
dă-mi şi mie-a ta simţire,
cu-al tău chin să plâng şi eu.

Inima-mi în veci să ardă
de iubirea cea mai caldă
către Omul-Dumnezeu.

Mamă, tu mă-nvredniceşte,
rănile-mi întipăreşte
ale Celui Răstignit.

Eu l-am osândit la moarte
şi de chinuri să n-am parte,
când pe cruce-l văd rănit?

Vreau să plâng şi eu cu tine,
cât trăiesc să fie-n mine
Răstignitul, cu-al său chin.

Sufletu-mi te însoţeşte
şi cu tine el doreşte
să împartă-al tău suspin.

Tu, Fecioară-ntre fecioare,
mă primeşte-ndurătoare,
să plâng chinul tău nespus.

Mamă, dă-mi izvor de lacrimi,
ca să plâng aceste patimi,
răni şi moarte-a lui Isus.

Rănile-I să mă rănească,
sângele-I să mă-ncălzească,
crucea Lui să o sărut.

Iar când moartea stă la pândă,
Maică, scapă-mă de-osândă,
nu lăsa să fiu pierdut.

Doamne,-n ceasul agoniei,
dă-mi prin rugile Mariei
laurii victoriei.

Iar când trupu-mi va fi rece,
fă ca sufletu-mi să plece
spre cereasca glorie.

Amin.

 

Gábor Horváth 

   S-a născut la Budapesta în 1975. În copilăria sa a fost membru al Corului de Copii al Radioului Ungar și membru al Corului Copiilor din Opera de Stat Maghiară din Budapesta. A câștigat premiul II și premiul pentru public la cea de-a 10-a ediție a Concursului Internațional de dirijat „János Ferencsik” organizat de Televiziunea Maghiară. Din 2010 este director artistic și dirijor șef al Orchestrei Simfonice Gödöllő și dirijor asistent al Filarmonicii Zugló. A susținut cursuri de dirijat coral pentru studenții Erasmus din Uppsala, Suedia și Csíkszereda.

   Din octombrie 2012 este președinte al Comitetului de orchestră al Asociației corurilor, orchestrelor și ansamblurilor folclorice din Ungaria (KÓTA). A fost invitat să dirijeze orchestrele simfonice din Szombathely, Győr, Szeged, Miskolc, Eger, Debrecen, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare și Košice, precum și Orchestra Simfonică Danubia, Orchestra Simfonică Radio Maghiară, Orchestra Simfonică MÁV, Orchestra de Cameră Solti și Orchestra de Cameră din Csik.

   În prezent este dirijor permanent al Orchestrei Filarmonicii de Stat din Sibiu.

 

Giovanni Battista Pergolesi 

 În cei doar 26 de ani pe care i-a trăit (1710 - 1736) compozitorul italian a fost descendent al unei familii din Pergola, un orășel din provincia Marche, de la care și-a luat și numele. 

   Primele noțiuni de muzică le primește de la un preot din localitatea natală,  Jesi, apoi își continuă educația la școala capelei comunale cu maestrul Mondini. Dovedind un talent natural, cu ajutorul financiar al marchizului Cardolo Maria Pianetti, Pergolesi se înscrie în 1727 la Conservatorul din Napoli, unde ia lecții de vioară cu maestrul De Matteis și de contrapunct cu Francesco Durante. 

     În timpul studiilor, compune "La fenice sul rogo", oratoriu în două părți, o messă în Re Major și opera "Salustia", cu care își face debutul la teatrul "San Bartolomeo" din Napoli. După absolvirea Conservatoriului, este angajat ca Maestro di Capella de către prințul Stigliano Colonna, unul din electorii municipalității napolitane. Compune prima sa operă bufă, intitulată "Lo frate 'nnamurato" ("Călugărul îndrăgostit"), gen în care Pergolesi este considerat până în zilele noastre ca unul din cei mai importanți compozitori. În 1733 se reprezintă la teatrul "San Bartolomeo" opera "Il prigioner superbo", cu un intermezzo intitulat "La serva padrona", cu care înregistrează un adevărat triumf. Urmează, cu același succes, opera "Adriano in Siria", apoi ultima sa operă bufă, "Il Flaminio", reprezentată în 1735 la "Teatro Nuovo" din Napoli.

   Îmbolnăvindu-se de tuberculoză, se retrage la mănăstirea capucinilor din Pozzuoli, unde compune capodopera "Stabat Mater" (pentru soprană, contralto, instrumente de coarde și basso continuo). Un an mai târziu, pe 17 martie, se stinge.

    Igor Stravinsky s-a inspirat din unele lucrări ale lui Pergolesi în realizarea muzicii de balet "Pulcinella", compusă în 1919.