Expresii precum eficiență energetică, panouri fotovoltaice, soluția „verde”, volatilitatea prețurilor la energie și/sau emisii nocive ne invadează faptul cotidian. Unele le înțelegem, altele ne prefacem că le înțelegem, dar cel mai bine este să căutăm să le înțelegem. Ce trebuie să facem ca să ne fie mai bine? Nu cred că în aceste rânduri am să vă ofer răspunsul categoric la această întrebare. Vă ofer doar o opinie.
Dragii noștri parlamentari, de azi și de ieri, ne-au adus în situația de a fi o țară bogată cu oameni săraci. Au preferat să ne dea niscaiva plevuști în loc să ne ofere undița. Ei, la timpul lor, au fost învățați să parvină în loc să fie învățați să muncească. Mai trist e că le-a mers. Acești parveniți au ajuns ușor la bani și prin bani la funcții. Funcții importante date pe capul unor oameni fără pricepere. Fără educație. Au folosit acele funcții spre propriul lor beneficiu. Uneori coincidea cu nevoile poporului alteori din contră. Îl înglodea.
Astăzi suntem în situația de a avea resurse, dar să nu putem beneficia de ele. În toate domeniile. În sănătate medicii noștri de calitate părăsesc țara. La început pentru aprofundare, apoi pentru comoditate. Adică în loc să aducă noul (tehnologia, tratamentul ultramodern, soluții inovatoare...) acasă, preferă să se aciueze acolo unde patul e deja călduț. De cele mai multe ori acel „pat” e făcut din lemn românesc, de o minte românească pe baza unei tehnologii românești.
Învățământul a îmbătrânit. Vreau să spun că învățătorii au îmbătrânit. Cei ce vin din urmă în cea mai mare parte nu se ridică la calitatea umană, pedagocică și științifică a celor ce încet, încet părăsesc sistemul. Tot noi i-am format și pe ei. E adevărat, dar le-au fost create condiții să deraieze. Fidelitatea față de actul cultural, curiozitatea față de cel științific, pasiunea față de cel pe meserii (din economie, sport sau artă), respectul și respectul de sine au devenit volatile. Au fost promovate indolența, înșelăciunea, parvenirea.
Economia, cu bună știință sau din nepricepere, a fost distrusă în primii ani ai noii ere. Industria și agricultura în loc să fie „restaurate” au fost împinse spre ruinare. Brașovul (Steagu Roșu, Tractorul, Rulmentul, Hidromecanica, Metrom, ICIM...), cel mai mare centru industrial al țării raportat la mia de locuitori, Bucureștiul (23 August, UMGB, Metalul, Vulcan, Uzina de Pompe, Progresul...), Galațiul (resursa de oțel a țării împreună cu Hunedoara, Reșița, Călan...) și lista pare fără sfârșit, sunt centre industriale din care n-au mai rămas decât ruine. Uneori nici atât. La Călan de exemplu, mergi kilometri întregi cu mașina de-a lungul unui câmp sterp, acolo unde români îmblânzeau topitura roșie transformând-o în oțel, iar flacăra furnalelor nestinsă zeci de ani se vedea dintre zimbrii din Pădurea Hațegului. Unul dintre românii care și-au făcut ucenicia acolo a fost și tatăl meu, care mai târziu a ajuns Șef Secție Turnătorie la UNIO Satu Mare.
În cazul agriculturii s-au făcut de asemenea greșeli imense, mai mult intenționate decât din nepricepere. Pentru cei tineri, care nu au amintiri, e suficient să le povestesc despre sistemul de irigații din Câmpia Română, sistem întins pe toată suprafața de sud și sud-est a României, astfel că eram supranumiți Grânarul Europei. Recunosc că e mult spus, dar produsele obținute acolo într-un an acopereau necesarul de produse agricole ale poporului pentru trei-patru ani. După '89, „cineva” s-a grăbit să distrugă sistemul de CAP-uri în loc să-l actualizeze. Să-l aducă la cerițele unei agriculturi moderne, cu tehnologie modernă.
Mai sunt multe domenii care ar putea fi abordate, precum infrastructura (șosele, căi ferate, sisteme hidroenergetice,...) sau cultura. Poate ne vom opri altădată asupra lor. Deocamdată ne oprim cu „privirea peste umăr” de care vă povesteam în această pagină joia trecută.
Pe joi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu